Meteorologii așteaptă precipitații, inclusiv ninsoare, în partea de est și sud-est a țării. Și în București ninge. De mâine, însă, vremea se încălzește, nu vor mai fi nici precipitații și nici vânt. Pentru Revelion, ANM se așteaptă la o vreme mai caldă, cu maxime de 8-9 grade Celsius. De Bobotează, însă, temperaturile vor scădea chiar sub media perioadei.
„Nu sunt doar ninsori și nu ne așteptăm la un strat de zăpadă, așa cum probabil unii dintre noi ne-am fi dorit. Sunt precipitații slabe cantitativ raportat la ultimele două zile, care vor fi și sub formă de ploaie, și sub formă de lapoviță și trecător, inclusiv în Capitală, și sub formă de ninsoare”, a spus la Digi24 meteorologul Robert Manta.
„Vorbim de Moldova, de Dobrogea, de Muntenia și poate și de sudul Transilvaniei. Aceste zone vor experimenta astăzi precipitații slabe cantitativ, sub toate forme. E un episod trecător. De mâine nu mai vorbim de precipitații. Este o perioadă fără precipitații care va dura probabil până undeva în jurul datei de 3-4 ianuarie, iar în același timp, pe lângă faptul că nu mai sunt precipitații, nu mai avem nici vânt, iar temperaturile mai cresc. Singurul fenomen care ne mai poate strica atmosfera va fi ceața, care, dacă va persista, vom avea temperaturi ceva mai mici, dar totuși pozitive”, a mai spus meteorologul.
„Către Revelion vom avea maxime chiar și de 8-9 grade. La munte va fi în continuare un strat consistent de zăpadă la peste 1.300-1.400 de metri, însă odată cu această încălzire, dacă ne referim și la stațiunile aflate mai jos, în jur de 1.000 de metri, probabil de Revelion acolo stratul de zăpadă va fi foarte subțire sau chiar inexistent. Însă pe pârtii, în zonele mai înalte, probabil că chiar și în condițiile unor temperaturi ceva mai ridicate, se va schia în condiții destul de bune”, a adăuugat Manta.
ANM a publicat și estimările meteo pentru următoarele patru săptămâni. Dacă până pe 6 ianuarie va fi mai cald decât de obicei, temperaturile vor scădea chiar sub media perioadei în următoarea săptămână. Se va mai încălzi abia spre sfârșitul lunii.
Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordvestice, iar în rest se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval.
Săptămâna 06.01.2025 – 13.01.2025
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice, precum şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu posibilitatea unui uşor excedent în extremitatea de sud-est a ţării.
Săptămâna 13.01.2025 – 20.01.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 20.01.2025 – 27.01.2025
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
Editor : M.B.