Căderea Afganistanului în mâinile talibanilor. Cum au arătat ultimele două săptămâni de prezență americană în Kabul
Ultimii soldați americani au părăsit Afganistanul, fapt ce marchează sfârșitul celui mai lung război al Statelor Unite. După 20 de ani, peste 2.000 de morți și două trilioane de dolari cheltuiți, Războiul din Afganistan se încheie. Ultimele zile ale evacuării trupelor din țară au fost marcate de violențe și de atacul terorist al ISIS.
NOTĂ: Acest LIVE TEXT a fost încheiat. Materialul acoperă întreaga desfășurare a evenimentelor din Afganistan, de la intrarea talibanilor în capitala Kabul, până la plecarea ultimului avion cu soldați americani și preluarea aeroportului de luptătorii talibani.
Fotografia cu ultimul militar american care a părăsit Afganistanul
ACTUALIZARE MARȚI, 31 AUGUST, 09.35. Armata americană a publicat o fotografie cu ultimul militar urcând la bordul ultimului avion de transport.
În urmă au rămas la putere tot talibanii, care fuseseră alungați la începutul războiului, acum 20 de ani și care și-au sărbătorit noua independență cu focuri de armă, pe străzile din Kabul.
Pe rețelele de socializare a fost făcut public un videoclip în care talibanii merg pe aeroportul din Kabul. În imagini se vede un grup de bărbați, despre care se crede că sunt luptători talibani, care merg prin capitala afgană, iar unul dintre ei spune că a intrat pe aeroport, că avioanele americane au decolat și că totul va fi bine în viitor.
Joe Biden a anunțat încheierea retragerii din Afganistan
ACTUALIZARE MARȚI, 31 AUGUST, 01.35 Ultimul avion militar american a decolat de la Kabul la ora locală 23.59, pe 30 august, avându-i la bord pe ambasadorul american Ross Wilson și pe generalul Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 Aeropurtate, a anunțat șeful Comandamentului Central al SUA, generalul Kenneth "Frank" McKenzie.
Președintele Joe Biden a transmis mulțumiri militarilor într-o declarație publicată de Casa Albă.
"Acum, prezența noastră militară de 20 de ani în Afganistan s-a încheiat", a spus Biden, potrivit comunicatului.
Gen. McKenzie a prezentat câteva cifre legate de misiunea în Afganistan, precum și de evacuarea civililor și a trupelor.
2.461 de militari și civili americani au murit și peste 20.000 de au fost răniți în cei 20 de ani de prezență militară în Afganistan.
Peste 800.000 de militari și 25.000 de civili americani au fost detașați în Afganistan pe parcursul celor 20 de ani.
Peste 123.000 de civili au fost evacuați din Afganistan de când talibanii au preluat Kabulul, o medie de 7.500 de evacuați pe zi.
Misiunea de evacuare a durat 18 zile, cu un vârf de 19.000 de evacuați într-o singură zi.
Președintele Joe Biden este așteptat să facă o declarație marți, în care să explice de ce nu a prelungit misiunea de retragere.
Gen. McKenzie: "Anunț încheierea retragerii noastre din Afganistan"
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 23.30 Pentagonul a confirmat, luni seară, că toți soldații americani au părăsit Afganistanul. Prezența Statelor Unite în Afganistan se încheie după 20 de ani de război.
Plecarea ultimelor avioane militare marchează finalul unui lung, sângeros și costisitor război de 20 de ani.
Conform BBC, în Kabul au fost auzite focuri de armă după anunțul plecării americanilor, aparent ca mod de „a sărbători încheierea operațiunii militare americane”.
Celebratory gunfire from #Taliban fighters shooting tracer rounds into #Kabul's night sky after #US withdrawal. pic.twitter.com/4dhrHz7CNw
— Nabih (@nabihbulos) August 30, 2021
Celebratory gunfire #Kabulairport #Afghanistan pic.twitter.com/behl9ZRPU0
— lyse doucet (@bbclysedoucet) August 30, 2021
Coaliția Globală anti-ISIS/Daesh: Vom folosi toate elementele de putere pentru a învinge această organizație teroristă brutală
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 18.35 Coaliția Globală anti-ISIS/Daesh - înființată de SUA în 2014 și din care România face parte, alături de alte 82 de state - va folosi toate mijloacele militare, diplomatice, economice și legale pentru înfrângerea grupării teroriste responsabilă de atacul sinucigaș de la aeroportul din Kabul, anunță Departamentul american de Stat într-un comunicat.
Coaliția Globală anti-ISIS/Daesh "condamnă ferm" atacul de pe 26 august de la Kabul, pe care îl atribuie "teroriștilor ISIS/Daesh", potrivit comunicatului.
"Coaliția și partenerii săi continuă să fie uniți, la fel ca atunci când am luptat pentru înfrângerea ISIS/Daesh în Itak și Siria. ISIS/Daesh rămâne un dușman neîmpăcat și vom lua toate măsurile necesare pentru înfrângerea lui definitivă. Pentru acest lucru, vom folosi experiența și eforturile Coaliției pentru a contracara filialele globale ale ISIS/Daesh, inclusiv ISIS-K, și pentru a-i identifica și aduce în fața justiției pe membrii lor.
(...) Vom folosi toate elementele de putere - militară, intelligence, diplomatică, economică, legală - pentru a învinge această organizație teroristă brutală. Vom continua să aplicăm presiuni puternice împotriva ISIS/Daesh oriune operează", se menționează în comunicat.
ISIS revendică atacul cu rachete din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 16.30 Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul cu rachete îndreptat spre aeroportul din Kabul, a anunțat Nasher News, grupul de presă al ISIS, pe canalul său de pe Telegram, potrivit Al Arabyia.
"Prin voia Domnului Atotputernic, soldații Califatului au lansat șase rachete Katiușa spre aeroportul internațional Kabul", a anunțat gruparea.
Oficialii americani au anunțat luni că sistemul antirachetă a interceptat luni dimineață cinci proiectile lansate spre aeroport.
Mașina transformată de ISIS-K în lansator de rachete
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 11:30 Un vehicul civil a fost folosit ca platformă improvizată în atacul cu rachete îndreptat spre aeroportul de la Kabul, luni.
În imaginile apărute după lansarea rachetelor, poate fi observat un vehiculul în flăcări, pe o stradă din cartierul Khair Khana din Kabul.
Mașina pare să fi fost modificată, și dotată cu șase tuburi de lansare, care sunt vizibile în interiorul caroseriei carbonizate.
Luptatorii talibani au înconjurat inițial zona, spunând rezidenților că situația a rămas periculoasă, deși ulterior au permis jurnaliștilor accesul pe stradă.
5 rachete au fost trase spre aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 09:30: Sute de studenți, rudele acestora, dar și profesori ai Universității Americane din Afganistan sunt, în acest moment, blocați în Kabul, după suspendarea operațiunilor de evacuare a populației civile din Afganistan. Până marți, 31 august - termenul-limită pentru evacuarea din Afganistan - SUA se va concentra exclusiv pe evacuarea propriilor militari din zonă.
Conform New York Times, militarii SUA dăduseră deja talibanilor aflați la intrarea în aeroport o listă cu numele și datele de identificare ale celor aproximativ 600 de studenți, profesori și membri ai familiilor lor.
„Ne-au spus: v-am dat numele voastre talibanilor. Suntem îngroziți, nu mai e niciun fel de evacuare și nicio posibilitate de a scăpa”, a declarat un student afgan în vârstă de 24 de ani.
Citește și: „Operațiunea Arca”. Un fost militar a reușit să evacueze 200 de câini și pisici din Afganistan
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 08.30: Aeroportul din Kabul a fost ținta unui nou atac, luni dimineața. Nu mai puțin de cinci rachete au fost trase la primele ore ale dimineții spre aeroportul internațional Hamid Karzai, potrivit unor oficiali americani citați de CNN. Atacul are loc cu mai puțin de 48 de ore înainte ca Statele Unite ale Americii să încheie retragerea trupelor din Afganistan.
Sistemul de apărare antirachetă, conceput pentru protejarea trupelor terestre și instalat la aeroport, ar fi interceptat rachetele, au mai precizat sursele citate.
Potrivit jurnaliștilor AFP din Kabul, citați de The Guardian, zgomotul rachetelor care au zburat deasupra capitalei afgane s-a putut auzi, luni, la primele ore ale dimineții. Un oficial de securitate care a lucrat în administrația răsturnată de talibani pe 15 august a precizat că rachetele au fost lansate dintr-un vehicul din nordul Kabulului.
Nu există deocamdată informaţii despre posibile victime sau daune.
Potrivit unor rezidenți locali, nori de fum au fost văzuți ridicându-se deasupra clădirilor din nordul Kabulului, acolo unde se află și Aeroportul Internațional Hamid Karzai.
Casa Albă a transmis într-un comunicat că preşedintele Joe Biden a fost informat despre atac şi că operaţiunile de evacuare de la aeroport nu au fost întrerupte.
CNN: 9 membri ai unei familii, dintre care 6 copii, uciși în atacul cu dronă
ACTUALIZARE LUNI, 30 AUGUST, 01.20 Nouă membri ai unei familii au fost uciși în atacul cu dronă împotriva unui vehicul într-o zonă rezidențială din Kabul, scrie CNN, citând o rudă a celor morți.
Printre ei se numără șase copii, cel mai mic fiind o fetiță de 2 ani, i-a declarat fratele unuia dintre cei uciși unui jurnalist local care lucrează pentru CNN.
El a spus că victimele erau fratele său, Zamaray (40 de ani), Naseer (30 de ani), Zameer (20 de ani), Faisal (10 ani), Farzad (9 ani), Armin (4 ani), Benyamin (3 ani), Ayat (2 ani) și Sumaya (2 ani).
"Nu suntem membri ISIS sau Daesh și asta este casa unei familii, unde frații mei locuiau cu familiile lor", a spus bărbatul.
Purtătorul de cuvânt CENTCOM, Bill Urban, declarase în cursul zilei că Pentagonul evaluează posibilitatea existenței unor victime civile.
Un bărbat pe nume Ahad, vecin cu familia lovită, a declarat pentru CNN că "toți vecinii au încercat să ajute și au adus apă să stingă focul și am văzut cinci sau șase morți. Capul familiei, unul dintre băieții tineri și încă doi copii. Erau morți. Făcuți bucăți. Erau și doi răniți".
Ahad a mai spus pentru CNN că a văzut atacul în jurul orei locale 17.00, când se întorcea acasă. A auzit zgomotul unei rachete și o bubuitură puternică, moment în care s-a adăpostit, înainte de a încerca să-și salveze vecinii. Ahad a mai declarat că încă doi oameni au fost răniți în atac.
Un jurnalist local care a mers la fața locului după explozie a declarat pentru CNN că "nu știu ce materiale erau în mașină. Mașina era distrusă, a rămas doar scheletul din ea".
Membrii familiei celor uciși i-au spus jurnalistului că erau două mașini parcate în fața casei. Una dintre ele era plină cu lucruri pentru un eveniment de familie, i s-a mai spus jurnalistului.
Talibanii condamnă atacul. The Guardian: 3 copii uciși
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 29 AUGUST, 23.00 Talibanii au condamnat atacul cu dronă al armatei SUA împotriva mașinii încărcată cu explozivi a ISIS-K, la fel cum au făcut și în cazul atacului similar de la Jalalabad.
"De câte ori americanii execută astfel de operațiuni, le vom condamna", au declarat ei, potrivit CNN.
În mașina lovită de dronă se afla un atacator-sinucigaș, mai scrie CNN, citând un oficial american. Nu este clar dacă vehiculul urma să fie folosit ca o mașină-capcană sau doar pentru transportul explozivilor.
"Era încărcată și pregătită de plecare", a mai spus oficialul despre mașina distrusă în apropierea unei clădiri din Kabul.
Trei copii au murit în urma atacului cu dronă, scrie Guardian, preluând AP, care citează un oficial afgan, care a vorbit sub condiția anonimatului.
Purtătorul de cuvânt CENTCOM, Bill Urban, declarase în cursul zilei că Pentagonul evaluează posibilitatea existenței unor victime civile, însă nu găsise indicii în acest sens.
Atac cu dronă împotriva unei mașini-capcană ISIS-K
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 29 AUGUST, 18.05 Statele unite au condus o lovitură aeriană defensivă duminică, în Kabul, împotriva unei mașini-capcană ISIS-K, care se îndrepta spre aeroport, scrie CNN, citând un oficial din domeniul apărării.
Atacul a fost purtat de o dronă. Potrivit oficialului citat, o explozie secundară, care a urmat celei inițiale, indică faptul că ținta vizată era încărcată cu o cantitate substanțială de explozivi.
Din primele date, nu există victime civile, a mai spus sursa CNN.
Comandamentul Central american, US CENTCOM, a confirmat atacul.
"Forțele militare SUA au condus astăzi un atac aerian defensiv cu o dronă împotriva unui vehicul în Kabul, eliminând o amenințare iminentă ISIS-K împotriva aeroportului internațional Hamad Karzai, a declarat căpitanul Bill Urban, purtătorul de cuvânt CENTCOM, potrivit CNN.
"Suntem încrezători că am lovit ținta. O explozie secundară puternică provenită de la vehiculul vizat indică prezența unei cantități substanțiale de material explozibil. Evaluăm posibilitatea existenței unor victime civile, dar nu avem indicii în momentul de față. Rămânem atenți la posibile amenințări viitoare", a mai precizat cpt. Urban.
Citește și: O refugiată a născut în avion, la peste 9.000 de metri altitudine, după ce a părăsit Afganistanul
SUA a executat o lovitură militară duminică în Kabul
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 29 AUGUST, 17.05 Statele Unite au condus o lovitură militară dumină în Kabul, scrie Reuters, citând surse oficiale.
Lovitura a vizat militanți ISIS-K, a mai precizat o sursă, sub condiția anonimatului.
Armata americană a încercat astfel să împiedice un posibil atentat sinucigaș cu o mașină-capcană, care ar fi avut ca țintă aeroportul, porivit unui oficial american citat de Reuters.
Deocamdată nu este clar dacă există legătură între racheta care a lovit o casă în apropiere de aeroportul din Kabul și lovitura militară executată de SUA, potrivit BBC și Guardian.
O nouă explozie în apropiere de aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 29 AUGUST, 16.34 O nouă explozie a avut loc duminică în apropiere de aeroportul din Kabul, relatează Reuters.
Potrivit BBC, care citează un oficial din Ministerul Sănătății, o rachetă ar fi lovit o casă în apropiere de aeroport.
Imagini postate pe rețelele sociale arată o perdea de fum negru care se ridică în aer.
Updates:
— Shafi Karimi (@karimi_shafi) August 29, 2021
A house near to Kabul airport hit by a rocket. pic.twitter.com/t3Ue3AXD0s
Watch: Smoke rises from what appears to be another explosion in the Kabul airport area in Afghanistan, according to social media posts. https://t.co/5MyFBUIQcC pic.twitter.com/TOo09xjTsE
— Al Arabiya English (@AlArabiya_Eng) August 29, 2021
Afghan Health ministry source confirms there’s been another blast at Kabul airport… pictures circulating on social media. Unclear as of yet what the cause of the explosion was, or any casualty figures
— Secunder Kermani (@SecKermani) August 29, 2021
SUA: Există o amenințare teroristă „specifică și credibilă” la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 29 AUGUST, ORA 6:00 Statele Unite au avertizat în privința unei ameninţări „specifice şi credibile” în apropierea aeroportului din Kabul şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească zona, la două zile după atacul produs în acelaşi loc și soldat cu aproape 200 de morţi.
„Ca urmare a unei ameninţări specifice şi credibile, toţi cetăţenii SUA din vecinătatea aeroportului Kabul (...) ar trebui să părăsească zona cât mai curând posibil”, a transmis într-un mesaj Ambasada SUA la Kabul. Ameninţarea priveşte în special „intrarea din sud, noul Minister de Interne şi intrarea de lângă staţia de benzină Panshir, la nord-vest de aeroport”, se preciza în mesaj.
Potrivit The Guardian, care citează AP, ca urmare a acestui avertisment, rândurile celor care se înghesuiau la porțile aeroportului au scăzut simțitor.
O serie de alerte cu bomba au perturbat în ultimele zile operaţiunile de evacuare de urgenţă organizate de armata americană pe aeroport, obligându-i pe militari să coopereze mai strâns cu talibanii care controlează acum Afganistanul în încercarea de a evita un alt atac sângeros.
În cursul zilei de sâmbătă, pe măsură ce se apropie termenul limită pentru evacuări (31 august), preşedintele Joe Biden avertizase că un alt atac terorist în apropierea aeroportului este foarte probabil în următoarele 24 - 36 de ore, calificând situaţia ca extrem de periculoasă.
Biden: Amenințarea unui nou atac rămâne ridicată
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST, 22.45 Situația în Afganistan "continuă să fie extrem de periculoasă, iar amenințarea unor atacuri teroriste rămâne ridicată", a avertizat președintele Joe Biden sâmbătă, într-o declarație publicată de Casa Albă.
"Comandanții militari m-au informat că este foarte probabil ca un atac să aibă loc în următoarele 24-36 de ore. Le-am ordonat să ia toate măsurile posibile pentru a proteja forțele și m-am asigurat că au toată autoritatea, resursele și planurile pentru a ne proteja bărbații și femeile pe teren", a spus Joe Biden, potrivit comunicatulului.
Liderul de la Casa Albă a mai spus că atacul cu dronă lansat împotriva teroriștilor ISIS-K va fi urmat de altele.
"Vom continua să-i vânăm pe toți cei implicați în acest atentat atroce și-i vom face să plătească. Oricând cineva înceacă să facă rău Statelor Unite sau să ne atace trupele, vom răspunde. Fără nicio îndoială."
Statele unite au evacuat până acum 117.000 de oameni din Afganistan, dintre care 6.800 în ultima zi, a mai precizat Joe Biden.
Lista celor 13 militari americani uciși în atacul de la Kabul
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST, 20.55 Pentagonul a publicat sâmbătă numele celor 13 militari americani uciși în atacul terorist de la aeroportul din Kabul.
Marine Corps
Staff Sgt. Darin T. Hoover, 31, Salt Lake City, Utah.
Sgt. Johanny Rosariopichardo, 25, Lawrence, Massachusetts.
Sgt. Nicole L. Gee, 23, Sacramento, California.
Cpl. Hunter Lopez, 22, Indio, California.
Cpl. Daegan W. Page, 23, Omaha, Nebraska.
Cpl. Humberto A. Sanchez, 22, Logansport, Indiana.
Cpl. David L. Espinoza, 20, Rio Bravo, Texas.
Cpl. Jared M. Schmitz, 20, St. Charles, Missouri.
Cpl. Rylee J. McCollum, 20, Jackson, Wyoming.
Cpl. Dylan R. Merola, 20, Rancho Cucamonga, California.
Cpl. Kareem M. Nikoui, 20, Norco, California.
Navy
Maxton W. Soviak, 22, Berlin Heights, Ohio.
Army
Staff Sgt. Ryan C. Knauss, 23, Corryton, Tennessee.
SUA, singura țară care mai face evacuări. Ceilalți parteneri au încheiat operațiunile
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 AUGUST, ORA 20:00 Marea Britanie a anunțat sâmbătă după-amiază că a încheiat operațiunile de evacuare a civililor din Kabul, așa că Statele Unite au rămas singura țară importantă care continuă misiunea. Totul, în contextul în care state ca Italia, Spania, Germania și Franța și-au finalizat și ele evacuarile.
