Video Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care spune că arată facturile zborurilor Nordis
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei facturi pe care susține că le-a plătit în nume propriu pentru zboruri efectuate la Nisa cu un avion privat, închiriat de o firmă din grupul Nordis. În imagini apar trei facturi, emise pe numele său de Nordis Travel, o agenție de turism din grupul Nordis. Detaliile de pe factură sunt greu de citit din cauza calității slabe a imaginii. Premierul a reiterat că a refuzat să facă publice detaliile pentru a-l proteja pe fiul său.
Citește și:
VIDEO Controverse privind facturile publicate de Ciolacu. BoardingPass: E puţin probabil să fi fost emise în 2022, când au avut loc zborurile
„Cel mai mare atac asupra mea în această campanie electorală a ținut de niște zboruri de-ale mele, dar fără să se facă diferența. Eu am zburat pe banii mei, pe banii mei personal, nu pe bani publici. Toate zborurile pe bani publici au fost la (clasa, n.r.) economic”, spune Marcel Ciolacu în videoclipul publicat pe Tik Tok.
„Aceste zboruri, cumva legate de falimentul unei companii. Acum câțiva ani, acea companie nu avea nicio problemă, dimpotrivă, foarte multe persoane, publice sau private, importante din România, având contracte cu acea companie. În acel moment, nici patronii acestei companii și nici compania nu prezentau că ar avea anumite probleme. Ce probleme au și cum se va termina această poveste nu este treaba mea, este treaba justiției”, a spus premierul referindu-se la scandalul Nordis.
„Cred că treaba mea era să demonstrez că toate cheltuielile pe care le-am făcut le-am făcut din banii mei personal, atât pentru mine cât și pentru familie”, mai spune liderul PSD, care îți motivează reacțiile anterioare pe acest subiect prin intenția de a-l proteja pe fiul său.
„Eu am reacționat greșit și emoțional pentru că răspunsul meu ar fi inclus și un membru al familiei, de fapt pe unicul meu fiu. Am crezut că așa îl pot proteja pe fiul meu, dar am greșit și îmi cer scuze pentru acest lucru”, mai spune Ciolacu în videoclip.
Premierul Marcel Ciolacu a fost acuzat că a călătorit de mai multe ori pe banii firmei Nordis, cu un avion privat. Liderul PSD a negat inițial că ar fi fost la bordul aeronavei. Ulterior a recunoscut că a zburat cu avionul respectiv și a motivat lipsa transparenței privind acele călătorii prin dorința de a proteja viața privată și pe membrii familiei sale. În aceste călătorii, Ciolacu a fost însoțit de fiul său.
Grupul Nordis este implicat într-un scandal imobiliar. Compania este condusă de Vladimir Ciorbă, soțul fostei membre PSD, șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol.
Scandalul zborurilor lui Ciolacu cu avionul privat plătit de Nordis
G4Media.ro a publicat pe data de 18 noiembrie în exclusivitate un document de zbor (cunoscut în industria aviatică drept ”gendec”) din care rezultă că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvenţă. Deşi aceştia au negat că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toţii figurează lor în aşa numita „declaraţia generală” (gendec) a zborului din data de 30 mai 2022 pe ruta Nisa – Bucureşti, de unde liderii PSD se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.
Citește și
Premierul Marcel Ciolacu a explicat atunci răspunsurile contradictorii date în urma acuzaţiilor potrivit cărora a călătorit împreună cu fiul său şi cu alţi lideri PSD într-un avion privat plătit de Nordis, că poate nu a fost „foarte inspirat”, fiind tot timpul în grabă, dar a subliniat că adevărul e că nu a fost nicăieri în vacanţă pe banii altora. „Mi-am plătit această deplasare, am toate facturile şi chitanţele achitate cu cardul personal şi le fac publice ca să le demonstrez că nu am nimic de ascuns!”, a precizat prim-ministrul într-un răspuns transmis News.ro.
