Video Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație
Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a declarat luni, în plenul comun pentru votul de învestitură a Executivului, că românii trebuie să-şi aleagă preşedintele într-un climat normal, nu într-o realitate hibridă construită în afara ţării, de duşmani ai României, el arătând că se va asigura că voinţa românilor, şi nu algoritmii reţelelor sociale, vor decide preşedintele. Prim-ministrul desemnat a spus că executivul pe care îl va conduce va căuta soluţii pentru a creşte în 2025 pensiile mici, iar sporurile şi primele nu mai trebuie să fie o obligaţie lunară.
”Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu un program de guvernare pentru următorii patru ani, un program care să răspundă provocărilor economice şi sociale pe care le avem în faţă. România are nevoie astăzi de un guvern deplin funcţional. Acesta este cel mai aşteptat şi puternic semnal pentru investitori, pentru partenerii externi şi pentru economia românească. Sunt convins că va exista un impact imediat la Bursa de Valori de la Bucureşti. Acolo sunt cele mai importante companii româneşti şi acolo sunt investite şi multe zeci de miliarde din fondurile de pensii ale românilor! Acesta este primul pas, să dăm un impuls pozitiv mediului de afaceri prin stabilitatea oferită de guvern şi de coaliţia parlamentară care îl susţine”, a spus premierul desemnat, în plenul comun, în debutul discursului său de susținere a programului de guvernare.
Organizarea alegerilor prezidențiale, obiectiv major
Marcel Ciolacu a arătat că al doilea obiectiv major al acestui Cabinet este organizarea rapidă a alegerilor prezidenţiale, în siguranţă deplină şi transparenţă totală. ”Românii trebuie să-şi aleagă preşedintele într-un climat normal, nu într-o realitate hibridă construită în afara ţării, de duşmani ai României. De aceea, alături de colegii mei din Guvern, mă voi asigura că alegerile prezidenţiale vor fi echitabile pentru toţi competitorii şi că voinţa românilor - şi nu algoritmii reţelelor sociale - vor decide preşedintele României”, a completat Ciolacu.
Premierul a subliniat că nu crede că în această sală există politicieni pro-europeni şi politicieni anti-europeni.
”La 35 de ani de la Revoluţia în care românii şi-au dat viaţa pentru libertate şi pentru democraţie, mi-e greu să cred că cineva îşi doreşte să ne întoarcem în dictatură. În aceşti 35 de ani, România s-a schimbat radical. La fel, şi viaţa românilor! Suntem membri NATO, UE şi recent am aderat complet la spaţiul Schengen! Iar nimeni nu vrea să piardă tot ce am dobândit până acum! Ştiu sigur că toţi suntem reprezentanţi ai românilor, care ne-au legitimat prin votul lor să luptăm pentru România. Eu refuz să cred că milioanele de români din diaspora, care trăiesc de ani buni conectaţi la civilizaţia europeană, sunt anti-europeni! Este un non-sens!”, a completat premierul desemnat.
Raiul angajaților la stat: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanţă
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, în plenul comun al Parlamentului, că acest Guvern va căuta soluţii pentru a creşte în 2025 pensiile mici iar sporurile şi primele nu mai trebuie să fie o obligaţie lunară, cum au ajuns, din păcate, acum, el subliniind că funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei şi raiul oricărui angajat din România îl reprezintă ”multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanţă şi garanţia că aproape nimeni nu te poate da afară indiferent dacă îţi faci treaba sau nu”.
Marcel Ciolacu a declarat în plenul comun că el a înţeles votul de protest al românilor.
”Nu cred că este un vot generat de sărăcie, aşa cum s-a spus. Şi am văzut reputaţi analişti care au pus degetul pe rană: România nu mai este o ţară săracă! Problema nu e una de inegalitate, ci de inechitate, într-o Românie care s-a trezit într-o nouă realitate economică şi socială, cu o clasă de mijloc care creşte constant. Premierul a citat dintr-o analiză care i-a atras atenţia pentru că surprinde exact esenţa problemei:
”În interiorul clasei economice de mijloc avem o categorie minoritară (şi din ce în ce mai minoritară) cu putere economică şi cu prestigiu social, şi o categorie majoritară (şi din ce în ce mai majoritară) cu o putere economică cel puţin similară, dar lipsită complet de prestigiu social. Iar puterea economică nu rabdă prea mult timp să fie lipsită de prestigiu social. Când eşti sărac, rabzi. N-ai încotro. Dar când nu mai eşti sărac, nu mai rabzi. Inegalitatea poate fi suportată, dar inechitatea între egali, nu! Iar concluzia este că, în România, prestigiul social – cu toate beneficiile care decurg din el – aparţine exclusiv clasei educate.”
Ciolacu cere iertare românilor
Marcel Ciolacu a continuat: ”Aceasta este realitatea care ne-a scăpat tuturor. Şi sunt primul care îşi cere iertare românilor pentru asta! Nu poţi clădi o societate echitabilă în care oamenii capătă mai multă putere economică, fără a avea însă şi recunoaştere socială”.
Premierul a arătat că, de aceea, pe termen mediu, prioritatea acestui Guvern este să refacă structura economică şi socială a comunităţii şi să pună la baza acestui proces respectul pentru munca fiecăruia şi, mai ales, pentru modul în care este cheltuit banul public.
”Cetăţeanul a servit mult prea mult timp statul. Este timpul ca şi statul să îşi facă corect treaba faţă de cetăţean. Şi voi da un exemplu, cu riscul de a ostiliza anumite categorii, cum ar fi magistraţii. Nu pot sta cu mâinile în sân după decizia Curţii Constituţionale care a eliminat supraimpozitarea pensiilor speciale! O asemenea decizie produce tocmai frustrare şi inechitate faţă de restul cetăţenilor”, a arătat Marcel Ciolacu.
Promisiuni de soluții pentru creșterea pensiilor mici
El a mai anunţat că ”acest Guvern va căuta soluţii pentru a creşte în 2025 pensiile mici, pensiile celor care chiar au nevoie de aşa ceva şi de a veni cu o lege a salarizării care să nu mai fie despre cât primeşte nu ştiu cine în plus la salariu, ci de cât câştigi în funcţie de cât munceşti. Iar aici lucrurile trebuie separate foarte clar”.
”Sporurile şi primele nu mai trebuie să fie o obligaţie lunară, cum au ajuns, din păcate, acum. Beneficiile trebuie să premieze performanţa, trimestrial sau anual, exact ca în sistemul privat. Acesta trebuie să fie etalonul. Angajaţii de la stat trebuie să îşi justifice activitatea prin raportări similare ca în mediul privat. Plimbatul de dosare între etaje, cafelele şi meniul de la bufet nu înseamnă performanţă. Vrei spor de fonduri europene 50% din salariu? Atunci trebuie să atragi maximumul din target. Dacă ai absorbţie 1% la finalul lunii, atunci tot 1% din acest spor îl vei încasa. Este foarte simplu şi corect”, a subliniat Ciolacu.
Trebuie un nou statut al funcționarului public
Premierul desemnat a arătat că trebuie să ne îndreptăm foarte rapid către elaborarea unui nou statut al funcţionarului public.
”În prezent, funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei. Aşa arată raiul oricărui angajat din România: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanţă şi garanţia că aproape nimeni nu te poate da afară indiferent dacă îţi faci treaba sau nu. Aceste lucruri trebuie să înceteze urgent. Şi cred că trebuie să începem de la modul cum ne selectăm angajaţii la stat. După 35 de ani de la Revoluţie, percepţia publică şi, deseori, chiar adevărul este că nu te angajezi la stat decât dacă ai o pilă. La un ministru, la un primar sau la un şef de instituţie. Fix ca în comunism”, a spus Ciolacu.
Premierul desemnat a mai arătat că trebuie să stopăm această situaţie.
”Vă propun să facem asta prin a renunţa să facem angajări la nivelul fiecărei instituţii, ci să organizăm o selecţie a locurilor de muncă de la stat, pe modelul examenelor naţionale la rezidenţiat, în funcţie de specific. Putem face această mare selecţie naţională la nivelul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau printr-un alt model inspirat din standardele de bună guvernare ale OECD”, a completat premierul Marcel Ciolacu.
