Lecția amară învățată de Ucraina după 3 ani de război cu Rusia: „O armată sovietică mică nu poate învinge o armată sovietică mare”

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian Mortar Unit - Ukraine
Militari ucraineni pe frontul din Donețk. Foto: Profimedia Images

Recentul scandal al dezertărilor în masă de la brigada 155 a armatei ucrainene arată că elitele militare ale Kievului nu au reușit să găsească soluții la probleme în comanda și conducerea unităților vizibile încă din 2022 și 2023. Aceste probleme au devenit acum, în 2025, cronice, după trei ani de conflict susținut cu armata rusă, se arată într-o amplă analiză realizată de Frontelligence Insight, un grup de analize strategice și militare înființat de un ofițer în rezervă al armatei ucrainene.

Deși pierderile armatei ucrainene sunt comparabil mai mici decât cele ale Rusiei, raportul acestora este de aproape 1:2 „în favoarea Kievului” (400.000 de morți și răniți de partea Ucrainei și peste 750.000 de partea Rusiei), considerat încă insuficient pentru a putea stopa ofensiva rusă și în condițiile în care Putin dispune în acest moment de rezerve mai mari (în oameni și tehnică de luptă) decât Zelenski.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În tot acest timp, corpul de militari de carieră din armata ucraineană s-a erodat masiv: ca urmare a pierderilor de pe câmpul de luptă, militarii de carieră au fost treptat înlocuiți de recruți mobilizați care, înainte de război, erau IT-iști, fermieri, profesori etc.

„În războiul modern, unde artileria și dronele kamikaze domină câmpul de luptă, infanteriștii au o sarcină extrem de brutală: ei trebuie să atragă focul inamic și atacurile cu drone și să încerce să supraviețuiască acestora, pentru a continua apoi lupta. E o sarcină care efectiv te devastează, atât fizic, cât și moral”, se arată în analiza Frontelligence.

În plus, în prima linie a frontului, „cu cât un militar va sta timp mai îndelungat, cu atât scad șansele ca acesta să se întoarcă întreg acasă”.

Mulți dintre ucrainenii care s-au înrolat voluntari în 2022 continuă să lupte în prima linie, după trei ani de război, fără a fi putut fi înlocuiți și „rotiți” cu unități noi combatante.

„În căutare disperată de infanteriști, unii comandanți (ucraineni) recrutează militari specializați în alte tipuri de arme și misiuni - în acest fel, în tranșee ajung să lupte în linia întâi artileriști, șoferi sau operatori de drone. Aceste măsuri afectează unitățile de sprijin (artilerie, drone etc. - n.r.) și nu fac decât să trimită soldați nepregătiți (în tacticile de infanterie - n.r.) în luptă”, se mai arată în analiza experților militari ucraineni.

Mortar unit of Ukraine’s Khyzhak Patrol Police Special Unit
Militari ucraineni curăță țeava unui mortier pe frontul de la Torețk, Donețk. Foto: Profimedia Images

Experții militari ucraineni estimează că armata Kievului are nevoie în acest moment de 80.000 de trupe/unități de infanterie pentru a putea opri avansul rusesc și să provoace Rusiei pierderi suficient de mari pentru a opri ofensiva.

Ucraina dispune în acest moment de o astfel de rezervă, problema este că nu are și numărul necesar de tehnică militară (artilerie, blindate etc.) pentru a sprijini acești viitori infanteriști. Trimiterea în prima linie doar a unor militari, dotați cu armament ușor, fără artilerie, drone și blindate, nu va duce decât la provocarea de pierderi grele în rândul forțelor Kievului.

„În loc să încerce să păstreze brigăzile intacte, conducerea armatei le separă și trimite batalioane dintr-o anumite unitate să lupte în diverse zone ale frontului sub comanda altor brigăzi. „Rezultatul este o forță alcătuită din brigăzi formate din batalioane de la diverse unități, care au comandanți diferiți și care nu-și cunosc foarte bine oamenii din subordine.

Este exact cazul identificat la brigada 155 Mecanizată „Ana de Kiev”, măcinată de dezertări și care a provocat un mare scandal la Kiev: peste  1.700 de militari din această unitate au dezertat înainte de a fi trimiși pe front. Dintre aceștia, peste 50 de militari au dezertat chiar în timp ce se antrenau în Franța.

Totodată, brigada nu a putut fi niciodată „creată” în adevăratul sens al cuvântului și nu a putut acționa ca o unitate omogenă, deoarece militarii săi - atunci când nu dezertau - erau trimiși imediat pe front după ce terminau pregătirea: peste 2.500 de soldați au fost trimiși astfel pentru a înlocui pierderile suferite de alte brigăzi pe câmpul de luptă, conform unei investigații realizate de publicația ucraineană censor.net.

De asemenea, brigada 155 a fost apoi trimisă pe frontul de la Pokrovsk fără drone de recunoaștere și fără echipament specializat în combaterea dronelor rusești.

„Atât armata rusă cât și, într-o mai mică măsură, cea ucraineană, suferă de cultura falsei raportări, care duce la pierderi de vieți omenești pe front. Când o poziție e pierdută, unii ofițerii refuză să raporteze această stare de fapt, în speranța că vor recuceri poziția și vor evita astfel situația în care vor trebui să răspundă (în fața superiorilor) pentru pierderea respectivei poziții”, se arată în analiza Frontelligence.

În concluzie, armata ucraineană va continua să aibă mari dificultăți - cu acest tip de comandă și mentalitate moștenite din perioada sovietică, atunci când se va confrunta cu armata rusă. Explicația celor de la Frontelligence: „O armată mică sovietică nu va putea înfrânge o armata mare sovietică”.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
Pensiile pe ianuarie se distribuie de mâine. În ce zi primesc pensionarii banii? Val de vești rele
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...