Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, spune că dronele ruseşti căzute pe teritoriul României nu au fost trimise cu intenţie către ţara noastră. El a adăugat că acestea zboară la joasă altitudine şi au o traiectorie imprevizibilă.
„Atât noi şi structurile NATO (...) toate au confirmat şi au afirmat răspicat că aceste drone nu au fost trimise cu intenţie la adresa României. Este o realitate. Oricât am demoniza Rusia, Putin, războiul neprovocat, profund ilegal, România nu este şi nu a fost în pericol de a fi atacată cu bună ştiinţă. Aceste drone, unele au provenit din efectele combaterii de către antiaeriana ucraineană, timpul de răspuns pe are l-ai fi putut avea era unul extrem de mic, altitudinea de cele mai multe ori a fost una foarte joasă. Trebuie să recunoaştem că cele mai perfecţionate radare din lume nu pot să depisteze absolut orice. Este o realitate”, a declarat Angel Tîlvăr la Antena 3, potrivit News.ro..
Ministrul a mai spus că aceste drone sunt greu de depistat din timp, dar că atunci când a fost cazul, România a ridicat inclusiv avioane de luptă.
„Nu le-am doborât pentru că nu am putut să le doborâm, plus că fragmentele acestea nu au nicio traiectorie previzibilă sau rectilinie. Ce pot spune e că atunci când am avut situaţii când au fost pătrunderi pe teritoriul naţional, am activat toate procedurile, inclusiv ridicarea de avioane F16”, a spus Tîlvăr.
Editor : M.B.