Pentagonul spune că aceste ultime zile ale evacuării sunt cele mai periculoase - soldații au început să se retragă, dar amenințările curg.
Statele Unite au ucis sâmbătă dimineață, cu o dronă, doi teroriști din ISIS-K, care se ocupau de planificarea unor atentate. Americanii au vrut astfel să prevină noi atacuri asupra aeroportului din Kabul, ca cel de joi, soldat cu peste 180 de morți.
Răzbunarea promisă de Joe Biden după atentatul de joi de la aeroportul din Kabul a venit astfel sub forma unui atac cu dronă. Ținta a fost un terorist al ISIS-K. El a fost ucis în timp ce mergea cu mașina, alături de un locotenent, într-o provincie la est de Kabul. Aceasta a fost prima ripostă a Statelor Unite, dar cu siguranță că nu va fi ultima.
- Când președintele spune că îi va vâna și pedepsi pe teroriști, ce înseamnă asta? Va ordona uciderea celor responsabili sau ar fi mulțumit să fie prinși și judecați? a întrebat-o un jurnalist pe purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
- Cred că a spus foarte clar că nu vrea ca ei (n.red. ISIS-K) să mai existe pe Pământ, a răspuns Jen Psaki.
În ciuda atacului de joi și a riscului ca tragedia să se repete oricând, Statele Unite merg înainte cu evacuarea. Mii de oameni sunt scoși zilnic din Kabul. Dar este deja clar că nu toți cei eligibili vor fi salvați până la 31 august.
Ce se va întâmpla după retragerea tuturor soldaților?
Sunt în lucru planuri pentru operațiuni și după retragerea tuturor soldaților.
Merryl Streep, apel pentru femeile afgane, la ONU: O pisică are mai multă libertate la Kabul
Dezastru în Afganistan. 200 de oameni au fost uciși de inundații masive
Cine nu se teme de talibani?
Rusia și talibanii. Care este planul lui Putin
Comoara descoperită de talibani în casa fostului vicepreședinte afgan
Gen. (r) Ben Hodges: „Am făcut două sau trei greșeli fatale în Afganistan”
Ce înseamnă pentru Pakistan revenirea talibanilor la putere în Afganistan
Mărturisirea jurnalistei afgane care a luat primul interviu unui lider taliban
Clipe dramatice: Translator afgan, salvat de CNN
„Salvarea vieților este încă prioritară. Mă refer la vieților soldaților noștri și la viețile celor evacuați. Încercăm să scoatem câți mai mulți posibil”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
„Cred că am făcut o treabă extraordinară să evacuăm câți oameni am evacuat, dar mă tem și mi se frânge inima că nu putem să-i scoatem pe toți”, a recunoscut Nick Carter, șeful forțelor armate britanice.
„Mă gândesc la cei care au rămas la Kabul. Le-am spus că în faza următoare vom face tot ce putem ca să-i scoatem din Kabul”, a declarat, la rândul său, Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al apărării.
„În următoarele săptămâni și luni, ne luăm angajamentul să aducem aici 3.000 de oameni din Afganistan”, a anunțat Karen Andrews, ministrul australian de interne.
Afganii care au reușit să scape din țara natală se consideră norocoși, dar pe bucuria lor planează o umbră, care probabil nu va dispărea niciodată.
Bilal Sarwary - jurnalist afgan care a plecat în Qatar: „A fost cea mai dureroasă călătorie pe care a trebuit să o fac în toată viața mea”.
Abdul Aman Sediqi - militar afgan care a ajuns în SUA: „Noua viață va fi o viață bună, adică vom avea un viitor bun, dar este foarte tulburător și trist să lași în urmă viața pe care ai construit-o timp de 20 de ani”.
Cei mai mulți dintre afganii evacuați vor ajunge în Statele Unite, dar după ce vor trece printr-o verificare amănunțită.
Talibanii le cer socoteală americanilor pentru atacul cu dronă asupra ISIS-K
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ 28 august, 19.50 Talibanii cer socoteală Statelor Unite pentru atacul cu dronă în urma căruia doi importanți membri ISIS-K au fost uciși, iar un altul rănit. Chiar dacă talibanii și ISIS-K sunt dușmani de moarte, primii le reproșează americanilor că au condus un atac pe teritoriul Afganistanului fără să-i anunțe.
"Americanii trebuia să ne informeze înainte de a declanșa atacul aerian, a fost clar un atac pe teritoriul Afganistanului", a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit Reuters.
Generalul american William Taylor a declarat sâmbătă că în atacul cu dronă condus de Statele Unite împotriva ISIS-K au murit doi membri ai grupării, iar un al treilea a fost rănit. El a mai precizat că nu există informații despre victime civile.
Pe de altă parte, însă, Reuters citează un vârstnic al comunității din Jalalabad, Malik Adib, care a spus că trei oameni au fost uciși în atac și patru răniți.
"Femei și copii se numără printre victime", a spus Adib, deși nu are informații despre identitatea lor.
Amenințarea la aeroportul din Kabul rămâne "reală și semnificativă"
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ 28 august, 18.40 Amenințarea la aeroportul din Kabul rămâne "reală și semnificativă", a declarat sâmbătă generalul american William Taylor într-o conferință la Pentagon, potrivit The Guardian.
El a mai precizat că în atacul cu dronă condus de Statele Unite împotriva ISIS-K au murit doi membri ai grupării, iar un al treilea a fost rănit.
În ultimele 24 de ore, SUA a evacuat 6.800 de oameni de pe aeroportul din Kabul, iar alți 1.400 au fost verificați pentru o evacuare ulterioară.
Nouă alertă de securitate în Kabul
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ 28 august, ORA 09:00 Ambasada SUA la Kabul le-a cerut cetăţenilor americani, într-o nouă alertă de securitate, să părăsească imediat împrejurimile aeroportului, la o zi după un atac care a făcut cel puţin 180 de morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Cetăţenii americani care se află în acest moment la Abbey Gate, East Gate, North Gate sau New Ministry of Interior Gate trebuie să plece imediat”, a precizat ambasada pe site-ul său, fără a oferi mai multe detalii.
Cu o zi înainte de atentatul de joi a fost emisă o alertă similară.
„Din cauza ameninţărilor pentru securitatea aeroportului din Kabul, continuăm să le recomandăm cetăţenilor americani să evite să se deplaseze la aeroport şi să evite porţile aeroportului”, a precizat ambasada.
Atac american cu dronă împotriva unui membru al ISIS-K
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 august, ORA 05:30. Armata americană a desfășurat sâmbătă un atac cu dronă în estul Afganistanului împotriva unui membru al ISIS-K, organizația teroristă suspectată că ar fi în spatele atentatului de joi de la aeroportul din Kabul.
Un oficial american a declarat pentru Reuters, sub condiția anonimatului, că drona a lovit mașina în care se aflau ținta și un asociat de-ai lui. Cel mai probabil, ambii au murit în atac, a spus oficialul. El a mai precizat că militantul plănuia viitoare atacuri.
Citește și: Teroristul ISIS-K ucis cu o dronă avea legătură cu posibile noi atacuri la aeroportul din Kabul (CNN)
O nouă alertă privind un posibil atac la aeroport
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 28 august, ORA 00:40. Președintele Joe Biden și vicepreședinta Kamala Harris au fost avertizați vineri dimineață (ora Washingtonului) de echipa lor de securitate națională că un alt atac terorist la Kabul „este probabil”, potrivit unui oficial de la Casa Albă, citat de CNN. Oficialul a precizat că SUA iau „măsuri de protecție maximă pe aeroportul din Kabul”.
„Următoarele câteva zile ale acestei misiuni vor însemna și cea mai periculoasă perioadă de până acum”, a spus oficialul. „Armata americană transportă pe calea aerului mii de oameni la fiecare câteva ore. Continuă să acorde prioritate evacuării cetățenilor americani care vor să plece și desfășoară o varietate de mijloace pentru a-i duce la aeroport în siguranță”, a declarat oficialul.
„Președintele i-a dat instrucțiuni secretarului de stat să continue eforturile diplomatice cu partenerii internaționali pentru a asigura mijloace pentru ca cetățenii din țări terțe și afganii cu vize să părăsească țara chiar și după ce prezența militară americană se va încheia”, a adăugat sursa CNN.
Citește și: Zeci de copii evacuați din Afganistan au ajuns în grija americanilor. În unele cazuri, părinții lor au murit
"A spus clar că nu mai vrea ca ei să trăiască pe Pământ"
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 23.15 Președintele Joe Biden nu vrea ca teroriștii care au organizat atacul de la aeroportul din Kabul "să mai trăiască pe Pământ", a declarat vineri purtătoarea sa de cuvânt, întrebată în legătură cu planurile liderului de la Casa Albă în privința vinovaților.
"Cred că a spus clar ieri că nu mai vrea ca ei să trăiască pe Pământ", a precizat purtătoarea de cuvânt Jen Psaki.
Talibanii le cer americanilor să păstreze o prezență diplomatică la Kabul
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 22.20 Talibanii le-au cerut Statelor Unite să păstreze o prezenţă diplomatică în Afganistan și după încheierea retragerii trupelor americane, prevăzută pentru 31 august, dar Washingtonul nu a luat o decizie deocamdată, au afirmat vineri oficialităţi americane.
Potrivit responsabililor americani respectivi, liderii mişcării islamiste care a preluat puterea la Kabul la jumătatea lunii august vor ca şi alte ţări să-şi menţină deschise ambasadele după 31 august.
SUA şi-au abandonat ambasada pentru a-şi retrage ultimii diplomaţi, care încă nu au fost evacuaţi la aeroportul din Kabul, securizat de armata americană. Însă militarii americani vor pleca definitiv marţi şi astfel nu vor mai fi în măsură să asigure securitatea eventualilor diplomaţi cărora preşedintele Joe Biden le-ar cere să rămână în Afganistan.
Dezbaterea pe acest subiect este în desfăşurare în interiorul administraţiei Biden, au spus oficialităţile citate, care au precizat că prioritatea o reprezintă securitatea funcţionarilor americani, potrivit AFP, citată de Agerpres.
O decizie ar putea fi anunţată la începutul săptămânii viitoare, chiar înaintea încheierii retragerii trupelor americane din Afganistan.
Citește și: România a reușit să evacueze din Kabul cinci cetățeni afgani din categoriile vulnerabile
Talibanii cer ajutorul Qatarului
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 21.10 Talibanii vor cere solicita asistenţă tehnică Qatarului pentru administrarea aeroportului internaţional din Kabul, a anunţat vineri postul de televiziune Al-Jazeera, citând o sursă din interiorul mişcării islamiste, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Talibanii i-au solicitat deja Turciei asistenţă tehnică pentru operarea aeroportului din Kabul după 31 august, data limită până la care toate trupele străine trebuie să părăsească Afganistanul, ultimatum care se aplică şi militarilor turci.
Anterior în cursul zilei de vineri, două oficialităţi au declarat pentru Reuters că Turcia nu va administra aeroportul după retragerea forţelor NATO, cu excepţia cazului în care talibanii sunt de acord cu o prezenţă turcă, după ce atentatul comis joi a evidenţiat riscurile unei asemenea misiuni.
Bilanțul crește: Cel puțin 183 de morți, peste 200 de răniți
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 19.20 Bilanțul morților a ajuns la cel puțin 183, potrivit ultimelor informații.
Peste 170 de oameni au murit în urma exploziei de joi, de la aeroportul din Kabul, a informat vineri un oficial din cadrul Ministerului afgan al Sănătății, potrivit CNN.
Printre ei se numără și trei cetățeni britanici, dintre care unul este copil, potrivit guvernului de la Londra.
Acestora li se adaugă cei 13 militari americani care și-au pierdut viața în atac.
Numărul răniților depășește 200 de persoane.
Pentagon: A fost o singură explozie
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 18.15 Pentagonul a anunțat vineri că la aeroportul din Kabul s-a produs o singură explozie joi, nu două, așa cum s-a raportat inițial, scrie CNN.
"Vă pot confirma că nu credem că a existat o a doua explozie la sau lângă hotelul Baron și că a fost un singur atacator sinucigaș. Nu știm cum a fost difuzată informația incorectă", a declarat vineri generalul american William "Hank" Taylor.
Relatările de joi au vorbit despre două explozii la scurt timp una după alta - prima în zona intrării în aeroport (Poarta Abbey) și alta în zona hotelului Baron, situat în apropiere -, precum și despre focuri de armă.
Citește și: Imaginile îngrozitoare ale atacului terorist de la aeroportul din Kabul
SUA și aliații avertizează că alte atacuri teroriste ar putea avea loc la Kabul
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, ORA 14:00 Generalul Corpului de Marină al SUA, Kenneth McKenzie, a informat Pentagonul că, foarte probabil, ISIS va continua atacurile teroriste în Afganistan până pe 31 august, termenul limită de evacuare a civililor.
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a avertizat, vineri, că ameninţarea de noi atacuri va creşte pe măsură ce operaţiunea de evacuare se apropie de final.
„Cu cât ne apropiem mai multe de data stabilită de retragere a trupelor din Afganistan, riscurile producerii unui nou atentat terorist cresc considerabil. Anumite grupări precum ISIS urmăresc să revendice un titlu care ar susține că organizațiile teroriste au alungat SUA sau Marea Britanie din Afganistan”, a declarat Ben Wallace pentru Sky News.
De asemenea, Kremlinul spune că pericolul din Afganistan rămâne ridicat.
Între timp, potrivit informațiilor obținute de Al Jazeera, cel puțin 110 persoane au fost ucise în cele două explozii din afara aeroportului din Kabul, inclusiv 13 soldați americani.
Citește și: Baza americană de la Ramstein, Germania, a fost transformată în tabără de refugiați afgani
Operațiunea britanică de evacuare se va încheia în câteva ore: „Ameninţarea de noi atacuri va creşte”
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, ORA 12:00 Forţele britanice au intrat în faza finală a evacuărilor de pe aeroportul din Kabul, care se vor încheia 'în câteva ore', a anunţat vineri Ministerul Apărării de la Londra, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Minstrul Ben Wallace a explicat la postul Sky News că, la ora 03:30 GMT, Marea Britanie a „închis Baron Hotel”, unde erau chemaţi candidaţii la plecarea în Regatul Unit, a „închis centrul de procesare” a solicitanţilor de azil şi Abbey Gate, unul din cele trei puncte de acces la aeroportul din Kabul, unde s-a produs joi unul din cele două atentate sinucigaşe revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Eforturile se concentrează acum pe evacuarea cetăţenilor britanici şi a altora care au primit deja autorizarea de a pleca şi se află deja la aeroport, a indicat ministerul.
Nicio altă persoană nu va mai fi chemată la aeroport pentru evacuare, au precizat autorităţile.
„Regretăm profund că nu toţi au putut fi evacuaţi în cursul acestui proces”, a declarat ministrul Ben Wallace într-un comunicat.
El a avertizat că ameninţarea de noi atacuri va creşte pe măsură ce operaţiunea se apropie de final.
Și Spania a anunţat vineri sfârşitul operaţiunilor sale de evacuare de la Kabul, odată cu sosirea „ultimelor două zboruri spaniole” din Dubai, după ceva mai mult de o săptămână de la crearea acestui pod aerian în urma cuceririi Afganistanului de către talibani, transmite AFP.
Un avion militar A400 a sosit din Dubai, venind de la Kabul, la ora 07.20, iar un al doilea zbor urma să aterizeze la 08:20.
Cu aceste două zboruri, evacuarea de către Spania a colaboratorilor afgani şi a familiilor lor se încheie, a anunţat guvernul într-un comunicat.
Crește bilanțul victimelor după atentatele din Kabul
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, ORA 08:00 Bilanțul victimelor în urma exploziilor de joi din Kabul s-a mărit la cel puțin 90 de morți, inclusiv 13 membri ai serviciilor militare americane, și 150 de răniți, a declarat, pentru CNN, un oficial de la Ministerul Sănătății din Afganistan.
Printre decedați se află atât cetățeni afgani cât și 28 de talibani, potrivit Reuters, care scrie că 85 de persoane au fost ucise.
Al 13-lea militar american declarat mort
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, ORA 02:10 Încă un militar american a murit în urma atacului de joi de pe aeroportul din Kabul, potrivit unui comunicat al Comandamentului Central al SUA. În total, 13 membri ai serviciilor militare americane au fost uciși joi, iar numărul total al răniților americani este de 18, a declarat căpitanul Bill Urban, purtător de cuvânt al CENTCOM, citat de CNN.
Răniții sunt în curs de evacuare din Afganistan, a precizat purtătorul de cuvânt.
Citește și: Talibanii susțin că vor forma un „guvern interimar” cu lideri „de toate etniile și din toate triburile”
Drapele coborâte în bernă în Statele Unite
ACTUALIZARE VINERI, 27 AUGUST, ORA 1:30 Președintele Joe Biden a ieșit într-o conferință de presă la Casa Albă și a reacționat joi, după atentatul de la Kabul, cu un mesaj ferm adresat teroriștilor: „Nu vom uita, nu vom ierta, vă vom vâna și vă vom face să plătiți!”.
Pe de altă parte, el a spus că operațiunile de evacuare vor continua până la termenul stabilit, 31 august, și nu a exclus posibilitatea de a trimite forțe suplimentare în interiorul Afganistanului, dacă asta îi vor cere militarii în încercarea de a scoate cât mai mulți oameni din țară.
Drapelele în Statele Unite vor fi coborâte în bernă, iar președintele va vorbi personal cu familiile militarilor căzuți la datorie, a anunțat ulterior purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Atacurile de joi de pe aeroportul din Kabul sunt cea mai grea pierdere pentru trupele americane din Afganistan din ultimii zece ani. În august 2011, un elicopter care transporta forțe speciale americane a fost doborât de trupele talibane în Valea Tangi, la aproximativ 97 km sud-vest de Kabul. 30 soldați americani au fost uciși în acea zi.
Joe Biden, mesaj către teroriști după atentatul din Kabul: Nu vă vom ierta, nu vom uita, vă vom vâna și vă vom face să plătiți
ACTUALIZARE VINERI 27 AUGUST, 01:00 Președintele Joe Biden a reacționat joi, după atentatul de la Kabul, cu un mesaj ferm adresat teroriștilor: „Nu vă vom ierta, nu vom uita, o să vă vânăm și vă vom face să plătiți!”.
Pe de altă parte, el a spus că operațiunile de evacuare vor continua până la termenul stabilit, 31 august, și nu a exclus posibilitatea de a trimite forțe suplimentare în interiorul Afganistanului, dacă asta îi vor cere militarii în încercarea de a scoate cât mai mulți oameni din țară.
Șeful Casei Albe și-a apărat din nou decizia de a continua retragerea trupelor din Afganistan, conform înțelegerii pe care fostul președinte Donald Trump a avut-o cu talibanii.
„Acești teroriști ISIS nu vor câștiga. Îi vom salva pe americani. Îi vom scoate pe aliații noștri afgani. Iar misiunea noastră va continua”, a declarat președintele. „America nu se va lăsa intimidată”, a insistat el.
Despre cooperarea cu talibanii, Biden a explicat că aceștia „nu sunt băieți buni”, dar ei știu că nimeni nu are încredere în ei în acest moment și este în propriul lor interes să aibă o bună colaborare cu americanii pentru operațiunile de evacuare. „Este în interesul lor ca ISIS-K să nu-i pună la încercare, iar noi să plecăm la timp”, a arătat președintele american.
Stat Islamic revendică atentatul de la aeroport
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 23.00 Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul de la aeroportul din Kabul, scrie BBC. Anunțul a fost făcut pe contul lor media de pe canalul Telegram.
Gruparea a arătat că un atacator sinucigaș - pe care l-au identificat - a detonat o vestă cu explozivi în mijlocul trupelor americane și al afganilor de la aeroport.
Și oficialii militari americani declaraseră că principalul suspect în cazul exploziilor este aripa locală a grupării Stat Islamic.
Forțele coaliției procedează la explozii controlate pe aeroport
Forțele coaliției au procedat la mai multe explozii controlate în interiorul aeroportului internațional Hamid Karzai, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al CENTCOM american, maiorul John Rigsbee.
La începutul acestei săptămâni, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, declara: „Dacă va fi nevoie de distrugerea unor echipamente de pe aeroportul internațional Hamid Karzai, atunci vom face acest lucru și vom face acest lucru în mod corespunzător”, dacă SUA și coaliția nu-și pot lua anumite echipamente.
Între timp, după ce au fost raportate alte explozii în apropiere de Kabul după atacul de joi, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a postat pe Twitter: „Astăzi, seara târziu, s-au auzit explozii în interiorul aeroportului din Kabul. Exploziile au fost efectuate de forțele americane pentru a le distruge echipamentele. Locuitorii din Kabul nu ar trebui să fie îngrijorați”.
General american: 12 militari morți. Cum a acționat atacatorul de la aeroport
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 22.45 Generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (Centcom), a declarat joi, într-o conferință de presă, că în explozia de la aeroportul din Kabul și-au pierdut viața 12 militari americani, iar 15 au fost răniți.
Din descrierea lui, atacatorul a provocat explozia în zona intrării Abbey în aeroport, unde au loc perchezițiile corporale ale celor care vor să intre în aeroport pentru a se urca în avion.
El nu a putut specifica dacă a fost un atacator sau mai mulți, dar a spus că cei care ajung la aeroport trec prin mai multe filtre de control, inclusiv ale talibanilor, cu care forțele americane se coordonează în vederea finalizării evacuării.
„Se pare că cineva a reușit să se apropie destul de mult”, a mai spus el, precizând că explozia a avut loc chiar la intrarea în aeroiport, nu în incinta acestuia.
De asemenea, gen. McKenzie a mai spus că nu se cunoaște identitatea atacatorului și că se verifică dacă atacul a fost pus la cale de gruparea ISIS-K sau de alt grup terorist.
Șeful Centcom nu a putut da amănunte despre explozia de la hotelul Baron, spunând că are loc o investigație în privința circumstanțelor în care s-a produs.
Gen. McKenzie a mai precizat că acțiunea de evacuare a Kabulului continuă așa cum a fost planificată.
BBC: Cel puțin 60 de morți, 140 de răniți
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 21.25 Cel puțin 60 de civili afgani au fost uciși și 140 răniți în exploziile din zona aeroportului din Kabul, anunță BBC și WSJ, citând un oficial afgan din domeniul sănătății.
Cel puțin 10 militari americani și-au pierdut viața în urma exploziilor, scrie Reuters, citând un oficial de la Pentagon.
Pentagon: Americani au murit în atac
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 20.20 Pentagonul a confirmat joi că mai mulți membri ai personalului american aflați în Kabul au murit în urma exploziilor, iar alții au fost răniți. De asemenea, au fost victime și în rândul afganilor, potrivit unui anunț făcut de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
NATO și talibanii condamnă atacul de la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 20.10 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, condamnă ferm atacul de la Kabul, precizând că operaţiunea de evacuare va continua.
„Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid cu putinţă”, a scris Jens Stoltenberg pe Twitter.
I strongly condemn the horrific terrorist attack outside #Kabul airport. My thoughts are with all those affected and their loved ones. Our priority remains to evacuate as many people to safety as quickly as possible.
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) August 26, 2021
Și talibanii au condamnat atacul de la aeroport, dar au precizat că exploziile au avut loc în zone în care securitatea era asigurată de forțele americane, potrivit The Guardian.
غبرګون:
— Suhail Shaheen. محمد سهیل شاهین (@suhailshaheen1) August 26, 2021
اسلامي امارت د کابل په هوايي ډګر کې په ملکي خلکو چاودنه په کلکه غندي، یاده چاودنه په هغه سیمه کې ترسره شوې چې د امنيت مسئولیت يې د امريکايي ځواکونو په لاس کې دی.
اسلامي امارت د خپلو خلکو امنيت او ساتنې ته کلک متوجه دی، د شر غوښتونکو کړيو مخه به په کلکه سره ونيول شي.
Martor: „Am cărat răniții, hainele mele sunt pline de sânge”
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 18.55 Exploziile de lângă aeroportul din Kabul s-au soldat cu cel puțin 13 morți, scrie Reuters, citând un oficial taliban.
La Spitalul de urgență din Kabul au fost internați circa 60 de răniți în urma exploziei, potrivit unui ONG.
🔴 Around 60 patients wounded in airport attack have arrived at our #Kabul Surgical Centre so far. #KabulAirport #Afghanistan
— EMERGENCY (English) (@emergency_ngo) August 26, 2021
Un martor ocular al atacului sinucigaș din apropierea aeroportului din Kabul a descris, pentru Reuters, momentul exploziei. Acesta spune că a fost o explozie „cu adevărat puternică”.
„Eram cu toții acolo și dintr-o dată a avut loc explozia. Cel puțin 400-500 de oameni erau în zona respectivă”, a spus martorul, care a precizat că printre victime sunt inclusiv soldați care aparțin trupelor străine.
„Am cărat răniții, hainele mele sunt pline de sânge”, a mai declarat martorul.
Pentagonul confirmă victimele
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 18.14 Pentagonul a confirmat existența unor victime în urma exploziei de la aeroport.
„Confirmăm că explozia de la Intrarea Abbey (a aeroportului din Kabul - n.r.) a fost rezultatul unui atac complex, soldat cu victime în rândul personalului american, dar și al civililor. Confirmăm, de asemenea, că a fost cel puțin încă o explozie la sau în apropiere de hotelul Baron, la mică distanță de Intrarea Abbey”, a anunțat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
We can confirm that the explosion at the Abbey Gate was the result of a complex attack that resulted in a number of US & civilian casualties. We can also confirm at least one other explosion at or near the Baron Hotel, a short distance from Abbey Gate. We will continue to update.
— John Kirby (@PentagonPresSec) August 26, 2021
A doua explozie lângă aeroport
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 18.05 O a doua explozie a avut loc lângă aeroport, informează CNN și Fox News.
Potrivit Fox, explozia a vut loc la hotelul Baron, situat în imediata apropiere a aeroportului, lângă intrarea Abbey.
Cum s-a declanșat explozia: atacator sinucigaș cu vestă
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 17.56 Explozia a fost provocată de un atacator-sinucigaș ISIS, scrie Politico, citând o sursă și un oficial american.
Potrivit Fox News, atacul a fost provocat de un atacator cu vestă explozivă, dar au fost și focuri de armă.
Toate intrările aeroportului au fost închise.
An ISIS suicide bomber was responsible for the explosion outside the Kabul airport, per a U.S. official and a source.
— POLITICO (@politico) August 26, 2021
This comes just hours after officials began warning about an increased ISIS threat in Afghanistan. https://t.co/WcwyOqOQLL
Cel puțin 10 victime, inclusiv femei, copii, dar și personal american
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 17.35 Cel puțin trei militari americani au fost răniți în urma exploziei, scrie Fox News, citând surse oficiale.
Și CNN relatează despre „personal american” rănit în explozia de la aeroport.
Un oficial taliban citat de BBC vorbește despre cel puțin 11 morți, printre care femei și copii, dar și militanți talibani.
Alte surse, citând presa locală, vorbesc despre cel puțin 10 morți în urma exploziei.
🇦🇫⚡ Multiple injured in Kabul explosion@theragex pic.twitter.com/bkOZMlQHHd
— War Crimes (@warcrimex) August 26, 2021
Primele imagini cu efectele exploziei
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 17.24 Au apărut primele imagini din zona unde a avut loc explozia, în apropiere de aeroportul din Kabul.
Photos coming from Kabul international Airport explosion pic.twitter.com/dNTIi0Dgzn
— Muslim Shirzad (@MuslimShirzad) August 26, 2021
At least 10 killed and dozen wounded in the recent #Kabul airport explosion - Local Media pic.twitter.com/037Uj0WRDh
— Ashish Sinha (@Ashish_sinhaa) August 26, 2021
Explozie la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE JOI 26 AUGUST, 17:10 Kaitlan Collins, șefa corespondenților CNN la Casa Alba scrie pe Twitter că ar fi vorba de un atac sinucigaș, citând două surse oficiale.
The explosion outside the Kabul airport was at one of the entry gates and appears to be a suicide attack, three US officials tell CNN's national security team.
— Kaitlan Collins (@kaitlancollins) August 26, 2021
ACTULIZARE JOI 26 AUGUST, 16:50 O explozie puternică a avut loc joi la poarta aeroportului internațional Hamid Karzai din Kabul, potrivit CNN.
Picture from near Baron Gate, Kabul airport. Explosion just now. #Afgahnistan pic.twitter.com/jypJkS0YxJ
— Gareth Browne (@BrowneGareth) August 26, 2021
Explozia a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, într-un mesaj publicat pe Twitter.
We can confirm an explosion outside Kabul airport. Casualties are unclear at this time. We will provide additional details when we can.
— John Kirby (@PentagonPresSec) August 26, 2021
Potrivit relatărilor reporterilor occidentali aflați pe aeroport, la acea poartă se aflau câteva zeci de britanici la coadă pentru a intra pe aeroport.
Un oficial american a spus că există răniți, dar încă nu există informații despre decese.
Barbara Starr, de la CNN, a menționat că situația continuă să se dezvolte și că există încă puține răspunsuri la ceea ce s-a întâmplat.
Avion militar italian atacat cu focuri de armă în timp ce decola din Kabul
ACTUALIZARE JOI, 26 AUGUST, 16.20 Focuri au fost trase spre un avion militar de transport al Italiei în momentul în care a decolat de pe aeroportul din Kabul, conform unei surse de la ministerul apărării italian.
La bordul aeronavei se aflau 100 de civili afgani. Focurile au fost trase la câteva minute după decolarea aeronavei. Conform sursei citate, avionul nu a fost avariat ca urmare a incidentului.
Operațiunile de evacuare se încheie vineri
ACTUALIZARE JOI, 26 AUGUST, 14:12 Operațiunile americane de evacuare din Afganistan se vor încheia vineri noaptea, iar cele britanice, în această noapte, spun surse citate de CNN.
Principalul punct de acces de pe aeroport pentru deținători de vize speciale pentru imigranți (SIV), Poarta Abbey, a fost „complet” închis joi, posibil din cauza uneia dintre numeroasele amenințări de atacuri cu dispozitive explozice, au spus sursele.
„Au reușit să aducă oameni ieri, dar cred că a fost complet închis acum. Au avut mai multe amenințări cu atacuri tot timpul”, a spus o sursă.
Închiderea porților înseamnă că există „multe de grupuri care înconjoară aeroportul în autobuze, încercând să găsească o cale de intrare. Nu se pot facemulte pentru ei, deși militarii chiar ar dori să ajute. Deci, literalmente, nimeni altcineva nu poate intra”, cu excepția cazului în care oamenii sunt escortați, a spus sursa.
Cu 36 de ore înainte de finalul operațiunii de evacuare, accentul este pus pe personalul local afgan care lucra pentru ambasada SUA.
„Cetățenii americani încă reușesc să ajungă, dar prioritatea s-a mutat către personalul local”, a mai spus sursa.
Belgia
Situaţia „haotică şi periculoasă” de pe teren „s-a deteriorat serios în cursul zilei”, a confirmat premierul belgian Alexander De Croo, care a anunţat că ţara sa a desfăşurat miercuri seară ultima misiune de evacuare de la Kabul şi în total a evacuat peste 1.400 de persoane din Afganistan.
Germania
Conform unor surse ale agenţiei DPA şi prezenţa militară germană în capitala afgană ar urma să se încheie aproape complet vineri. Patru noi zboruri germane sunt programate joi. „Evacuăm până în ultima clipă”, a anunţat Ministerul german al Apărării pe Twitter.
Franța
Guvernul francez îşi va încheia la rândul său operaţiunile la Kabul vineri, a precizat premierul Jean Castex, după ce în Franţa au fost aduşi peste 2.000 de afgani.
Danemarca
Danemarca a transmis că şi-a încheiat evacuarea personalului ambasadei sale din capitala afgană şi nu va mai desfăşura acolo nicio altă operaţiune, întrucât „nu se mai poate zbura în siguranţă de pe aeroportul din Kabul”.
Polonia
Şi Polonia a operat joi ultimul zbor de evacuare a colaboratorilor misiunii sale din Afganistan.
Marea Britanie
Premierul britanic Boris Johnson a declarat joi că timpul rămas pentru ultimele evacuări este foarte scurt, dar majoritatea celor eligibili pentru a fi aduşi în Marea Britanie au fost deja evacuaţi.
SUA
Potrivit Washingtonului, de pe 15 august, când talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, circa 95.700 de persoane au fost evacuate de SUA şi de alte state cu zboruri de pe aeroportul din Kabul.
Dintre persoanele evacuate, circa 40.000 au aterizat în Qatar şi circa 28.000 în Emiratele Arabe Unite (EAU), ca puncte de tranzit către destinaţiile lor finale, majoritatea ajungând în ţările occidentale. Potrivit France Presse, Emiratele Arabe Unite găzduiesc în prezent temporar circa 8.500 de persoane evacuate din Afganistan, cele mai multe urmând să plece către SUA în zilele următoare.
Aeroportul din Kabul este controlat de ultimele trupe americane rămase în Afganistan, dar preşedintele Joe Biden şi-a confirmat intenţia de a retrage complet aceste trupe până pe 31 august, în pofida presiunii unor aliaţi de a continua operaţiunile de evacuare şi după această dată.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că mai rămân de repatriat din Afganistan aproximativ 1.500 de cetăţeni americani, în timp ce mii de afgani încearcă să prindă ultimele locuri pentru a pleca din ţară, deşi talibanii au anunţat că vor împiedica deplasările cetăţenilor afgani către aeroport.
Risc „iminent” de atac terorist
ACTUALIZARE JOI, 26 AUGUST, 12:43 Un atac terorist „mortal” ar putea avea loc în câteva ore pe aeroportul din Kabul, avertizează un ministru britanic citat de BBC. Acesta vorbește despe un risc „iminent”.
Ministrul forțelor armate, James Heappey, a spus că există rapoarte „foarte credibile” despre o amenințare „severă” în capitala Afganistanului.
Declarația vine după ce mai multe ambasade au transmis cetățenilor aflați în apropierea aeroportului să „se mute într-un loc sigur și să aștepte noi îndrumări”.
Avertismentul vine în condițiile în care mai multe țări se grăbesc să evacueze mii de oameni din Afganistan înainte de termenul limită de 31 august, când trupele străine vor pleca.
Amenințare de atac terorist la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE JOI, 26 AUGUST, 09:00 Ambasada SUA din Kabul le recomandă cetăţenilor americani să nu se deplaseze la aeroportul internaţional Hamid Karzai, potrivit unei alerte de securitate transmise miercuri. Australia îndeamnă cetățenii săi și cei care au vize pentru acest stat să părăsească zona, fiind “o ameninţare foarte importantă, încă valabilă, de atac terorist". De asemenea, guvernul britanic recomandă evitarea oricărei călătorii în Afganistan, din același motiv.
Cetăţenii aflaţi la deja la poarta Abbey, la porţile de est şi de nord au primit recomandarea de a pleca imediat, potrivit alertei de securitate emise de ambasada SUA.
Alerta, postată pe site-ul amabasadei, nu furnizează motivele pentru care a fost emisă, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Ea urmează după avertismentele preşedintelui SUA, Joe Biden, şi ale altor oficiali din administraţia, privind o ameninţarea din partea grupării Statul Islamic la adresa operaţiunilor de evacuare, în contextul în care mulţimile se înghesuie la porţile aeroportului.
De asemenea, alerta le recomandă cetăţenilor americani "să fie conştienţi de ce se întâmplă în jurul lor în orice moment, în special în mulţimi mari", conform Agerpres.
Ministrul australian de externe, Marise Payne, a declarat, joi, că există o ameninţare importantă de atac terorist în apropierea aeroportului din Kabul, iar Canberra şi-a îndemnat cetăţenii şi cei cu vize pentru Australia să părăsească zona, relatează Reuters.
Australia îşi evacuează cetăţenii şi deţinătorii de viză de peste o săptămână de pe aeroportul din Kabul, unde Canberra le-a cerut oamenilor să călătorească în ordine şi să fie gata de transport.
Miercuri seară, Australia şi-a schimbat recomandarea către cei din zonă, decizie despre care Marisa Payne spune că are la bază preocupări sporite privind un posibil atac terorist.
"Există o ameninţare foarte importantă, încă valabilă, de atac terorist", le-a spus Payne jurnaliştilor la Canberra.
Această alertă sporeşte riscul ca numeroşi afgani care deţin viză pentru Australia să fie lăsaţi în urmă în condiţiile în care Canberra se pregăteşte să-şi încheie programul de evacuare, comentează Reuters.
Prim-ministrul Scott Morrison a spus că Australia a evacuat 4.000 de persoane din Afganistan. Mulţi dintre aceşti oameni se află în Emiratele Arabe Unite, a spus Morrison, în timp ce 639 au ajuns deja în Australia.
Australia a făcut parte din forţa internaţională condusă de NATO care s-a luptat cu talibanii şi a instruit forţele de securitate afgane în anii după ce insurgenţii au fost înlăturaţi în 2001. Peste 39.000 de militari australieni au fost detaşaţi în Afganistan şi 41 dintre ei şi-au pierdut viaţa.
Ministerul britanic de Externe a recomandat, miercuri, evitarea oricărei călătorii în Afganistan, motivând că situaţia de securitate în ţară rămâne volatilă, "cu o ameninţare importantă de atac terorist", relatează Reuters.
Ministerul de Externe "recomandă evitarea oricărei călătorii în Afganistan. Nu trebuie să călătoriţi în Afganistan", a menţionat Foreign Office în atenţionarea sa.
"Situaţia de securitate din Afganistan rămâne volatilă. Există o ameninţare importantă de atac terorist care este încă valabilă", se mai menţionează în comunicat.
Textul îndeamnă, de asemenea, la evitarea călătoriilor pe aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul.
"Dacă vă aflaţi în zona aeroportului, îndepărtaţi-vă într-un loc sigur şi aşteptaţi noi instrucţiuni", menţionează ministerul.
Ministrul britanic de externe Dominic Raab a declarat că termenul-limită pentru evacuarea străinilor şi celor în pericol este valabil până în ultimul minut al lunii. Regatul Unit a evacuat deja mii de persoane din Afganistan.
Blinken: Talibanii "şi-au luat angajamente" să permită plecări și după 31 august
ACTUALIZARE JOI, 26 AUGUST, 00.00 Talibanii s-au angajat să-i lase să plece pe americani şi pe afganii în situaţie de risc care se vor afla în Afganistan după 31 august, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.