Întrebat, în legătură cu faptul că, în scandalul Nordis, mai întâi a negat că a fost la Nisa cu avionul privat plătit de Nordis, pentru ca apoi să admită că a fost, dar cu avion de linie, ca în final să spună că a fost cu avion privat, dar şi-a plătit călătoria, şi de ce nu a spus de la început care e situaţia, Marcel Ciolacu a transmis, în luna noiembrie:
„Am reacţionat ca un politician aflat contracronometru, între deplasări externe – în ultimele două săptămâni au fost vizite la Paris, Londra, Bruxelles şi zilele acestea la Budapesta – care a răspuns direct – printre alte mii de mesaje de tot felul – şi la întrebările celor care au realizat investigaţia. Poate că nu am fost foarte inspirat în a răspunde, fiindcă eram tot timpul în grabă, dar adevărul este acesta: nu am fost nicăieri în vacanţă pe banii altora, mi-am plătit întotdeauna deplasările din banii personali”.
„Mi-am plătit această deplasare, am toate facturile şi chitanţele achitate cu cardul personal şi le fac publice ca să le demonstrez că nu am nimic de ascuns!”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Ulterior, într-o emisiune electorală la Antena 3, el a afirmat că a mers la cursa de Formula 1 de la Nisa, cu fiul său, dar a spus că a făcut-o din banii săi, într-o perioadă în care compania Nordis nu se afla în dificultăţi financiare. Ciolacu susţinea atunci că are documente financiare care să ateste că a plătit deplasarea.
„Dumneavoastră, în viaţa dumneavoastră, aţi vrut vreodată să faceţi copilului o plăcere? Aţi vrut vreodată, în viaţa dumneavoastră, să vă faceţi şi dumneavoastră un moft? Aţi avut şi dumneavoastră... dom-le, vreau şi eu să văd... Aţi avut, da? Există vreun om pe lumea asta care nu şi-a făcut şi el o plăcere sau n-a încercat să facă o plăcere copilului? Poate câteodată plăcerea pe care doreai să o faci copilului, într-un fel, era mai mult plăcerea ta, poate copilul... nu i-a plăcut ce plăcere ai vrut de el. Eu aveam, când aveam mult mai mult timp şi Filip era mai mic, aveam, la o perioadă de timp, aveam weekend-ul băieţilor şi mergeam doar noi doi băieţii la pescuit, ne plimbam, la munte, stăteam de vorbă... Dom-le, am făcut o plăcere, dar eu n-am făcut acest lucru din bani publici, eu am făcut din banii mei. Eu nu am niciun moft şi nu am niciun favor făcut de către vreo companie privată, fie ea şi Nordis. Am factură, am OP-urile, am chitanţele, am absolut tot achitat. O să le arăt şi le voi arăta şi am încheiat acest subiect. Ştiţi care-i valoarea? Cam jumătate de cât sticla aia de vin pe care a băut-o domnul Ciucă cu doi oameni de afaceri să-l convingă pe unul dintre ei să fie contracandidatul lui Nicuşor Dan. Cam asta este diferenţa”, a afirmat Marcel Ciolacu, la România Tv, potrivit News.ro.
Ciolacu a zburat și la Madrid cu un avion închiriat de Nordis
Ulterior, pe 22 noiembrie, G4Media.ro a publicat datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soţia, Sorin Grindeanu şi Laura Vicol împreună cu soţul ei, Vladimir Ciorbă (co-acţionar Nordis).
Acest zbor la Madrid (3-5 mai 2022), al doilea din cele cinci documentate de G4Media.ro, a avut loc în aceeaşi lună şi acelaşi an în care au zburat la Nisa-Monaco (27-30 mai 2022). La Nisa au zburat în aceeaşi formaţie, dar fără Sorina Stan (Docuz).
Pe 3 mai, la Madrid s-au disputat meciuri din Turneul de tenis de Master Series. La feminin au avut meciuri Emma Răducanu şi Bianca Andreescu, jucătoare cu origini româneşti. Meciuri din cadrul turneului de la Madrid au avut loc şi în zilele de 4 şi 5 mai. De asemenea, Madridul a găzduit pe 4 mai 2022 meciul Real Madrid – Manchester City din semifinalele Champions League.
Trei săptămâni mai târziu, liderii PSD au participat la finala Champions League de la Paris din data de 28 mai 2022 disputată între Real Madrid şi Liverpool. Liderii PSD au zburat tot cu jetul privat Ţiriac Air de la Nisa la Paris pentru finală, de unde au revenit în aceeaşi noapte la Nisa, a relatat G4Media.
Editor : B.E.
- Etichete:
- nisa
- nordis
- marcel ciolacu
- tiktok
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News