Analiză Cum au cucerit talibanii atât de repede mare parte din Afganistan. Dezorganizare, corupție și "soldați fantomă"

Data publicării:
Luptător taliban
Luptător taliban în orașul Herat. Sursa foto: Profimedia Images

Viteza cu care talibanii avansează în Afganistan i-a surprins pe mulți. Marile orașele sunt cucerite rapid, iar insurgenții au luat un avânt uriaș, în timp ce guvernul afgan luptă din răsputeri să mențină controlul, arată o analiză BBC.

Potrivit unor informații dintr-un raport al serviciilor americane de informații, apărute în presă zilele trecute, capitala Kabul va fi atacată în următoarele săptămâni, iar guvernul afgan va mai rezista cel mult 90 de zile.

Forțele afgane VS luptătorii talibani

SUA și aliații săi din NATO au petrecut mare parte din ultimii 20 de ani antrenând și echipând forțele de securitate din Afganistan. Numeroși generali americani și britanici au spus că au creat o armată afgană mai puternică și mai capabilă, însă aceste promisiuni par astăzi lipsite de substanță.

Teoretic, guvernul afgan ar trebui să fie avantajat în conflictul cu talibanii, având la dispoziție mai mulți oameni și echipamente. Pe hârtie, forțele de securitate afgane numără peste 300.000 de oameni - armată, forțele aeriene și poliție.

În realitate, Afganistanul s-a chinuit să-și atingă țintele de recrutare. Armata și poliția afgană au un istoric tulbure, presărat cu victime, dezertări și acuzații de corupție. Au fost raportate chiar și cazuri de comandanți care încasau salariile unor militari care nu existau - așa numiții "soldați-fantomă".

În ultimul raport către Congresul SUA, Inspectorul general special pentru Afganistan (SIGAR) și-a exprimat "îngrijorări majore legate de efectele corupției ... și acuratețea îndoielnică a datelor despre dimensiunea armatei afgane".

Potrivit lui Jack Watling, de la Royal United Services Institute (Institutul regal de Apărare și Studii de Securitate din Marea Britanie), nici măcar armata afgană n-a știut vreodată cu exactitate câte trupe are la dispoziție. Totodată, Watling spune că au existat probleme legate de mentenanța echipamentelor și moralul soldaților. Militarii afgani sunt deseori trimiși în zone unde nu au legături tribale sau de familie. Acesta ar putea fi un motiv pentru care aceștia își abandonează atât de rapid posturile și cedează fără luptă.

Forțele talibanilor sunt și mai greu de cuantificat. Potrivit Centrului American de Combatere a Terorismului de la West Point, există un nucleu de 60.000 de luptători. Acestora li se adaugă alte miliții și susținători ai talibanilor, iar numărul total ar putea fi de 200.000 de oameni.

Arme, echipamente și surse de finanțare

Din nou, armata afgană ar trebui să dețină supremația, atât în privința armelor, cât și a fondurilor disponibile.

Armata a primit miliarde de dolari pentru a plăti salariile soldaților afgani și echipamente pentru aceștia, majoritatea banilor venind din partea SUA. În raportul său din iulie 2021, Inspectorul general special pentru Afganistan (SIGAR) a spus că au fost cheltuite peste 88 de milirde de dolari pentru securitatea țării. Însă, acesta a adăugat: "Răspunsul la întrebarea dacă acești bani au fost folosiți corect sau nu îl vom afla în funcție de rezultatul luptelor de la sol".

Forțele Aeriene din Afganistan ar trebui să ofere un avantaj important, însă țara s-a chinuit mereu să întrețină și să opereze cele 211 avioane pe care le deține (situație îngreunată de recenta campanie a talibanilor de a elimina piloții afgani). Totodată, forțele aeriene cu greu reușesc să îndeplinească cerințele comandanților de la sol.

Așa se explică și implicarea recentă a Forțelor Aeriene ale SUA în cazul orașelor atacate de talibani, precum Lashkar Gah. Cu toate acestea, nu se știe cât timp mai sunt dispuse forțele SUA să ofere sprijin aerian.

Talibanii s-au bazat dintotdeauna pe venituri din traficul de droguri, însă au și sprijin extern - în special din Pakistan. Recent, talibanii au capturat arme și echipamente de la armata afgană, inclusiv mașini Humvee, sisteme de vedere pe timp de noapte, mitraliere, mortiere și piese de artilerie.

Afganistanul era deja inundat de arme după invazia sovietică din anii 1979-1989, iar talibanii au arătat că și cei mai simpli luptători pot învinge o forță mult mai sofisticată. Spre exemplu, folosirea de dispozitive explozive improvizate (IED) au rănit și ucis mulți militari străini. Acestora li se adaugă înțelegerea obiceiurilor și tradițiilor locale, dar și cunoașterea reliefului, toate acestea fiind avantaje.

"Ar fi greu să vii cu un plan mai bun"

În ciuda dezorganizării care pare să domnească printre talibani, există oameni care văd dovada unui plan bine pus la punct în cazul avansului lor recent.

Ben Barry, un fost general britanic de brigadă, acum asociat al Institutului britanic de Studii Strategice, recunoaște că talibanii sunt oportuniști, însă adaugă: "Dacă ai face un plan de luptă ar fi greu să vii cu ceva mai bun decât acesta".

Barry arată că talibanii și-au concentrat atacurile în nord și vest, în loc să se concentreze pe zona de sud - unde au susținere mai mare și fortărețe - astfel cucerind numeroase capitale regionale.

Totodată, talibanii au cucerit numeroase puncte importante de trecere a frontierei, redirecționând banii încasați în vămi către ei și departe de autorități. În același timp, au crescut numărul atacurilor la adresa politicienilor importanți, activiștilor pentru drepturile omului și jurnaliștilor. Încet, dar sigur, șterg o parte din micile progrese făcute în ultimii 20 de ani.

În ceea ce privește strategia guvernului afgan - acesta este tot mai greu de explicat. Promisiunile că teritoriile capturate vor fi recuperate par tot mai dificil de înfăptuit.

Ben Barry spune că pare să există un plan de a menține controlul asupra orașelor mari, în acestea fiind trimise forțele speciale afgane.

Forțele speciale afgane numără în jur de 10.000 de soldați și sunt deja în teren. Talibanii par să câștige războiul de propagandă și, potrivit lui Barry, avântul din ultima perioadă le-a crescut moralul și le-a dat o senzație de unitate. Spre comparație, guvernul afgan pare să bată în retragere, este măcinat de certuri și înlocuiește generalii.

O situație gravă pentru guvern

Situația pare gravă pentru guvernul afgan, dar Jack Watling de la Institutul regal de Apărare și Studii de Securitate din Marea Britanie crede în continuare că "situația ar putea fi salvată de oamenii politici". Dacă guvernul îi atrage de partea sa pe liderii triburilor, spune el, există încă șanse pentru încheierea unui armistițiu.

Vara este pe sfârșite și urmează iarna afgană, iar situația va deveni mai dificilă pentru trupele de la sol. Există încă posibilitatea unui armistițiu până la încheierea anului, iar guvernul afgan va încerca probabil să păstreze Kabul și alte orașe mari. Mai mult, situația s-ar putea întoarce la 180 de grade dacă apar fracturi în tabara talibană.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...