Galerie Foto Al Jazeera: Atacul american cu dronă a ucis 10 membri ai unei familii din Kabul, care primiseră viză pentru a pleca în Statele Unite

Data actualizării: Data publicării:
Relatives and neighbors of the Ahmadi family gathered around the incinerated husk of a vehicle targeted and hit earlier Sunday afternoon by an American drone strike, in Kabul, Afghanistan
Rămășițele mașinii lovite de drona americană în Kabul. Foto: Profimedia

Atacul cu dronă pe care Statele Unite susțin că l-au lansat duminică împotriva unei mașini-capcană ISIS-K într-un cartier din Kabul continuă să suscite controverse. La scurt timp după atac, au început să apară mărturii privind victime civile, inclusiv copii, în urma exploziei. Al Jazeera a reușit să stea de vorbă cu un bărbat care spune că și-a pierdut fratele și nepoții în explozie. Ironie tragică, victimele primiseră vize speciale pentru SUA și așteptau să părăsească țara căzută sub controlul talibanilor.

Familiile Ahmadi și Nejrabi își făceau bagajele, așteptând un semn să fie escortați la aeroportul din Kabul, de unde să plece în Statele Unite, dar mesajul pe care l-a trimis Washington-ul a fost o rachetă lansată spre casa lor dintr-un cartier din Kabul.

Atacul cu dronă de duminică, despre care SUA susține că a fost îndreptat împotriva unei ținte ISIS-K, a omorât zece membri ai celor două familii, cu vârste de la 2 la 40 de ani, potrivit Al Jazeera.

Aimal Ahmadi, care și-a pierdut nepoții și nepoatele în atac, vede cum presa internațională se referă la victime la fiind suspecți ISIS-K.

"Erau copii nevinovați", spune Ahmadi despre majoritatea victimelor, inclusiv Malika, de 2 ani. Dacă n-ar fi plecat să cumpere mâncare, Ahmadi ar fi putut fi și el printre victime.

Așteptând să plece în SUA

El spune că fratele lui, Zemarai, un inginer de 40 de ani, abia se întorsese de la muncă. Pentru că cele două familii așteptau să plece în SUA, Zemarai l-a pus pe unul din băieții lui să parcheze mașina în curtea casei cu două etaje. Voia să-i învețe pe băieții lui mai mari să conducă, înainte de a ajunge în America.

Mai mulți copii au sărit repede în mașină, vrând să ia parte la mica "expediție" din stradă până în curtea imobilului.

"Când s-a oprit mașina, a fost lovită de rachetă", a declarat Aimal pentru Al Jazeera.

A urmat o scenă de haos obișnuită în Afganistan, cu rude și vecini disperați alergând spre locul exploziei. Unii au adus apă, încercând să împiedice flăcările care au cuprins Toyota în care se aflau copiii să se extindă la o mașină parcată lângă ea.

Mai mulți vecini au povestit pentru Al Jazeera că întreaga casă, unde copiii se jucau cu doar câteva minute înainte, s-a transformat într-o "scenă de groază". Ei au spus că au văzut carne de om pe pereți. Oase în tufișuri. Sânge pe ziduri. Cioburi peste tot.

Vorbind despre unul dintre băieții mai mici, Farzad, un vecin a spus: "I-am găsit doar picioarele".

Luni dimineață, casa lui Zemarai era plină de rude, vecini și prieteni veniți să vadă mașinile arse, jucăriile din plastic topite de impactul exploziei, papucii uneia dintre fetițe, care rămăseseră într-o cameră de la parter.

Statele Unite insistă că au executat "un atac aerian defensiv cu o dronă împotriva unui vehicul în Kabul, eliminând o amenințare iminentă ISIS-K", potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, era evaluată posibilitatea existenței unor victime civile, dar momentan nu existau indicii în acest sens. Ulterior, armata americană a anunțat că a declanșat o investigație.

"Știm cum ar trebui să arate o mașină încărcată cu explozivi dacă ar fi lovită din cer"

Pentru familia Ahmadi și vecinii lor, declarația că atacul a vizat o țintă ISIS-K este revoltătoare.

"Suntem afgani, știm cum ar trebui să arate o mașină încărcată cu explozivi dacă ar fi lovită din cer", spune Abdul Matin, un vecin.

"Dacă nu ești în stare să nimerești ținta, atunci lasă Afganistanul afganilor", a mai spus el.

Alți vecini spun că este de ajuns să te uiți la Zemarai și cumnatul său, Naser Nejrabi, ambii uciși în atac, ca să-ți dai seamă că nu au nicio intenție rea și nicio afiliere la vreo grupre armată.

Zemarai a lucrat ca inginer mai bine de zece ani, iar Naser Nejrabi a fost înrolat în armata afgană, în provincia Kandahar.

Celălalt frate al lui Zemarai, Romal, care și el era plecat în momentul atacului, a muncit ca șofer la Ministerul Apelor și Energiei. Faptul că au lucrat pentru guvern și afilierea cu forțele străine au ajutat familia să obțină viză specială pentru SUA.

"Au lucrat pentru companii private. Au fost în armată. Au lucrat pentru guvern - cum ar putea să creadă cineva că sunt teroriști?", întreabă Aimal.

Familia Ahmadi se pregătea să plece din cartierul aflat la doar câțiva killometri de aeroportul din Kabul, unde trăiau de zeci de ani. În ultimele săptămâni, familia se adunase în casa cu două etaje, pregătind bagajele în așteptarea plecării.

Vecinii furioși spun că situația familiei ar trebui să fie obiectul unei investigațiii serioase.

Rămășițele mașinii lovite de drona americană în Kabul. Foto: Profimedia
Rămășițele mașinii lovite de drona americană în Kabul. Foto: Profimedia

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...