Soborul Maicii Domnului, sărbătoare importantă în a doua zi de Crăciun. Ce semnificație are praznicul dedicat Fecioarei Maria

Data publicării:
Soborul Maicii Domnului, sărbătoare importantă în a doua zi de Crăciun. Foto Shutterstock
Soborul Maicii Domnului, sărbătoare importantă în a doua zi de Crăciun. Foto Shutterstock

Pe 26 decembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Maicii Domnului, unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc dedicat Fecioarei Maria. Sărbătoarea se referă la chemarea tuturor oamenilor la slujbă, pentru a se închina în cinstea Maicii, imediat după Nașterea lui Iisus Hristos.

În fiecare an, a doua zi de Crăciun este o zi importantă în biserica ortodoxă. Credincioșii se adună pentru a celebra praznicul Adunarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și pentru a urma o serie de tradiții și obiceiuri sfinte.

Ce înseamnă pentru creștini sărbătoarea Soborul Maicii Domnului

Cuvântul bisericesc „sobor” se traduce prin „adunare de oameni”, o slujbă care se organizează pentru a o cinsti pe Maica Domnului. Sărbătoarea se referă la momentul în care o mulțime de creștini s-au adunat în jurul Fecioarei Maria, atunci când l-a ținut în brațe pe Mântuitor.

Maica Domnului este un model de credință, bunătate, de rugăciune și smerenie pentru toți creștinii. A fost aleasă de Dumnezeu pentru a-l naște pe Hristos, Fiul și toate sărbătorile în cinstea Fecioarei Maria sunt numite praznice împărătești.

Denumirea praznicului vine din limba greacă "Synaxis tis hyperaghias Theotokou", slavonă "Sobor Presviatîi Bogorodițîi", care înseamnă „adunare (de slujbă) a credincioșilor” în cinstea Preasfintei Fecioare.

Printre cele mai importante sărbători prăznuite în cinstea Fecioarei Maria aminim:

Obiceiuri, tradiții și superstiții de Soborul Maicii Domnului

“Superstițiile țin de etnografie și folclor. Sunt tradiții locale, legi ale pământului le numim noi, dar pe care oamenii le-au dezvoltat din iubire, bucurie și credință, și pe care le-au respectat de-a lungul timpului din dorința de a-l cinsti pe Sfânt. E bine să cinstim Sfântul și să învățăm fiecare dintre noi din modelul de viețuire al Lui.

În general, astăzi, dar și la marile sărbători din biserică, nu este indicat să ne implicăm într-o activitate sau proiect care impune efort fizic, o muncă fizică îngreunată. Este o zi în care avem nevoie de reculegere, de odihnă. Este bine astăzi să mergem la biserică, să aprindem o lumânare, să dăm de pomană alimente oamenilor nevoiași”, a transmis pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București.

Potrivit superstițiilor, în această zi nu se lucrează în gospodărie. Se spune că, cine muncește pe 26 decembrie, nu va mai avea nicio altă zi liberă în tot anul care urmează.

O tradiție a zilei de 26 decembrie este ca finii să meargă la nași cu un pachet, denumit „colacul” din care nu trebuie să lipsească carnea de pui, de porc, vin de casă, țuică, flori și șapte pâini.

Tot astăzi, pe 26 decembrie, este pomenit și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri