Nou bilanț după prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan: 29 de supravieţuitori şi 38 de morţi
Data actualizării: Data publicării:
29 de persoane au supravieţuit după ce un avion de pasageri operat de Azerbaijan Airlines a luat foc și s-a prăbușit lângă oraşul Aktau din Kazahstan, după ce a deviat sute de kilometri de la ruta planificată, relatează News.ro.
Avionul transporta 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, dintre care 38 au murit în accident, potrivit viceprim-ministrului Kazahstanului, Kanat Bozumbayev, scrie The Guardian.
Autorităţile kazahe au declarat că supravieţuitorii, printre care se crede că se află şi doi copii, sunt internați într-un spital din apropiere. Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că unii sunt în stare critică.
Mai exact, potrivit autorităților kazahe, din cei 29 de supraviețuitori doi sunt în stare extrem de gravă, iar 11 în stare gravă, fiind conectați la aparate și sedați. Alți 14 pasageri nu au răni foarte grave, iar alți doi nu au pățit nimic, scrie publicația Kazakhstanskaya Pravda.
Avionul se îndrepta din capitala Azerbaidjanului, Baku, către oraşul rus Groznîi din Cecenia. O evaluare preliminară a sugerat că ambii piloţi au murit în accident, a relatat agenţia rusă de ştiri Interfax.
O înregistrare video neverificată a prăbuşirii pare să arate cum avionul ia foc în momentul impactului cu solul. O bucată de fuselaj a rămas intactă.
Mai mult de 50 de salvatori s-au grăbit să ajungă la faţa locului, reuşind să stingă incendiul. Oficialii kazahi au declarat ulterior că peste 150 de alvatori s-au aflat la faţa locului, în timp ce Ministerul Sănătăţii a declarat că un avion cu medici specialişti a fost trimis din Astana, capitala țării, pentru a trata răniţii.
Avionul s-a prăbuşit la sute de kilometri de ruta sa programată, pe ţărmul opus al Mării Caspice, după ceea ce serviciul de pază al aviaţiei din Rusia a declarat că a fost o urgenţă care ar fi putut fi cauzată de un atac de păsări.
Oficialii nu au explicat de ce avionul a traversat marea, dar Reuters a notat că prăbuşirea a avut loc la scurt timp după ce atacuri cu drone au lovit sudul Rusiei. Activitatea dronelor a dus la închiderea aeroporturilor din zonă în trecut, iar cel mai apropiat aeroport rusesc de pe ruta de zbor a avionului a fost închis miercuri dimineaţă, a adăugat Reuters.
Principalul procuror pentru transporturi din Kazahstan, Timur Suleimenov, a declarat în cadrul unui briefing la Astana că a fost găsită cutia neagră a avionului, care conţine date de zbor pentru a ajuta la determinarea cauzei unui accident, a raportat Interfax.
Agenţiile de presă ruseşti au declarat că avionul zbura de la Baku la Groznîi în Cecenia, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Groznîi.