Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin pe 17 ianuarie în Rusia pentru a semna un acord de cooperare, a relatat joi o agenţie de presă iraniană, citată de AFP, preluată de Agerpres.
"Preşedintele va efectua o vizită în Rusia pe 17 ianuarie, iar acordul de cooperare dintre cele două ţări va fi semnat în timpul vizitei", a declarat ambasadorul Iranului la Moscova, Kazem Jalali, citat de agenţia de ştiri Tasnim.
Atât Rusia, cât şi Iranul sunt supuse sancţiunilor internaţionale care le restricţionează schimburile comerciale, dar au creat legături strânse în diverse sectoare, inclusiv în domeniul militar.
Ucraina şi aliaţii săi au acuzat Teheranul că a furnizat Moscovei arme pentru războiul ruso-ucrainean, ceea ce Iranul a negat întotdeauna.
Ultima întâlnire dintre Pezeshkian şi Putin datează din octombrie, la summitul BRICS de la Kazan.
Iranul şi Rusia sunt aliaţi ai fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad, care a fost răsturnat de la putere pe 8 decembrie de o ofensivă a unei coaliţii de rebeli dominată de islamişti.
Editor : M.C