Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Data publicării:
Slujbă înmormântare Ucraina
Foto Profimedia

Fondul Monetar Internațional (FMI) a finalizat cea de-a șasea revizuire a Mecanismului extins de creditare pentru Ucraina și a făcut două scenario cu privire la încheierea războiului, scrie Ukrainska Pravda.

Scenariul de bază actualizat al FMI pentru Ucraina anticipează că războiul se va încheia la sfârșitul anului 2025, în timp ce o altă formă a scenariului, cea pesimistă, prevede că acesta va continua până la mijlocul anului 2026.

Astfel, scenariul de bază al FMI pentru Ucraina susține că războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia până la sfârșitul anului 2025.

În cadrul celei de-a șasea revizuiri, FMI preconizează o creștere a PIB-ului real al Ucrainei de 4% pe an în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 1 punct procentual față de previziunile sale anterioare.

FMI remarcă, de asemenea, că impactul economic al penuriei de electricitate din iarnă ar putea fi mai puțin sever decât se anticipase inițial, citând investițiile întreprinderilor în capacitatea de producție privată, potențialul extins de import din Europa și eforturile în curs de desfășurare pentru repararea și îmbunătățirea capacității de producție și a rețelelor de distribuție.

Inflația de la sfârșitul anului a fost revizuită în creștere cu 1 punct procentual, la 10%, ca urmare a creșterii prețurilor la alimentele brute care afectează produsele de bază, a efectelor deprecierii monedei din perioadele anterioare, a creșterii salariilor și a costurilor energiei.

Previziunile privind creșterea PIB real în 2025 rămân la 2,5-3,5%. Această proiecție reflectă potențialul impuls dat de accelerarea reparațiilor capacității energetice în 2024 și de lansarea de noi instalații în 2025, contrabalansate de impactul unei piețe a forței de muncă mai restrânse, care ar trebui să impulsioneze creșterea veniturilor și a consumului pe măsură ce presiunile asupra prețurilor se atenuează.

Prognoza medie privind inflația a fost, de asemenea, ajustată, crescând cu 1,3 puncte procentuale până la 10,3%, comparativ cu revizuirea anterioară a FMI.

Scenariul „B” (pesimist)

Un alt scenariu (să îl numim scenariul pesimist) al FMI presupune un război mai îndelungat, care se va încheia la mijlocul anului 2026.

Acesta implică un șoc mai lung și mai intens pentru activitatea economică, nevoile fiscale și balanța de plăți în comparație cu scenariul de bază, cu implicațiile corespunzătoare pentru politica macroeconomică.

Decalajul total de finanțare externă în scenariul cel mai pesimist este de 177,2 miliarde USD, comparativ cu 148 miliarde USD în scenariul de bază.

Scenariul pesimist prevede, de asemenea, un declin al PIB real urmat de o redresare lentă, o inflație mai ridicată și mai persistentă, o deteriorare a soldului contului curent excluzând subvențiile, rezervele internaționale rămânând sub 100% din criteriul ARA până în 2027, iar deficitul global excluzând subvențiile rămâne peste 20% până în 2026.

La 21 decembrie, Consiliul de administrație al FMI a finalizat cea de-a șasea revizuire a Mecanismului extins de creditare pentru Ucraina și a aprobat o nouă tranșă de 1,1 miliarde USD.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...