"Talibanii şi-au luat angajamente în public şi în privat să asigure şi să permită un tranzit sigur pentru americani, ceilalţi străini şi afganii în situaţie de risc în viitor, după 31 august", a spus şeful diplomaţiei americane, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
În prezent mai sunt de evacuat circa 1.500 de americani din Afganistan potrivit evaluărilor, a precizat secretarul de stat american în cadrul unei conferinţe de presă. Până acum, SUA au evacuat din Afganistan circa 4.500 de americani şi familiile lor.
Potrivit lui, ţările din jurul Afganistanului studiază "dacă pot juca un rol în păstrarea aeroportului deschis odată ce contingentul nostru militar va pleca sau, dacă va fi necesar, în redeschiderea lui dacă va fi închis pentru o anumită perioadă".
"Talibanii au transmis cu claritate că au un interes puternic de a păstra un aeroport în stare de funcţionare. Noi şi restul comunităţii internaţionale avem de asemenea un interes puternic pentru acest lucru, în principal pentru a ne asigura că oricine vrea să părăsească Afganistanul o poate face după 31 (august) folosind aeroportul", a declarat Antony Blinken.
El nu a precizat totuşi dacă SUA vor menţine o prezenţă diplomatică după 31 august. "Studiem un anumit număr de opţiuni", a afirmat Blinken pe această temă.
Neliniştea a crescut miercuri în rândul miilor de afgani dispuşi să facă orice pentru a fugi din ţara controlată de talibani, după ce preşedintele american Joe Biden a confirmat încheierea evacuărilor săptămâna viitoare.
Mii de afgani s-au masat de zile întregi în faţa aeroportului din capitală, securizat de peste 6.000 de soldaţi americani, într-o atmosferă tensionată. Toţi aceşti oameni, dintre care unii au venit la aeroport cu întreaga familie, speră că vor reuşi să intre în complex şi să prindă cât mai curând un avion.
SUA a evacuat 88.000 de oameni din Kabul. Militarii pleacă ultimii
ACTUALIZARE MIERCURI, 25 AUGUST, 19.30 Armata americană îşi va continua eforturile de evacuare de la aeroportul din Kabul până la termenul limită de 31 august dacă este nevoie, dar în ultimele două zile prioritatea va fi transportul trupelor şi echipamentului militar americane, a anunţat miercuri Pentagonul.
Generalul-maior William Taylor, din partea Statului major al armatei SUA, a declarat într-o conferinţă de presă că peste 10.000 de oameni se află în prezent la aeroportul din Kabul aşteptând să fie evacuaţi din Afganistan, scrie Agerpres, preluând Reuters.
El a adăugat că în ultimele 24 de ore peste 19.000 de persoane au fost evacuate cu 90 de zboruri, numărul total al oamenilor evacuaţi din Afganistan ajungând la aproximativ 88.000. Taylor a precizat că la fiecare 39 de minute a decolat un avion de la Kabul.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a informat că în prezent la aeroportul din Kabul se află 5.400 de militari.
Talibanii au început să-și numească oamenii într-un guvern interimar
ACTUALIZARE MIERCURI, 25 AUGUST, ORA 19:00 Talibanii l-au numit ministru interimar al Apărării pe Adul Qayyum Zakir, un fost deținut în închisoarea din Guantanamo, informează Al Jazeera.
Zakir este unul dintre principalii comandanți ai talibanilor și unul dintre cei mai vechi membri ai mișcării. Acesta a participat la confruntările dintre talibani și forțele americane, după ce acestea au invadat Afganistanul în 2001. Americanii l-au capturat și, după o scurtă perioadă petrecută în închisoarea din Bagram, Zakir a fost trimis la Guantanamo, Cuba.
De asemenea, tot miercuri, talibanii au numit mai mulți miniștri interimari, printre care Sadr Ibrahim - ministru al Internelor, Gul Agha - ministru al Finanțelor, precum și un șef al serviciului de informații al talibanilor. Totodată, aceștia au numit și un guvernator al Kabului, dar și un nou primar al capitalei.
Citește și: Talibanii cer ajutorul Turciei pentru a putea administra aeroportul din Kabul
Talibanii spun că vor permite zborurile civile și după ce vor prelua aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE MIERCURI, 25 AUGUST, ORA 15:00 Talibanii au asigurat miercuri că vor permite operarea zborurilor comerciale în Afganistan după 31 august, data limită pentru încheierea operaţiunilor internaţionale de evacuare din această ţară, motiv pentru care insistă că nu este necesară nicio prelungire a zborurilor de evacuare după această dată, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
„Persoanele cu documente legale vor putea călători cu zboruri comerciale după 31 august”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Suhail Shaheen. Anunţul vine după o întâlnire a directorului adjunct al acestui birou din Qatar, Abbas Stanikzai, cu ambasadorul Germaniei la Kabul, Markus Potzel, a cărui ţară insistă pentru continuarea evacuărilor şi după 31 august.
Talibanii au anunţat marţi că nu acceptă extinderea acestor operaţiuni de evacuare după 31 august. În plus, ei au cerut Statelor Unite şi celorlalte ţări care desfăşoară astfel de operaţiuni ca până la acea dată să evacueze numai cetăţeni străini şi să nu încurajeze afganii să-şi părăsească ţara, acuzând că sunt extraşi nu doar colaboratori ai trupelor internaţionale, ci şi specialişti afgani. Talibanii au anunţat de asemenea că vor împiedica cetăţenii afgani să ajungă la aeroportul din Kabul, singura cale de a părăsi ţara care de pe 15 august este din nou sub controlul talibanilor.
Pentagonul şi preşedintele Joe Biden au confirmat marţi menţinerea calendarului privind încheierea operaţiunilor de evacuare din Afganistan şi retragerea trupelor americane din această ţară până pe 31 august
Citește și Merkel: Germania îi va ajuta pe afganii care vor să scape din Afganistan și după 31 august
ONU: Mai bine de jumătate dintre afganii strămutați sunt copii
ACTUALIZARE MIERCURI, 25 AUGUST, ORA 12:30 Aproape 60% dintre afgani care au fost obligați să părăsească locuințele în acest an sunt copii, se arată într-un raport al ONU.
Potrivit cifrelor publicate de Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA) din Afganistan, peste 400.000 de persoane au fost înregistrate ca fiind recent strămutate de la începutul lunii mai, deoarece luptele s-au intensificat în toată țara.
În total, aproape 550.000 de afgani au fost strămutați până acum în acest an.
Avansul rapid al talibanilor în aproape toate provinciile din Afganistan a pus și mai multă presiune asupra țării, unde 18 milioane de oameni au nevoie de asistență umanitară.
Biden: „Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine”
ACTULIZARE MIERCURI, 25 AUGUST, ORA 01.00 Președintele Joe Biden a declarat marți, într-o nouă conferință de presă, că evacuările din Afganistan sunt în grafic, iar acestea se vor încheia până la data de 31 august.
„Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine”, a spus șeful de la Casa Albă, care a adăugat că trupele americane de pe aeroportul din Kabul sunt expuse unui atac al teroriștilor ISIS-K (ISIS-Khorasan, aflată pe lista grupărilor teroriste întocmită de Departamentul de Stat; ISIS-K, o ramură a grupării Stat Islamic, este activă în Asia Centrală, inclusiv Afganistan).
Biden a spus că SUA sunt pe cale să-și finalizeze misiunea de evacuare până pe 31 august și nu intenționează să mai mențină trupe americane în Afganistan după data respectivă. Totuși, președintele american a recunoscut că depinde de talibani dacă această misiune va fi încheiată la timp.
„Suntem în prezent în grafic pentru a termina până pe 31 august. Sunt hotărât să finalizăm misiunea atunci”, a spus Biden într-un discurs la Casa Albă, potrivit CNN.
„Încheierea misiunii până la data de 31 august depinde și de talibani, dacă aceștia vor continua să coopereze cu noi și să permită accesul la aeroport, în așa fel încât să nu existe perturbări în operațiunea noastră”.
„Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine”, a spus Biden.
Șeful de la Casa Albă a mai spus că în fiecare zi trupele americane din Afganistan sunt supuse „unui risc suplimentar”.
„Am cerut Pentagonului și Departamentului de Stat planuri de urgență pentru a ajusta calendarul în caz de nevoie. Sunt hotărât să mă asigur că vom finaliza această misiune. Sunt, de asemenea, conștient de riscurile în creștere și am fost informat despre necesitatea de a lua în considerare aceste riscuri. Sunt provocări reale și semnificative pe care trebuie să le luăm în considerare”, a continuat el.
„Există riscul acut și în creștere al unui atac al teroriștilor ISIS. Știm că aceștia încearcă în fiecare zi să țintească aeroportul și să atace atât forțele americane, pe cele aliate, cât și civilii nevinovați”, a spus Biden.
Casa Albă: Peste 57.000 de oameni evacuați în 9 zile
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 23.08 Președintele Joe Biden le-a transmis marți celorlați lideri G7 că misiunea în Kabul se va termina odată cu atingerea obiectivelor și a confirmat că termenul propus este 31 august, a anunțat purtătoarea de cuvânt Jen Psaki într-o declarație publicată de Casa Albă.
Președintele „a făcut clar faptul că fiecare zi de operațiuni pe teren reprezintă un risc pentru trupele noastre, din cauza amenințărilor în creștere din partea ISIS”, se mai arată în declarația purtătoarei de cuvânt, care a precizat că Joe Biden a cerut Pentagonului și Departamentului de Stat planuri de rezervă în caz că termenul trebuie modificat.
Într-o declarație ulterioară în fața jurnaliștilor acreditați la Casa Albă, Jen Psaki a anunțat că SUA e evacuat peste 57.000 de oameni în nouă zile operațiuni, ceea ce reprezintă cea mai mare misiune de acest fel din istorie.
Declarația lui Joe Biden, amânată mai mult de 4 ore
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 22.15 Declarația de presă a președintelui Joe Biden, anunțată inițial de Casa Albă pentru ora locală 12.00 (19.00 - ora României) a fost amânată deja de două ori.
Noua oră anunțată este 16.30 (23.30 - ora României), potrivit The Guardian.
Declarația liderului de la Casa Albă este foarte așteptată, în condițiile în care un oficial al administrației a anunțat deja că Joe Biden a fost de acord cu recomandarea Pentagonului de a nu prelungi evacuarea din Afganistan dincolo de termenul convenit cu talibanii, 31 august.
Potrivit Reuters, premierul britanic Boris Johnson a evitat să răspundă la întrebarea dacă alţi lideri ai G7 şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu modul în care preşedintele american a gestionat criza din Afganistan şi cu refuzul lui de a extinde termenul limită pentru retragerea trupelor rămase în Afganistan.
G7: Talibanii să garanteze o evacuare sigură pentru cei care vor să plece
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 21.28 Liderii G7 le cer talibanilor "să garanteze o evacuare sigură" pentru toţi cei care vor să părăsească Afganistanul "până pe 31 august şi dincolo de această dată", a declarat marţi premierul britanic Boris Johnson, la finalul unui summit virtual al Grupului, informează AFP, Reuters şi dpa, preluate de Agerpres.
Şeful guvernului britanic, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia Grupului, a spus că liderii G7 (Grupul celor mai mari şapte economii avansate din lume, format din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA) au convenit "nu doar asupra unei abordări comune în ceea ce priveşte evacuările, ci şi asupra unei foi de parcurs privind modul în care să se discute cu talibanii".
"Prima condiţie pe care o punem în calitate de G7 este ca ei (talibanii) să garanteze până pe 31 august şi dincolo de această dată o evacuare sigură pentru cei care vor să plece" din Afganistan, a declarat Boris Johnson la televiziunile britanice.
"Unii dintre ei (dintre talibani) vor declara că nu acceptă aceasta, însă alţii vor înţelege importanţa acestui lucru, pentru că G7 are o un atu considerabil, economic, diplomatic şi politic", a subliniat Johnson, precizând că acest "atu uriaş" cu care G7 ar putea convinge talibanii include neacordarea unor fonduri substanţiale.
"Afganistanul nu poate deveni o pepinieră a terorismului, Afganistanul nu poate deveni un stat al drogurilor, fetele trebuie să fie educate până la vârsta de 18 ani", a afirmat premierul britanic.
Potrivit Reuters, Boris Johnson a evitat să răspundă la întrebarea dacă alţi lideri ai G7 şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu modul în care preşedintele american a gestionat criza din Afganistan şi cu refuzul lui de a extinde termenul limită pentru retragerea trupelor rămase în Afganistan.
Biden, de acord cu Pentagonul, dar cere planuri de rezervă
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, 19.20 Președintele american Joe Biden a fost de acord cu recomandarea Pentagonului de a menține data de 31 august ca termen de retragere din Afganistan, a declarat marți un oficial al administrației pentru Reuters.
Biden a cerut Pentagonului planuri de rezervă dacă va fi necesară depășirea acestui termen, a mai precizat oficialul, sub condiția anonimatului.
Recomandarea Pentagonului privind menținerea datei de 31 august are la bază îngrijorări privind securitatea forțelor americane, potrivit oficialului citat.
Citește și: Semnale privind prezența tot mai multor atacatori sinucigași ai Statului Islamic în Kabul (general german)
Pentagon: Termenul de 31 august nu se schimbă
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 18.07 Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, amiralul John Kirby, a declarat marți, într-o conferință de pesă, că nu s-a schimbat termenul-limită de 31 august pentru evacuarea Kabulului. El a mai spus că SUA se poate încadra în acest termen, potrivit The Guardian.
„În mod clar, ținta noastră este sfârșitul lunii (august - n.r.)”, a subliniat Kirby.
El a sugerat că SUA și talibanii au avut o înțelegere privind data de 31 august.
Kirby a mai arătat că până acum au fost evacuați „câteva mii” de cetățeni americani din Afganistan, scopul fiind 20.000 de evacuări până la sfârșitul săptămânii.
Talibanii, către SUA: „Nu-i mai încurajați pe afgani să plece”
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 16.55 Talibanii nu le mai permit afganilor să meargă la aeroportul din Kabul din cauza situației haotice de acolo, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al insurgenților, Zabihullah Mujahid, într-o conferință de presă, potrivit BBC.
El a mai spus că oamenii strânși la aeroport ar trebui să meargă acasă, iar securitatea le va fi garantată.
Dar, a mai completat Zabihullah Mujahid, SUA îi invită în continuare pe oameni să se îndrepte spre aeroport.
„Avem o cerere către americani. Nu-i mai încurajați pe afgani să plece... Avem nevoie de talentul lor”, a declarat purtătorul de cuvânt.
“We are not in favour of allowing Afghans to leave”
— BBC Breaking News (@BBCBreaking) August 24, 2021
Taliban spokesman Zabihullah Mujahid adds it would be a “violation” of the agreement to allow evacuations of foreign nationals beyond 31 August
Latest: https://t.co/PgvjrfQUeS pic.twitter.com/bs8TPYooZz
El a mai afirmat că nu crede că termenul de 31 august pentru evacuări va fi extins.
Zabihullah Mujahid afirmă că este destul timp pentru ca cetățenii străini să părăsească țara și că talibanii „nu sunt în favoarea” permiterii plecării cetățenilor afgani.
Purtătorul de cuvânt a mai sugerat că femeilor nu li se va interzice definitiv să mai meargă la muncă.
„Momentan, este în avantajul lor (să stea acasă - n.r.), pentru a preveni orice rău tratament”, a spus el, adăugând că ele nu au fost concediate și salariile le vor fi plătite.
BBC a obținut mai multe relatări de la femei care se tem că dreptul lor la muncă și la o viață liberă va fi restrâns drastic. Altele au spus că au mers la serviciu, unde li s-a spus că nu mai lucrează și că pot trimite în locul lor o rudă de sex masculin.
UE și-a evacuat întreg personalul din Afganistan
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 15:30 Uniunea Europeană şi-a evacuat întregul personal aflat în Afganistan, cu excepţia unor oficialităţi care încă lucrează la aeroportul din Kabul, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„Întregul personal care trebuia să fie evacuat a fost evacuat”, a spus reprezentantul executivului comunitar într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
„Încă avem o prezenţă de bază la aeroport pentru a gestiona ceea ce este nevoie, dar personalul delegaţiei UE şi familiile au fost evacuaţi”, a adăugat el.
Căderea guvernului afgan şi cucerirea capitalei Kabul de către talibani înainte de retragerea ultimilor militari americani programată pentru 31 august a constrâns ţările occidentale să organizeze de urgenţă evacuarea propriilor cetăţeni şi a colaboratorilor lor afgani.
Mai mulţi aliaţi NATO le-au cerut vineri americanilor să-şi amâne plecarea. Cu 6.000 de militari, ei au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, de unde sunt organizate evacuările.
Citește și Directorul CIA a avut o întâlnire secretă la Kabul cu liderul talibanilor
ONU: Există informații credibile despre execuții ale talibanilor
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 12:20 Înaltul oficial al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a declarat marți că a primit informații credibile despre încălcări grave comise de talibani în Afganistan, inclusiv execuții sumare ale civililor și restricții impuse femeilor, precum și represiuni ale proteste împotriva talibanilor.
Bachelet a cerut Consiliului ONU pentru Drepturile Omului organizarea unei sesiuni de urgență la cererea Pakistanului și a Organizației de Cooperare Islamică (OIC) și solicită instituirea unui mecanism de monitorizare atentă a acțiunilor talibanilor, potrivit Reuters.
Liderii G7 discută situația din Afganistan
ACTUALIZARE MARȚI, 24 AUGUST, ORA 09:20 Liderii celor mai industrializate țări vor discuta marți despre evacuarea miilor de oameni care încearcă să iasă din Afganistan, în condițiile în care există tot mai multe temeri că timpul pentru acest lucru nu va fi suficient, relatează Reuters.
Evacuările se desfășoară pe „picior de război”, deoarece trupele străine încearcă să respecte termenul limită de 31 august convenit anterior cu talibanii pentru retragerea tuturor străinilor, a declarat pentru Reuters un diplomat NATO.
Liderii Statelor Unite, Marii Britanii, Italiei, Franței, Germaniei, Canadei și Japoniei care se întâlnesc virtual marți pot folosi posibilitatea recunoașterii oficiale comune sau a reînnoirii sancțiunilor pentru a-i convinge pe talibani să respecte promisiunile de a respecta drepturile femeilor și relaţiile internaționale.
„Liderii G7 vor ajunge la un acord pentru a coordona decizia dacă sau când îi vor recunoaște pe talibani. Și se vor angaja să colabreze în continuare îndeaproape”, a spus un oficial european.
Mii de afgani s-au întors la casele lor după ce au aflat că situația este „relativ calmă” în provinciile din toată țara, a declarat diplomatul, care a cerut să nu fie identificat. El a avertizat însă că rapoartele de informații și securitate din districtele îndepărtate sunt insuficiente.
Președintele SUA, Joe Biden, care a declarat că trupele americane ar putea rămâne în Kabul și după de termenul limită, a avertizat că evacuarea va fi „dură și dureroasă”.
Un oficial taliban a declarat luni că nu va fi acordată o prelungire a acestui termen limită. Washingtonul a declarat însă că negocierile continuă.
Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a spus că americanii își vor continua eforturile de a-i ajuta pe afganii aflați în pericol să părăsească țara și după 31 august.
Talibanii au ajuns lângă Valea Panjshir
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, ORA 22:50 Talibanii au ajuns lângă Valea Panjshir, acolo unde își au fieful cei care li se opun, şi au recucerit trei districte în nordul Afganistanului care căzuseră săptămâna trecută în mâinile unei miliţii locale, relatează Reuters, citându-l pe purtătorul de cuvânt al mișcării islamiste.
Pentagon: „Scopul e să scoatem cât mai mulţi oameni, cât mai repede”
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, 21.47 Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat luni, într-o conferință de presă, că armata se concentrează acum pe evacuarea cât mai multor oameni din Kabul în termenul stabilit și că deocamdată nu se discută prelungirea termenului dincolo de 31 august.
„Am văzut cu toţii declaraţia purtătorului de cuvânt taliban referitoare la termenul-limită de 31 august. Cred că înţelegem cu toţii ce înseamnă asta”, a declarat luni John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
„Scopul e să scoatem cât mai mulţi oameni, cât mai repede. Şi încercăm să facem asta cât de bine putem până la finalul lunii. Dacă secretarul Apărării (Lloyd Austin - n.r.) are nevoie să aibă discuții suplimentare cu președintele (Joe Biden - n.r.), referitoare la deadline, o va face, dar nu e momentul acum”, a mai precizat el.
Fost oficial american: Nu cred că Biden le va da talibanilor drept de veto
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, 21.05 „Există șanse mari” ca Joe Biden să reușească prelungirea termenului de evacuare din Afganistan dincolo de 31 august, a declarat pentru BBC un fost oficial din Departamentul american de Stat din timpul administrației Obama.
James Steinberg, care îl cunoaște și a și lucrat cu Joe Biden, a spus: „Cred că și-a dat seama că, dintre multele provocări legate de felul în care a fost gestionată evacuarea, faptul că nu s-a consultat cu aliații este o mare problemă. Cred că președintele simte probabil acum o mare obligație în a arăta că se consultă cu britanicii și cu ceilalți pentru a evacua oamenii”.
Întrebat dacă extinderea termenului de evacuare dincolo de 31 august depinde de talibani, Steinberg a răspuns „Nu cred. Președintele trebuie să decidă dacă asta trebuie făcut și să arate clar că va lua măsurile necesare și va aloca forțele necesare pentru a ne proteja oamenii. Nu le-aș acorda talibanilor un drept de veto și bănuiesc că nici președintele n-o va face”.
„Cred că președintele va lua foarte în serios cererea aliaților de a se asigura că această (evacuare - n.r.) se face într-un mod în care îi protejează nu numai pe americani și pe afganii care au lucrat cu ei, ci și pe partenerii care au luat parte la această experiență dificilă în ultimii 20 de ani”, a mai precizat Steinberg.
„Nu pot să vorbesc în locul președintelui, dar cred că va fi foarte conștient de responsabilitatea de a face acest lucru când va discuta cu ceilalți lideri G7.”
Citește și: Ajutoarele pentru oamenii din Afganistan sunt blocate din cauza haosului de pe aeroportul din Kabul
Germania a evacuat aproape 3.000 de oameni de pe aeroportul din Kabul, în timp ce SUA au scos peste 10.400 de persoane în ultimele 24 de ore
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, 17.50 Germania a evacuat aproape 3.000 de oameni originari din 43 de ţări de pe aeroportul din Kabul, în timp ce Statele Unite au scos în numai 24 de ore 10.400 de persoane din Afganistan, relatează Reuters, potrivit Agerpres
Printre cei evacuaţi de Germania se află 143 de germani, în jur de 1.800 de afgani şi circa 350 de cetăţeni ai Uniunii Europene, a declarat luni, la Berlin, Eberhard Zorn, inspector general al Bundeswehr.
El a mai spus, potrivit Associated Press, că, potrivit estimărilor lui, circa 5.000 de persoane aşteaptă să fie evacuate de pe aeroportul din Kabul.
Generalul Zorn a mai afirmat că în zborurile Germaniei circa 50% din afganii evacuaţi sunt femei.
Germania a transportat duminică provizii pe aeroportul din Kabul, pentru a ameliora situaţia de pe acest aeroport, printre care scutece şi alimente pentru copii.
„Situaţia din faţa porţilor rămâne dificilă, aş putea chiar s-o numesc dramatică, pentru că acumularea de persoane care vor să ajungă pe aeroport este enorm de mare şi există un potenţial suplimentar pentru violenţă în acest grup”, a mai spus Eberhard Zorn.
În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a declarat luni că Germania estimează că numărul cetăţenilor germani aflaţi încă în Afganistan ar fi format din trei cifre.
„În acest moment estimăm că există un număr mic, format din trei cifre, de cetăţeni germani”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.
Un oficial al Casei Albe a anunţat, pe de altă parte, că armata SUA a transportat aproximativ 10.400 de persoane din Kabul în ultimele 24 de ore, iar 61 de avioane ale coaliţiei au ajutat la evacuarea a 5.900 de persoane.
De la 14 august, SUA au scos 37.000 de persoane din Afganistanul controlat de talibani sau au ajutat la evacuarea lor, a spus oficialul citat.
Talibanii nu acceptă prelungirea termenului de 31 august pentru evacuările din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, 13:00 Talibanii nu vor prelungi termenul limită de 31 august pentru actuala misiune de evacuare, a declarat un purtător de cuvânt al grupului, citat de BBC.
„31 a fost o linie roșie”, a spus Suhail Shaheen. Acesta a precizat că președintele Biden a spus că trupele vor ieși până la acea dată și extinderea acesteia înseamnă extinderea ocupației Afganistanului. El a avertizat asupra consecințelor dacă acest lucru se va schimba.
Primul ministru britanic, Boris Johnson, ar fi urmat să îi ceară marți, într-o reuniune de urgență a G7, președintelui Biden să amâne retragerea trupelor americane pentru a câștiga mai mult timp pentru evacuările de pe aeroportul din Kabul.
În apropierea aeroportului din Kabul mai sunt aproximativ 20.000 de oameni care încearcă să prindă un zbor pentru a părăsi țara cucerită de talibani.
Schimb de focuri în apropierea aeroportului din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 23 AUGUST, 09:30 Un schimb de focuri a avut loc, luni, între persoane armate neidentificate, forțe de securitate occidentale și gardieni afgani la Poarta de Nord a aeroportului din Kabul, au declarat forțele armate germane.
Un gardian afgan a fost ucis iar alți trei au fost răniți. Forțele străine din Afganistan nu au căutat să extindă termenul de 31 de august pentru a părăsi statul, a declarat, luni, un oficial taliban.
Aeroportul este o scenă a haosului de când talibanii au capturat capitala afgană pe 15 august iar forțele americane și internaționale încearcă să evacueze cetățenii și afganii vulnerabili.
Citește și: Cetățean afgan evacuat în Franţa, pus sub supraveghere: "Credem că poate avea legături cu talibanii"
Biden: Teroriștii ar putea exploata situația din Kabul
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 22 AUGUST, 23:50 Președintele american Joe Biden a anunțat, duminică seara, într-o nouă conferință de presă, că Statele Unite au fost nevoite să-și schimbe și să-și adapteze planurile inițiale de evacuare din Kabul, în condițiile în care situația de securitate din teren „se schimbă cu rapiditate”.
Astfel, el a spus că trupele americane „au extins” zona de securitate din jurul aeroportului, în special în fața intrărilor, unde mii de oameni se înghesuie cu disperare, dar a refuzat să dea detalii și a menționat că în toată această operațiune de evacuare sunt implicate și ambasadele aliaților.
Biden a precizat că forțele americane nu au întâmpinat rezistență din partea talibanilor în momentul în care au extins perimetrul de securitate din jurul aeroportului.
Opt zile de infern
După opt zile de infern, se pune problema dacă americanii și aliații lor vor putea să evacueze până la sfârșitul lunii cele peste 100.000 de persoane care vor să fugă de talibani. Tensiunea crește la cote explozive. Jurnaliștii aflați acolo susțin că în haosul evacuării, există familii ai căror membri ajung în țări diferite. Și tot de acolo, vin imagini care-ți taie răsuflarea. Soldați țin bebeluși în brațe, copii ai mamelor afgane care, pur și simplu, au renunțat la ei, în speranța că vor duce o viață mai bună și, mai ales, că vor fi în siguranță. Afganii și-au pus copiii în brațele militarilor. Situația rămâne critică la Kabul, pentru mii de oameni. În haosul creat la porțile aeroportului, 7 persoane au murit, călcate în picioare de mulțime.
De o săptămână, de când s-a declanșat criza, cel puțin 20 de oameni și-au pierdut viața, spune o sursă NATO. Aeroportul din Kabul este scena unei adevărate drame de când talibanii au cucerit capitala și au revenit la putere în Afganistan. Mii de oameni stau pe lângă porțile și gardurile aerportului în speranța că vor putea urca la bordul unor avioane care să-i ducă spre o lume mai sigură. În fiecare zi, acolo sosesc alți și alți afgani care vor să fugă de talibani.
Locul a devenit neîncăpător și oamenii au început să moară, striviți în îmbulzeala creată. Bebeluși, copii și femei sunt prinși în acest haos. Soldații mobilizați la aeroport pentru a-l păzi în vederea evacuărilor trebuie să intervină adesea pentru a salva viețile răniților.
Situația este atât de nesigură în jurul aeroportului, încât cetățenii americani și cei străini au fost avertizați de Statele Unite să nu încerce să vină pe cont propriu în zonă. Unii au riscat, dar nu au reușit să intre în aeroport. „Sunt blocată aici. Sunt cetățean al SUA, nu pot pleca. Am copiii cu mine aici. Uitați-vă la toți acești oameni care încearcă să plece din țară pentru a primi ajutor”, spune o femeie într-o înregistrare apărută pe rețelele sociale.
Talibanii acuză Statele Unite că sunt responsabile pentru situația creată.
Statele care au cetățeni în Afganistan încearcă să-i evacueze până pe 31 august, data la care expiră termenul pentru retragerea trupelor. Odată cu aceștia, ar trebui scoși din țara aflată în Asia Centrală și mii de afgani care au colaborat cu trupele, activiști în ONG-uri, jurnaliști și alții care au avut o atitudine critică la adresa talibanilor și care acum se tem pentru viețile lor. Președintele Joe Biden le-a dat asigurări ferme americanilor din Afganistan că vor ajunge acasă, iar în privința celorlalți nu a exclus posibilitatea ca termenul de 31 august să fie prelungit.
Valea Panjshir, un cui în coasta talibanilor
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 22 AUGUST, 22:00 Talibanii au anunțat că „sute” de combatanţi de-ai lor se îndreaptă spre Valea Panjshir, la nord-est de Kabul, singura zonă din Afganistan unde nu au controlul și unde, potrivit unor imagini care circulă pe rețelele sociale de o săptămână, s-ar fi regrupat forțe afgane care se antrenează pentru a le opune rezistență.
„Sute de mujahedini ai emiratului islamic se îndreaptă spre provincia Panjshir pentru a prelua acolo controlul, după ce responsabili locali au refuzat să o predea în mod paşnic”, au anunţat duminică talibanii pe contul lor de Twitter în limba arabă, informează AFP, preluată de Agerpres.
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 21 AUGUST, 21:00 Statele Unite i-au sfătuit pe cetăţenii americani aflaţi în Afganistan să evite sâmbătă deplasările spre aeroportul din Kabul, unde situația de securitate se deteriorează rapid, în condițiile în care mii de persoane s-au strâns la porțile aeroportului în încercarea de a fugi din țară de frica talibanilor.
ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 21 AUGUST, ORA 19:30 Talibanii se pregătesc să formeze noul guvern din Afganistan, sub conducerea lui Abdul Ghani Baradar. Este cofondator al mișcării talibane și numărul doi al grupării. Baradar a sosit sâmbătă la Kabul pentru discuţii cu alţi membri ai mişcării, dar și cu responsabili politici, în vederea constituirii unui nou guvern afgan.
Talibanii vor negocia inclusiv cu cel supranumit „Măcelarul din Kabul”, un lider insurgent, care s-a opus sovieticilor, dar și talibanilor și americanilor. El este liderul partidului islamist Hezb-i-Islami și se numește Gulbuddin Hekmatyar.
Discuții au avut deja loc și cu fostul președinte afgan Hamid Karzai.
Cine este mollahul Baradar, liderul taliban eliberat la presiunea americanilor
Mollahul Baradar s-a întors marţi în țară, la două zile după revenirea talibanilor la putere în Afganistan. El a venit din Qatar, de unde conducea biroul politic al mişcării, și a aterizat la Kandahar, în sudul Afganistanul, acolo unde între 1996 și 2001 a fost centrul puterii talibanilor.
Abdul Ghani Baradar, născut în provincia Uruzgan (sud), a crescut la Kandahar și este cofondator al mișcării talibanilor împreună cu mollahul Omar, decedat în 2013, dar a cărui moarte a fost ascunsă timp de doi ani. Ca şi în cazul multor afgani, viaţa sa a fost marcată de invazia sovietică din 1979, când a devenit mujahedin, şi se crede că a luptat alături de mollahul Omar.
În 2001, după intervenţia americană şi căderea regimului taliban, el ar fi făcut parte dintr-un mic grup de insurgenţi pregătiţi pentru un acord în care recunoşteau administraţia de la Kabul. Dar această iniţiativă s-a dovedit un eșec.
Era şeful militar al talibanilor atunci când a fost arestat, în 2010, la Karachi, în Pakistan. A fost eliberat în 2018, în special sub presiunea Washingtonului, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Ascultat şi respectat de diferite facţiuni talibane, el a fost numit apoi şef al biroului lor politic, situat în Qatar.
De aici, el a condus negocierile cu americanii care au dus la retragerea forţelor străine din Afganistan, apoi negocierile de pace cu guvernul afgan, care s-au soldat fără rezultate.
Oficial taliban: Nu au fost răpiți străini, dar unii au fost interogați
Talibanii nu au răpit niciun străin, deşi unii dintre ei sunt interogaţi înainte de a putea părăsi Afganistanul, a declarat sâmbătă un oficial al grupării militante islamiste, citat de Reuters.
La doar o săptămână după ce talibanii au pus rapid mâna pe putere în ţara din sudul Asiei, naţiunile occidentale s-au străduit să crească ritmul de evacuări pe fondul haosului şi informaţiilor privind violenţa insurgenţilor.
„Combatanţii noştri vor continua să dea dovadă de reţinere”, a declarat oficialul taliban pentru Reuters, sub cu condiţia anonimatului. El a exclus incidente de tipul răpirilor de străini, dar a adăugat: „Noi îi interogăm pe unii dintre ei înainte de a ieşi din ţară”.
Talibanii au respins responsabilitatea pentru dezordinea de la aeroportul din Kabul, asediat de mii de persoane disperate să fugă din ţară, declarând că Occidentul ar fi putut avea un plan mai bun de evacuare.
Cel puţin 12 persoane au fost ucise în şi în jurul aeroportului, începând de duminică, au declarat oficiali ai NATO şi ai talibanilor, în timp ce talibani înarmaţi, prezenți în jurul aeroportului, le cer celor fără documente de călătorie să meargă acasă.
Talibanii îi împiedică pe funcționari să vină la muncă
Funcţionarii au fost împiedicaţi de talibani să revină la lucru în instituţiile publice sâmbătă, când în Afganistan se reia săptămâna de muncă, au declarat mai mulţi dintre ei pentru France Presse.
„Am fost la biroul meu în această dimineaţă, dar talibanul care era la intrare mi-a spus că nu a primit ordin să redeschidă”, a declarat Hamdullah, un funcţionar din Kabul. „Ne-au spus să ne uităm la televizor sau să ascultăm la radio anunţul privind reluarea lucrului”, a adăugat el, relatează Agerpres.
„Talibanii au închis toate străzile până la minister. Nu permit nimănui să intre în clădire”, a și relatat un angajat al Ministerului de Externe. „Unul din ei mi-a spus să aştept până la numirea noului ministru şi a directorilor săi”, a afirmat el.
„Ne-au trimis acasă”, a confirmat și un funcţionar al Primăriei din Kabul. „Venisem cu multe speranţe, dar am plecat dezamăgit”, a adăugat el.
De când talibanii au preluat puterea, la 15 august, instituţiile guvernamentale, băncile, birourile de paşapoarte, şcolile şi universităţile au rămas în mare parte închise. Doar câteva firme private de telecomunicaţii au funcţionat în ultimele zile.
După prăbuşirea guvernului, una din preocupările principale ale afganilor este să primească în continuare un salariu, ceea ce pare imposibil fără o menţinere a activităţii.
Majoritatea străzilor din Kabul erau pustii sâmbătă, cu excepţia posturilor de control ale talibanilor, a patrulelor lor şi a arterelor care duc spre aeroport, unde mii de afgani încearcă să fugă din ţară, scrie AFP.
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 22:35 Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat vineri că Marea Britanie va colabora cu talibanii, dacă va fi necesar, după ce militanţii au preluat controlul în Afganistan, şi l-a apărat pe ministrul său de externe, care a fost criticat pentru modul în care a gestionat situaţia privind evacuarea cetăţenilor britanici şi a afganilor care au lucrat pentru autorităţile britanice.
„Ceea ce vreau să-i asigur pe oameni este că eforturile noastre politice şi diplomatice pentru a găsi o soluţie pentru Afganistan vor continua, desigur, în cooperare cu talibanii, dacă va fi necesar”, a declarat presei Boris Johnson, citat de Reuters.
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 22:00 Președintele Joe Biden consideră că SUA își păstrează credibilitatea pe scena mondială, în ciuda a ceea ce se întâmplă acum în Afganistan, unde, după retragerea trupelor SUA, talibanii au obținut controlul asupra țării mult mai repede decât se anticipa, iar în prezent există o cursă contracronometru pentru evacuarea din Kabul a cetățenilor occidentali și a miilor de afgani aflați în pericol pentru că au colaborat cu trupele NATO.
Joe Biden a avut a doua apariție publică în care a vorbit despre Afganistan, după declarația de presă de luni. De data aceasta, a fost o conferință de presă, la care a întârziat 40 de minute, dar a răspuns câtorva întrebări. A venit însoțit de vicepreședinta Kamala Harris și de secretarul american de stat Antony Blinken.
„Nu le vom permite teroriştilor să ne ameninţe”, afirmă miniştrii de externe ai NATO într-o declaraţie comună
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 21:40 Miniştrii de externe ai NATO i-au avertizat vineri pe talibani să nu permită ca Afganistanul să devină un teren propice pentru terorism, aşa cum s-a întâmplat cu două decenii în urmă, determinând forţele occidentale să intervină, relatează Reuters şi AFP.
„În ultimii 20 de ani, i-am lipsit pe terorişti de un refugiu în Afganistan de unde să instige atacuri”, au menţionat miniştrii de externe ai Alianţei Nord-Atlantice într-o declaraţie comună după o reuniune de criză prin videoconferinţă.
„Nu le vom permite niciunor terorişti să ne ameninţe. Rămânem angajaţi în combaterea terorismului cu hotărâre şi în solidaritate”, se mai precizează în textul citat.
De asemenea, Alianţa le-a cerut vineri talibanilor să le permită persoanelor care vor să fie evacuate să părăsească Afganistanul, şi a subliniat că statele membre trebuie să rămână „în strânsă colaborare” în privinţa operaţiunilor de evacuare, potrivit Agerpres.
Miniştrii de externe nu i-au ameninţat pe talibani cu lovituri militare, deşi secretarul general al NATO a făcut-o în cadrul unei conferinţe de presă de marţi.
„Avem capabilităţile să lovim grupurile teroriste de la distanţă dacă vedem că acestea încearcă din nou să se stabilească, să plănuiască şi să organizeze atacuri împotriva aliaţilor NATO şi a ţărilor lor”, a spus Stoltenberg.
Ursula von der Leyen: Trebuie să avem o strategie în avans, nu să aşteptăm ca afganii să ajungă la frontierele externe ale UE
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 21:30 Uniunea Europeană trebuie să le asigure afganilor căi sigure spre azil şi să aibă o strategie de răspuns în avans, nu să aştepte până când refugiaţii vor ajunge la frontierele externe ale blocului comunitar, a declarat Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru dpa publicat vineri.
Întrebată dacă UE trebuie să înveţe o lecţie din consecinţele retragerii SUA şi NATO din Afganistan, în sensul reducerii dependenţei militare de cel mai important aliat nord-atlantic, von der Leyen a răspuns că „baza apărării noastre militare rămâne NATO”.
„Dar este adevărat că UE şi statele sale membre trebuie să aibă mijloacele să răspundă provocărilor lumii de astăzi. Pandemia de COVID-19 ne-a arătat de asemenea acest lucru. Trebuie să ne învăţăm lecţiile din aceste crize. Una dintre lecţii este că trebuie să avansăm urgent cu pactul pentru migraţie şi azil, pentru că acest pact ne dă oportunitatea să ne ocupăm de managementul frontierelor noastre, să avem solidaritate între statele membre şi să cooperăm cu ţări de origine şi tranzit. Autonomia strategică include cooperare globală", a spus preşedinta Comisiei Europene.
„Este o situaţie dificilă, o situaţie foarte confuză, care se schimbă în fiecare oră. Dar am reuşit deja să evacuăm personalul UE şi am adus acum 160 dintre colegii noştri afgani, inclusiv familiile lor, în UE. Încă mai trebuie peste 200 în Europa. Aş vrea să mulţumesc Spaniei înainte de toate. A fost de acord să înfiinţeze un hub pentru angajaţii afgani ai UE. Asta ne va ajuta să emitem vizele necesare şi cu distribuirea acestor persoane între diferitele state membre”, a afirmat von der Leyen.
Ea a subliniat că afganii nu trebuie să ajungă în mâinile „contrabandiştilor şi traficanţilor” pentru că „asta îi pune în la fel de mult pericol”.
„Iar asta înseamnă că trebuie să oferim alternative - rute legale şi sigure pe care să le organizăm. Un lucru este foarte clar: nu trebuie să aşteptăm până când oamenii ajung la frontierele externe ale UE. Trebuie să avem un răspuns pentru această situaţie în avans”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.
Pentagon: Un avion Globemaster IIII a transportat 823 de persoane, dublul capacității sale
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 20:50 Pentagonul a dezvăluit vineri că unul dintre avioanele sale militare de transport care au decolat de la Kabul avea la bord în total 823 de persoane.
O fotografie publicată luni şi care arăta aceste persoane înghesuite în avion a devenit virală, iar o primă estimare a indicat aproximativ 640 de pasageri. Estimarea nu a ţinut însă cont de faptul că la bord erau și 183 de copii aşezaţi pe genunchii părinţilor lor, a explicat vineri Comandamentul militar aerian al SUA.
Este un record pentru respectivul avion, de tip Boeing C-17 Globemaster, care a transportat astfel mai mult decât dublul capacităţii sale.
Avionul „a transportat în deplină securitate 823 de afgani de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai” din Kabul, a asigurat Comandamentul american, care a încercat încă de marţi să atenueze percepţia privind haosul şi precipitarea în care se desfăşoară evacuările din capitala afgană.
Această imagine „stă mărturie a umanităţii soldaţilor noştri în misiunea lor”, a declarat în numele Pentagonului, generalul american Hank Taylor, citat de AFP, scrie Agerpres.
Un cetățean german, împușcat în drum spre aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 14:30 Un cetățean german a fost împușcat vineri în timp ce se îndrepta spre aeroportul din Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, citat de Reuters. Bărbatul primește în acest moment îngrijiri medicale și va fi curând evacuat din Afganistan.
Potrivit autorităților germane, starea bărbatului de sănătate nu este una îngrijorătoare.
„Un civil german a fost rănit de un glonţ, în drumul său spre aeroport. El primeşte îngrijiri medicale, viaţa sa nu este în pericol şi va fi evacuat în curând'', a spus purtătorul de cuvânt.
Pe de altă parte, Germania va trimite la Kabul două elicoptere uşoare pentru a evacua cetăţenii germani expuşi riscurilor sau aflaţi în regiuni îndepărtate, a declarat Martin Burmeister, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, citat de Agerpres.
Până acum forţele germane au evacuat peste 1.640 de persoane din Afganistan, cu 11 zboruri, a scris Bundeswehr pe Twitter.
Cine sunt liderii talibani care ar putea forma guvernul
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 11:00 Talibanii nu au anunțat încă cum vor conduce Afganistanul, însă un lider important al insurgenților a dat câteva detalii pentru Tolo News.
Wahidullah Hashemi a spus că cel mai probabil țara va fi condusă de un consiliu aflat sub autoritatea conducătorului taliban, Mullah Hibatullah Akhundzada, relatează site-ul de știri afgan, potrivit BBC.
„Nu s-au purtat discuții despre cum va fi - poate vom înființa un consiliu”, spune acesta.
Mullah Hibatullah Akhundzada se află la conducerea mișcării talibane din mai 2016 și se ocupă de problemele politice, militare și religioase.
O altă figură a talibanilor luată în considerare pentru a fi noul lider al Afganistanului este Mullah Abdul Ghani Baradar. Acesta este cofondator al miscării talibane în Afganistan în 1994 și a fost în centrul negocierilor politice cu SUA în ultimii ani, conducând biroul politic al grupului, din Qatar.
NATO: Peste 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat controlul capitalei
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 10:30 Mai mult de 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, a declarat vineri un oficial NATO, angajându-se să dubleze eforturile de evacuare, în timp ce criticile la adresa modului în care Occidentul gestionează criza sunt din ce în ce mai numeroase, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Mii de oameni, disperaţi să fugă din ţară, au continuat să se înghesuie la aeroport, a declarat oficialul pentru Reuters, sub rezerva anonimatului.
Viteza cu care talibanii au cucerit Afganistanul pe măsură ce trupele americane şi alte trupe străine s-au retras i-a surprins chiar şi pe proprii lor lideri şi a lăsat în multe locuri un vid de putere.
Talibanii au îndemnat la unitate înainte de rugăciunile de vineri, primele de când au preluat puterea, făcând apel la imami să convingă oamenii să nu să părăsească Afganistanul, în timp ce la aeroport au avut loc scene haotice, proteste şi rapoarte de violenţă.
Încă un român a fost evacuat din Afganistan. Alți 14 au reușit să intre pe aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 10:00 Încă un român a fost evacuat din Kabul. Este al doilea conațional care reusește să părăsească Afganistanul cu avionul militar trimis de țara noastră. Românul se află acum în siguranță la Islamabad.
Între timp, alți 14 români au reușit să intre, vineri, în Aeroportul din Kabul și așteaptă să fie evacuați din Afganistan, informează Ministerul Afacerilor Externe. Sunt românii care nu au putut fi luați până acum pentru că nu au reușit să ajungă în zona sigură.
Citește și Pradă de război. Avioane americane, arme și ochelari cu night vision au ajuns în mâinile talibanilor
Talibanii invită China să contribuie la dezvoltarea țării
ACTUALIZARE VINERI, 20 AUGUST, 9:00 China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Insurgenţii au preluat controlul asupra ţării la sfârşitul săptămânii, ceea ce a determinat mii de civili şi aliaţi militari afgani să îşi dorească să părăsească Afganistanul, de teama unor acţiuni represive din partea talibanilor. Mulţi afgani se tem de revenirea la o interpretare extrem de strictă a legii islamice, impusă de precedentul regim taliban până în urmă cu 20 de ani.
În relaţia cu talibanii, o Chină din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.
„China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe - cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu difuzat joi seara.
În cadrul întâlnirii pe care ministrul chinez de externe Wang Yi a avut-o, luna trecută, cu o delegaţie talibană în Tianjin, un oraş portuar din nordul Chinei, şeful diplomaţiei chineze a declarat că speră ca Afganistanul să adopte o politică islamistă moderată.
China consideră extremismul religios drept o forţă destabilizatoare, în special când vine vorba de regiunea sa vestică, Xinjiang, şi este îngrijorată de mult timp că teritoriul controlat de talibani ar putea fi folosit pentru a adăposti forţe separatiste.
Proteste în mai multe orașe din Afganistan
ACTUALIZARE JOI, 19 AUGUST, 17:30 Convoaie mari cu luptători talibani înarmați au fost desfășurate pe străzile din Kabul, după ce mulțimi de oameni au fost văzute mărșăluind prin capitala afgană cu steagul național al țării pentru a marca ziua independenței.
Convoaiele, formate din două-trei camioane cu cel puțin șase luptători talibani în fiecare dintre ele, au fost văzute înconjurând mai multe zone ale orașului, cu sirenele pornite.
Au fost auzite și focuri de armă sporadice, într-un ritm mai intens decât în zilele precedente.
Joi, mulțimi de afgani din Kabul sfidează talibanii mărșăluind pe străzi cu steagul național al Afganistanului pentru a celebra independența țării față de stăpânirea colonială britanică.
Powerful. Afghans celebrate 102nd Independence Day of Afghanistan waving the national flag in Kabul today. 🇦🇫 pic.twitter.com/zIMJ0nZOFM
— Aditya Raj Kaul (@AdityaRajKaul) August 19, 2021
Unii afgani au înlocuit drapelul talibanilor, cu steagul național. În Kabul a fost desfășurat un drapel național imens, lung de 200 de metri.
Protestatarii din Kabul au trecut pe lângă luptătorii talibani țipând „Trăiască Afganistanul”.
19 August #Afghanistan 🇦🇫 Independence Anniversary
— Afghanistan 24/7 (@AfghanUpdates) August 19, 2021
Hundreds of meters long #Afghan National flag 🇦🇫 was hoisted by some youths in the center of #Kabul today pic.twitter.com/0jnnWBVIGx
În estul orașului Jalalabad, al cincilea ca mărime din țară, afganii au manifestat pe stradă pentru a doua zi consecutiv. Luptătorii talibani au tras spre aceștia și nu este clar dacă au existat victime.
Cu o zi în urmă, cel puțin trei persoane au fost ucise de talibani în timpul protestului din Jalalabad.
Mai mulți oameni au fost uciși joi în oraşul afgan Asadabad, din apropierea frontierei cu Pakistan, după ce combatanţii talibani au deschis focul asupra unor persoane care fluturau drapelul naţional la un miting organizat cu ocazia Zilei Independenţei.
ONU: Talibanii au început „vânătoarea” de afgani
ACTUALIZARE JOI, 19 AUGUST, 16:00 Un document al ONU arată că talibanii își intensifică „vânătoarea” celor care au lucrat și au colaborat cu forțele NATO și SUA. Analiza confidențială a fost redactată de Centrul Norvegian pentru Analize Globale, care oferă ONU expertiză în domeniul informațiilor.
„Talibanii arestează și/sau amenință că îi vor ucide sau că le vor aresta membrii de familie dacă nu se predau”, se arată în documentul citat de BBC.
Analiza arată că sunt vizați în special afganii cu funcții în unitățile militare, de poliție sau din unitățile de investigații.
„Talibanii fac liste cu acești indivizi înainte de preluarea definitivă a tuturor marilor orașe”, se mai arată în analiză.
Documentul precizează că militanții au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe aeroportul din Kabul.
Conform raportului, talibanii recrutează noi rețele de informatori pentru a colabora cu noul regim.
Cu câteva zile în urmă, în prima declarație de presă a talibanilor, purtătorul de cuvânt al militanților garanta că „nimeni nu va fi interogat sau urmărit”.
Mai mulți oameni au fost uciși în Asadabad după ce talibanii au deschis focul la un protest
ACTUALIZARE JOI, 19 AUGUST, 13:20 Mai mulți oameni au fost uciși joi în oraşul afgan Asadabad, din apropierea frontierei cu Pakistan, după ce combatanţii talibani au deschis focul asupra unor persoane care fluturau drapelul naţional la un miting organizat cu ocazia Zilei Independenţei, potrivit Reuters. Miercuri, alți trei oameni au fost ucişi într-o demonstraţie similară la Jalalabad.
Manifestațiile în cadrul cărora sunt fluturate drapeluri afgane în culorile negru, roşu şi verde, în unele cazuri după distrugerea drapelurilor albe talibane, sunt primele semne ale opoziţiei populare faţă de talibani, după ce aceştia au capturat capitala Kabul şi au preluat controlul asupra majorităţii provinciilor din Afganistan.
Sute de oameni au ieşit pe străzi. Prima dată mi-a fost teamă şi nu am vrut să merg, dar când l-am văzut pe unul dintre vecinii mei am luat drapelul pe care îl am acasă. Câteva persoane au fost ucise sau rănite în busculadă şi în timpul tirurilor trase de talibani'', a declarat un martor, Mohammed Salim.
Cel puțin 12 oameni au fost uciși în apropierea aeroportului din Kabul
ACTUALIZARE JOI, 19 AUGUST, 10:20: Talibanii le cer afganilor să părăsească aeroportul din Kabul, după ce 12 oameni au fost uciși acolo de când mişcarea talibană a cucerit oraşul, duminică, declanşând panică totală în rândul celor care încearcă să plece din Afganistan, relatează Reuters.
Decesele au fost cauzate fie de focuri de armă, fie de busculade, a declarat joi un oficial al talibanilor, cerându-le persoanelor care se îmbulzesc în continuare la intrările de pe aeroport să se ducă acasă dacă nu au dreptul legal de a călători.
„Nu vrem să rănim pe nimeni pe aeroport”, a afirmat oficialul taliban, care nu a dorit să i se precizeze identitatea.
ONU a început evacuarea unei părți a angajaților
ACTUALIZARE JOI, 19 august, 8.00. ONU a început evacuarea unei părţi a angajaţilor săi în Afganistan, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP.
Aproximativ 100 de angajaţi ai ONU vor fi evacuaţi spre Almatîi, Kazahstan, a afirmat Stéphane Dujarric, fără a preciza dacă sunt străini sau afgani.
"Aceasta este o măsură temporară care permite ONU să continue să acorde ajutor populaţiei din Afganistan cu un minim de perturbări şi, în acelaşi timp, care reduce riscurile pentru personal", a explicat el, subliniind că ONU rămâne ''angajată'' în misiunea sa de a sprijini populaţia.
Misiunea ONU de asistenţă în Afganistan (UNAMA) are aproximativ 300 de străini şi peste 700 de afgani la Kabul, sediul său central.
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 19:15 Aproximativ 5.000 de diplomați, personal de securitate, asistenți și cetățeni afgani au fost evacuați din Kabul în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri un oficial occidental pentru Reuters.
Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit din țară, este în Emiratele Arabe Unite
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 17:10 Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit duminică din țară în timp ce talibanii se apropiau de capitala Kabul, se află în Emiratele Arabe Unite, potrivit ministerului de Externe al acestei țări.
Focuri trase de talibani, lângă aeroportul din Kabul. Cel puțin trei morți în Jalalabad, după un protest
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 15:50 Reporterul CNN aflat în Afganistan, Clarissa Ward, a transmis, miercuri, de pe străzile din Kabul, descriind situația din capitala Afganistanului. Potrivit relătarii acesteia, în apropierea aeroportului din Kabul, talibanii au tras spre oamenii care încearcă să ajungă în interiorul aeroportului.
„Au biciuit oamenii, au tras cu armele în aer sau spre oameni”, a spus ea. „În interiorul aeroportului, pare mai puțin haos, deoarece zona este controlată. Însă, este incredibil de intimidant pentru oamenii care doresc cu disperare să părăsească această țară și se tem că talibanii nici măcar nu-i vor lăsa să treacă de acele puncte de control.”, spune jurnalistul CNN.
În același timp, în orașul Jalalabad, talibanii au tras spre o mulțime de oameni care a ieșit pe străzi cu drapelul afgan. Aceștia înlocuiseră steagul insurgenților din piața principală a orașului.
Cel puțin trei persoane au fost ucise și mai multe persoane sunt rănite, după ce militanții talibani au deschis focul în timpul protestelor împotriva grupului din orașul afgan Jalalabad, au declarat pentru Reuters doi martori și un fost oficial al poliției.
Sassoli: Toate statele UE trebuie să primească refugiați afgani pentru a-i feri de răzbunarea talibanilor
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 15:40 Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan „să se confrunte cu răzbunarea” talibanilor, a declarat miercuri preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, citat de Reuters.
El a spus că refugiaţii care sosesc din Afganistan, controlat în prezent de talibani, ar trebui să fie repartizaţi proporţional între statele membre ale UE.
„Noi trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat şi cooperat cu noi, nu putem permite ca ei să fie lăsaţi să se confrunte cu răzbunarea”, a insistat Sassoli într-o declaraţie făcută presei la Vilnius, capitala Lituaniei, unde se află în vizită.
Boris Johnson: Nu ne vom întoarce în Afganistan
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 14.28 Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că este "o iluzie" să se creadă că vreo naţiune membră NATO ar vrea să reînceapă acţiunea militară în Afganistan după ce talibanii au preluat acolo puterea.
"În opinia mea, este o iluzie să se creadă că vreunul dintre partenerii noştri doreşte continuarea prezenţei militare sau o soluţie militară impusă de NATO în Afganistan", a declarat Johnson în timpul unei sesiuni extraordinare a parlamentului.
"Această idee s-a sfârşit odată cu încheierea misiunii de luptă în 2014 şi eu nu cred că desfăşurarea a zeci de mii de militari britanici care să lupte împotriva talibanilor constituie o opţiune", a mai spus premierul britanic, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
În faţa degradării situaţiei din Afganistan, guvernul lui Boris Johnson a criticat deschis decizia americană de retragere a trupelor din Afganistan, care a condus la plecarea forţei NATO, din care făceau parte şi britanicii. El a exclus în schimb orice intervenţie militară în această ţară.
Luni, ministrul britanic de externe Ben Wallace a calificat revenirea la putere a talibanilor în Afganistan drept "un eşec al comunităţii internaţionale". Cu toate acestea, el a asigurat că angajamentul britanic în Afganistan, care a costat viaţa a 457 soldaţi britanici în cei 20 de ani de misiune, "nu a fost degeaba".
Președintele Cehiei îl critică pe Joe Biden: Retragerea este „o lașitate”
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 12.23 Preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, a criticat SUA şi NATO, organizaţie din care ţara sa face parte din 1999, pentru retragerea militară din Afganistan. Zeman anticipează că talibanii vor crea un centru terorist din care vor lansa atacuri în întreaga lume.
Într-un interviu acordat portalului Parlamentni listy, şeful statului ceh apreciază că „eşecul” NATO în ţara asiatică va submina încrederea unora dintre partenerii mai mici ai organizaţiei cu privire la capacitatea de răspuns a alianţei în cazul unei crize, scrie Agerpres, preluând agenția EFE.
Zeman, care ocupa postul de prim-ministru social-democrat atunci când Cehia a aderat la NATO, susţine că el personal l-a avertizat atât pe actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, cât şi pe predecesorul său, republicanul Donald Trump, că retragerea trupelor din Afganistan este „o laşitate” care nu va avea niciun efect pozitiv.
Preşedintele ceh a mai avertizat totodată că Statele Unite şi-au pierdut prestigiul ca lider mondial în urma retragerii din Afganistan şi că cele întâmplate ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea existenţei NATO.
În fapt, Zeman a ajuns chiar să declare că a investi în Alianţa Nord-Atlantică este „o risipă de bani” şi că Republica Cehă ar trebui să-şi redirecţioneze cheltuielile către bugetul apărării naţionale.
Preşedintele ceh a atras atenţia că talibanii au finanţarea asigurată graţie traficului de opiu, Afganistanul fiind principalul producător la nivel mondial al acestui drog, şi că gruparea islamistă radicală va crea un centru terorist de unde va realiza atacuri în întreaga lume.
Pe de altă parte, Milos Zeman a atras în repetate rânduri atenția prin pozițiile sale controversate, care l-au adus în situația de a fi catalogat drept un apropiat al Rusiei.
El a șocat recent după ce a pus la îndoială teza emisă de propriul său guvern privind implicarea Rusiei în explozia unui depozit de armament din Cehia, motiv pentru care guvernul de la Praga anunțase la 17 aprilie expulzarea a 18 diplomați ruși.
Pozițiile sale au stârnit proteste de stradă la Praga, cehii acuzându-l că este pro-rus.
SUA anunță o înțelegere cu talibanii privind un coridor spre aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE MIERCURI, 18 AUGUST, 08.45 Talibanii sunt „pregătiţi să protejeze” accesul către aeroportul din Kabul pentru civilii evacuaţi de americani, a declarat marţi consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.
Mii de americani care trăiesc în Afganistan şi afgani care i-au ajutat pe occidentali vor să părăsească ţara de teama represaliilor talibanilor, dar sunt încă blocaţi în afara aeroportului în zone controlate de insurgenţi.
Până acum, armata SUA a evacuat peste 3.200 de persoane din Afganistan, în special personalul american, cu ajutorul unor avioane militare, a declarat marţi un oficial de la Casa Albă, sub rezerva anonimatului, potrivit AFP.
În afară de aceste 3.200 de persoane, aproape 2.000 de refugiaţi afgani au fost evacuaţi spre Statele Unite, a precizat oficialul citat.
Insurgenţii au comunicat Statelor Unite „că sunt gata să protejeze transportul în siguranţă al civililor către aeroport şi intenţionăm să îi facem să respecte acest angajament”, a dat asigurări responsabilul american, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Cu toate acestea, el a făcut referire la unele informaţii potrivit cărora oameni ar fi fost „întorşi din drum, împinşi sau chiar bătuţi” în drum spre aeroport.
„Sesizăm acest lucru printr-un canal de comunicare cu talibanii pentru a încerca să rezolvăm aceste probleme. (...) Dar, în general, am constatat că oamenii au putut ajunge la aeroport”, a spus el. „Un număr foarte mare au reuşit să ajungă la aeroport”, a menţionat oficialul american, recunoscând totuşi că „situaţia se schimbă de la oră la oră”.
Cu toate acestea, la Berlin, şeful diplomaţiei germane a criticat obstacolele puse de talibani afganilor care doresc să părăsească ţara.
„Talibanii au înfiinţat puncte de control în tot oraşul şi controlează întreaga zonă şi zona înconjurătoare a aeroportului”, a spus Heiko Maas. Singurele persoane autorizate să intre în aeroport sunt „străini, dar niciun lucrător local sau cetăţean afgan” nu are acces, a menţionat el.
Josep Borrell: UE „va trebui să discute” cu talibanii pentru că „au câştigat războiul”
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 23.30 UE „va trebui să discute” cu talibanii „cât de curând va fi necesar” pentru că aceştia „au câştigat războiul” în Afganistan. Acest lucru nu implică însă recunoaşterea oficială a noului regim în perioada imediată, a spus marţi Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene.
Mullahul Abdul Ghani Baradar a revenit în Afganistan
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 18.35 Cofondatorul și liderul adjunct al talibanilor, Mullahul Abdul Ghani Baradar, a revenit în Afganistan, a declarat marți Muhammad Naeem Wardak, purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, citat de CNN.
„În această după-amiază, o delegație de rang înalt a Emiratului Islamic, condusă de Mullahul Baradar, Adjunct Politic și Șef al Biroului Politic al Emiratului Islamic al Afganistanului, a sosit în țara sa iubită și a aterizat pe Aeroportul Kandahar”, a scris Wardak pe Twitter.
O sursă care cunoaște mișcările lui Baradar a confirmat marți pentru CNN că Baradar a plecat de la Doha, Qatar, în provincia Kandahar din Afganistan.
Liderul adjunct și cofondatorul mișcării talibane nu a mai pus piciorul în Afganistan de 20 de ani. În prezent, el conduce biroul politic al talibanilor.
În 2010 a fost arestat în Pakistan de forțele de securitate ale țării și eliberat în 2018, când SUA și-au intensificat eforturile de a părăsi Afganistanul.
Baradar este considerat probabilul viitor președinte al Emiratului Islamic al Afganistanului.
Citește și: Talibanii au susținut prima conferință de presă încercând să convingă Planeta că au față umană
NATO cere talibanilor să permită plecarea tuturor celor care vor să părăsească Afganistanul
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 17.05 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut marți talibanilor să faciliteze plecarea tuturor celor care vor să părăsească Afganistanul. El a anunțat că alianța va trimite mai multe avioane pentru evacuarea celor care vor să plece din Kabul.
ONU cere oprirea repatrierilor forţate ale cetăţenilor afgani
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 14.55 Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) a cerut marţi interzicerea repatrierilor cetăţenilor afgani, inclusiv în cazul solicitanţilor de azil ale căror cereri sunt respinse.
„Ţinând cont de deteriorarea rapidă a situaţiei în materie de securitate şi drepturile omului în părţi mari ale ţării (Afganistan) şi de situaţia de urgenţă umanitară în desfăşurare, HCR le cere statelor să pună capăt repatrierilor forţate ale cetăţenilor afgani în cazul cărora s-a decis anterior că nu este nevoie de protecţie internaţională”, a declarat o purtătoare de cuvânt a HCR, Shabia Mantoo, într-o conferinţă de presă la Geneva, potrivit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Într-un comunicat, agenţia ONU face un apel la ''interzicerea returnărilor forţate ale cetăţenilor afgani'' şi salută măsurile recente luate de mai multe ţări pentru a suspenda expulzările solicitanţilor de azil respinşi.
„De la începutul anului, peste 550.000 de afgani au fost strămutaţi în interiorul ţării, din cauza conflictului şi a insecurităţii. Dacă până acum civilii nu au plecat decât sporadic şi în număr mic către ţările vecine Afganistanului, situaţia continuă să evolueze rapid”, a spus Mantoo.
Lider taliban: talibanii au ordin să lase oamenii în pace
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 13.42 Liderii talibani le-au ordonat luptătorilor să fie disciplinați și să nu intre în nicio clădire diplomatică și să nu oprească nicio mașină de ambasadă, iar localnicilor le-au transmis că pot să-și vadă de treburi ca de obicei,a declarat marți un lider al grupării pentru Reuters.
„Talibanilor li s-a ordonat la toate nivelele să se asigure că nu deranjăm prezența niciunei țări străine în Afganistan”, a declarat liderul taliban, care a refuzat să se prezinte.
Zboruri reluate. Germania a evacuat doar 7 oameni cu un avion
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 11.25 Marți dimineață au fost reluate zborurile pe aeroportul din Kabul, pentru evacuarea personalului diplomatic și a civililor, anunță BBC.
„Mulți dintre cei care erau ieri aici au plecat acasă”, a declarat un oficial citat de Reuters, făcând trimitere la scenele de luni de pe aeroport, când mii de afgani au luat cu asalt pista și avioanele, încercând disperați să părăsească țara. Din cauza haosului de la aeroport, un avion militar nu a putut ateriza și a fost deviat la Taşkent, capitala Uzbekistanului.
Pe de altă parte, nu toate avioanele care au reușit să decoleze de la Kabul au plecat supraaglomerate, cum s-a întâmplat duminică cu un aparat C-17 Globemaster III care a plecat cu aproape 650 de afgani la bord, de peste patru ori mai mult decât capacitatea lui normală.
Germania a recunoscut marți că primul avion militar care a aterizat la Kabul după după ce talibanii au preluat controlul a evacuat doar șapte oameni.
Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, a declarat că avionul de transport A400M a făcut o „aterizare periculoasă” luni seară. Ea a mai spus că scopul principal al zborului a fost să aducă soldați care să asigure evacuarea.
„A fost o situație haotică, periculoasă și complexă la aeroport. Am avut foarte puțin timp la dispoziție, așa că am îmbarcat doar oamenii care se aflau la fața locului”, a precizat ea pentru ARD.
Doar șapte oameni s-au urcat la bord, pentru că avionul se grăbea să decoleze, iar ceilalți germani nu au putut ajunge la aeroport fără protecția militarilor, a arătat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.
Potrivit ziarului Bild, avionul ar fi trebuit să preia 57 de angajați ai ambasadei și 88 de cetățeni germani.
Citește și: Ce înseamnă căderea Afganistanului pentru China și de ce se teme Beijingul de talibani - analiză CNN
SUA, condiții pentru talibani
ACTUALIZARE MARȚI, 17 AUGUST, 10.00 Statele Unite au anunţat luni că vor recunoaşte un guvern condus de talibani în Afganistan doar dacă aceştia respectă drepturile femeilor şi resping teroriştii.
"În ceea ce priveşte poziţia noastră faţă de orice viitor guvern în Afganistan, aceasta va depinde de conduita guvernului respectiv. Va depinde de comportamentul talibanilor", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
"Un viitor guvern afgan care protejează drepturile fundamentale ale poporului său (...) inclusiv a jumătate din populaţia sa - soţiile şi fiicele sale" şi "care nu oferă adăpost teroriştilor" "este un guvern cu care am putea colabora", a afirmat Ned Price.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a mai spus că emisarul american Zalmay Khalilzad se află încă în Qatar, unde au fost organizate discuţii cu talibanii timp de mai multe luni, iar oficialii americani continuă să interacţioneze cu insurgenţii în Doha.
Joe Biden: „Îmi apăr ferm decizia”
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 23:40 Într-o declarație susținută la Casa Albă, președintele Joe Biden apără decizia retragerii din Afganistan, deși recunoaște că evoluția evenimentelor în teren a depășit orice scenarii făcute. El a promis că prioritară este acum evacuarea în siguranță a tuturor cetățenilor americani din Afganistan și a aliaților lor și i-a amenințat pe talibani cu un răspuns „rapid și în forță”, dacă vor încerca să împiedice operațiunile de la aeroportul Kabul.
Citește și: Talibanii anunță o „amnistie generală” pentru toți funcționarii publici
Din cauza pistei prea aglomerate, un avion german trimis pentru evacuări nu a putut ateriza
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 23:00 Primul din cele trei avioane de evacuare germane trimise în Afganistan a fost redirecţionat la Taşkent, capitala Uzbekistanului, după ce nu a putut ateriza pe aeroportul din Kabul, din cauza faptului că pistele sunt blocate și ocupate.
Imagini de înaltă rezoluție realizate din satelit au surprins scenele haotice de la aeroportul internațional din Kabul, cu mii de oameni care încercau să ajungă la singura poartă de ieșire din țară, în timp ce alții pătrundeau pe piste pentru a se sui în avioanele occidentale ce evacuează personalul din oraș.
Citește și: Care este diferența între burka, hijab și niqab?
Boris Johnson cere o reuniune G7
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, ORA 21:30 - Prim-ministrul britanic Boris Johnson a cerut luni organizarea unei reuniuni virtuale a liderilor G7 pentru a discuta situaţia din Afganistan, precum și intensificarea eforturilor de evacuare a cetățenilor britanici și a altor persoane din Kabul, informează France Presse şi Reuters.
Boris Johnson a vorbit luni la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi „a subliniat necesitatea pentru comunitatea internaţională de a se aduna şi adopta o abordare unificată asupra Afganistanului, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea oricărui viitor guvern, cât şi pentru a preveni o criză umanitară”, a declarat Downing Street, sediul guvernului britanic.
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 19:15 Președintele Joe Biden, aflat la reședința prezidențială de vacanță de la Camp David, se întoarce la Casa Albă luni după-amiază pentru a se adresa națiunii în legătură cu criza din Afganistan. Șeful Casei Albe a anunțat că va rosti un discurs la ora locală 15:45 (22:45, ora României).
Citiți și: Hamas îi felicită pe talibani pentru „victorie”
Statele Unite au reluat operațiunile aeriene pe aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 17:40 Zborurile militare americane au fost reluate pentru moment pe aeroportul din Kabul, a declarat pentru CNN un oficial american al apărării. Zborurile au fost suspendate din cauza mulțimii de afgani care a ocupat pista aeroportului.
Aceștia au fost îndepărtați, dar armata anticipează continuarea operațiunilor de îndepărtare dacă afganii disperați să fugă din țară vor pătrunde din nou pe pistă.
Forțele talibane încearcă să controleze mulțimile care se grăbesc să ajungă pe Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul. Grupuri mari de oameni au luat cu asalt unele porți, în timp ce alții s-au urcat pe zidurile de beton pentru a ajunge pe aeroport.
Talibanii împing mulțimile înapoi, folosind vehicule luate de la forțele de securitate afgane.
Forțele americane au ucis 2 bărbați înarmați pe aeroportul din Kabul. În total au murit șapte persoane, inclusiv afgani căzuți din avion
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 17:00 Forțele americane de pe aeroportul din Kabul au împușcat și au ucis doi bărbați înarmați luni, după ce aceștia au tras asupra forțelor americane, potrivit unui oficial al apărării SUA.
Oficialul citat de CNN a declarat că bărbații erau înarmați și soldații americani nu au verificat că erau membri talibani. SUA, deocamdată, crede că a fost un incident izolat.
În plus, a fost raportat un schimb de focuri în care au fost implicați soldații americani de pe aeroportul din Kabul, dar circumstanțele nu au fost confirmate.
Statele Unite au oprit temporar toate zborurile de evacuare din Kabul pentru a elibera pistele de pe aeroport de persoanele care încercau să se agațe de avioane, a declarat un oficial american al apărării pentru Reuters. Oficialul nu a spus cât va dura până vor fi reluate zborurile.
Mulțimi de afgani au pătruns, luni, pe pistele aeroportului din Kabul, într-o încercare disperată de a fugi din țara capturată de talibani. Aceștia s-au agățat de avioanele care decolau, iar unii dintre ei chiar ar fi căzut dintr-un avion în timp ce acesta își lua zborul.
În total, potrivit unor surse oficiale citate de Politico, luni au murit șapte persoane pe aeroportul din Kabul, inclusiv afgani căzuți din avion.
35 de români în Afganistan. Președintele cere repatrierea lor
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 16.25 Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că, în acest moment, în Afganistan se mai află 35 de cetățeni români, pentru care se fac eforturi pentru a fi aduși înapoi în țară.
Tot luni, președintele Klaus Iohannis a dispus „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan.
Rusia spune că nu se grăbește să-i recunoască pe talibani
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 15.10 Rusia a anunțat că nu se va grăbi să-i recunoască pe talibanii ca noua putere de la Kabul, a declarat luni trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru Afganistan, explicând că decizia va depinde de comportamentul talibanilor.
Într-un interviu acordat postului de radio „Ecoul Moscovei”, Zamir Kabulov a spus că „nimeni nu se va grăbi cu această recunoaștere”.
Citește și: Angela Merkel: Germania trebuie să evacueze 10.000 de oameni din Afganistan
China îi recunoaște pe talibani ca fiind noua putere de la Kabul: sunt „voința și alegerea” poporului afgan
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 14.10 Regimul de la Beijing a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”.
„Talibanii afgani au declarat ieri că războiul din Afganistan s-a încheiat și vor negocia înființarea unui guvern islamic deschis și incluziv și vor lua măsuri responsabile pentru a asigura siguranța cetățenilor afgani și a misiunilor externe în Afganistan”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Hua Chunying într-o conferință de presă.
Vezi și Primele imagini cu talibani înarmați pe străzile Kabulului GALERIE FOTO
Miniștrii de externe UE au fost convocați într-o reuniune de criză după victoria talibanilor
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 14.00 Miniștrii de externe ai Uniunii Europene vor avea o reuniune de criză, marți, pentru a discuta recenta cădere a Afganistanului în mâinile talibanilor, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borell.
„Luând în calcul ultimele evoluții ale situației din Afganistan și după discuții cu partenerii noștri din ultimele zile și ore, am decis să convoc o video-teleconferință cu miniștrii de externe ai țărilor-membre, mâine dup-amiază pentru o primă evaluare”, a scris Borrell pe Twitter.
Citește și Talibanii au început să adune armele deţinute de civili "deoarece oamenii nu mai au nevoie de ele"
Cel puțin cinci morți la aeroportul din Kabul
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 12.40 Mai multe imagini cu puternic impact emoțional au surprins oameni care au vrut să plece cu un avion militar american și și-au pierdut viața după ce au căzut din aparatul de zbor în timp ce acesta lua altitudine.
Nu se știe deocamdată dacă victimele erau în zona trenului de aterizare și au căzut când a început retragerea acestuia în corpul avionului.
Afganii sunt atât de disperați să părăsească țara, încât se pun pe pistă în calea avioanelor care decolează, pentru a le opri. Militarii sunt nevoiți să-i alunge cu elicoperul de pe pistă.
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 11.00 Cel puțin cinci oameni au murit la aeroportul din Kabul, unde sute de oameni au încercat să se urce cu forța în avioane pentru a părăsi capitala Afganistanului, scrie Reuters, citând un martor. El a spus că a văzut trupurile a cinci oameni fiind duse către un vehicul.
Un alt martor citat de Reuters a declarat că nu este clar dacă victimele au fost împușcate sau au murit în îmbulzeala creată în aeroport.
Mai devreme, un oficial militar american declarase tot pentru Reuters că soldații au fost nevoiți să tragă focuri de avertisment în aer, pentru a nu scăpa situația de sub control, din cauza civililor afgani care au luat aeroportul cu asalt pentru a fugi din țară.
„Slavă Domnului, războiul s-a încheiat în țară”
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 10.32 În contrast cu haosul de la aeroport, străzile orașului Kabul erau liniștite luni dimineață, scrie Al Jazeera. Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru site-ul de știri că talibanii nu vor să trăiască în izolare și că tipul și forma de guvernământ în Afganistan vor fi făcute cunoscute în curând.
„Slavă Domnului, războiul s-a încheiat în țară”, a spus Mohammad Naeem.
„Am obținut ce am vrut, adică libertate pentru țara noastră și independență pentru poporul nostru. Nu vom permite nimănui să folosească pământul nostru pentru a agresa pe cineva, iar noi nu le vom face rău celorlalți”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt citat de Al Jazeera.
Talibanii urmează să se regrupeze din mai multe provincii și vor aștepta până când forțele străine vor părăsi țara, înainte de a crea o nouă structură de guvernare, porivit Reuters.
Un lider taliban a declarat că luptătorii au primit ordin „să-i lase pe afgani să-și vadă de treburile zilnice și să nu-i sperie”.
Citește și: Marea Britanie: Nu ne mai întoarcem în Afganistan. Talibanii controlează țara
Avioane luate cu asalt de afgani disperați. Zboruri anulate
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 09.15 Noi imagini șocante de pe aeroportul din Kabul apar în mediul online. BBC a publicat un video de aproape jumătate de minut în care se văd sute de afgani care încearcă cu disperare să se urce într-un avion. Câteva zeci sunt efectiv agățați unii de alții pe scara avionului, în timp ce mulți alții privesc neputincioși de pe pistă.
This is, perhaps, one of the saddest images I've seen from #Afghanistan. A people who are desperate and abandoned. No aid agencies, no UN, no government. Nothing. pic.twitter.com/LCeDEOR3lR
— Nicola Careem (@NicolaCareem) August 16, 2021
Desperate situation unfolding at #Kabul airport this morning. pic.twitter.com/JlAWtTHPBy
— Ahmer Khan (@ahmermkhan) August 16, 2021
Trupele americane au fost forțate să tragă focuri de avertisment în aer la aeroport, pentru a împiedica civilii afgani să meargă spre avioane, a declarat un oficial citat de Reuters.
„Mulțimea scăpase de sub control. Focurile au fost doar pentru a împiedica haosul”, a spus oficialul.
După scenele șocante de la aeroport, autoritatea aeroportuară a anunțat suspendarea tuturor zborurilor comerciale, "pentru a împiedica furturile și jafurile. Vă rugăm nu mai veniți la aeroport", scrie Al Jazeera, citând un mesaj transmis de autorități.
Citește și: Companiile aeriene redirecționează zborurile pentru a evita spațiul aerian din Afganistan
Peste 60 de ţări cer ca afganii şi cetăţenii străini să poată părăsi ţara
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 07.30 O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Reuters, care citează Departamentul de Stat al SUA.
Executivul american şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun că "cei care ocupă poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea - şi răspunderea - pentru protejarea vieţii umane şi a bunurilor şi pentru restabilirea imediată a securităţii şi a ordinii civile".
Comunicatul mai menţionează că "poporul afgan merită să trăiască în siguranţă, securitate şi demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm".
Donald Trump îi cere demisia lui Joe Biden
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 06.30 Donald Trump îi cere demisia lui Joe Biden, ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan. Fostul președinte american susține că actuala administrație nu a urmat planul gândit de el și consilierii lui, atunci când au decis retragerea trupelor.
Trump îl acuză pe actualul lider de la Casa Albă că, practic, a fugit din Afganistan. Situația este una ironică, pentru că fostul președinte american este cel care a demarat procesul retragerii și a supervizat negocierile cu talibanii, pentru ca acest lucru să se facă în mod pașnic și sigur.
Între timp, talibanii s-au instalat chiar în palatul prezidențial, de unde au și ținut o conferință de presă, iar centrul acțiunii se mutase, duminică seara, pe aeroportul din Kabul, singura poartă de intrare și ieșire din țară unde controlul încă este deținut de americani. Sunt scene de adevărat haos, pe măsură ce oamenii speriați vor să fie evacuați cât mai repede.
Americanii trimit forțe suplimentare
ACTUALIZARE LUNI, 16 AUGUST, 00.00 SUA desfășoară 1.000 de soldați suplimentari, ca urmare a deteriorării situației de securitate din Kabul.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a aprobat trimiterea a încă 1.000 de soldați americani în Afganistan, a declarat pentru CNN un oficial din domeniul apărării. Astfel, un total de 6.000 de soldați americani se vor afla în curând Afganistan.
Trupele suplimentare provin de la divizia 82-a aeropurtată, care se îndrepta spre Kuweit pentru a fi în așteptarea unor eventuale ordine de intervenție.
Misiunea principală a celor 1.000 de soldați americani suplimentari trimiși la Kabul va fi să asigure securitatea aeroportului internațional din Kabul, punctul de intrare pentru trupe și punctul de ieșire pentru personalul ambasadei SUA și pentru afganii care părăsesc țara.
SUA vor putea evacua 5.000 de persoane pe zi
În acest moment, în Afganistan se află aproximativ 3.000 de soldați americani. Restul trupelor sunt pe drum sau vor fi în viitorul apropiat.
Au existat incidente de securitate la sau în apropierea aeroportului, dar forțele americane nu au fost vizate și nici nu au tras asupra cuiva, a precizat oficialul american citat de CNN.
Forțele turcești rămân în teren și participă, de asemenea, la eforturile de securizare, dar oficialul american nu a putut preciza dacă ele au fost implicat în schimburi de focuri despre care există relatări că s-ar fi auzit la aeroport.
Armata americană supraveghează controlul traficului aerian în teren, care este în continuare gestionat de controlorii de trafic aerian afgani. Zborurile civile și militare continuă, a mai declarat oficialul din domeniul apărării, deși au existat întârzieri și opriri temporare ale zborurilor civile.
Armata americană va avea capacitatea maximă de a evacua aproximativ 5.000 de persoane pe zi de pe aeroportul internațional din Kabul, dar în prezent nu este atinsă această capacitate, a precizat oficialul.
Statele Unite le-au explicat clar talibanilor la negocierile de la Doha care sunt planurile și au avertizat că orice încercare de a trage asupra forțelor americane va întâmpina un răspuns dur, a adăugat oficialul.
Focuri de armă, auzite la aeroport
ACTUALIZARE 23.45 Potrivit unei relatări, pe aeroportul din Kabul s-ar auzi focuri de armă.
الآن: دخل آلاف الرجال والنساء إلى مطار كابول بهدف المغادرة، وسط أصوات إطلاق النار وتحليق الطائرة العسكرية - بغرض فض التجمع - . حاليا لا توجد رحلات جوية أجنبية. #أفغانستان #كابل pic.twitter.com/QevVXtRpoc
— شهنامة (@S7RZ) August 15, 2021
Talibanii, conferință de presă din palatul prezidențial
ACTUALIZARE 23.00 Al Jazeera a obținut imagini exclusive cu talibanii în palatul prezidențial din Kabul, după fuga președintelui Ashraf Gahni.
Imaginile îi arată pe talibani în birourile palatului din care președintele fugise de câteva ore.
Armed Taliban fighters have entered Afghanistan’s presidential palace in Kabul hours after President Ashraf Ghani fled the country.
— Al Jazeera English (@AJEnglish) August 15, 2021
🔴 LIVE updates: https://t.co/B5EwRybCpq pic.twitter.com/oPIGxxKT1V
Taliban takes over Afghan Presidential Palace in Kabul, Afghanistan today. Surreal. Mind boggling. Devastating.
— Aditya Raj Kaul (@AdityaRajKaul) August 15, 2021
Courtesy: United States pic.twitter.com/SkOzmEwapW
Oamenii iau cu asalt aeroportul
ACTUALIZARE 22.45 Este haos pe aeroportul din Kabul, luat cu asalt de oamenii disperați să părăsească țara. BBC redă relatarea unui martor care a ajuns la aeroport cu intenția de a pleca din țară.
WATCH: Video shows crowded #Kabul International Airport as #Taliban takes over Afghanistan. pic.twitter.com/AJljDhjqB5
— The Washington Voice (@WashingtonVoice) August 15, 2021
"Sala de plecări s-a transformat în haos după ce oamenii au spus că biletele de îmbarcare sunt printate în secret pentru oficiali și VIP-uri. Am văzut trei foști parlamentari, câțiva miniștri adjuncți și celebrități la coadă. Unii nici măcar nu aveau rezervare. Am așteptat aproape opt ore. (...) Oamenii au fugit către ultimul avion (se pare că primul, care era al nostru, a fost umplut cu oficiali și a decolat) și a mai apărut un avion, iar oamenii au început să se îmbarce. Aproape se călcau în picioare."
Scene at Kabul airport, as civilians hope to be evacuated. pic.twitter.com/iVkdX1R34c
— ian bremmer (@ianbremmer) August 15, 2021
Talibanii vor proclama Emiratul Islamic al Afganistanului
ACTUALIZARE 21.02 Talibanii sunt pe punctul de a anunța că au luat controlul asupra țării, care se va numi Emiratul Islamic al Afganistanului, scrie The Guardian, preluând relatările Press Association, care citează un oficial taliban.
Declarația ar urma să fie făcută de la palatul prezidențial din Kabul, care a intrat în mâinile talibanilor, după plecarea președintelui Ashraf Ghani, mai scrie Guardian.
#Breaking A Taliban official says they will soon declare the Islamic Emirate of Afghanistan from the presidential palace in Kabul
— PA Media (@PA) August 15, 2021
Dacă talibanii vor declara instaurarea Emiratului Islamic al Afganistanului, este aceeași denumire pe care a folosit-o gruparea extremistă înainte de a fi înlăturată de la putere odată cu invazia SUA și a aliaților occidentali după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Ciocniri la periferia Kabulului, soldate cu răniți
ACTUALIZARE 19.30 Un ONG care administrează un spital în Kabul a anunțat pe Twitter că a primit peste 40 de răniți în lupte care au avut loc la periferiile Kabulului, scriu BBC și The Guardian.
Potrivit unor surse din cadrul personalului ambasadei SUA, și la aeroport se trag focuri de armă. Ambasada și-a instruit cetățenii să se adăpostească oriunde pot și să aștepte.
Situația de securitate la Kabul "se schimbă repede", inclusiv la aeroport, potrivit Reuters, preluată de Guardian.
Atât BBC, cât și Guardian, scriu că palatul prezidențial de la Kabul este sub controlul talibanilor, citând doi comandanți talibani. Cele două publicații nu au putut verifica informația la guvernul afgan.
Mai multe publicații relatează că steagul american a fost coborât de pe ambasada SUA de la Kabul. Ambasadorul și drapelul se află la aeroport acum, potrivit Guardian.
NEW: US AMBASSADOR HAS LEFT THE EMBASSY IN #KABUL. He and the flag are at the airport, per @CBSNews.
— Ruffini (@EenaRuffini) August 15, 2021
Nu va exista o tranziție de putere. Talibanii vor control imediat
ACTUALIZARE 18.45 Doi oficiali talibani au declarat duminică pentru Reuters că nu va exista un guvern de tranziție în Afganistan și că insurgenții se așteaptă la o cedare completă a puterii de către guvernul de la Kabul.
Pe de altă parte, BBC scrie că talibanii le-au ordonat luptătorilor insurgenți să intre în anumite zone din Kabul, pentru a preveni furturile și jafurile, potrivit purtătorului lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, citat de postul Tolo TV. Deoarece forțele guvernamentale au părăsit orașul, talibanii vor preveni haosul și jafurile, a mai spus el.
BBC nu a putut verifica independent informația. Însă aceeași informație este publicată și de The Guardian, Al Jazeera și Al Arabiya.
Președintele Asharf Ghani a fugit din țară
ACTUALIZARE 17.18 Președintele Asharf Ghani a părăsit Afganistanul, informează Reuters și BBC, citând oficiali de la Kabul.
Potrivit Reuters, Ghani a plecat spre Tadjikistan.
BBC scrie că și vicepreședintele Amrullah Saleh ar fi părăsit țara.
Inițial, primele informații au fost că președintele afgan a plecat cu avionul în Tadjikistan, dar televiziunea al-Jazeera a transmis ulterior că Ghani, soția lui, șeful Cancelariei prezidențiale și consilierul pentru securitate națională au plecat la Tașkent, în Uzbekistan. Sursa al-Jazeera este un bodyguard personal al președintelui, însă nu există o confirmare oficială.
SUA: Talibanii au avansat mai repede decât ne-am așteptat
ACTUALIZARE 17.05 Secretarul american de stat Antony Blinken a recunoscut că talibanii au avansat "mai repede decât am anticipat", dar a apărat decizia SUA de a se retrage din Afganistan.
"Ideea că status quo-ul s-ar fi păstrat prin rămânerea trupelor noastre acolo este pur și simplu greșită", a declarat Antony Blinken duminică pentru CNN. El a spus că cel mai important lucru este scoaterea în siguranță a cetățenilor americani din Afganistan.
"Nu le-am cerut nimic talibanilor. Le-am spus că dacă se amestecă în operațiunea noastră de retragere a personalului vom avea un răspuns scurt și decisiv", a mai arătat Blinken.
Potrivit CNN, reprezentantul SUA în Afganistan, Zalmay Khalilizad, le-a cerut talibanilor să nu intre în Kabul până când cetățenii americani nu părăsesc Kabulul.
Kabulul cade sub controlul talibanilor fără să opună rezistență
ACTUALIZARE 16.40 Talibanii se aşteaptă la o tranziţie "paşnică" a puterii "în următoarele zile", a declarat Suhail Shaheen, unul dintre purtătorii de cuvânt ai insurgenţilor, în timp ce trupele lor su încercuit capitala afgană, întâmpinând puţină rezistenţă.
Suhail Shaheen a afirmat că gruparea militantă islamistă va proteja drepturile femeilor, precum şi libertăţile angajaţilor din mass-media şi pe diplomaţi.
"Asigurăm locuitorii, în special în oraşul Kabul, că proprietăţile lor, vieţile lor sunt în siguranţă", a spus duminică purtătorul de cuvânt citat într-un interviu acordat BBC, potrivit Agerpres.
"Conducerea noastră a ordonat forţelor noastre să rămână la porţile Kabulului, să nu intre în oraş", a adăugat el.
"Ne aşteptăm la un transfer paşnic al puterii", a spus el, adăugând că talibanii se aşteaptă ca aceasta să aibă loc în câteva zile.
ACTUALIZARE 15.10 Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, le-a cerut duminică forţelor de securitate să garanteze "securitatea tuturor cetăţenilor" menţinând ordinea publică în Kabul, în timp ce talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea.
"Am ordonat forţelor de securitate să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor. Este responsabilitatea noastră şi ne-o vom asuma în cea mai bună manieră posibil. Oricine se gândeşte să creeze haos sau să jefuiască va fi tratat cu forţă", a declarat şeful statului afgan într-un mesaj video trimis presei, scrie Agerpres, preluând AFP.
Postul local Tolo News, citat de Kyodo, a relatat că Ghani şi liderii politici au convenit sâmbătă să desemneze o delegaţie care să negocieze cu talibanii paşii următori în procesul de tranziţie a puterii.
Acelaşi canal TV a informat că duminică fostul preşedinte Hamid Karzai s-a întâlnit cu şeful Consiliului Suprem pentru Reconcilere Naţională, Abdullah Abdullah, pentru a discuta despre trimiterea unei delegaţii în Qatar pentru negocieri cu talibanii.
Începând de săptămâna trecută, insurgenţii talibani au preluat controlul asupra unor oraşe afgane importante, precum Kandahar, Herat şi Lashkar Gah, în cele mai multe cazuri fără a întâmpina rezistenţă.
Ambuteiaje și străzi blocate, locuitorii sunt dezorientați
ACTUALIZARE 14.53 Străzile din Kabul sunt blocate de mii de mașini prinse în ambuteiaje. Locuitorii orașului sunt speriați și nu știu ce să facă, instituțiile sunt închise, paza pe străzi lipsește.
Papa, mesaj pentru Afganistan
ACTUALIZARE 14.10 Papa Francisc a făcut duminică apel la dialog pentru încheierea conflictului din Afganistan, pentru ca oamenii să poată trăi în pace.
"Mă alătur îngrijorărilor unanime privind situația din Afganistan. Rugați-vă alături de mine pentru pace, pentru ca vocea armelor să tacă și să fie găsită o soluție la masa dialogului", le-a spus el duminică credincșioșilor și turiștilor din Piața Sf. Petru de la Vatican, potrivit Reuters.
"Numai în acest fel poporul martirizat - bărbați, femei, bătrâni, copii - se poate întoarce acasă și trăi în siguranță și respect reciproc", a mai transmis suveranul pontif.
Talibanii au ajuns la palatul prezidențial pentru „negocieri”
ACTUALIZARE 12.58 O delegație a talibanilor a început negocieri cu guvernul afgan la palatul prezidențial de la Kabul, scrie Al Arabiya.
Tot Al Arabiya susține că președintele Ashraf Ghani va abdica în orele următoare, citând unele surse.
Transferul de putere se va face în mod pașnic, potrivit Ministerului de Interne, citat de Al Arabiya.
BBC scrie că ministrul afgan de Interne a apărut într-o înregistrare video la postul Tolo TV, spunând că va fi "un transfer pașnic de putere" către un guvern de tranziție. El a mai spus că orașul Kabul nu va fi asediat.
Interior minister @mirzakwal_satar says a transitional government will agreed. Kabul won’t be attacked. Afghan forces including police and special forces instructed to keep law and order in Kabul. pic.twitter.com/zwu5YUuCJF
— BILAL SARWARY (@bsarwary) August 15, 2021
Citește și: Momentul în care talibanii intră în Kabul VIDEO
ACTUALIZARE 12.30 Președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, ține consultări de urgență cu trimisul special al Statelor Unite, Zalmay Khalilzad, și cu alți înalți oficiali NATO, informează BBC.
Insurgenții intră în Kabul
ACTUALIZARE 12.15 O sursă din partea talibanilor a confirmat pentru Al Jazeera că insurgenții au intrat în Kabul.
Sursa citată "a spus că liderii lor le cer oamenilor să fie calmi, pentru că vin cu un mesaj de pace", a declarat Charlotte Bellis, corespondent Al Jazeera la Kabul.
"A spus că nu avem intenția de a lupta, că sediile guvernamentale sunt în siguranță și că au primit instrucțiuni ca, dacă oamenii vor să părăsească orașul, să li se permită", a mai precizat corespondentul Al Jazeera.
Citește și: Oficial NATO: UE își mută diplomații într-un loc mai sigur după ce talibanii au intrat în Kabul
Personalul Ambasadei SUA, evacuat cu elicopterul
ACTUALIZARE 11.45 Personalul ambasadei SUA de la Kabul este evacuat cu elicopterul, scrie Reuters.
Informația este confirmată de corespondentul Washington Post.
US helicopters seen this morning at US embassy Kabul. It seems the evacuation is underway. Photo by @AP pic.twitter.com/YxMQQeRF29
— Liz Sly (@LizSly) August 15, 2021
ACTUALIZARE 11.38 Un mesaj postat pe contul de Twitter al președintelui Ashraf Ghani încearcă să calmeze oamenii.
"Au fost focuri de armă sporadice în Kabul, Kabul nu a fost atactat, forțele de securitate și apărare a țării cooperează cu partenerii internaționali să asigure securitatea orașului, situația este sub control", se arată în mesaj, potrfivit BBC.
Primele indicii că talibanii au ajuns la Kabul
Talibanii au început să intre din toate părțile în Kabul, a anunțat duminică ministrul afgan de Interne, potrivit Reuters.
Militanții nu întâmpină rezistență în înaintarea lor, scrie BBC, citând un corespondent local.
There seems to be no battle for Kabul #Afghanistan
— Yalda Hakim (@BBCYaldaHakim) August 15, 2021
Ei au primit ordine să evite violențe și să le dea voie civililor să părăsească orașul dacă vor, potrivit Reuters, care citează un lider taliban de la Doha.
Kabul rămăsese singurul mare oraş afgan controlat de guvern. În așteptarea asaltului talibanilor, unele ambasade au început să ardă materiale "sensibile" înainte de evacuare.
Ambasada SUA din Kabul şi-a informat personalul că are la dispoziţie un incinerator pentru a distruge materiale ca documente şi dispozitive electronice, pentru a "reduce volumul de material sensibil de pe proprietate", conform unei note la care Reuters a avut acces.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News