Laura Vicol și-a dat demisia din PSD, acuzând o „campanie de destabilizare” a partidului, după dezvăluirile în cazul Nordis

Data actualizării: Data publicării:
ID253931_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Deputata Laura Vicol. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Laura Vicol și-a dat demisia din PSD, potrivit unei scrisori înainte de aceasta organizației locale PSD Dolj. Demisia ei vine la o zi după ce a apărut informația că DIICOT a deschis un dosar penal în cazul Nordis, dezvoltatorul imobiliar al cărui asociat principal este soțul său, Vladimir Ciorbă.

Laura Vicol și-a înaintat demisia organizației județene PSD Dolj, din care făcea parte.

„Atacurile grave la adresa mea și a familiei mele orchestrate sub formă de linșaj mediatic și campania de denigrare vizează nu doar distrugerea noastră ci și destabilizarea credibilității partidului din rândul căruia am făcut parte. 

Pentru a elimina orice falsă suspiciune aruncată în spațiul public în goana unora care așa înțeleg să-și promoveze non-valoarea, vă rog să luați act de demisia mea”, le transmite Vicol colegilor din PSD Dolj.

În urmă cu două zile, după apariția investigației Recorder despre afacerea imobiliară a soțului ei, Laura Vicol și-a dat demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice. Ea rămâne parlamentar, ceea ce înseamnă că poate beneficia, de exemplu, de pensie specială.

DIICOT cercetează schema Nordis 

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) are în lucru un dosar penal în cazul Nordis, potrivit unor surse Digi24. Cazul a ieșit la iveală, după ancheta Recorder, care a dezvăluit că dezvoltatorul imobiliar a încasat în ultimii ani sume uriașe în avans de la oameni care, deși au plătit integral apartamente, nu au mai intrat în posesia lor.

În unele cazuri, arată jurnaliștii, aceleași apartamente au fost vândute de mai multe ori către diferite persoane.

Asociatul principal în afacere este soțul Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă. Potrivit Recorder, ar fi trebuit să fie cel mai spectaculos proiect imobiliar din România ultimilor ani, dar evoluția acestei afaceri a căpătat toate ingredientele unei scheme piramidale cu sute de oameni păgubiți și multe milioane de euro dispărute din conturile dezvoltatorului.

Laura Vicol este deputat PSD în Parlamentul României din 2020, iar din noiembrie 2021 conducea Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri