Românii pot cere în continuare vize pentru a călători în SUA. Care este avantajul pe care aceste documente îl oferă

Data actualizării: Data publicării:
viza sua
FOTO: Profimedia Images

Cei care au vize pentru SUA le vor putea folosi în continuare, după intrarea României în programul Visa Waiver, a precizat la Digi24 ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. De asemenea, românii pot solicita în continuare o viză, în aceleași condiții, dacă își doresc un document cu valabilitate mai mare, de 10 ani.

Pentru a călători fără viză în SUA după intrarea României în programul Visa Waiver, va fi nevoie de o autorizare electronică în sistemul ESTA. Până când acest sistem va fi funcțional în luna martie, românii vor călători cu o autorizaţie de călătorie, în prelungirea vizei, a precizat ministrul.

„Vizele, cum bine știți, în cazul nostru au fost date pe 10 ani, erau însoțite de un interviu, iar suma era de 185 dolari, suma solicitată pentru o viză în Statele Unite. Vizele erau valabile așadar 10 ani și durata călătoriei nu putea să depășească șase luni. Acum, cu această autorizație, care va fi valabilă din a doua parte a lunii martie, în așa-zisul sistem ESTA, costurile sunt mai mici din toate punctele de vedere. Costă doar 21 dolari. Se va putea face această solicitare, se va solicita autorizația electronică, iar în același timp cei care au vize, ele rămân în continuare valabile. Avantajul este că în cazul în cazul autorizației, durata durata acordată, drept pentru care se acordă, este de 2 ani. În cazul vizei, care este în continuare valabilă sau care poate fi solicitată din nou, adică e de ales vrei să ai o autorizație de intrare în Statele Unite valabilă pe 2 ani sau vrei să soliciți o viză în aceleași condiții ca până atunci, cerând-o mai rar o dată la 10 ani. Deci cam acestea cred că ar fi principalele detalii tehnice care pot fi de interes, să zicem general,” a declarat Emil Hurezeanu pentru Digi24.

„Acest parteneriat strategic româno - american se împlinește. Este o veche dorință a multor români. Va duce la mai multe călătorii, nu doar turistice, și de afaceri. Va duce la mai multe investiții americane în România, respectiv românești în Statele Unite. A fost un drum lung, pentru că discuțiile au durat la fel ca în cazul negocierilor care au dus la rezultatul pozitiv prin admiterea noastră în spațiul Schengen,” a precizat ministrul.

România scapă oficial de vize pentru Statele Unite și intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.

Atunci va fi făcut și anunțul cu privire la data exactă de la care românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noua lege pentru românii care construiesc sau dărâmă o casă. Obligații clare și amenzi de până la 2.000 de...
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Shakira și-a început anul în colanți mulați. “A furat” 2 milioane de like-uri cu atitudinea jucăușă: “Oare va...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Jessica Alba și Cash Warren divorțează după 16 ani de căsnicie. Apropiații actriței rup tăcerea: „Sunt...
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...