Ciolacu: Acest Guvern nu va fi unul care să ia măsuri de austeritate
Premierul desemnat Marcel Ciolacu a anunţat în plenul reunit că Guvernul său nu va fi unul care să ia măsuri de austeritate. ”Din contră, vom continua să susţinem mediul de afaceri prin programe masive de sprijin. Dar ne dorim ca fiecare euro pe care-l oferim pentru dezvoltare să aibă o justificare solidă. Românii ne cer să avem grijă de banul public şi exact asta vrem să facem! Asta înseamnă că facilităţile fiscale vor fi extrem de ţintite, axate strict pe domeniile economice strategice şi acolo unde importăm cel mai mult”, a arătat Ciolacu.
El a menţionat că Executivul va menţine politicile publice care au produs rezultate importante în 2024 şi le setează ca standard al dezvoltării economice: investiţii publice de 120 de miliarde de lei anual şi un ritm de finalizare a 200 de kilometri de drumuri rapide pe an.
Sănătatea și educația
”Accesul echitabil la sănătate îl realizăm prin continuarea construcţiei celor trei spitale regionale, a celor 10 noi spitale şi modernizarea a 17 unităţi sanitare existente- toate aflate deja în diferite stadii de execuţie. O altă provocare majoră este asigurarea de hrană sănătoasă produsă în România. Asta înseamnă peste 16 miliarde euro, în următorii 4 ani, pentru investiţii masive în irigaţii şi stimuli pentru noi fabrici de procesare”, a arătat Ciolacu. Premierul desemnat a menţionat că Educaţia este una dintre cauzele majore ale nemulţumirilor existente în societate.
”De aceea, în următorii 4 ani, investiţiile în Educaţie, fără cheltuieli de personal şi funcţionare, vor fi de peste 6 miliarde euro. Vorbim despre generalizarea Programului Masa Caldă în şcoli, adică un sprijin consistent pentru copiii vulnerabili menit să reducă abandonul şcolar. Aici aş mai adăuga construirea a peste 900 de şcoli şi grădiniţe, dar şi achiziţia a 1.200 de microbuze electrice pentru transportul elevilor. În plus, vom cheltui un miliard de euro pentru învăţământul dual. Totodată, vom reduce masiv impozitele pentru tinerii angajaţi. Dar şi aici voi continua să îi cer şi noului ministru al Educaţiei introducerea unor criterii clare de performanţă pentru profesori. Alocarea bugetară în învăţământ trebuie să se facă în funcţie de performanţa şcolară”, a ţinut să precizeze Ciolacu.
Criza economică se va resimți în 2025
”Nu ne aşteaptă un drum uşor! Nu vreau să mint pe nimeni. Trebuie să fim sinceri. Va fi greu, chiar dacă în următorii 4-5 ani sunt anii cu cele mai mari investiţii publice din fonduri europene, PNRR şi buget- peste 155 de miliarde de euro! Principalii noştri parteneri comerciali din Uniunea Europeană au probleme politice şi economice grave. Ultima prognoză a Comisiei Europene arată că Germania şi Austria vor avea al doilea an consecutiv de scădere economică, în timp ce Italia, Franţa şi Ungaria vor avea creşteri minore”, a arătat premierul desemnat. Ciolacu a mai spus că această criză economică din ţările dezvoltate se va resimţi şi în România în 2025.
”Vom avea un an economic dificil. România nu poate oferi servicii publice ca în Vest cu venituri la buget la care nu contribuie toţi! Este un adevăr. De aceea, acest Guvern trebuie să fie unul al reformelor şi investiţiilor. Nu există altă şansă decât dacă vom raţionaliza cheltuielile publice şi vom îmbunătăţi colectarea veniturilor la stat. Ca să obţinem un stat suplu şi performant este nevoie de decenţă în cheltuirea banului public, debirocratizare şi descentralizare”, a declarat premierul desemnat.
Desființare și comasare de instituții publice
El a arătat că au început deja cu reducerea numărului de ministere şi a numărului de secretari de stat. ”În urma unui audit de performanţă, la nivelul fiecărei entităţi publice, vom face propuneri de desfiinţare şi comasare. Vom continua analiza cheltuielilor în toate sistemele publice, extinderea achiziţiilor centralizate şi un mecanism de control pentru creşterile care depăşesc 20% faţă de costurile medii ale instituţiilor publice. Aşa arătăm respect faţă de timpul cetăţenilor şi al companiilor care investesc în această ţară, plătesc taxe şi creează locuri de muncă! Vom continua însă repartiţia echilibrată pe regiuni şi judeţe a banilor alocaţi proiectelor de investiţii. România trebuie să reducă inegalităţile şi să treacă de la consumul din import la investiţii în producţie şi exporturi. Chiar dacă va fi un an greu, în care trebuie să începem consolidarea bugetară, protejarea puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii rămâne obiectivul principal”, a spus premierul desemnat în plen.
Reducerea poverii fiscale pe salariile mici
Ciolacu a mai spus că simultan cu respectarea angajamentelor luate prin Planul bugetar Structural, vor reduce gradual povara fiscală pe muncă, cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici şi a familiilor cu copii.
”Măsurile de creştere a veniturilor mici şi stoparea creşterilor explozive a preţurilor trebuie să continue. În plus, pentru a sprijini familiile tinere şi, implicit, creşterea demografică trebuie să venim cu facilităţi ţintite precum programele de locuinţe şi creditele avantajoase. Rezolvarea deficitului de forţă de muncă şi energia ieftină obţinută prin creşterea producţiei sunt elementele principale pentru succesul Renaşterii industriei României. Patriotism economic nu înseamnă comunism. Înseamnă să produci cât mai mult în ţara ta, să echilibrezi balanţa de plăţi, şi să stimulezi domeniile în care chiar putem face performanţă: agricultură, IT, petrochimie sau materiale de construcţii. Mai mult, patriotism economic înseamnă mai multe locuri de muncă aici, în România. Asta va genera venituri bugetare mai mari cu 6 miliarde euro, cumulat, în următorii 5 ani”, a subliniat premierul.
Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a declarat luni, în plenul reunit, că trebuie să ne apărăm, cu mai multă forţă, identitatea, valorile şi interesele naţionale iar prima dovadă, ordonanţa adoptată recent, prin care blochează preluarea ostilă a oricărei companii din România de către firme străine.
Marcel Ciolacu: Trebuie să ne apărăm, cu mai multă forţă, identitatea, valorile şi interesele naţionale
”Vă mărturisesc că eu, unul, am stat şi m-am gândit mult la votul dat de români la ultimele alegeri. Şi au dreptate ! Trebuie să ne apărăm, cu mai multă forţă identitatea, valorile şi interesele noastre naţionale! Iar prima dovadă este ordonanţa adoptată săptămâna trecută prin care blocăm preluarea ostilă a oricărei companii din România de către firme străine, dacă există interese contrare celor ale statului român”, a spus premierul desemnat în plenul comun. El a arătat că aderarea deplină la Schengen şi ridicarea vizelor pentru SUA sunt alte dovezi clare că suntem o naţiune respectată în Europa şi în lume.
”În egală măsură, ştiu că românii vor să trăiască în pace. Am ajuns să preţuim şi mai mult pacea, de când avem un război la graniţă. România se va dezvolta în pace şi linişte. Aceasta este garanţia mea şi a Guvernului! De aceea, am dezvoltat o relaţie foarte bună cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump. Cred cu tărie că, după 20 ianuarie, odată cu preluarea oficială a mandatului, una dintre marile sale priorităţi va fi oprirea războiului din Ucraina. Iar România va susţine Statele Unite cu toate puterile în acest demers”, a precizat acesta.
Marcel Ciolacu a subliniat că, deşi avem în faţă un mandat greu, este sigur că împreună pot să depăşească această explozie de ură din ultima vreme, care ne-a făcut rău tuturor. ”Ura nu ne ajută să construim, ci doar să demolăm ceea ce am clădit cu atâta trudă. Iar acest guvern vrea să construiască autostrăzi, spitale, şcoli, sisteme de alimentare cu apă şi gaze. Dar, mai ales, vrem să construim o societate echitabilă, echilibrată, în care fiecare membru al său să-şi găsească locul şi să fie respectat”, a mai spus premierul desemnat, în finalul discursului.
Editor : B.E.
- Etichete:
- program de guvernare
- marcel ciolacu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News