Video George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

Data actualizării: Data publicării:
george simion
Liderul AUR, George Simion. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, luni, că audierile din comisii au fost o dovadă că partidele coaliţiei de guvernare nu au înţeles vocea poporului și că, pentru asta, noul Guvern va fi taxat de români. 



"Marcel Ciolacu ne-a spus că nu trebuie să revenim la comunism. Ce spuneţi astăzi că este alb, cu siguranţă pot şti investitorii străini, partenerii, mâine că este negru. Dacă nu ne întoarcem la comunism, de ce nu avem parte de alegeri libere? Din cauza TikTok-ului? Din cauza dovezilor despre care aţi spus că există, dar nu le-a văzut nimeni? De ce nu revenim, aşa cum este normal, la reluarea celui de-al doilea tur de scrutin? Mai are cineva încredere în voi că veţi asigura o tranziţie democratică a puterii? Mai are cineva încredere în voi că veţi organiza alegeri libere după ce tot anul 2024 v-aţi bătut joc de procesul democratic şi aţi început cu comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare?", a spus Simion în plenul reunit al Parlamentului, citat de Agerpres.

El a adăugat că procedurile de învestire a Guvernului au fost, luni, "pe repede înainte", deşi puteau fi făcute şi pe 27 şi 28 decembrie.

"Arătaţi dispreţ şi arătaţi că n-aţi auzit vocea poporului, iar asta o să vă taxeze. Iar românii, care nu sunt bogaţi şi nu i-aţi îmbogăţit voi şi nu este prosperitate în ţară şi nu avem creştere economică, românii o să vă taxeze. Noi am încercat să fim un factor de echilibru şi oameni care au cerut raţiune şi să revenim la cadrul constituţional. Aveţi grijă că de data aceasta, de acest Crăciun, aţi scăpat. Aveţi grijă să nu ajungem în situaţii în care într-adevăr dictatura să fie instalată în formele ei cele mai urâte. Aveţi grijă să nu existe vărsare de sânge în acest decembrie în care noi ar trebui să ne plângem morţii de la Revoluţie, care au ieşit în stradă pentru alegeri libere. Fac un nou apel la echilibru şi la calm şi la raţiune din partea voastră, pentru că audieri în comisii timp de patru ore nu au fost o dovadă că aţi înţeles vocea poporului şi nici faptul că vă întoarceţi aici, în faţa românilor, cu un Guvern Ciolacu 2 nu este un semn că aţi auzit", a menţionat acesta.

Deputatul AUR, Ramona Bruynseels, a spus la rândul ei, că programul de guvernare prezentat este "limitat, superficial, emis de un Guvern care este ilegitim şi care bineînţeles că a fost nominalizat de un preşedinte uzurpator".

Senatorul AUR Petrişor Peiu a precizat că programul de guvernare este scris de către un personaj colectiv "care suferă, fără îndoială, de dedublare a personalităţii".

"Avem o personalitate binevoitoare care vorbeşte de facilităţi de tot felul, de cheltuieli, de programe generoase şi o personalitate oarecum negativă, cu o conotaţie negativă, care ne vorbeşte de reforme", a menţionat Peiu. 

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă dacă sticla de Coca Cola are capac galben. Detaliul la care nimeni nu...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...