Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta. Ulterior, un oficial american, care a dorit să rămână anonim, a indicat și el responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană în prăbușirea aeronavei.
ACTUALIZARE 20.30 Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, a anunţat joi un oficial american, după ce un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a cerut joi „să se aştepte sfârşitul anchetei”, relatează AFP.
Acest oficial american face aceste declaraţii sub protecţia anonimatului după ce presa a scris că autorităţile azere cred că o rachetă rusească se află la originea acestei prăbuşiri, soldată cu 38 de morţi.
Știrea inițială. Un avion de pasageri Embraer s-a prăbuşit miercuri în apropiere de oraşul Aktau din Kazahstan, omorând 38 de persoane, după ce a deviat dintr-o zonă din Rusia în care Moscova a folosit sisteme de apărare aeriană împotriva atacurilor cu drone ucrainene în ultimele luni.
Zborul J2-8243 al Azerbaidjan Airlines a zburat la sute de kilometri distanţă de traseul său programat de la Baku, în Azerbaidjan, spre Groznîi, în regiunea rusă Cecenia, prăbuşindu-se pe malul opus al Mării Caspice. Autoritatea de supraveghere a aviaţiei din Rusia a susţinut că prăbuşirea ar fi fost cauzată de o urgenţă produsă de ciocnirea avionului cu un stol de păsări.
Oficialii nu au explicat imediat de ce avionul a traversat marea, dar prăbuşirea a venit după ce atacuri cu drone ucrainene au lovit în această lună regiunea Cecenia din sudul Rusiei. Cel mai apropiat aeroport rusesc de pe traiectoria de zbor a avionului era închis miercuri dimineaţă.
Oficialii ruşi, azeri şi kazahi au cerut investigaţii asupra prăbuşirii.
Anterior, Rusia şi Kazahstanul au încearcat să tempereze speculaţiile cu privire la cauza prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul a cerut tuturor să aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securităţii a apreciat că tragedia, în care au murit 38 de oameni de Crăciun, a fost cauzată de un tir al apărării aeriene ruse.
Citește și
În 2024 Rusia a importat 28 de aeronave, ocolind sancțiunile. De la începutul războiului, Moscova a putut fabrica doar 7 avioane civile
Editor : A.R.