Baza americană de la Ramstein, Germania, a fost transformată în tabără de refugiați afgani

Data publicării:
profimedia-0629012633
Refugiați afgani, aflați pe pista bazei militare de la Ramstein, se îmbarcă la bordul unui avion cu destinația SUA. Foto: Profimedia Images

Baza militară americană de la Ramstein, din Germania, a fost transformată în tabără de refugiați afgani. În total, 18.700 de persoane evacuate de armata americană din Afganistan au sosit la Ramstein cu 76 de zboruri, până vineri, 27 august, informează agențiile Reuters şi AFP.

Înaintea transferului către SUA, persoanele evacuate de armata americană din Afganistan ajung mai întâi la baza americane din Europa şi Orientul Mijlociu, ca puncte de tranzit.

Peste 4.100 dintre afganii sosiţi la Ramstein au plecat deja spre SUA, iar zborurile de transfer vor continua în weekend, informează Agerpres.

Cei evacuaţi, afgani care au lucrat pentru trupele americane sau sunt consideraţi „vulnerabili” după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, aşteaptă aici transferul către o altă destinaţie timp de câteva zile, în medie patru zile.

Această bază, cea mai mare a SUA în Europa, se confruntă astfel cu o provocare logistică, având nevoie în special de paturi şi corturi, plus asigurarea hranei şi a asistenţei sanitare, a declarat generalul Josh Olson, responsabilul bazei. 

Femeile şi copiii dorm în hangarele bazei unde în mod obişnuit stau avioanele militare, în timp ce bărbaţii ocupă cele circa 350 de corturi.

„Acum, adrenalina ne menţine ritmul. Dar peste o săptămână, când vom începe să facem curăţenie şi să reintrăm în normal, mi-e puţin teamă”, a spus generalul Olson.

Washingtonul a anunţat că joi au fost evacuate de la Kabul încă 12.500 de persoane, numărul total al celor preluaţi din capitala afgană de când talibanii au cucerit capitala afgană pe 14 august depăşind 105.000. Armata americană lucrează contracronometru pentru a încheia evacuările de la Kabul înaintea retragerii sale complete din Afganistan, pe 31 august.

Majoritatea ţărilor implicate au anunţat încheierea acestor operaţiuni de evacuare, în contextul deteriorării situaţiei de securitate la Kabul, unde două atentate comise joi în apropierea aeroportului şi revendicate de gruparea Statul Islamic s-au soldat cu cel puţin 85 de morţi, printre care 13 militari americani.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...