Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit din țară, este în Emiratele Arabe Unite. A fost primit „din motive umanitare”

Data publicării:
Ashraf Ghani sustine un discurs in timpul unei vizite in germania
Ashraf Ghani a fugit duminică din Afganistan în timp ce talibanii se apropiau de Kabul. Foto: Reynaldo Paganelli/NurPhoto/Profimedia

Fostul președinte afgan Ashraf Ghani, care a fugit duminică din țară în timp ce talibanii se apropiau de capitala Kabul, se află în Emiratele Arabe Unite, potrivit ministerului de Externe al acestei țări, relatează CNN.

„Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Emiratelor Arabe Unite poate confirma că Emiratele Arabe Unite i-au întâmpinat pe președintele Ashraf Ghani și familia sa în țară din motive umanitare”, se arată într-o declarație a ministerului.

Într-un mesaj transmis duminică seara, la câteva ore după fuga din țară, Ghani a spus că a încercat să evite vărsarea de sânge în Kabul.

„A trebuit să fac o alegere grea; să stau să înfrunt talibanii înarmați care voiau să intre în palat sau să părăsesc țara mea dragă, căreia mi-am dedicat viața să o apăr în ultimii 20 de ani. Ar fi fost un dezastru umanitar în orașul acesta de șase milioane de locuitori dacă s-ar fi înregistrat nenumărate victime și distrugeri în Kabul. Talibanii m-au determinat să plec, au venit aici să atace Kabulul și oamenii din Kabul. Ca să evit vărsarea de sânge, cel mai bine a fost să plec”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...