Analiză „Să vă fie rușine!”. Colapsul Afganistanului, marele eșec al serviciilor secrete? Administrația SUA: „Am calculat greșit situația”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0627280901
Afgani cățărați pe un avion aflat pe pista aeroportului din Kabul. Foto: Profimedia Images

Afganistanul s-a prăbușit într-o singură lună, iar capitala Kabul a căzut într-o singură zi. Succesul talibanilor și colapsul aproape instantaneu al structurilor guvernamentale și militare afgane au provocat o undă de șoc în întreaga lume și au luat prin surprindere inclusiv administrația SUA condusă de președintele Joe Biden, care încearcă în acest moment să facă ordine în haosul de pe aeroportul din Kabul, singurul punct de frontieră care nu se află încă sub controlul talibanilor, informează CNN. Prăbușirea Afganistanului într-un ritm atât de rapid reprezintă inclusiv un eșec major al serviciilor secrete americane, arată ABC News și publicația Wall Street Journal.

În luna iunie 2021, când talibanii controlau 50 din cele circa 400 de districte din Afganistan, serviciile secrete americane estimau că guvernul afgan s-ar putea prăbuși în 6 luni după retragerea completă a trupelor SUA.

Zilele trecute, talibanii controlau deja 9 capitale de provincie. Serviciile secrete și-au revizuit prognozele și au estimat, pe 11 august, că orașul Kabul ar putea fi izolat în 30 de zile și cucerit în 90.

În realitate, talibanii au ajuns în Kabul după 4 (patru) zile iar capitala Afganistanului a căzut într-o singură zi.

Afghanistan Taliban
Talibani pe străzile din Kabul. Foto: Profimedia Images

Oficialii americani admit că „au calculat greșit situația”. Secretarul american de stat Antony Blinken a recunoscut că talibanii au avansat „mai repede decât am anticipat”.

În schimb, apărătorii drepturilor omului, în special cei de naționalitate afgană au atras de mai mult timp atenția asupra incapacității guvernului de la Kabul de a putea asigura de unul singur securitatea țării.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am să o spun lumii întregi: Să vă fie rușine!”, a declarat Seraj Mahbouba, una din liderele mișcării pentru drepturile femeii din Afganistan.

De ce armata afgană nu a opus aproape niciun fel de rezistență talibanilor?

Teoretic, guvernul afgan ar fi trebuit să fie avantajat în conflictul cu talibanii, având la dispoziție mai mulți oameni și echipamente. Pe hârtie, forțele de securitate afgane numărau peste 300.000 de oameni.

În realitate, Afganistanul s-a chinuit să-și atingă țintele de recrutare. Armata și poliția afgană au un istoric tulbure, presărat cu victime, dezertări și acuzații de corupție. Au fost raportate chiar și cazuri de comandanți care încasau salariile unor militari care nu existau - așa numiții „soldați-fantomă”.

profimedia-0627275370
Un militar american amenință cu arma un civil afgan în timpul unei busculade pe aeroportul din Kabul. Foto: Profimedia Images

Conform unui raport întocmit de Inspectorul general special pentru Afganistan (SIGAR), peste 88 de milirde de dolari au fost cheltuiți pentru securitatea Afganistantului.

„Răspunsul la întrebarea dacă acești bani au fost folosiți corect sau nu îl vom afla în funcție de rezultatul luptelor de la sol”, se mai arată în raport.

Răspunsul la întrebare s-a văzut în aceste zile. Și a venit mult mai repede decât orice fel de estimări ale experților în securitate ai SUA.

„Adevărul este că, din ce am văzut, forțele (militare și de securitate afgane) au fost incapabile să apere țara”, a spus Antony Blinken. „Iar acest lucru s-a întâmplat mult mai repede decât am anticipat”.

„În ultimele zile, nu mai aveam nici mâncare, nici apă și nici muniție”

În același timp, guvernul afgan nu a mai oferit niciun fel de sprijin logistic trupelor guvernamentale aflate în conflict cu talibanii. În timpul luptelor din zona Kunduz, militarii afgani au ținut piept ofensivei talibanilor timp de două luni. După ce au fost încojurați, militarii au continuat să primească provizii și muniție aduse de unități de comando.

„În ultimele zile, nu mai aveam nici mâncare, nici apă și nici muniție”, a declarat un soldat afgan în vârstă de 38 de ani. Acesta a reușit să fugă cu alți supraviețuitori în diverse mașini, după ce au abandonat 11 vehicule blindate.

Soldații afgani au decis că, pur și simplu, nu mai au de ce să lupte - mai ales dacă talibanii le-au asigurat liberă trecere pentru a se putea întoarce la familiile lor, dacă își abandonează armele și pozițiile - și și-au respectat promisiunile.

Au greșit atât de flagrant serviciile secrete americane? Sau nu au fost băgate în seamă?

Administrația Biden este acum pusă sub presiune, după ce membri ai Congresului SUA cer explicații referitoare la estimările atât de eronate făcute de serviciile de informații despre deterioarea situației din Afganistan.

„Aceasta este o criză de proporții de nedescris”, a declarat congresmenul democrat Jackie Spier.

Este un eșec al serviciilor de informații. I-am subestimat pe talibani și am supraestimat armata afgană

În același timp, „liderilor politici li s-a comunicat de către militari că talibanilor nu le va lua prea mult timp pentru a câștiga controlul total”, au declarat pentru ABC News surse anonime din serviciile de informații. „Nimeni nu ne-a ascultat”.

Aceleași surse anonime au precizat că liderii politici americani au fost informați despre capacitatea talibanilor de a răsturna guvernul afgan „în câteva săptămâni”, ceea ce ar putea duce la un scenariu similar căderii Saigonului din 1975, cu riscul repetării imaginilor elicopterelor care evacuează în grabă personalul diplomatic american.

Cert este că decizia Washingtonului de a pune capăt războiului din Afganistan - cel mai lung conflict din istoria SUA - nu face decât să șteargă 20 de ani de muncă și sacrificii pentru democratizarea unei țări aflate acum în pragul unei catastrofe umanitare, odată cu revenirea la putere a talibanilor, informează BBC.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri