Live Text Război în Ucraina. Explozii puternice în centrul Kievului. Armata ucraineană opune rezistenţă trupelor ruseşti

Data actualizării: Data publicării:
explozie in Kiev
Explozie in Kiev. FOTO: Twitter
Din articol
Ucraina spune că fosta centrală nucleară de la Cernobîl nu a fost afectată Explozii în Kiev, primarul spune că trei persoane au fost rănite Zelenski: Eu sunt ținta numărul 1 SUA sunt gata să accepte refugiați ucraineni  Vicepreședintele Braziliei, criticat de Bolsonaro după ce a spus că Brazilia se opune invaziei Ucrainei Zelenski: 137 de morți și 316 răniți Blinken: „Acțiunile Rusiei sunt un afront pentru democrație” Putin a vorbit la telefon cu Macron Ucraina: Rusia urmăreşte să creeze un coridor între Crimeea şi Transnistria Autoritățile au ordonat închiderea luminilor în Liov Rusia a lansat peste 160 de rachete Orașul Harkov, atacat de forțele Federației Ruse. Oamenii s-au refugiat la metrou Chinezii din Ucraina, evacuați cu curse charter Site-uri guvernamentale din Rusia nu au putut fi accesate din afara țării Bilanț provizoriu: 57 de morți, 169 de ucraineni răniți Încă 7.000 de militari americani în Europa Proteste anti-Putin în mai multe orașe din Europa Sancțiunile anunțate de președintele Joe Biden Olaf Scholz: Putin „nu va câştiga” Orașul-port Mariupol, sub atacul trupelor rusești Biden anunță sancțiuni „devastatoare” Centrala de la Cernobîl, cucerită de ruși 400 de bombardamente înregistrate  Zelenski: Rușii au cucerit aeroportul militar de lângă Kiev Navă turcească lovită de un obuz în apropiere de portul Odesa Oficial american: Rușii urmăresc „decapitarea” puterii de la Kiev Atac cu rachetă la o bază militară la nord-est de capitala Kiev, 7 morți și 17 răniți Lupte la Cernobîl, pe unde rușii au pătruns dinspre Belarus Elicopter rusesc doborât lângă Kiev. Atac cu rachetă soldat cu 22 de morți în Odesa Moscova: Operațiunea militară va continua până la atingerea obiectivelor Doi soldați ruși au fost luați prizonieri de armata ucraineană Patru oameni au fost uciși, iar 10 sunt răniți, după ce un atac al Rusiei a lovit un spital Armata Ucrainei spune că 4 rachete balistice au fost lansate dinspre Belarus Imagini cu o confruntare dintre două avioane de vânătoare ale Rusiei și Ucrainei O coloană imensă de vehicule militare se deplasează pe străzile Kievului Un avion militar ucrainean a fost doborât în Regiunea Kiev. 5 oameni au murit Jens Stoltenberg: În următoarele zile și săptămâni ne vom spori prezența militară pe Flancul Estic Soldații ruși au intrat în regiunea Kiev Ucraina spune că este lovită de un al doilea val de rachete Zeci de ucraineni vin pe jos în România, de teama războiului Lukaşenko spune că armata Belarusului nu participă la atacul Rusiei în Ucraina Imagini după bombadamentul rusesc din regiunea Harkov Lider separatist: Toate oraşele şi satele din regiune „vor fi eliberate” în scurt timp „Două ținte neidentificate” s-au apropiat de Insula Șerpilor, în Marea Neagră Zelenski: Ucraina a închis relațiile diplomatice cu Rusia Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în bombardamentele rusești România a cerut activarea articolului 4 din Tratatul NATO Ministerul Apărării din Ucraina: „Trupele rusești suferă pierderi”. Rusia spune că neutralizat apărarea antiaeriană ucraineană Noi imagini cu atacurile armatei ruse Macron: Franța condamnă ferm decizia Rusiei de a porni războiul Iohannis a convocat CSAT SUA: Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia Ședință de urgență la NATO WSJ: Sute de militari ucraineni uciși Liderii europeni reacționează dur după atacul Rusiei asupra Ucrainei Mesajul Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Atacuri dinspre granița cu Rusia, Belarus și Crimeea Convoaie militare dinspre Belarus intră în Ucraina Ministrul de Externe al Ucrainei cere ajutor umanitar, arme și echimpamente În Kiev au fost pornite sirenele antiaeriene Rusia spune că atacă infrastructura militară a Ucrainei Zelensky: Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre Ucraina, fără reacție în fața Rusiei Război total în Ucraina. Kuleba: Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina Stoltenberg: Atac nesăbuit asupra Ucrainei Ucrainenii pleacă din Kiev Biden: Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul CNN: Avioane de luptă se întreaptă către orașul Harkov Explozii în Kiev, Odesa, Harkov și în estul Ucrainei Putin a anunțat o operațiune militară în Ucraina: Este teritoriul nostru Ucraina a închis spațiul aerian pentru aviația civilă Pentagon: Rusia este gata să înceapă invazia Reuters: Cel puțin 5 explozii în orașul Donețk OSCE: Observatori hărțuiți de milițiile separatiste Ucraina s-a deconectat total de la sistemul energetic din Rusia și Belarus Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU Noi imagini cu convoaie militare rusești în Donbas Rusia închide spațiul aerian la granița cu Ucraina Zelenski, discurs după miezul noptii, în pragul invaziei: Ne vom apăra Primarul Kievului declară stare de urgență Pentagon: „Credem că forțe rusești suplimentare se deplasează în acea regiune” Coloană de vehicule militare din Crimeea, în drum spre Ucraina Aeroportul Harkov a fost închis temporar Magazinele din Mariupol, golite de marfă și închise Liderii republiciilor separatiste cer ajutorul lui Putin Kuleba acuză noi înscenări din partea Rusiei Parlamentul de la Kiev a votat starea de urgență Biden anunță sancțiuni împotriva companiei care a construit Nord Stream 2  Oficial american: Trupele rusești „sunt gata să pornească, dacă primesc ordinul” Aurescu: Rămânem uniţi împotriva agresiunii Premierul Letoniei spune că Rusia a transferat trupe şi tancuri în regiunile separatiste din Ucraina Stoltenberg: Rusia încearcă să rescrie întreaga arhitectură de securitate globală Atac cibernetic masiv în Ucraina Summit de urgență al liderilor europeni Reacția Rusiei la sancțiunile occidentale Zelenski cere Rusiei garanţii de securitate Rusia a început evacuarea diplomaților din Ucraina. Drapelul rus a fost coborât de pe clădirea ambasadei din Kiev Tancuri rusești în apropiere de Mariupol Kuleba cere Occidentului să crească presiunea asupra lui Putin: „Trebuie lovită economia și anturajul lui” Stare de urgență în Ucraina China critică sancțiunile occidentale împotriva Rusiei Parlamentul ucrainean a aprobat sancțiuni împotriva deputaților ruși. Civilii vor avea dreptul să poarte arme de foc Ucraina a început recrutarea rezerviștilor Reuters: SUA ar putea interzice exporturile de tehnologie folosită în economia și armata Rusiei Kievul le cere ucrainenilor să părăsească „imediat” Rusia Vladimir Putin: Interesele cetățenilor noștri nu sunt negociabile Japonia impune sancțiuni Rusiei Blinken anulează întâlnirea cu Lavrov. Franța a luat o decizie asemănătoare Zelenski a ordonat mobilizarea rezerviștilor Mircea Geoană: Grupul de luptă NATO din România ar putea deveni operațional mai repede Joe Biden: „Acesta este începutul unei invazii a Rusiei în Ucraina” UE anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei Rusia își evacuează diplomații din Ucraina Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas Stoltenberg: „Moscova a trecut de la încercări ascunse de destabilizare la acțiuni militare deschise” Reuniune de urgență a NATO Kievul își recheamă reprezentantul diplomatic la Moscova Sute de politicieni și oficiali ai Kremlinului, precum și bănci și companii care au finanțat separatiștii pro-ruși - pe lista propusă a sancțiunilor UE Scholz: Nord Steam 2 nu poate continua Duma de Stat a ratificat marți „tratatele de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” cu Donețk și Lugansk Separatiștii cer Ucrainei să se retragă din întreaga regiune Donbas UE va decide marți sancțiuni împotriva Rusiei Rusia spune că este pregătită să negocieze diplomatic cu SUA Zelenski: Ucraina aşteaptă de la Occident un sprijin clar şi eficient în fața Rusiei SUA vor anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei Zelenski: Ucraina are dreptul la apărare individuală și colectivă SUA vor continua diplomația cu Moscova „până când vor porni tancurile” Reuniune a Consilului de Securitate ONU, luni noapte Blinken: „Un atac clar la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei” Ucraina cere reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU Putin a ordonat armatei să asigure menținerea păcii în republicile separatiste Liderii lumii condamnă gestul lui Putin Von der Leyen: „O încălcare flagrantă a integrității teritoriale a Ucrainei” Manifestație restrânsă de bucurie la Donețk Miniștrii de Externe UE: „O încălcare flagrantă a dreptului internaţional” Vladimir Putin: O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia Putin va recunoaște independența republicilor separatiste Franța, consiliu de securitate Putin va anunța recunoașterea republicilor Donețk și Lugansk Israel își mută ambasada de la Kiev la Liov Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate al Ucrainei Putin va face declarații după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse Ucraina: Civil ucis într-un atac al separatiștilor proruși Ucraina cere reuniunea Consilului de Securitate ONU Consiliul de securitate al Rusiei a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas Putin: Decizia privind independența regiunilor Donețk și Lugansk va fi luată astăzi Rusia susţine că a lichidat cinci „sabotori” veniţi din Ucraina pe teritoriul său. Kiev: „Fake news” Șoigu: Kievul pregătește „ori provocări serioase, ori varianta rezolvării problemei Donbasului pe cale armată” Oficial britanic: Planul lui Putin „a început deja, în anumite privințe” Putin discută independența republicilor din Donbas Liderii proruși din Donbas îl roagă pe Putin să recunoască independența celor două republici Mai multe companii aeriene evită zborurile deasupra Ucrainei Explozii la infrastructura critică din Donbas Separatiștii din Donețk cer „ajutorul militar și financiar al Rusiei” Scholz urmează să discute telefonic cu Putin Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate FSB acuză că un obuz venit dinspre Ucraina a distrus un post de frontieră din Rusia. Kievul neagă Noi bombardamente în Lugansk Noi desfășurări de trupe aproape de granița Rusiei cu Ucraina Joe Biden și Vladimir Putin sunt de acord să se întâlnească Ambasada SUA din Rusia își avertizează cetățenii să fie pregătiți să plece din țară și spune că au fost amenințări cu atacuri în Moscova și Sankt Petersburg  Blinken: Toate indiciile arată că Rusia este „pe punctul de a invada” Ucraina Belarus anunță că trupele rusești nu mai pleacă Bombardamente în estul Ucrainei Doi militari ucraineni au fost uciși Lufthansa și Austrian Airlines își suspendă zborurile spre Kiev Obuze de mortier au explodat în apropierea ministrului ucrainean de interne Noi avertismente pentru cetățenii străini din Ucraina 870 de încălcări ale armistiţiului înregistrate în ultima zi în Donbas Mobilizarea generală în Donețk și Lugansk Un important gazoduct ar fi explodat în regiunea Lugansk din Ucraina (presa din Rusia) Ucraina acuză Rusia că încearcă să provoace un răspuns al armatei Clipurile despre evacuare ale liderilor separatiști au fost înregistrate cu 2 zile înainte de începerea conflictului Ambasada Marii Britanii din Ucraina se mută din Kiev Serviciile ucrainene susțin că Rusia a minat principalele puncte de infrastructură din Donețk SUA: Evacuarea de către Putin a civililor din Donbas este o manevră cinică Explozie în Donețk Șeful diplomației SUA spune că Rusia creează „provocări false” pentru a justifica un atac Evacuarea civililor către Rusia ar urma să înceapă la ora locală 20:00 Rusia spune că nu știe despre evacuarea civililor din Donbas Putin acuză Ucraina de încălcarea drepturilor minorității ruse Ministrul ucrainean de Externe: Respingem categoric dezinformările Rusiei  Liderii din Donețk și Lugansk anunță evacuarea populației către Rusia Noi acuze reciproce privind încălcarea încetării focului  Kremlin: „Ceea ce se întâmplă în Donbas este foarte îngrijorător” Atacurile au continuat și vineri dimineață Separatiștii din estul Ucrainei au atacat din nou case de pe teritoriul controlat de Kiev Blinken la ONU: „Am venit aici nu pentru a începe un război, ci pentru a preveni unul” Rusia amenință cu un răspuns „tehnico-militar” Biden: Rusia e pregătită să atace Ucraina Vasile Dîncu: Grupul de luptă NATO în România cel mai probabil va fi înființat în primăvară Rusia l-a expulzat pe adjunctul ambasadorului SUA Armata ucraineană: Peste 30 de bombardamente lansate de separatiștii proruși Șeful Pentagonului: Nu faci astfel de lucruri când te pregătești să pleci acasă Zelenski: Bombardarea grădiniței, „o mare provocare” Stoltenberg: Creștem prezența militară în România NATO: Rusia încearcă să obțină un pretext pentru o invazie OSCE a convocat o reuniune pentru vineri Oficial ucrainean: „Seamănă foarte mult cu o provocare” Zelenski, discuție cu președintele Consiliului European Localnicii aud cum explodează obuzele Cinci civili și un soldat au fost răniți Rusia: Situația poate exploda în orice moment O grădiniță a fost lovită de un obuz OSCE confirmă atacul cu obuze

Acest Live Text a fost închis. El acoperă întreagă desfășurare a situației din Ucraina, de la momentul primelor tensiuni din estul țării, din data de 17 februarie, până la prima zi a invaziei rusești. Relatarea evenimentelor începând cu a doua zi de război în Ucraina poate fi urmărită AICI.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Ucraina. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă și este în plină desfășurare. Trupele Federației Ruse atacă din nord, sud și est și se îndreaptă inclusiv spre capitala Kiev. Forțele ucrainene luptă pe mai multe fronturi, însă au pierdut controlul mai multor baze și aeroporturi militare și a zonei Cernobîl. Occidentul a anunțat noi sancțiuni dure pentru Rusia, condamnând atacul asupra Ucrainei.

Ucraina spune că fosta centrală nucleară de la Cernobîl nu a fost afectată

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 09:13 Centralele nucleare operaţionale din Ucraina funcţionează în siguranţă şi nu au avut loc „distrugeri” la facilităţile de la fosta centrala nucleară de la Cernobîl, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, citând o notificare trimisă de Autoritatea pentru reglementare a energiei nucleare din Ucraina, transmite Reuters.

Facilităţile de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl au fost capturate joi de forţele ruseşti, după ce Moscova a lansat o invazie de amploare a Ucrainei, a declarat un consilier al preşedintelui ucrainean.

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 08:45. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente, potrivit Reuters. De asemenea, Zelenski şi-a exprimat regretul că lumea continuă să observe de la distanţă ce se întâmplă în Ucraina: "În această dimineață ne apărăm singuri țara".

Zelensky s-a adresat ucrainenilor într-un discurs televizat, atît în ucraineană, cât și în rusă, și a făcut apel la Rusia să înceteze agresiunea.  

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 08:15. Armata ucraineană a anunţat că forţele Kievului opun rezistenţă în faţa trupelor ruse în mai multe regiuni din Ucraina. Oficialii armatei ucrainene precizează, într-un comunicat, doborârea deasupra Kievului, de către sistemele antiaeriene, a două „cadouri otrăvite” trimise de „fraţii ruşi”. 

„În această seară forţele de apărare au continuat să reziste unui important grup de ofensivă al ocupanţilor ruşi. Inamicul a executat lovituri aeriene asupra unităţilor noastre în apropiere de oraşul Kropivniţki/Kirovohrad.

Au fost observate activităţi importante ale elicopterelor inamice în zonele Vilkovo/Vâlcov şi Tiraspol. Unităţi de paraşutişti ale forţelor armate ucrainene luptă în Dîmer şi Ivankiv, unde a fost semnalată prezenţa unui număr mare de unităţi blindate inamice. Forţele inamice au fost oprite pe râul Teteriv. Podul de pe acest râu a fost aruncat în aer. Alt grup tactic al forţelor noastre de apărare rezistă pe aeroportul Gostomel/Hostomel, pe care trupele ruseşti au încercat să-l cucerească ieri

Forţele Aeriene și armata Ucrainei protejează cerul de deasupra Kievului. Astfel, la ora 04.00 sistemele antiaeriene ucrainene au împiedicat două cadouri otrăvite ale «fraţilor» noştri să atingă Capitala”.

ACTUALIZARE 25 FEBRUARE 07:50. Lupte grele între forele ucrainene şi cele ruseşti aveau loc în această dimineaţă în oraşul Sumî, din nord-estul Ucrainei, conform unui clip postat pe reţelele de socializare de amata ucraineană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 07:30. Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei.

În intervenția sa, Klaus Iohannis a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporții a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, potrivit unui comunicat transmis vineri de Adminsitrația Prezidențială.

Președintele României a evidențiat impactul acțiunilor inacceptabile ale Rusiei asupra securității și a stabilității vecinătății estice, precum și consecințele severe asupra securității europene și euroatlantice, aceste acte încălcând flagrant angajamentele asumate de Rusia la nivel internațional, inclusiv în ceea ce privește rolul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Klaus Iohannis a calificat atacul trupelor rusești asupra mai multor regiuni din Ucraina, inclusiv capitala Kiev, drept un act deliberat și neechivoc de agresiune împotriva unui stat independent și suveran.

Președintele a subliniat că, în această situație atât de dificilă, Uniunea Europeană trebuie să continue să își apere valorile și principiile, evidențiind importanța unității și legăturilor cu partenerii apropiați din regiune și la nivel global.

Totodată, șeful statului a sprijinit reacția fermă și rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancțiuni și pregătirea, în continuare, a unor sancțiuni individuale și economice suplimentare, care să vizeze și Belarus.

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 07:40. Oamenii din Kiev se adună în stațiile de metrou, pentru a se adăposti.

Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini impresionante cu oamenii care caută astfel un refugiu, speriați de exploziile care s-au auzit în oraș.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Explozii în Kiev, primarul spune că trei persoane au fost rănite

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 07:00. Un avion militar rusesc s-ar fi prăbuşit în centrul Kievului, informează BBC. Informaţiile nu au putut fi încă confirmate oficial. Pe reţelele sociale au apărut imagini cu ceea ce pare a fi momentul în care avionul este doborât deasupra oraşului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că cel puţin trei persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce o clădire a fost lovită de o rachetă. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 06.30. Explozii puternice au răsunat în zorii zilei de vineri în centrul Kievului.

Într-o postare pe contul de Facebook, forţele terestre ucrainene au precizat că Kievul este vizat de "tiruri de rachetă", precizând că au distrus în zbor două din aceste rachete.

Armata a publicat un scurt video filmat de amatori care arată un bloc de apartamente în flăcări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că trei persoane au fost rănite, dintre care una grav, de resturile de rachete căzute într-un cartier rezidenţial din sud-estul capitalei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-o fotografie publicată de Kliciko se văd doi pompieri pregătindu-se să intervină în faţa unui imobil puternic avariat şi din care iese fum. Un consilier al ministrului de Interne ucrainean a scris că forţele ucrainene au reuşit să doboare un avion rus, scrie Agerpres.

CNN transmite că militarii ruși sunt la 30 de kilometri de Kiev.

Armata ucraineană a peirdut până acum 140 de militari, iar 400 de oameni au fost răniți. Peste 150 ruși au murit în ultimele 24 de ore.

Zelenski: Eu sunt ținta numărul 1

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 01:55 Volodimir Zelenski spune că el este principala țintă a forțelor armate ruse. Într-o înregistrare video postată pe rețelele sociale, președintele ucrainean a spus că nu va pleca din Kiev.

„Conform informațiilor noastre, inamicul m-a identificat ca fiind ținta numărul unu. Familia mea este ținta numărul doi. Ei vor să distrugă Ucraina din punct de vedere politic prin distrugerea șefului statului”, a spus Zelenski.

SUA sunt gata să accepte refugiați ucraineni 

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 01:50 SUA sunt gata să accepte refugiați ucraineni și să ajute țările europene vecine cu Ucraina să gestioneze un flux crescut de refugiați, a declarat joi secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Vicepreședintele Braziliei, criticat de Bolsonaro după ce a spus că Brazilia se opune invaziei Ucrainei

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 01:45 Președintele brazilian Jair Bolsonaro și-a criticat joi vicepreședintele, Hamilton Mourao, după ce acesta a declarat că Brazilia se opune invaziei ruse a Ucrainei.

Zelenski: 137 de morți și 316 răniți

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 00:48 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca au murit 137 de ucraineni și alți 316 au fost răniți de când a început invazia rusească.

Zelenski a semnat și un decret pentru mobilizare generală. Bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara.

Blinken: „Acțiunile Rusiei sunt un afront pentru democrație”

ACTUALIZARE 25 FEBRUARIE 00:20 Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat joi că „toate dovezile sugerează că Rusia intenționează să încercuiască și să amenințe Kievul, iar noi credem că Moscova a conceput planuri care implică o încălcare largă a drepturilor omului - și poate chiar mai rău de atât - pentru poporul ucrainean”, scrie CNN, care citează Departamentul de Stat.

Blinken nu a detaliat ce înseamnă „poate chiar mai rău de atât”.

„Acțiunile Rusiei sunt un afront pentru democrație, pentru drepturile omului, pentru decența umană”, a mai arătat șeful diplomației americane în cadrul unei reuniuni virtuale a OSCE. 

„De mai multe luni încoace, Rusia s-a angajat într-o așa-zisă diplomație și insistă că nu are nicio intenție de a invada Ucraina. În tot acest timp, Kremlinul s-a pregătit pengtru acest atac cu sânge rece, la o scară care nu a mai fost văzută văzută în Europa de la al Doilea Război Mondial”, a mai precizat Blinken.

„Membrii acestei organizații și întreaga comunitate internațională văd acum că Rusia a abandonat complet promisiunile pe care le-a făcut lumii și nu vom uita niciodată asta”, a punctat Antony Blinken.

Antony Blinken susține un discurs la Organizația Națiunilor Unite
Secretarul de stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

Putin a vorbit la telefon cu Macron

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 23:52 Președintele rus Vladimir Putin a vorbit joi la telefon cu omologul său francez Emmanuel Macron și i-a oferit o explicație „detaliată” a motivelor pentru care Rusia a acționat în Ucraina, scrie BBC, citând un comunicat al Kremlinului.

Emmanuel Macron a solicitat convorbirea și cei doi lideri au convenit să păstreze contactul, a mai arătat Kremlinul.

Potrivit Palatului Elysee, Emmanuel Macron a vorbit mai întâi cu președintele ucrainean Volodimir Zelensky și apoi cu Vladimir Putin, căruia i-a cerut să încheie operațiunile militare și l-a avertizat asuăra unor sancțiuni masive.

Ucraina: Rusia urmăreşte să creeze un coridor între Crimeea şi Transnistria

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 23:30 Armata ucraineană susține că forţele ruse urmăresc să blocheze capitala Kiev şi să creeze în acelaşi timp un coridor terestru pe coasta de sud, între peninsula anexată Crimeea şi regiunea transnistreană a Republicii Moldova, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Forţele ucrainene s-au luptat joi cu invadatorii ruşi care au atacat din trei părţi, după ce Moscova a lansat un asalt pe uscat, pe mare şi în aer, în cel mai mare atac asupra unui stat european de după cel de-al doilea război mondial, atac care a forţat zeci de mii de ucraineni să îşi părăsească locuinţele.

Conflict in Ukraine - 24 Feb 2022
Foto: Profimedia

Autoritățile au ordonat închiderea luminilor în Liov

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 23:25 Autoritățile din orașul Liov, în vestul Ucrainei, au ordonat închiderea completă a luminilor pe timp de noapte, ca măsură „preventivă” de securitate, scrie CNN.

Toate luminile de pe străzi, de pe clădiri au trebuit închise la ora 23.00, la fel ca și luminile în gospodării. Autoritățile le-au cerut localnicilor să nu mai iasă din case, cu excepția cazurilor de urgență.

În Liov se găsesc acum mai multe consulate și ambasade care s-au mutat în acest oraș din vestul țării, în apropiere de granița cu Polonia, părăsind capitala Kiev.

Rusia a lansat peste 160 de rachete

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 23:15 Rusia a lansat „în total peste 160 de rachete”, a declarat joi un înalt oficial american, informează CNN.

Cele mai multe dintre acestea sunt „rachete balistice cu rază scurtă de acțiune”, dar loviturile aeriene au inclus și un „amestec de rachete cu rază medie de acțiune și de croazieră”, a spus oficialul.

Orașul Harkov, atacat de forțele Federației Ruse. Oamenii s-au refugiat la metrou

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 23:00 Se duc lupte grele în orașul Harkov, unul dintre principalele orașe ucrainene vizate de atacurile Federației Ruse. Imagini publicate pe rețelele sociale arată atacuri cu rachete și oameni înspăimântanți, refugiați la metrou.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și Marea Britanie va sprijini un guvern ucrainean în exil, dacă Zelenski va fi nevoit să caute „un loc sigur”

Chinezii din Ucraina, evacuați cu curse charter

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 22:55 Ambasada Chinei în Ucraina a anunţat că închiriază avioane pentru zboruri charter pentru a-i evacua pe cetăţenii chinezi ce doresc să părăsească ţara, după invazia Rusiei.

Ambasada chineză a demarat un proces de înregistrare a celor care vor să părăsească Ucraina, precizând că acest proces se va încheia duminică. Nu a fost oferită nicio informaţie în ceea ce priveşte data zborurilor.

Potrivit Beijingului, circa 6.000 de chinezi se află în prezent în Ucraina.

China nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina.

Site-uri guvernamentale din Rusia nu au putut fi accesate din afara țării

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 22:50 Mai multe site-uri ale guvernului rus au părut să fie picate în afara Rusiei, joi, deși motivele exacte ale întreruperilor nu sunt clare.

Un site aparținând armatei ruse a devenit inaccesibil pentru utilizatorii din afara Rusiei joi seara, la fel ca și cel al guvernul federal al Rusiei și versiunea în limba engleză a site-ului Kremlinului.

Potrivit lui Doug Madory, analist la firma de monitorizare a internetului Kentik, întreruperile fac parte dintr-un model mai larg de atacuri de tip DDoS care vizează guvernul Rusiei.

Alți experți în securitate cibernetică cred însă că acesta ar putea fi rezultatul unor demersuri ale Rusiei pentri a preveni potențialele atacuri.

Dezactivarea site-urilor este o „măsură defensivă și un mijloc de izolare a unei părți a internetului”, a spus analistul militar Cedric Leighton.

Bilanț provizoriu: 57 de morți, 169 de ucraineni răniți

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 22:25 Cel puțin 57 de morți și 169 de ucraineni răniți este bilanțul provizoriu al primei zile în care Rusia a invadat Ucraina, a anunțat ministrul Sănătății de la Kiev, Viktor Liașko, potrivit CNN.

Ministrul a spus la un post tv că spitalele au fost puse sub presiune din cauza numărului de victime și că au existat răniți inclusiv în rândul personalului medical.

Citește și: MApN: Alte 3 avioane Eurofighter Typhoon ale Germaniei au aterizat la Kogălniceanu. Tot azi au mai sosit două F-35 ale SUA

Încă 7.000 de militari americani în Europa

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 22:03 Secretarul american al Apărării a ordonat trimiterea a 7.000 de militari americani în Europa, a declarat un înalt oficial american al apărării.

Citește și: SUA anunță sancțiuni și pentru Belarus. Printre cei vizați e și ministrul Apărării

Proteste anti-Putin în mai multe orașe din Europa

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 21:55 Numeroşi manifestanţi au protestat, joi, în mai multe oraşe şi capitale din Europa. Oamenii s-au stâns în număr mare la Berlin, München, Hamburg, Paris, Londra, Roma, Varşovia, Madrid sau Dublin pentru a-și arăta sprijinul pentru Ucraina și pentru a condamna acțiunile Moscovei.

Citește și: Trupele ucrainene au distrus tancuri și au doborât elicoptere rusești. Imagini cu pagubele provocate armatei ruse

Sancțiunile anunțate de președintele Joe Biden

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 21:00 „Am decis noi sancțiuni ce vor impune costuri mari pe termen scurt și lung asupra Rusiei”, a declarat Joe Biden, într-o conferință de presă la Casa Albă.

Sancțiunile anunțate de Biden:

  • Limitarea capacității Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline și yeni pentru a face parte din economia globală.
  • Sancționăm bancile rusești care au active de peste un trilion dolari.
  • Azi înghețăm activele a încă 4 bănci rusești, printre care și VTB
  • Adăugăm noi nume de oligarhi ruși pe lista sancțiunilor.
  • Companiile ruse de stat nu vor mai putea să se împrumute pe piețe globale.
  • Aceste decizii vor avea efect pe termen lung. Vom tăia jumătate din importurile de servicii Hi-tech.

Citește și: Clădirea Guvernului a fost iluminată în culorile drapelului Ucrainei, în semn de solidaritate

Olaf Scholz: Putin „nu va câştiga”

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 20:54 Cancelarul federal german Olaf Scholz spune că președintele rus Vladimir Putin „nu va câștiga” și că lumea nu va reveni la vremurile Războiului Rece.

„Putin ar trebui să nu subestimeze hotărârea NATO de a-şi apăra toţi membrii”, a spus Scholz într-un discurs televizat.

Atacul Rusiei asupra Ucrainei înseamnă că acum are loc un război „cum nu am mai văzut în Europa de peste 75 de ani”, a spus Scholz.

Eforturile lui Putin de a întoarce timpul înapoi sunt zadarnice, pentru că „nu va exista o întoarcere la vremurile Războiului Rece, când marile puteri îşi împărţeau lumea în zone de influenţe”, a spus Scholz.

„Putin nu va câştiga”, a mai adăugat cancelarul german.

Citește și: Zelenski le cere liderilor UE să ajute Ucraina: „Dacă nu ne ajutați, mâine războiul va ajunge la porțile voastre”

Orașul-port Mariupol, sub atacul trupelor rusești

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 20:25 Orașul-port Mariupol este sub un tir puternic și au fost raportate sute de explozii, a declarat o sursă diplomatică pentru agenția de presă Reuters, relatează BBC.

O zonă rezidenţială a fost lovită de proiectile. Autorităţile locale au afirmat că 26 de persoane au fost spitalizate cu răni după ce un district din estul oraşului Mariupol a fost bombardat şi „o tentativă a trupelor ruse de a avansa” a fost zădărnicită.

Mariupol este unul dintre cele mai mari porturi ucrainene de la Marea Azov și este situat în apropiere de linia frontului dintre forțele ucrainene și separatiștii din regiunea Donețk, pe care Vladimir Putin a recunoscut-o ca stat independent.

Capturarea acestui oraș ar ajuta Rusia să își asigure o rută terestră directă către Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014.

Citește și: Boris Johnson anunță noi sancțiuni: Băncile ruseşti vor fi excluse din sistemul financiar britanic, Aeroflot va fi interzisă în UK

Biden anunță sancțiuni „devastatoare”

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 20:10 Președintele american Joe Biden a discutat cu liderii G7 și urmează să anunțe un pachet de sancțiuni „devastatoare” împotriva Rusiei, după atacul de joi împotriva Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Centrala de la Cernobîl, cucerită de ruși

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 19:58 Trupele rusești au câștigat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, unde au fost raportate lupte în cursul zilei. Autoritățile ucrainene raportaseră că militarii ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona unde se află centrala nucleară.

Capturarea centalei de către forțele ruse a fost confirmată de un consilier prezidenițial de la Kiev, Mihail Podoliak, potrivt Reuters.

„Este imposibil să spui că centrala nucleară de la Cernobîl este în siguranță, după un atac complet lipsit de sens din partea Rusiei”, a declarat el. 

„Aceasta este una dintre cele mai serioade amenințări din Europa astăzi”, a completat consilierul.

Tancuri ruesești la Cernobîl

Potrivit Ministrului britanic al Apărării, trupele ruse care au intrat în Ucraina din Belarus au ca tință capitala Kiev. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: CTP: Putin nu este om. Este o mașinărie programată de KGB să ucidă, „gata pentru orice”, chiar și pentru un atac nuclear

400 de bombardamente înregistrate 

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 19:38 Tot de pe teritoriul Belarusului au fost lansate joi patru rachete balistice în direcția dus-vest, spre Ucraine, a informat Centrul ucrainean Stratcom.

În total, până joi după-masă Ministerul ucrainean de Interne a înregistrat 392 de bombardamente din partea forțelor ruse.

„Bătălia continuă practic pe întreg teritoriul central și de sud-est al Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. 

Șase poduri au fost distruse - în regiunile Kiev, Cernohov, Donețk și Kerson, a mai spus el.

Citește și: Putin s-a scuzat în fața oamenilor de afaceri ruși, în contextul sancțiunilor economice impuse de SUA și UE: Nu am avut de ales

Zelenski: Rușii au cucerit aeroportul militar de lângă Kiev

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 19:13 Potrivit şefului statului ucrainean, aeroportul a fost cucerit de forţele ruse, dar debarcarea paraşutiştilor la Gostomel, unde este situat aeroportul, a fost „blocată” şi forţele ucrainene „au primit ordinul de a-i distruge”.

Citește și: Proteste la Moscova şi Sankt-Petersburg față de invadarea Ucrainei. Zeci de manifestanți au fost arestați

Navă turcească lovită de un obuz în apropiere de portul Odesa

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 18:55 O navă comercială cu proprietar turc a fost lovită joi de o bombă în apropierea portului ucrainean Odesa, a anunţat Directoratul maritim general din Turcia.

Autoritatea maritimă a precizat că nu există victime şi că vasul se îndreaptă în siguranţă către apele teritoriale române, transmit Reuters şi DPA, potrtivit Agerpres. 

„Referitor la informaţia că nava Yasa Jupiter, sub pavilion al Insulelor Marshall şi cu proprietar turc, a fost lovită de o bombă în largul portului Odesa, s-a aflat că vasul nu a solicitat ajutor, se află în drum spre apele române, nu are victime şi este în siguranţă”, a scris pe Twitter autoritatea turcă citată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Ministrul Apărării: Am stabilit judeţe de graniţă cu Ucraina unde vom avea puncte de primire a refugiaţilor

Oficial american: Rușii urmăresc „decapitarea” puterii de la Kiev

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 18:50 Ofensiva militară rusă în Ucraina urmăreşte „decapitarea” puterii de la Kiev şi instalarea unui regim favorabil Moscovei, a afirmat joi un oficial american sub rezerva anonimatului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Fundamental, ei au intenţia de a decapita guvernul şi de a-şi instala guvernul lor”, a declarat persoana respectivă.

Statele Unite nu au observat însă nicio creştere a ameninţării nucleare ruse, susţine o sursă a agenţiei Reuters din domeniul apărării.

Întrebat dacă forţele nucleare ruse sunt într-o stare ridicată de alertă, oficialul - care nu a dorit să i se publice numele - a răspuns că „nu observăm o ameninţare crescută în această privinţă”. 

Citește și: Liderii G7 condamnă invazia Rusiei în Ucraina: Vladimir Putin „s-a plasat de partea greșită a istoriei”

Atac cu rachetă la o bază militară la nord-est de capitala Kiev, 7 morți și 17 răniți

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 18:15 Șapte oameni au fost uciși, iar alți 17 răniți într-un atac cu rachetă la o bază militară la nord-est de capitala Kiev, anunță autoritățile ucrainene, potrivit CNN.

Primarul orașului Brovari, Igor Sapozhko, a declarat că atacul a avut loc în jur de ora 14.30. Brovari găzduiește o unitate a forelor speciale ucrainene.

Rusia a lansat cel puțin 100 de rachete de mai multe tipuri asupra Ucrainei, de la începutul agresiunii, a declarat un oficial american al apărării, potrivit CNN.

Cele mai multe rachete sunt cu rază scurtă de acțiune, dar au fost și cu rază medie, rachete de croazieră și rachete sol-aer, unele lansate dinspre mare.

Citește și: Deși Rusia a invadat Ucraina, Serghei Lavrov susține că e pregătit pentru dialog

Lupte la Cernobîl, pe unde rușii au pătruns dinspre Belarus

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 17:30 Armata rusă a pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona fostei centrale nucleare Cernobîl, situată în nordul țării, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Ucraina. În apropierea depozitului cu deşeuri nucleare al centralei de la Cernobîl au loc lupte.

„Trupele ocupantului au intrat dinspre Belarus în zona centralei de la Cernobîl. Membrii Gărzii naţionale care protejează depozitul opun o rezistenţă îndârjită”, a scris pe Telegram Anton Gheraşcenko, consilier în Ministerul de Interne ucrainean.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, a declarat că militarii ruși încearcă să cucerească Centrala nucleară de la Cernobîl. Volodimir Zelenski a spus că soldaţii ucraineni „îşi sacrifică vieţile” pentru a evita un al doilea Cernobîl, referindu-se la accidentul nuclear petrecut acolo în 1986.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Rusia a lansat 200 de atacuri în 12 ore. Fost ministru: „Încearcă să înconjoare Harkovul. Se pare că acesta este acum ținta principală”

Elicopter rusesc doborât lângă Kiev. Atac cu rachetă soldat cu 22 de morți în Odesa

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 16:55 Un elicopter militar rusesc a fost doborât la aeroportul Gostomel, lângă Kiev, anunță BBC, care publică și o imagine a epavei, precuzând că nu cunoaște sursa fotografiei.

Hostomel este principalul aeroport de marfă al Ucrainei, dar și bază militară. Tot aici este hangarul celui mai mare avion din lumea, AN-225 Mriya.

Armata ucraineană a anunţat joi că lupte sunt în curs pentru control asupra aeroportuli militar din Gostomel, lângă Kiev.

„Lupte sunt în curs pentru aeroportul din Gostomel”, situat la câţiva kilometri nord-vest de Kiev, a anunţat şeful Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii.

Imagini de pe reţelele sociale arată că aeroportul pare să fi fost ţinta unui atac cu numeroase elicoptere.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În satul Lipițkoe din Regiunea Odesa, Rusia a lansat o rachetă spre o bază militară. Au fost ucise 22 de persoane, 11 bărbați și 11 femei.

Citește și: Șeful Statului Major al Apărării: Probabilitatea ca România să fie ţinta unor acţiuni ofensive ale Rusiei este minimă

Moscova: Operațiunea militară va continua până la atingerea obiectivelor

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 16:45 Kremlinul a transmis joi că operațiunea militară împotriva Ucrainei va dura atât cât este nevoie și că obiectivul Moscovei este de a impune un „statut neutru” Ucrainei și de a elimina „naziștii” care, în opinia purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, se află în această țară.

Citește și: Cum este prezentată invazia din Ucraina de presa din Rusia controlată de stat

Doi soldați ruși au fost luați prizonieri de armata ucraineană

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 16:42 Armata ucraineană a anunțat că a luat prizonieri doi soldați ruși ai Regimentului 91701, în timpul confruntărilor care au izbucnit joi dimineață.

Citește și: NATO va activa pentru prima dată în istorie planurile de apărare pentru Europa de Est

Patru oameni au fost uciși, iar 10 sunt răniți, după ce un atac al Rusiei a lovit un spital

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 16:00 Comandamentul militar al Ucrainei spune că patru oameni au fost uciși iar 10 sunt răniți după ce un obuz rusesc a lovit un spital din Vuhledar din regiunea Donețk din estul Ucrainei. Printre răniți se pate că ar fi șase doctori, transmite The Guardian.

Ucraina spune că Rusia a desfășurat 203 atacuri de la începutul zilei, lupte având loc în aproape tot teritoriul, conform Reuters.

Ministerul ucrainean de externe a transmis la ora 14:00 că un elicopter K-52 al rușilor și trei elicoptere de lângă Hostomel au fost doborâte în regiunea Kiev, lângă Mejiria.

Comunicatul mai arată că luptele continuă în regiunea Lugansk, lângă orașul Șastie iar „inamicul continuă să sufere pierderi”.

În regiunea Odesa, 10 soldați se pare că au fost răniți în timpul unui atac.

Între timp, oamenii din Kiev s-au aliniat la centrul de transfuzii pentru a dona sânge.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Klaus Iohannis a discutat cu Volodimir Zelenski: „Vom oferi Ucrainei asistență umanitară”

Armata Ucrainei spune că 4 rachete balistice au fost lansate dinspre Belarus

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 15:40 Patru rachete balistice au fost lansate dinspre Belarus către sud-vest, potrivit Forțelor Terestre ucrainene.

Imagini cu o confruntare dintre două avioane de vânătoare ale Rusiei și Ucrainei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 15:30 Imagini cu o confruntare dintre două avioane de vânătoare pe cerul Kievului au fost publicate de presa ucraineană. În imagini se poate observa că este vorba de un MiG-29 al Forțelor Aeriene ale Ucrainei și un Suhoi Su-25 al Forțelor Aeriene ruse.

O coloană imensă de vehicule militare se deplasează pe străzile Kievului

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 14:45 Canalele de presă de la Kiev vorbesc de un posibil atac asupra capitalei Ucrainei. Informațiile nu sunt confirmate de autoritățile ucrainene. Grupuri de elicoptere de tip „Aligator” de ultimă generație ale Federației Ruse se îndreaptă spre capitală și, totodată, desfășoară atacuri în regiunile de nord, est și vest.

Sunt elicoptere în formații de către 15-30 de unități care atacă bazele militare de la Kiev. Surse guvernamentale de la Kiev spun că sub atacul elicopterelor au căzut și sediile comandamentului special al armatei de lângă Kiev, la aproximativ 15 kilometri.

O coloană imensă de tehnică militară se deplasa pe principala stradă din capitala Ucrainei. Jurnaliștii de la Kiev spun că acest lucru ar putea însemna că guvernul ucrainean se pregătește pentru o luptă de apărare a capitalei.

Un avion militar ucrainean a fost doborât în Regiunea Kiev. 5 oameni au murit

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 14:05 Un avion militar ucrainean a fost doborât în Regiunea Kiev, Lângă orașul Jukivțî, nu departe de capitală.

La bordul aeronavei se aflau 14 persoane, dintre care 5 au murit, potrivit Ministerului apărării din Ucraina.

Jens Stoltenberg: În următoarele zile și săptămâni ne vom spori prezența militară pe Flancul Estic

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 13:42 Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, a ieșit în conferință de presă și a spus că „pacea pe continentul nostru a fost zdruncinată”, iar „Rusia folosește forța pentru a încerca să rescrie istoria”.

„Am convocat un summit virtual al liderilor NATO mâine. Acesta e noul normal pentru securitatea noastră: pacea nu poate fi luată drept garantată. O competiție strategică e în creștere".

„Vom desfășura forțe suplimentare terestre și aeriene defensive în estul NATO, precum și maritime. Am mărit nivelul de pregătire al forțelor noastre, pentru a putea face față tuturor scenariilor”, se arată în comunicatul Alianței Nord-Atlantice.

Soldații ruși au intrat în regiunea Kiev

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 13:26 Serviciul Vamal al Ucrainei declară că soldații ruși au intrat oficial în regiunea Kiev. Mai devreme au apărut mai multe clipuri video în care martorii spun că au văzut cel puțin 30 de elicoptere rusești care atacă orașul Hostomel, aflat la mai puțin de 20 de kilometri de Kiev. Presa de la Kiev susține că 3 elicoptere au fost doborâte.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și Atacul Rusiei ar putea duce la valuri uriașe de refugiați din Ucraina. Cum s-au pregătit țările din Europa Centrală

Ucraina spune că este lovită de un al doilea val de rachete

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 13:20 Ucraina este lovită de un al doilea val de atacuri cu rachetă, a declarat joi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

Autorităţile de la Kiev spun că primul val, lansat la scurt timp după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi dimineaţă o operaţiune militară, a lovit centre de comandă militare şi alte clădiri din mai multe oraşe din Ucraina, conform Agerpres.

În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat că Rusia desfăşoară o ofensivă de amploare, din mai multe direcţii, şi că forţele ucrainene rezistă atacului.

„Nu, nu este o invazie rusă doar în estul Ucrainei, ci un atac de amploare din mai multe direcţii”, a scris Kuleba pe Twitter.

Armata ucraineană a suspendat operaţiunile din porturile Ucrainei, a anunţat un consilier prezidenţial.

Operaţiunile de pe căile ferate continuă, a mai spus el.

Citește și Armata rusă anunță câștiguri teritoriale ale separatiștilor proruși în estul Ucrainei

Zeci de ucraineni vin pe jos în România, de teama războiului

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 12:31 La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației au ajuns, joi dimineață, pe jos, zeci de cetățeni din Ucraina care vor să intre în România de teama războiului pe care Rusia l-a declanșat în această noapte. În zilele următoare ar putea să ajungă în România mii de cetățeni ucrainieni. Oficialii de la București au declarat miercuri că s-au pregătit pentru a primi 500.000 de refugiați.

Untitled
Zeci de ucraineni vin pe jos în România FOTO: captură video Digi24

Citește și Republica Moldova a închis spațiul aerian

Lukaşenko spune că armata Belarusului nu participă la atacul Rusiei în Ucraina

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 12:05 Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că forţele armate din Belarus nu iau parte la operaţiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, a informat agenţia de presă Belta, citată de Reuters şi France Presse.

Serviciul de grăniceri al Ucrainei a anunţat mai devreme că trupele ruse au atacat Ucraina din Belarus, precum şi din Rusia cu asistenţă belarusă în jurul orei locale 5 dimineaţa.

„Trupele noastre nu iau parte la această operaţiune”, a precizat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu şefii armatei sale, conform Agerpres.

 Citește și Gazprom spune că exporturile de gaze rusești continuă spre Europa

Imagini după bombadamentul rusesc din regiunea Harkov

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 12:00 În orașul Ciuhuiiv, din regiunea Harkov, populația civilă a fost puternic afectată de bombardamentele rusești. 

Sursa Ucraina 24/7

Citește și MAE a convocat o celulă de criză pentru sprijinul cetățenilor români din Ucraina

Lider separatist: Toate oraşele şi satele din regiune „vor fi eliberate” în scurt timp

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 11:53 Liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin, a declarat joi că „mişcarea de eliberare se va încheia destul de repede”. Anunțul vine la câteva ore după ce Rusia a lansat o invazie asupra Ucrainei cu scopul de a ajuta regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul ţării să îşi revendice independenţa, informează DPA.

„Pot să spun că totul se va încheia în curând”, a afirmat Puşilin, precizând că operaţiunea militară este una de amploare şi că toate oraşele şi satele din regiune „vor fi eliberate” în scurt timp.

„Două ținte neidentificate” s-au apropiat de Insula Șerpilor, în Marea Neagră

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 11:50: Autoritățile Ucrainene anunță că „două ținte neidentificate s-au apropiat de Insula Șerpilor din Marea Neagră”, fiind cel mai probabil vorba de nave rusești. Acestea le-ar fi cerut grănicerilor să se predea. Insula Șerpilor se află la mai puțin 50 de kilometri de Sulina, fiind un punct strategic în Marea Neagră.

Potrivit autorităților de la Kiev, coloanele de tancuri rușești au intrat în regiunea Lugansk.

Citește și Rubla a atins un nou minim istoric. Banca Centrală a Rusiei intervine pe piață pentru a „stabiliza situaţia”

Zelenski: Ucraina a închis relațiile diplomatice cu Rusia

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 11:40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat trupelor sale să le producă pierderi maxime militarilor ruşi care au invadat Ucraina, a transmis pe Facebook comandantul şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zelujni, potrivit AFP.

De asemenea, într-o declarație de presă, acesta a spus că Ucraina rupe relațiile diplomatice cu Rusia. Acesta spune că Ucraina e atacată din nord și sud și „avem răniți printre militari, avem nevoie de sânge, va rugăm să veniți să donați”.

„Am închis relațiile diplomatice cu Rusia. Ucraina se apără, nu va ceda libertatea. Pentru ucraineni independența este cea mai mare libertate”, a mai declarat Zelensy.

Citește și Noile sancţiuni UE pentru Rusia, „cel mai dur pachet aplicat vreodată”. Borell: „Rusia se va confrunta cu o izolare fără precedent”

Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în bombardamentele rusești

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 10:30 Primele informații despre victimele invaziei din Ucraina. Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în bombardamentele rusești, a declarat un consilier al ministrului ucrainean de interne, potrivit Reuters.

profimedia-proiectil in kiev
Imagine cu un proiectil căzut pe străzile din capitala Kiev. Foto: Profimedia Images

România a cerut activarea articolului 4 din Tratatul NATO

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 10:10 România a cerut activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi, în contextul conflictului din Ucraina, a anunțat ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Potrivit articolului 4 din Tratatul de la Washington, părțile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre părți.

România a făcut solicitarea împreună cu Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și țările baltice.

Ministerul Apărării din Ucraina: „Trupele rusești suferă pierderi”. Rusia spune că neutralizat apărarea antiaeriană ucraineană

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 10:00 Ministerul ucrainean al Apărării a declarat joi că forțele sale contracarează ofensiva rusă „cu demnitate” și provoacă pierderi trupelor Moscovei, potrivit CNN.

„Forțele Naționale de Apărare, care folosesc dreptul la autoapărare conform articolului 51 din Carta Națiunilor Unite, contracarează cu demnitate încercările inamicului de a trece frontiera de stat”, a spus Ministerul într-un comunicat distribuit pe Whatsapp. „Situația este sub control. Trupele ruse suferă pierderi.”

Ministerul a mai spus că „nu au existat pierderi în rândul apărătorilor Ucrainei”.

Într-o declarație anterioară, Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că a neutralizat apărarea antiaeriană ucraineană.

Potrivit CNN, informațiile nu a putut fi verificate în mod independent pentru niciuna dintre afirmații.

Noi imagini cu atacurile armatei ruse

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 9:50 Imagini noi apar pe rețelele sociale cu atacul Federației Ruse în Ucraina. Într-una dintre acestea apare depozitul militar din Kalînivka, în sudul țării, cuprins de flăcări și fum.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Macron: Franța condamnă ferm decizia Rusiei de a porni războiul

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 9:30 „Franța condamnă ferm decizia Rusiei de a porni un război în Ucraina. Rusia trebuie să își încheie imediat operațiunile militare. Franța este solidară cu Ucraina. Ea este alături de ucraineni și lucrează cu partenerii și aliații săi pentru a pune capăt războiului”, transmite președintele Emmanuel Macron.

Citește și Scene dramatice în orașele atacate. În Kiev oamenii se roagă pe stradă sau fug din oraș, ieșirea e blocată de coloane de mașini

Iohannis a convocat CSAT

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 9:20 Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) joi, la 11.00, în contextul conflictului din Ucraina. De asemenea, Armata României a anunțat că a activat punctele militare de comandă cu atribuții în monitorizarea situației și coordonarea forțelor și mijloacelor destinate situațiilor concrete care pot apărea.

SUA: Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 9:00 Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a transmis, joi, că președintele SUA Joe Biden nu va trimite trupe americane în Ucraina, care să lupte contra Rusiei.

Citește și Discursul video în care Vladimir Putin a anunțat invadarea Ucrainei a fost înregistrat cu trei zile în urmă

Ședință de urgență la NATO

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 8:30 Ambasadorii celor 30 de ţări membre ale NATO se vor reuni de urgenţă joi dimineaţă la Bruxelles în urma operaţiunii militare ruse împotriva Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt al Alianţei, informează France Presse, Reuters şi DPA.

Citește și Boris Johnson, îngrozit de evenimentele „înspăimântătoare” din Ucraina: „Preşedintele Vladimir Putin a ales calea vărsării de sânge”

WSJ: Sute de militari ucraineni uciși

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 8:25 Cotidianul Wall Street Journal spune că sute de militari ucraineni se crede că ar fi fost uciși, în atacul Federației Ruse, citând surse oficiale.

Alte imagini apărute pe rețelele sociale arată lansarea unor rachete BM-30 „Smerch” din Rusia spre Ucraina, zona Belgorod, în nordul Ucrainei.

Sursa: Telegram/Intel Z

De asemenea, în alte imagini video poate fi observată baza militară de la Marea Neagră a forțelor navale ale Ucrainei, atacată și avariată de forțele ruse.

Sursa: NEXTA LIVE

Liderii europeni reacționează dur după atacul Rusiei asupra Ucrainei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 8:15 Uniunea Europeană va trage la răspundere Moscova pentru atacul „nejustificat” asupra Ucrainei, a declarat joi şefa executivului blocului comunitar, Ursula von der Leyen.

„În aceste ore sumbre, gândurile noastre sunt cu Ucraina, cu femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi le este frică pentru viaţa lor”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe Twitter. „Vom trage Kremlinul la răspundere”, a avertizat şefa Comisiei Europene în acelaşi mesaj.

Liderii UE urmează să se întrunească într-un summit de urgenţă în cursul zilei de joi, la Bruxelles, după ce o primă serie de sancţiuni europene împotriva Rusiei a intrat în vigoare miercuri.

Mesajul Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Atacuri dinspre granița cu Rusia, Belarus și Crimeea

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 7:50 „Astăzi, 24 februarie, la ora 5.00 Forțele Armate ale Federației Ruse au început bombardamentul intensiv al unităților noastre din est și au lansat și lovituri cu rachete-bombă pe aeroporturile din Borîspil, Ozerne, Kulbakino, Ciuhuiiv, Kramatorsk, Ciornobaiivka, și așa mai departe asupra unor obiective militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Totodată, agresorul a lansat bombardamente de artilerie ale teritoriului și așezărilor Ucrainei de-a lungul frontierei de stat.

Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei luptă împotriva atacului aerian. Forțele de apărare ale statului sunt pregătite de luptă, ocupate și mențin poziții defensive. Situația este sub control.

Informațiile despre parașutarea trupelor rusești la Odesa nu sunt adevărate”, transmite Statul Major al Forțelor Armate.

atacuri rusesti live
Harta atacurilor rusești în Ucraina. Foto: Live UAmap

Citește și Petrolul trece de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din 2014, din cauza atacului asupra Ucrainei

Convoaie militare dinspre Belarus intră în Ucraina

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 7:40 Potrivit CNN, convoaie militare trec prin punctul de frontieră dintre Belarus și Ucraina dinspre Belarus. 

Sursa: CNN

Serviciul de Frontiera din Ucraina spune că Belarusul atacă, altături de Rusia. Sunt folosite artilerie, echipamente grele și arme de foc.

Atacurile de la frontieră au loc dinspre nord, est și sud, dinspre Rusia, Belarus și Crimeea.

Președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus Alexander Lukașenko au vorbit joi la telefon, potrivit agenției de presă de stat.

Citește și Rusia dă vina pe Ucraina pentru declanșarea invaziei. „Ani la rând şi-a încălcat obligaţiile”

Ministrul de Externe al Ucrainei cere ajutor umanitar, arme și echimpamente

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 7:30 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dimitri Kuleba, a cerut lumii să „acționeze imediat” ca răspuns la operațiunea militară a Rusiei în țară.
„Lumea trebuie să acționeze imediat. Viitorul Europei și al lumii este în joc, a scris Kuleba într-un mesaj postat joi dimineață pe Twitter.

El enumeră măsurile care în opinia lui sunt necesare imediat:

  • Sancțiuni devastatoare împotriva Rusiei acum
  • Izolați complet Rusia prin toate mijloacele, în toate formatele
  • Arme, echipamente pentru Ucraina
  • Asistență financiară
  • Asistență umanitară

Citește și Bogdan Aurescu: „România este alături de Ucraina”

În Kiev au fost pornite sirenele antiaeriene

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 7:20 Între timp, în capitala Kiev au fost pornite sirenele antiaeriene.

Rusia spune că atacă infrastructura militară a Ucrainei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 7:17 Rusia vizează infrastructura militară a Ucrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ucrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova, informează Agerpres.

Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ucrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete, aminteşte Reuters.

Printre atele, Ucraina şi-a închis întreg spaţiul aerian ca răspuns la operaţiunea militară rusă din Donbas, a informat televiziunea publică joi dimineaţă devreme, citată de agenţia DPA.

Zelensky: Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:50 Ministerul de Interne ucrainean spune că la nivel național ar fi sute de răniți în urma atacurilor, potrivit CNN.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacție după atacul Rusiei și le-a transmis cetățenilor ucraineni să își păstreze calmul și să rămână în case. Acesta a anunțat că va fi impusă starea de război.

Zelenski a discutat la telefon cu președintele SUA Joe Biden.

„Dragi cetățeni ucraineni, în această dimineață, președintele Putin a anunțat o operațiune militară specială în Donbas. Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare și a polițiștilor noștri de frontieră. S-au auzit explozii în multe orașe din Ucraina. Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre.

Acum un minut am avut o conversație cu președintele Biden. SUA au început deja efortul internațional. Astăzi ar trebui să vă păstrați calmul. Stai acasă dacă puteți. Noi lucrăm. Armata lucrează. Întregul sector al apărării și securității funcționează.

Fără panică. Suntem puternici. Suntem pregătiți pentru tot. Vom câștiga pentru că suntem Ucraina.”, a spus Zelensky.

Ucraina, fără reacție în fața Rusiei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:35 Conducerea militaro-politică a Ucrainei este paralizată, trupele sunt complet demoralizate. Nici măcar nu au declarat război. „Războiul durează de o oră și jumătate și Forțele Armate ale Ucrainei au fost deja complet învinse”, spun surse citate de presa de la Kiev.

Surse militare declară că întreaga flotă ucraineană ar fi fost distrusă.

Război total în Ucraina. Kuleba: Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:30 Operațiunea militară a Rusiei pare una completă, cu atacuri de artilerie și atacuri aeriene, în timp ce la ganița Ucrainei cu Rusia și Balarus trec tancuri și convoaie militare. Operațiunea a început chiar în timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU.

Relatările jurnaliștilor și ale martorilor oculari, așa cum reies din postările de pe rețelele sociale, sugerează ca armata rusă atacă Ucraina simultan din nord, est și sud. Corespondentul The Guardian la Kiev, Luke Harding, citează comandamentul armatei Ucrainei care susține ca rușii ataca ținte militare.

Un avion de luptă rus efectuează lovituri aeriene asupra bazelor brigăzilor 25 și 93 ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk.

Kievul ar fi atacat cu rachete balistice.

„Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.

De asemenea, la granița cu Crimeea a fost atacată o bază militară ucraineană.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a anunțat că va convoca Consiliul Național pentur Securitate și Apărare pentru a declara stare de război.

Bază militară ucraineană, din apropiere de Crimeea. Sursa: NEXTA

Citește și Klaus Iohannis, după ce Putin a atacat Ucraina: „Condamn cu putere, în numele României, agresiunea militară a Rusiei”

Stoltenberg: Atac nesăbuit asupra Ucrainei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE  6:10 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate „atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei”, care „pune în pericol nenumărate vieţi de civili”, transmite Reuters.

El a spus că aliaţii se vor întâlni pentru a aborda noua agresiune a Rusiei.

„Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente teribile şi NATO va face tot ce este necesar pentru a-i proteja şi apăra pe toţi aliaţii”, a declarat Stoltenberg.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ucrainenii pleacă din Kiev

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 5:50 La primele ore ale dimineții, după exploziile din Kiev, lumea panicată pleacă din oraș. În imaginile publicate din capitala Ucrainei se pot vedea coloane de mașini.

Sursa: NEXTA

Biden: Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 5:45 Președintele american Joe Biden a descris acțiunile președintelui rus Vladimir Putin drept un „război ales premeditat, care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană”.

„Doar Rusia este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul”, a mai spus Biden.

Președintele american a precizat că va „trage Rusia la răspundere”, declarând, totodată, că monitorizează situația de la Casa Albă și că va primi actualizări de la echipa sa de securitate națională.

În același timp, Joe Biden a spus că va colabora cu aliații din NATO pentru a coordona un răspuns comun, subliniind că SUA nu vor trimite trupe americane în Ucraina. De asemenea, liderul de la Casa Albă a declarat că se va adresa poporului american în cursul zilei de joi.

CNN: Avioane de luptă se întreaptă către orașul Harkov

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 5:40 „Se aud avioane de luptă peste Belgorod, îndreptându-se posibil spre Harkov”, transmite Frederik Pleitgen, corespondent CNN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Explozii în Kiev, Odesa, Harkov și în estul Ucrainei

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 5:10: În capitala Kiev s-au auzi cel puțin cinci explozii puternice, joi dimineața, după ce Rusia a început ofensiva în Ucraina, potrivit CNN. De asemenea, explozii s-au auzit și în Harkov, Mariupol dar și în Odesa relatează presa ucraineană.

Potrivit forțelor ucrainene de la frontiere, pe întreaga linie a frontului din est au loc atacuri de artilerie.

Trupe rusești ar fi intrat și prin sud, dinspre Crimeea. Acolo, un post de trecere al frontierei ar fi fost atacat de ruși.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Explozii puternice în Mariupol. Sursa: ZN UA

Putin a anunțat o operațiune militară în Ucraina: Este teritoriul nostru

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 4:50 Președintele rus Vladimir Putin a avut un discurs joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), în care a declarat că „toate analizele arata că confruntarea Rusiei cu aceste forțe este de neevitat”.

„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

„Planul nostru nu este să ocupăm Ucraina”, a mai spus Putin.

Ucraina a închis spațiul aerian pentru aviația civilă

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 04:20 - Ucraina a închis spațiul aerian pentru aviația civilă. Autoritățile de la Kiev au emis „Notice to Air Missions” - o notificare prin care zborurile civile sunt suspendate. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pentagon: Rusia este gata să înceapă invazia

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 03:17 Statele Unite afirmă că o invazie la scară largă a Rusiei în Ucraina este iminentă, iar trupele ruse și forțele separatiste care înconjoară țara sunt în poziție de atac.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, le-a spus jurnaliștilor că forțele ruse continuă să se strângă tot mai aproape de graniță.

„Sunt pregătite. Pot ataca în orice moment... cu o forță militară semnificativă”, a spus Kirby.

Și secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că se așteaptă ca Rusia să invadeze Ucraina înainte de lumina zorilor, dar că vede în continuare o șansă „de a se evita o agresiune majoră”.

Reuters: Cel puțin 5 explozii în orașul Donețk

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 02:45 Cel puțin cinci explozii s-au auzit în această noapte în orașul Donețk, scrie Reuters, citând un martor de la fața locului.

Imediat după explozii, patru camioane militare au fost observate îndreptându-se spre scena exploziilor.

Cu doar câteva ore mai devreme, Kremlinul anunțase că cele două regiuni separatiste i-au cerut ajutorul în fața „agresiunii armatei ucrainene”.

Citește și: Blinken: Rusia își așază trupele pentru o invazie completă a Ucrainei din nord, est și sud

OSCE: Observatori hărțuiți de milițiile separatiste

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 02:33 Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a declarat că membrii misiunii ei din estul Ucrainei au fost amenințați și hărțuiți miercuri de milițiile din autoproclamata Republică Populară Lugansk, scrie CNN.

Potrivit OSCE, echipa de observatori a fost „abordată de doi membri înarmați ai acestor formațiuni” la circa 10 kilometri de linia de contact care desparte forțele separatiste de cele ucrainene, în momentul în care se pregăteau să lanseze o dronă de observare.

„Membrii patrulei au văzut și un al treilea individ, îmbrăcat în uniformă cu steagul Federației Ruse pe umăr”, a arătat OSCE.

La o altă locație, „membrii patrulei au văzut o Lada verde care s-a apropiat în viteză, cu doi bărbați înarmați ai formațiunilor armate (termenul folosit de OSCE pentru milițiile separatiste – n.r.), care strigau la membrii patrulei și amenințau că distrug drona”.

La a treia locație, unul dintre separatiști „și-a încărcat arma. Altul a luat cu forța telecomanda dronei”. Drona a fost pierdută, a mai precizat OSCE.

Ucraina s-a deconectat total de la sistemul energetic din Rusia și Belarus

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 02:07 Ucraina s-a deconectat total de la sistemul energetic din Rusia și Belarus. Deconectarea fusese anunțată din timp, ca urmare a intenției Ucrainei de a trece de la sistemul sovietic de interconectare la cel european, însă are loc în contextul unei potențiale invazii rusești.

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 02:00 Consiliul de Securitate al ONU se va reuni în această noapte într-o ședință de urgență. Ședința a fost convocată la solicitarea Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Noi imagini cu convoaie militare rusești în Donbas

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 01:40: Forțele navale ucrainene din Odesa au fost puse în stare de alertă. Între timp, pe rețelele sociale apar în continuare imagini cu tancuri și convoaie militare rusești care trec prin Donbas.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rusia închide spațiul aerian la granița cu Ucraina

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 01:20 Rusia a închis spațiul aerian pentru aviația civilă de-a lungul frontierei sale cu zona de nord-est a Ucrainei.

Măsura este impusă de autorități până la data de 18 mai.

avioane spatiu aerian rusesc
Sursa: CNN

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zelenski, discurs după miezul noptii, în pragul invaziei: Ne vom apăra

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 01:10 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut un discurs în limba rusă, după miezul nopții, în care a făcut un apel la pace, arătând că de pe urma unui război vor avea de suferit și ucrainenii, dar și rușii. El a spus că, în caz de atac, Ucraina este gata să se apere.

„Nu avem nevoie de război, nici rece, nici fierbinte, nici hibrid. Dar dacă vor încerca să ne ia libertatea, viața noastră, viață copiilor, ne vom apăra. Dacă ne atacați, ne veți vedea fețele, nu spatele”, a spus Zelenski.

„Nu suntem singuri, ne susțin multe țări, pentru că discuția este despre pace, despre drept internațional, dreptul fiecăruia, fără amenințări”, a mai spus președintele Ucrainei.

Mesajul său a fost unul adresat poporului rus.

„Ma adresez către cetățenii ruși ca cetățean al Ucrainei, ne despart 2000 de km de graniță. (...) Adevărul consta în faptul ca trebuie sa ne oprim, până nu e târziu, dacă autoritățile ruse nu vor sa stea la masă cu noi, ei vor vrea sa stea la masă cu voi. Totul depinde doar de voi, cetățenii Federației Ruse”, le-a transmis acesta. 

zelensky
Președintele Ucrainei a transmis un mesaj în limba rusă. Foto: Captură video

Primarul Kievului declară stare de urgență

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 00:47 Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat stare de urgență pentru capitala Ucrainei, începând cu miezul nopții.

Într-un mesaj postat pe canalul său oficial de Telegram, primarul a anunțat că „a fost înființat un cartier general operațional pentru a coordona acțiunile puterii executive, ale comandamentului militar și ale agențiilor de aplicare a legii”.

Starea de urgență ar putea include, dacă este necesar, interdicții de circulație, un regim special de intrare și ieșire din oraș și restricții de circulație a vehiculelor.

Kliciko a spus că măsurile vor include, de asemenea, „întărirea protecției ordinii publice și a facilităților care asigură viața orașului”, precum și interzicerea evenimentelor și a protestelor și a „producerii și distribuirii de materiale informative care ar putea destabiliza situația”.

„Recruților și rezerviștilor militari le este interzis să-și schimbe locuința fără a anunța autoritățile”, se mai spune în mesaj.

Pentagon: „Credem că forțe rusești suplimentare se deplasează în acea regiune”

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 00:30 Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus miercuri seara că SUA cred că în regiunea Donbas din estul Ucrainei intră mai multe trupe rusești.

„Credem că forțe rusești suplimentare se deplasează în acea regiune, nu dincolo de acea regiune, din ceea ce am văzut”, a spus el, potrivit CNN.

„Nu putem confirma numărul și capacitățile lor, dar credem cu tărie că acest lucru se întâmplă”, a spus Kirby.

El a adăugat că trupele rusești continuă să se adune la graniță și că sunt pregătite să intre în Ucraina dacă Vladimir Putin ordonă o invazie pe scară largă.

„Credem că sunt pregătite”, a adăugat oficialul.

Kirby a mai spus că trupele rusești sunt pregătite să atace „în orice moment” și că, dacă Putin decide o invazie la scară largă, aceasta „nu va fi lipsită de vărsare de sânge”.

„Va fi suferință, vor fi sacrificii. Și pentru toate acestea el va fi de vină, pentru că va fi alegerea lui”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„Din păcate, nu am văzut nicio indicație că este dispus să detensioneze situația, să trimită acele trupe înapoi acasă și să ajungă la o soluție diplomatică serioasă. Fiecare indiciu pe care îl vedem este exact opusul”, a spus Kirby.

Coloană de vehicule militare din Crimeea, în drum spre Ucraina

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 00:25 O coloană de vehicule militare lungă de 7 kilometri se îndreaptă din Crimeea spre punctul de trecere a frontierei Kalanchak, în sudul Ucrainei, potrivit unor imagini postate pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aeroportul Harkov a fost închis temporar

ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 00:12 Aeroportul Internațional Harkov a fost închis complet de miercuri seară, de la ora 20:35, până joi dimineață, la ora 08:35, a anunțat presa de la Kiev.

Harkov este al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, situat la doar 40 de kilometri de granița cu Rusia. De asemenea, orașul este un puternic centru industrial, cu fabrici de tancuri, avioane și tractoare. 


Magazinele din Mariupol, golite de marfă și închise

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 23:15 Tensiunea în orașul-port Mariupol, situat în sud-estul Ucrainei, a început să crească miercuri, după ce Occidentul a anunțat că Rusia pregătește o invazie iminentă a Ucrainei. Tot miercuri a fost filmată o coloană de tancuri care părea să se îndrepte în această direcție.

Miercuri seară au apărut imagini cu magazine de electronice și electrocasnice pe punctul de a se închide, după ce rafturile fuseseră golite de marfă. Unii locuitori ai orașului spun deja că au decis să plece împreună cu familiile.

Mariupol este principalul port al Ucrainei la Marea Azov și punctul de plecare a transporturilor de cereale ale țării, Ucraina fiind unul dintre cei mai mari exportatori mondiali.

Citește și: Aurescu, despre avertismentele privind posibila invadare a Ucrainei: Avem și noi astfel de informații. Sperăm să nu se întâmple

Liderii republiciilor separatiste cer ajutorul lui Putin

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 23:00 Liderii celor două republici recunoscute de Moscova i-au cerut președintelui rus Vladimir Putin să le acorde „ajutor pentru contracararea agresiunii militare din partea Ucrainei” și acuză un „genocid” în zonă, potrivit unor adrese oficiale, publicate miercuri de agenția rusă de știri TASS.

Ambele adrese sunt datate 22 februarie.

cerere ajutor putin
Cerere de ajutor trimisă de liderrii republicilor separatiste către Moscova. Sursă foto: TASS

Kuleba acuză noi înscenări din partea Rusiei

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 22:43 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a vorbit despre o nouă posibilă provocare din partea Rusiei, la o fabrică de produse chimice dintr-un oraș în Crimeea.

„Relatări îngrijorătoare din Crimeea, unde întreg schimbul de noapte de la fabrica de produse chimice Titan din Armiansk a fost evacuat. Aceasta ar putea fi o nouă provocare înscenată de Rusia. Moscova pare să nu aibă limite în încercările de a crea pretexte false pentru o agresiune”, a scris Dmitri Kuleba pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Parlamentul de la Kiev a votat starea de urgență

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 22:03 Parlamentul ucrainean a votat miercuri seară aprobarea stării de urgență, transmite The Guardian. 

Decretul de instaurare a stării de urgență va intra în vigoare la miezul nopții și va dura 30 de zile.

Un total de 335 de deputaţi au votat pentru această măsură propusă de preşedintele Volodimir Zelenski şi susţinută în cursul zilei de către Consiliul Naţional de Securitate.

Oleksii Danilov, secretar al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, le-a cerut parlamentarilor să voteze în favoarea acestei măsuri pentru „menţinerea ordinii publice” şi „prevenirea oricărei tentative” de destabilizare şi a unei lovituri de stat.

„Situaţia nu este uşoară, dar este complet sub control”, a dat asigurări oficialul ucrainean.

În cursul zilei, Danilov a indicat că starea de urgenţă va permite autorităţilor „să consolideze protecţia” ordinii publice şi a infrastructurilor strategice, „să limiteze circulaţia transportului”, să intensifice verificarea vehiculelor şi a documentelor cetăţenilor.

„Aceasta nu va avea un impact radical asupra vieţii cotidiene” a ucrainenilor, a precizat el.

Citește și: Aurescu, după avertismentul lui Medvedev privind prețul gazelor: Cel mai mare exportator de gaz în Europa nu mai e Rusia, ci SUA

Biden anunță sancțiuni împotriva companiei care a construit Nord Stream 2 

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 21:35 Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri sancţiuni împotriva companiei responsabile cu exploatarea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, potrivit unui comunicat de la Casa Albă.

„Astăzi am ordonat administraţiei mele să impună sancţiuni împotriva Nord Stream 2 AG şi a managerilor săi”, este citat Joe Biden în comunicat.

„Aceste măsuri sunt încă un pas al primei tranşe de sancţiuni ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina”, a mai arătat președintele SUA.

SUA au anunţat marţi un prim pachet de sancţiuni economice menite să taie accesul Rusiei de la finanţări occidentale, avertizând totodată că măsuri suplimentare „sunt pe masă” în cazul unei „escaladări” ruse în Ucraina.

Citește și: Țara în care miliardarii ruși își țin banii anunță că nu dorește să impună sancțiuni Kremlinului

Oficial american: Trupele rusești „sunt gata să pornească, dacă primesc ordinul”

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 21:15 Rusia a mutat aproape 100% din trupe într-o poziție pregătită pentru invazie, a spus un înalt oficial american al apărării, citat de The Guardian.

Oficialul nu a putut confirma dacă în zona Donbasului au fost mutate trupe suplimentare.

„Sunt practic gata să pornească, dacă primesc ordinul”, a spus oficialul despre la cei 150.000 de soldați ruși care se află la granițele Ucrainei.

Citește și: Reuters: Două convoaie cu tancuri și echipamente militare fără însemne se îndreaptă spre orașul Donețk

Old military equipment
Foto: Profimedia

Aurescu: Rămânem uniţi împotriva agresiunii

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 19:46 România salută pachetul de sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană în contextul tensiunilor Rusia - Ucraina, a spus ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a subliniat că blocul comunitar este unit împotriva agresiunii.

„România salută adoptarea pachetul de sancţiuni UE aplicate unor oficiali ruşi, unor membri ai Dumei de Stat şi altor entităţi, bănci şi societăţi comerciale. Este primul pas de a impune costuri pentru Rusia, care a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei,” a scris Aurescu pe Twitter.

Citește și: Ambasadorul SUA la ONU: O invazie a Ucrainei s-ar putea solda cu până la cinci milioane de refugiați

Premierul Letoniei spune că Rusia a transferat trupe şi tancuri în regiunile separatiste din Ucraina

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 19:26 Premierul Letoniei, Arturs Krisjanis Karins, a declarat miercuri că a primit informaţii că armata rusă ar fi transferat efective militare şi tancuri în zone din regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

Citește și: Bogdan Aurescu: România salută adoptarea sancţiunilor UE pentru Rusia. Rămânem uniţi împotriva agresiunii

Stoltenberg: Rusia încearcă să rescrie întreaga arhitectură de securitate globală

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 19:16 „Sunt multe în joc în criza de astăzi. Riscul de conflict este real. Rusia folosește forța și ultimatumurile nu numai pentru a redesena granițele în Europa, ci și pentru a încerca să rescrie întreaga arhitectură de securitate globală”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 19:15  Statele Unite au emis un nou avertisment către guvernul ucrainean că cele mai recente informații indică o invazie rusă iminentă, la scară largă, potrivit oficialilor ucraineni, americani și occidentali citați de CNN.

Noua avertizare a fost transmisă marți dimineața, potrivit a trei dintre surse citate de postul TV.

Un înalt oficial ucrainean a declarat că Ucraina nu a verificat informațiile și a remarcat că Statele Unite au emis avertismente similare înainte pentru atacuri care în cele din urmă nu s-au materializat.

Aliații NATO au primit un avertisment similar, potrivit unui oficial militar al NATO, care a avertizat că „nimeni nu știe sigur” ce va face Putin.

Informația vine în condițiile în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut instituirea stării de urgență în toată țara începând cu miezul nopții, în Ucraina.

Un punct de îngrijorare este principalul oraș din nord-estul țării, Harkov, potrivit unui înalt oficial ucrainean și al unui oficial occidental familiarizat cu serviciile de informații. Ministrul de externe ucrainean a declarat marți că nu există planuri de evacuare a orașului.

„Nu avem astfel de planuri”, a spus Dmiro Kuleba în timpul unei conferințe de presă la Washington, alături de secretarul de stat al SUA Antony Blinken.

Atac cibernetic masiv în Ucraina

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 17:39 Un nou atac cibernetic masiv a vizat astăzi site-urile guvernamentale din Ucraina. De altfel, existau alerte în această privință încă de la începutul săptămânii. Atacul a lovit siteul Parlamentului, ale mai multor ministere, inclusiv cel al Ministerului de Externe, și ale serviciului de informații.

De altfel, Uniunea Europeană a anunțat marți că își activează echipa de reacţie rapidă la atacuri informatice, pentru a ajuta Ucraina să facă faţă acţiunilor ostile ale Rusiei.

Summit de urgență al liderilor europeni

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 17:38 Liderii UE urmează să se întâlnească pentru un summit de urgență joi seară. Cei 27 de șefi de stat și de guvern vor dezbate cum să răspundă în continuare agresiunii ruse.

„Folosirea forței și a constrângerii pentru a schimba granițele nu-și are locul în secolul XXI. Convoc un Consiliu European special mâine la Bruxelles pentru a discuta cele mai recente evoluții legate de Ucraina și Rusia”, a scris pe Twitter președintele Consiliuluii, Charles Michel.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: UE a anunțat sancțiunile pentru Rusia. Se află pe listă și șeful armatei, „bucătarul lui Putin", vedete tv și mai multe bănci

Reacția Rusiei la sancțiunile occidentale

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 17:20 Ministerul de Externe din Rusia a anunțat miercuri că va riposta „puternic” şi „dureros” la sancţiunile impuse de Statele Unite după recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

„Nu trebuie să existe niciun dubiu că va fi o ripostă puternică la sancţiuni, nu neapărat simetrică, dar bine calculată şi dureroasă pentru partea americană", a transmis miercuri Ministerul de Externe de la Moscova într-un comunicat pe site-ul instituției.

Pe de altă parte, liderul autoproclamatei republici Doneţk, Denis Puşilin, a declarat miercuri că mobilizarea militară îşi accelerează ritmul pentru a contracara „agresiunea” ucraineană.

Zelenski cere Rusiei garanţii de securitate

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 17:15 Ucraina doreşte garanţii de securitate din partea Rusiei, ca un pas către încheierea confruntării între cele două ţări, a spus miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Pe de altă parte, jumătate dintre ruși cred că ar fi corect ca țara lor să folosească forța militară pentru a împiedica Ucraina să adere la NATO, potrivit unui sondaj CNN. Doar un sfert spun că un astfel de scenariu ar fi greșit.

Citiți și: Suspendarea Nord Stream 2 nu afectează preţurile gazelor, susține vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene

Rusia a început evacuarea diplomaților din Ucraina. Drapelul rus a fost coborât de pe clădirea ambasadei din Kiev

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 15:50 Rusia a început miercuri evacuarea personalului său diplomatic din Ucraina, ţară care acuză Moscova în continuare că pregăteşte o invazie, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ambasadei ruse la Kiev, Denis Golenko, a răspuns afirmativ agenţiei France Presse când a fost întrebat dacă evacuarea este în desfăşurare.

Drapelul rus a fost deja coborât de pe sediul misiunii diplomatice ruse şi mai multe persoane au fost văzute ieşind cu bagaje.

Diplomatul rus menţionat a spus că mai multe ambasade occidentale şi-au evacuat şi ele o parte a personalului diplomatic, iar Moscova a decis să procedeze la fel în mod „temporar”.

Rusia a anunţat marţi că îşi va evacua ambasada şi consulatele generale din Ucraina, acuzând autorităţile locale că nu mai garantează securitatea personalului acestora.

Decizia survine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaştere a celor două provincii separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, iar parlamentul de la Moscova a autorizat desfăşurarea de trupe ruseşti în acele provincii.

În acest timp, Kievul şi occidentalii continuă să acuze Moscova că pregăteşte o ofensivă militară de anvergură împotriva Ucrainei.

Mai multe state occidentale şi-au evacuat în ultimele săptămâni familiile diplomaţilor din Ucraina ori şi-au mutat ambasadele de la Kiev la Lvov, oraş situat în vestul Ucrainei şi considerat a fi un loc mai sigur în eventualitatea unui atac al Rusiei.

Citește și Șeful Armatei Rusiei, „bucătarul lui Putin", vedete de televiziune și bănci controlate de Putin, puse pe lista de sancțiuni a UE

Tancuri rusești în apropiere de Mariupol

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 14:10 O coloană de tancuri care poartă steagurile regiunilor separatiste din Donbas și pe cel al Rusiei se îndreaptă spre Mariupol, principalul port ucrainean de la Marea Azov. Orașul se află sub controlul forțelor guvernamentale ale Ucrainei.

Citește și Liderul autoproclamatei republici Donețk spune că ritmul mobilizării militare s-a accelerat

Orașul-port cu aproape 500.000 de locuitori din regiunea Donețk din estul Ucrainei a fost controlat pentru scurt timp de rebelii proruși în 2014.

Imaginile cu coloana de tancuri au fost publicate pe rețelele sociale și nu au fost confirmate oficial.

La doar 20 km de linia frontului, orașul-port strategic Mariupol este printre zonele cele mai expuse riscului unei invazii.

Sursa: Ucraina 24/7

Citește și Rusia a cumpărat 45.000 de saci pentru cadavre, anunță Serviciul de Securitate din Ucraina

Kuleba cere Occidentului să crească presiunea asupra lui Putin: „Trebuie lovită economia și anturajul lui”

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 13:00. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, spune că Occidentul trebuie să mărească presiunea asupra lui Vladimir Putin pentru a opri „agresiuni viitoare”.

Într-o postare pe Twitter, șeful diplomației ucrainene spune că sancțiunile trebuie să lovească dur economia și anturajul lui Vladimir Putin pentru a-l opri pe acesta – „Trebuie să lovim mai mult, mai tare, să lovim acum”, a scris Kuleba.

„Pentru a opri agresiunile viitoare ale lui Putin, cerem partenerilor noștri să impunăm mai multe sancțiuni asupra Rusiei, acum. Primii pași decisiv au fost făcuți ieri, și suntem recunoscători. Dar presiunea trebuie să crească pentru a-l opri pe Putin. Trebuie lovită economia și anturajul lui. Trebuie să lovim mai mult, mai tare și să lovim acum”, se arată în postarea în limba engleză a lui Dmitro Kuleba, pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Stare de urgență în Ucraina

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 12:50: Consiliul Național pentru Securitate și Apărare din Ucraina a decis instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura urmează să fie ratificată de Parlament.

Potrivit Reuters, secretarul Consiliul Național pentru Securitate și Apărare, Alexie Danilov, spune că măsura va putea fi prelungită cu 30 de zile.

Citește și Ocuparea Kievului este „foarte probabil” să intre în planurile lui Putin de a invada Ucraina, anunță șefa diplomației britanice

China critică sancțiunile occidentale împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 12:40: China a criticat sancțiunile occidentale împotriva Rusiei pentru agresiunea Ucrainei și a spus că nu va urma exemplul, spunând despre măsuri că nu sunt „o modalitate eficientă de a rezolva probleme” și precizând că „se opune întotdeauna oricăror sancțiuni unilaterale ilegale”.

China's FM Spokeperson Holds Press Conference in Beijing, China
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez a declarat că sancțiunile nu sunt niciodată modalitatea fundamentală și eficientă de a rezolva problemele. Foto: Profimedia Images

Parlamentul ucrainean a aprobat sancțiuni împotriva deputaților ruși. Civilii vor avea dreptul să poarte arme de foc

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 12:27 Rada Supremă, parlamentul ucrainean, a aprobat miercuri impunerea de sancţiuni împotriva a 351 de cetăţeni ruşi, printre care deputaţii care au votat pentru recunoaşterea independenţei teritoriilor controlate de separatişti şi trimiterea de trupe ruse în estul Ucrainei, informează Reuters.

Sancţiunile vizează aproape toate tipurile de activităţi, interzicând intrarea pe teritoriul Ucrainei, accesul la bunuri, capital, proprietăţi, autorizaţii de afaceri.

Consiliul de securitate urmează să valideze sancţiunile, conform Agerpres.

De asemenea, Rada Supremă a votat, în primă lectură, proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc.

Ucraina a început recrutarea rezerviștilor

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 11:20 Ucraina a început de miercuri să recruteze rezerviștii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, în urma unui decret al președintelui Volodimir Zelenski, au anunțat forțele armate într-un comunicat. Perioada maximă de serviciu militar este de un an, informează Reuters.

Zelenski a spus marți că va introduce recrutarea rezerviștilor, dar a exclus o mobilizare generală după ce Rusia a anunțat că va muta trupe în estul Ucrainei.

profimedia-soldat ucrainean
Durata serviciului militar va fi de cel puțin un an. Foto: Profimedia Images

Citește și Vicepreședinta Comisiei Europene: Putin trebuia să fie primul pe lista de sancțiuni

Reuters: SUA ar putea interzice exporturile de tehnologie folosită în economia și armata Rusiei

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 11:00 Dacă Rusia continuă să invadeze Ucraina, administrația Biden ar putea priva țara de mai multe tipuri de tehnologie și bunuri americane și străine, folosite la produse precum electronice și calculatoare comerciale și semiconductori și componente pentru aeronave, au declarat, pentru Reuters, oameni familiari cu această chestiune.

Președintele Joe Biden ar putea face acest lucru prin extinderea listei de bunuri care necesită licențe din SUA, înainte ca furnizorii să le livreze către Rusia. Administrația președintelui SUA ar refuza astfel aceste licențe, potrivit surselor citate de Reuters.

Măsurile sunt parte a unei serii de penalizări care sunt impuse la controlul exporturilor pe care SUA le-a pregătit pentru a afecta economia Rusiei, luând în vizor bunuri precum lasere și echipament de telecomunicații până la echipament maritim.

Pachetul, care încă era ajustat în weekend și s-ar putea modifica, ar putea fi introdus chiar și în contextul în care unii oficiali de la Casa Albă au promis să evite consumatorul rus de la brutul penalizărilor.

În cadrul schimbărilor propuse în pachetul de controale la exporturile din SUA, aplicațiile pentru licențe ar urma să fie revizuite cu un standard strict de „politică a anulării”, ceea ce înseamnă că doar în cazuri rare le va aproba administrația.

De asemenea, companiile rusești listate ca fiind așa-ziși utilizatori militari finali pentru presupusele legături cu armata rusă, inclusiv un număr mic de producători aviatici, vor fi adăugați pe o listă neagră comercială cunoscută drept lista entităților. Aceasta ar mări aria de bunuri pentru care companiile ar trebui să obțină licențe.

Kievul le cere ucrainenilor să părăsească „imediat” Rusia

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 10.50: Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a lansat miercuri un apel către cetăţenii ucraineni să părăsească Rusia cât de repede posibil din cauza riscului escaladării militare cu Moscova, relatează France Presse.

„MAE recomandă cetăţenilor ucraineni să se abţină de la orice fel de călătorie în Rusia, iar cei care se află deja acolo să părăsească imediat teritoriul” Federaţiei Ruse, a transmis diplomaţia ucraineană într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Vladimir Putin: Interesele cetățenilor noștri nu sunt negociabile

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 09:20 Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat miercuri asupra caracterului „nenegociabil” al intereselor şi securităţii ţării sale, a elogiat capacităţile militare ale statului rus, dar s-a declarat totodată pregătit să găsească „soluţii politice” la criza actuală cu Ucraina, relatează France Presse.

„Ţara noastră este în continuare deschisă unui dialog direct şi onest pentru găsirea unor soluţii diplomatice la cele mai complexe probleme”, a declarat Putin într-un discurs televizat cu ocazia Zilei apărătorului Patriei, conform Agerpres.

„Cu toate acestea, interesele şi securitatea cetăţenilor noştri nu sunt pentru noi negociabile”, a continuat Putin, care cere Occidentului garanţii, cum ar fi promisiunea că Ucraina nu va fi integrată vreodată în NATO sau încetarea consolidării Alianţei Nord-Atlantice la frontierele ruse.

Menţionând ca ameninţări pentru Rusia „relaxarea sistemului de control asupra armamentelor” şi „activităţile militare ale NATO”, preşedintele rus a apreciat din nou că îngrijorările ţării sale rămân „fără răspuns” din partea Occidentului.

Vladimir Putin a promis de asemenea să continue dezvoltarea capacităţilor armatei şi ale flotei ruse, „tehnologii digitale avansate” şi inteligenţa artificială, precum şi aşa-numitele arme „hipersonice”.

Rusia a dezvoltat în ultimii ani rachete hipersonice pe care le-a prezentat ca fiind „invincibile”, deoarece sunt capabile să depăşească orice scut antirachetă existent la ora actuală. De asemenea, Moscova este acuzată cu regularitate de atacuri cibernetice de amploare şi campanii de dezinformare împotriva adversarilor săi.

Japonia impune sancțiuni Rusiei

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 08:10. Japonia impune sancțiuni Rusiei din cauza acțiunilor sale în Ucraina, a declarat miercuri premierul Fumio Kishida, care a calificat acțiunile Moscovei drept o încălcare inacceptabilă a suveranității ucrainene și a dreptului internațional, scrie Reuters.

profimedia-Kishida
Premierul Japoniei Fumio Kishida. Foto: Profimedia Images

Sancțiunile Japoniei includ interzicerea emiterii de obligațiuni emise de Rusia în Japonia și înghețarea conturilor unor persoane din Rusia, precum și restricționarea călătoriilor în Japonia, a declarat Kishida.

"Acțiunile Rusiei aduc în mod clar atingere suveranității Ucrainei și contravin dreptului internațional. Criticăm încă o dată aceste acțiuni și îndemnăm cu tărie Rusia să revină la discuții diplomatice. Situația rămâne destul de tensionată și vom continua să o monitorizăm îndeaproape", a spus el.  

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 07:40 - Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat o "serie de sancţiuni" economice împotriva Rusiei "până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită".

În special, Canada va "interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe" cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk și va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea "deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite.

În plus, voi fi impuse "sancţiuni suplimentare" băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada "va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea", a adăugat el.
"Este absolut inacceptabil că Rusia a invadat din nou Ucraina", a susținut Justin Trudeau

Blinken anulează întâlnirea cu Lavrov. Franța a luat o decizie asemănătoare

ACTUALIZARE 23 FEBRUARIE 00:40 - Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a anunţat, marţi seară, că a decis anularea întâlnirii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, din cauza acţiunilor Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit CNN.

O reacție asemănătoare a avut și Franţa, care a transmis că Vladimir Putin „nu mai onorează semnătura Rusiei”, iar Ministerul de Externe de la Paris a decis anularea discuţiilor cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Zelenski a ordonat mobilizarea rezerviștilor

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 23:05 - Președintele Volodimir Zelenski a făcut o scurtă declarație publică în care a anunțat că a ordonat mobilizare a rezerviștilor pentru o perioadă, dar a exclus o mobilizare generală după ce Rusia a anunțat că va muta trupe în estul Ucrainei, potrivit Reuters.

volodimir zelenski in donbas24586cc75394aae6ee935868767139dc_1638797265
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski Foto: President.gov.ua

Șeful statului ucrainean a anunțat, de asemenea, un summit al liderilor Ucrainei, Germaniei și Turciei.

Zelenski a spus că urmărește în continuare căi diplomatice de ieșire din criză și a salutat dorința Turciei de a participa la discuțiile multilaterale, dar a spus că Ucraina nu va ceda niciun teritoriu Rusiei.

Adresându-se națiunii după o întâlnire cu partidele parlamentare, Zelenski a anunțat un program de „patriotism economic” care include stimularea producției locale și reducerea taxei pe valoarea adăugată la carburanți.

Citește și: Joe Biden: „Cine Dumnezeu crede Putin că-i dă dreptul să declare așa-zise noi state pe teritoriul vecinilor săi?”

Mircea Geoană: Grupul de luptă NATO din România ar putea deveni operațional mai repede

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 22:00 Rusia a făcut doar un prim pas într-un plan mult mai amplu, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, Alianța se așteaptă ca Rusia să își continue mișcările de trupe. Într-un interviu Exclusiv pentru Digi24, Geoană a spus că din această cauză NATO va trimite mai mulți militari în Europa de Est, iar grupul de luptă din România va fi operaționalizat mai rapid.

Joe Biden: „Acesta este începutul unei invazii a Rusiei în Ucraina”

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 22:00 Președintele american Joe Biden a anunțat un pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. 

Joe Biden gesticulează
Joe Biden a anunțat sancțiunile SUA împotriva Rusiei. Foto: Profimedia Images

„Instituim sancţiuni ample asupra datoriilor suverane ruse. Aceasta înseamnă că tăiem finanţarea occidentală pentru guvernul rus”, a spus el.

Biden a adăugat că recunoașterea independenței celor două teritorii separatiste din Ucraina este „începutul unei invazii a Rusiei”.

Citește și: Biden a anunțat sancțiunile SUA pentru Rusia: „Ei împart câștigurile corupte ale politicilor Kremlinului, vor împărți și pierderile”

UE anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 20:35 Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit marți să sancționeze mai multe persoane și entități din Rusia, după ce Moscova a recunoscut două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk.

Rusia își evacuează diplomații din Ucraina

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 19:35 Rusia va evacua personalul ambasadei din Ucraina în viitorul apropiat, a anunțat Ministerul rus de Externe.

„Măsura este pentru a le proteja viețile și a-i ține în siguranță”, a precizat ministerul citat de CNN.

Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a spus că cea mai bună decizie pe care ar Ucraina să o ia ar fi să renunțe la cererea de aderare la NATO și să-și păstreze neutralitatea.

Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 18:20 Consiliul Federației Ruse a aprobat, marți, cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk. Președinta camerei superioare a Parlamentului rusesc Valentina Matvienko a spus că cererea lui Putin a fost aprobată și că trupele vor avea rolul de menținere a păcii.

„Numărul total de formațiuni ale forțelor armate ale Federației Ruse, zonele lor de operare, sarcinile lor, perioada de ședere în afara teritoriului Federației Ruse sunt stabilite de Președintele Federației Ruse în conformitate cu Constituția Federația Rusă”, se arată în decretul aprobat de parlamentarii ruși. 

Marea Britanie: Criza din Ucraina s-ar putea prelungi cu luni de zile din cauza Rusiei. „Nu există nicio dovadă a retragerii rușilor”
Foto: Profimedia Images

Stoltenberg: „Moscova a trecut de la încercări ascunse de destabilizare la acțiuni militare deschise”

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 18:05 Principalele declarații ale lui Jens Stoltenberg după reuniunea de urgență a NATO:

  • Ce se întâmplă acum este o escaladare serioasă din partea Rusiei. Afectează orice șansă de a găsi o soluție la conflict.
  • Rusia subminează suveranitatea integritatea Ucrainei.
  • Rusia a făcut exact ceea ce am avertizat - a crescut forța militară în jurul Ucrainei, iar recunoașterea celor două republici se adaugă la acest comportament amenințător.
  • Ce se întâmplă în Ucraina este o criză creată doar de Rusia.
  • Suntem solidari cu poporul ucrainean și guvernul său.
  • Vom continua să oferim Ucrainei un sprijin politic puternic, iar aliații furnizează echipamente pentru a ajuta Ucraina să se apere, precum și sprijin financiar susținut.
  • Facem apel la Rusia să detensioneze situația și să se angajeze în eforturi diplomatice. Altfel, vor exista sancțiuni și mai puternice, cu un preț și mai mare de plătit.
  • Este cel mai periculos moment pentru securitatea europeană din generația noastră.
  • Au promis că se vor retrage, dar au adus și mai mulți soldați.
  • Principala responsabilitate a NATO este să ne asigurăm că nu va exista niciun fel de agresiuni asupra unei țări a Alianței, de aceea am crescut prezența militară pe flancul estic.
  • Am crescut gradul de pregătire a forțelor NATO, dar nu le-am desfășurat în teren
  • Fiecare indiciu ne arată că Rusia planifică o invazie la scară largă în Ucraina.
  • Moscova a trecut de la încercări ascunse de a destabiliza Ucraina la acțiuni militare deschise.
  • Rusia a invadat deja Ucraina în 2014, când anexat penisnula Crimeea.
  • Nu vom compromite valorile și principiile noastre de bază, iar una din ele este ca fiecare țară să își aleagă propria cale.
  • Rusia are peste 150.000 de soldați în apropiere de Ucraina.
  • Aceste forțe sunt gata de luptă. Sunt trupe, dar și vehicule, tancuri, drone, sisteme pentru război electronic.
  • Lăudăm Ucraina pentru reținerea de a nu răspunde provocărilor repetate ale Rusiei.
  • Vom continua să cerem Rusiei să facă un pas în spate, nu să meargă înainte, cum a făcut în ultimele săptămâni.
Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: nato.int

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 17:50 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face declarații de presă la ora 18:00 după reuniunea de urgență a NATO pe tema conflictului din Ucraina.  

De asemenea, președintele american Joe Biden urmeză să facă declarații de presă la ora 21:00 despre acțiunile Rusiei în Ucraina. Casa Albă urmează să anunțe un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei după ce președintele Vladimir Putin a recunoscut cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, anunță CNN.

Reuniune de urgență a NATO

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 17:00 NATO a anunţat pentru marţi o reuniune de urgenţă cu cele 30 de state membre ale Alianţei şi cu reprezentantul Ucrainei, după recunoaşterea de către Rusia a celor două provincii separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va da o declaraţie de presă „la sediul NATO, în urma unei reuniuni extraordinare a Comisiei NATO-Ucraina”, a anunţat Alianţa.

Stoltenberg a avut marţi mai devreme o întâlnire cu ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau. '„O reuniune oportună cu ministrul de externe Zbigniew Rau, al preţiosului nostru aliat al NATO, Polonia, pentru a aborda consecinţele recunoaşterii de către Rusia a (provinciilor) Doneţk şi Lugansk din Ucraina. Aceasta este o încălcare deliberată a dreptului internaţional şi a acordurilor de la Minsk, care creşte dramatic tensiunile în Europa'”, a scris secretarul general al NATO pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În acest timp, la Moscova, viceministrul de externe rus Andrei Rudenko a anunţat că Rusia nu intenţionează deocamdată să desfăşoare trupe te teritoriul celor două republici separatiste pe care le-a recunoscut luni. Două decrete semnate luni de preşedintele rus Vladimir Putin ordonă Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei (să-şi asume) funcţiile de menţinere a păcii pe teritoriul” celor două provincii din estul Ucrainei.

Citește și Medvedev amenință Europa: Curând veți plăti 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 15:30 Consiliul Federaţiei (Senatul) Rusiei a ratificat, marţi, în unanimitate, tratatele de prietenie, cooperare şi asistenţă reciprocă cu republicile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, a căror independenţă a fost recunoscută, luni, de Rusia printr-un decret semnat de Vladimir Putin.

Între timp, în Lugansk au avut loc noi explozii la o termocentrală care asigură aprovizionarea cu apă caldă și căldură a regiunii. 

Sursa: Novina

Cu o zi în urmă, mai multe noduri de infrastructură critică din Donbas, estul Ucrainei, au fost distruse după ce au avut loc o serie de explozii. Serviciile secrete ucrainene spun că exploziile ar fi fost provocate chiar de separatiști. 

Oficialii americani și ucraineni avertizau că serviciile speicale ruse au plantat explozibil la obiective de infrastructură critică, pentru a avea un pretext al invaziei în Ucraina.

Citește și Putin: „Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina”

Kievul își recheamă reprezentantul diplomatic la Moscova

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 15:20 Ucraina l-a rechemat pentru „consultări” pe reprezentantul său diplomatic la Moscova, ca urmarea a deciziei lui Putin de a recunoaște independența separatiștilor pro-ruși din Donețk și Lugansk. Zelenski anunțase, anterior, că ia în calcul ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia. Kremlinul a spus că ruperea relațiilor diplomatice ar fi „un scenariu extrem de nedorit”. 

Cel mai înalt reprezentant diplomatic al Ucrainei în Rusia, „însărcinatul cu afaceri Vasil Pokotilp a fost rechemat în Ucraina pentru consultări”, a transmis Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

În acelaşi timp, Kremlinul a reacţionat la anunţul făcut anterior de preşedintele ucrainean, Volodmir Zelenski, care a declarat că urmează să examineze o solicitare primită din partea Ministerului de Externe privind ruperea relaţiilor cu Rusia.

Rusia a avertizat Ucraina împotriva unei ipotetice ruperi a relaţiilor diplomatice, drept răspuns faţă de recunoaşterea republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, întrucât ar fi un „scenariu extrem de nedorit”.

„Ruperea relaţiilor diplomatice ar reprezenta un scenariu extrem de nedorit, care va face totul mai complicat nu doar pentru state, ci şi pentru popoarele celor două ţări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Sute de politicieni și oficiali ai Kremlinului, precum și bănci și companii care au finanțat separatiștii pro-ruși - pe lista propusă a sancțiunilor UE

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 15:15 Sancțiunile Uniunii Europene asupra Rusiei ar putea include punerea a sute de politicieni și oficiali de stat pe liste negre, o interdicție a tranzacționării cu obligațiuni de stat și o interdicție a exporturilor în cazul entităților separatiste, au transmis, marți, oficiali și diplomați ai UE, potrivit Reuters.

Ambasadorii UE au căzut de acord în mod unanim, la o întâlnire de la Bruxelles, asupra principiului de impunere a sancțiunilor, după ce Rusia a recunoscut formal cele două regiuni secesioniste din estul Ucrainei.

Miniștrii de externe ai UE se vor întâlni mai târziu la Paris pentru a decide detaliile măsurilor.

„Decizia Federației Ruse de a recunoaște ca entități independente și să trimită trupe rusești în anumite zone din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk este ilegală și inacceptabilă. Încalcă legislația internațională, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, propriile angajamente internaționale ale Rusiei și escaladează criza.

Ambii președinți au salutat unitatea fermă a statelor membre și determinarea lor de a reacționa cu robustețe și viteză în fața acțiunilor ilegale ale Rusiei în strânsă coordonare cu partenerii internaționali.

O întâlnire informală a miniștrilor de externe din UE, prezidată de Înaltul Reprezentant, va avea loc astăzi la ora 16:00 (17:00, ora României – n.red.). Urmare a acesteia, un prim pachet de sancțiuni va fi pus pe masă în mod formal mai târziu în această după-amiază.

Actorii corespunzători se vor întâlni apoi să finalizeze pachetul fără întârziere.

Pachetul conține propunerile:

- să ia în vizor pe cei care au fost implicați în decizia ilegală;

- să ia în vizor băncile care finanțează armata rusă și alte operațiuni din acele teritorii;

- să ia în vizor abilitatea statului și guvernului rus de a accesa capital european și piețele și serviciile financiare, de a limita finanțarea politicilor agresive de escaladare;

- și de a lua în vizor comerțul din cele două regiuni separatiste din și spre UE, pentru a asigura că cei responsabili resimt clar consecințele economice ale acțiunilor lor ilegale și agresive.

UE este pregătită să adopte măsuri adiționale la o dată ulterioară, dacă este nevoie, în lumina evoluțiilor viitoare”, arată un comunicat al declarației comune a președinților Comisiei Europene și Consiliului European.

UE a spus în mod repetat că este pregătită să impună „consecințe masive” asupra economiei Rusiei, dacă Moscova invadează Ucraina, însă a avertizat că, având în vedere legăturile strânse ale UE în energie și comerț cu Rusia, vrea să aplice sancțiunile în faze.

„Trebuie să ne asigurăm că orice s-ar întâmpla, Rusia va simți durerea...pentru a ne asigura că Rusia nu are niciun stimulent de a merge mai departe”, a spus ministrul irlandez de externe, Thomas Byrne.

Potrivit CNN, propunerile ar urma să sancționeze 27 de persoane și entități, inclusiv politicieni, propagandiști, personal militar. Sancțiunile ar putea include și 351 de legiuitori ruși care au votat recunoașterea teritoriile și pe cei 11 care au propus-o, precum și instalarea trupelor rusești.

Comisia își îndreaptă atenția către măsuri care sunt asemănătoare sancțiunilor luate în Crimeea după anexarea acesteia de către Moscova în 2014, mai notează CNN.

Pachetul de sancțiuni ar putea include punerea pe lista neagră a UE a acelor membrii din camera inferioară a parlamentului din Rusia care au votat în favoarea recunoașterii independenței celor două regiuni separatiste, a spus un oficial european pentru Reuters.

Ambasadorii au mai discutat și sancționarea companiilor și băncilor implicate în finanțarea activităților separtiștilor din estul Ucrainei, a spus o sursă din Comisia Europeană, pentru Reuters.

Cele două regiuni ar putea fi scoase dintr-un acord comercial de liber schimb între UE și Ucraina, a adăugat sursa, pentru Reuters.

Nu toate cele 27 de state membre ale blocului comunitar au aceeași relație cu Rusia sau dependență de gazul rusesc, ceea ce ar putea complica adoptarea sancțiunilor.

Oficialii și diplomații europeni au spus că unele țări UE, inclusiv Austria, Ungaria și Italia, cei mai apropiați aliați ai Rusiei din blocul comunitar, ar prefera sancțiuni mai limitate ca răspuns la mișcarea lui Putin în estul Ucrainei.

Alții vor să vadă acum o serie mai amplă și dură de măsuri discutate în ultimele săptămâni în eventualitatea unei invazii a Rusiei în Ucraina. Statele baltice, centrale și din cele din Europa de est spun că sancțiunile dure ar trebui impuse imediat, având în vedere că Rusia își arată agresiunea militară față de Ucraina.

Premierul italian Mario Draghi, ai cărui stat se bazează pe mare parte din gazul rusesc, a declarat într-o conferință de presă la Roma că orice sancțiuni nu ar trebui să includă importurile de energie.

„Cum reacționăm ca Uniune Europeană ne va defini caracterul și într-adevăr viitorul Europei”, a spus vice-ministrul lituanian de externe Arnoldas Pranckevicius, într-o ședință la Bruxelles.

Sancțiunile „nu ar trebui să fie simbolice. Dacă vrem să descurajăm alte acțiuni din partea președintelui Putin, dacă vrem să stopăm începerea războiului, trebuie să mergem înainte cu măsuri serioase”.

Scholz: Nord Steam 2 nu poate continua

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, marți, că certificarea gazoductului Nord Stream 2 nu poate continua, având în vedere ultimele acțiuni ale Rusiei, potrivit BBC.

Conducta dintre Rusia și Germania a fost finalizată în septembrie anul trecut, dar nu este încă în funcțiune.

profimedia-olaf scholz
Cancelarul german Olag Scholz. Foto: Profimedia Images

Citește și Boris Johnson anunță că Rusia înclină spre o invazie totală în Ucraina. „Vom impune un pachet imediat de sancţiuni economice”

Duma de Stat a ratificat marți „tratatele de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” cu Donețk și Lugansk

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus - n.r.) a ratificat marţi aşa-numitele „tratate de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” între Federaţia Rusă şi autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, a căror independenţă a fost recunoscută luni de preşedintele rus Vladimir Putin, informează EFE, potrivit Agerpres.

Decizia a fost aprobată în unanimitate, notează EFE.

Mai devreme, marţi, „parlamentele” autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, au votat tot în unanimitate în favoarea ratificării tratatelor de prietenie şi cooperare cu Rusia, semnate de „liderii” lor luni cu şeful statului rus.

Citește și Rusia are dreptul de a construi baze militare în Donețk și Lugansk după recunoașterea independenței lor

Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.

Separatiștii cer Ucrainei să se retragă din întreaga regiune Donbas

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE  12:00 Republica Populară Lugansk va cere Ucrainei să retragă voluntar trupele din regiunea Lugansk, întrucât acest teritoriu, conform constituției LPR, aparține Lugansk, a declarat Dmitri Horoșilov, vicepreședintele parlamentului LPR, potrivit agenției Interfax. 

„În cadrul legislației republicilor noastre, există o lege privind frontierele de stat, care prevede clar că teritoriul Republicii Populare Lugansk este teritoriul fostei regiuni Lugansk. Trebuie să facem apel la Ucraina să-și retragă trupele în mod voluntar”, a declarat Horoșilov.

Acesta a amenințat că dacă Ucraina nu se va conforma, „se va lua o decizie care va permite stabilirea păcii și restabilirea integrității teritoriale”.

Citește și Ministrul ucrainean al Apărării: „Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere”

Sursa foto: CNN

UE va decide marți sancțiuni împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE  11:30 Uniunea Europeană urmează să anunțe, în după-amiaza zilei de marți, primele sancțiuni care vor fi impuse Rusiei ca rezultat al deciziei acesteia de a încălca dreptul internațional prin recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borrell.

Citește și Serghei Lavrov se declară neimpresionat de amenințarea Occidentului cu sancțiuni împotriva Rusiei

„În această dimineaţă am lucrat deja la pregătirea textului, iar după-amiază Consiliul va decide ce sancţiuni vor fi luate (...) Trebuie acţionat repede, adică în această după-amiază, aici, la Paris”, a precizat el, adăugând că sancţiunile vor fi adoptate „în unanimitate”.

Josep Borrell
Josep Borrell. Foto: Profimedia Images

Rusia spune că este pregătită să negocieze diplomatic cu SUA

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 09:45 Rusia a dat asigurări marţi că este în continuare „pregătită” de negocieri cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, care urmează să se întâlnească joi la Geneva cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, după recunoaşterea de către Moscova a regiunilor separatiste ucrainene proruse Lugansk şi Doneţk, relatează AFP.

„Chiar şi în cele mai dificile momente, noi spunem: suntem pregătiţi de procesul de negocieri, aşa că poziţia noastră a rămas aceeaşi (...) Suntem întotdeauna în favoarea utilizării diplomaţiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în comentarii difuzate pe Youtube.

Zelenski: Ucraina aşteaptă de la Occident un sprijin clar şi eficient în fața Rusiei

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 08:35 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat, marţi, într-discurs adresat naţiunii, o încălcare a „suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a Ucrainei după recunoaşterea independenţei celor două „republici” separatiste Donbas de către Moscova, de care el afirmă că „nu îi este frică”, scrie AFP.

„Ucraina consideră cele mai recente acte ale Rusiei o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului nostru”, a spus el, adăugând că ucrainenii sunt „pe pământul lor” şi „nu se tem de nimic sau de nimeni” şi nu vor ceda „nicio singură bucată din ţară”.

Pe de altă parte, el a declarat că aşteaptă pentru ţara sa un sprijin „clar” şi „eficient” de la aliaţii occidentali în faţa Rusiei, după ce Moscova a recunoscut „republicile” separatiste din estul Ucrainei.

„Aşteptăm un sprijin clar şi eficient de la partenerii noştri”, a spus Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

„Este foarte important să vedem acum cine este adevăratul nostru prieten”, a adăugat şeful statului ucrainean.

SUA vor anunța noi sancțiuni împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 22 FEBRUARIE 07:55 SUA se coordonează cu aliații și va anunța marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, dar care nu se vor aplica la nivel larg populației.

Oficiali din administrația Biden au spus că mișcarea lui Putin nu a declanșat un pachet mai larg de sancțiuni pe care SUA și aliații săi le-au pregătit în cazul în care Rusia invadează Ucraina, pentru că Rusia avea deja trupe în regiune.

Reuters nu a putut determina ce sancțiuni sau controale la export ar putea fi anunțate marți, însă administrația Biden a pregătit un pachet inițial de sancțiuni împotriva Rusiei care include interzicerea instituțiilor financiare americane de la procesarea tranzacțiilor în cazul marilor bănci din Rusia, au spus, în weeekend, oameni familiari cu această chestiune, pentru Reuters.

Măsurile au ca scop afectarea economiei Rusiei prin tăierea relațiilor bancare „corespondente” dintre băncile rusești luate în vizor și instituțiile financiare americane care permit plăți internaționale.

SUA se va folosi și de cel mai puternic instrument de sancțiuni împotriva anumitor indivizi și companii din Rusia prin plasarea lor pe lista Cetățenilor Special Desemnați (SDN), astfel înlăturându-i din sistemul bancar american și interzicându-le tranzacțiile cu americani și înghețând bunurile lor din SUA, au mai precizat sursele.

Zelenski: Ucraina are dreptul la apărare individuală și colectivă

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 02:00 Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că vrea soluționarea diplomatică a conflictului cu Rusia, însă „Ucraina are dreptul la apărare individuală și colectivă”.

Zelenski a susținut o declarație de presă după o ședință a Consiliului de Securitate al Ucrainei, și după o serie de convorbiri telefonice. Acesta a discutat cu președintele SUA Joe Biden și cu premierul Boris Johnson, după decizia lui Putin de a recunoaște independența regiunilor separatiste din estul Ucrainei. 

„Granițele Ucrainei, recunoscute internațional, rămân același, în ciuda deciziei Rusiei”, a mai declarat Zelenski. 

3CC7316E-E7DB-42EF-9C05-CDED29387EA3
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a avut mai multe convorbiri telefonice după anunțul făcut de Putin privind independența regiunilor din Donbas. Foto: Twitter

În convorbirea telefonică cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, Boris Johnson a spus că „o invazie este o posibilitate reală în orele şi zilele următoare”, potrivit Agerpres.

„El i-a spus preşedintelui Zelenski că Regatul Unit a stabilit deja sancţiuni pentru a-i viza pe cei care sunt complici la încălcări ale integrităţii teritoriale a Ucrainei şi că aceste măsuri vor intra în vigoare mâine”, potrivit unui comunicat. 

„Prim-ministrul a indicat, de asemenea, că va lua în considerare trimiterea de mai mult sprijin defensiv Ucrainei”.

Boris Johnson va prezida marţi dimineaţă o reuniune de criză privind situaţia din Ucraina pentru a decide asupra unui „pachet important de sancţiuni”.

Citește și Ambasada SUA din Ucraina ar putea fi mutată în Polonia. Fusese deja relocată din Kiev

SUA vor continua diplomația cu Moscova „până când vor porni tancurile”

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 01:45 Întâlnirea dintre președinții american lu rus, asupra căreia Joe Biden fusese de acord în principiu, ar putea să nu mai aibă loc după ce Rusia a declarat independența celor două regiuni separatiste din Ucraina, a declarat un oficial al administrației americane, potrivit Reuters. De asemenea, SUA ar putea anunța noi sancțiuni.

Oficialul citat a mai spus că Statele Unite vor continua pe calea diplomației cu Moscova în privința Ucrainei „până când vor porni tancurile”. 

Citește și: MAE le cere românilor din Ucraina să plece imediat din țară

Reuniune a Consilului de Securitate ONU, luni noapte

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 01:33 Statele Unite, Marea Britanie și Franța au cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, care să aibă loc în acestă noapte, scrie Reuters. 

Albania, Irlanda, Norvegia și Mexic sunt de acord ca reuniunea organismului format din 15 membri să aibă loc luni, spun diplomați citați de Reuters. Rusia, care deține președinția Consiliului, este însărcinată cu programarea reuniunilor.

Citește și: SUA anunță sancțiuni împotriva regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, după ce Rusia le-a recunoscut independența

Blinken: „Un atac clar la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 01:15 Prim-ministrul britanic Boris Johnson a spus că invazia rusă a Ucrainei ar putea începe în următoarele zile sau chiar ore.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că decizia președintelui rus Vladimir Putin de a recunoaște Donețk și Lugansk ca republici independente „reprezintă o respingere completă a angajamentelor Rusiei în temeiul acordurilor de la Minsk”.

Blinken a adăugat că decizia „contrazice în mod direct angajamentul pretins al Rusiei față de diplomație și este un atac clar la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Citește și Procurorul general al Ucrainei deschide dosar penal pentru modificarea granițelor țării după anunțul lui Putin

Ucraina cere reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 01:05 „Ucraina a solicitat o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din cauza acțiunilor ilegale ale Rusiei. Am trimis deja cererea către Consiliu”, anunță pe Twitter ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

ACUALIZARE, marți, 22 februarie, 00:55 - Președintele Ucrainei pregătește o reacție după ce Putin a semnat decretul pentru independența Donețk și Lugansk. „Am discutat despre situația actuală cu Boris Johnson. Acum pregătim urgent o adresă și după aceea sunt planificate discuții cu Charles Michel și Recep Erdogan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


 

Putin a ordonat armatei să asigure menținerea păcii în republicile separatiste

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 23:55 Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care ordonă forțelor armate ruse să asigure funcții de menținere a păcii în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o în această seară, relatează agențiile ruse de presă TASS și Ria Novosti.

Citește și: Putin reia afirmația falsă că scutul de la Deveselu poate opera rachete Tomahawk. „Amenințările cresc exponențial”

Liderii lumii condamnă gestul lui Putin

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 22:55 Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Boris Johnson, premierul Marii Britanii, au exprimat mesaje de condamnare a gestului lui Vladimir Putin de a recunoaște independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Premierul britanic, Boris Johnson, a denunţat luni recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina drept „o încălcare flagrantă a suveranităţii” ţării şi o „repudiere” a acordurilor de pace de la Minsk.

„Este clar împotriva dreptului internaţional. Este o încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii Ucrainei, o repudiere a acordurilor de la Minsk”, a declarat Boris Johnson într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Cred că este un semn foarte rău” pentru situaţia din Ucraina, a adăugat el, considerându-l ca „încă un indiciu că lucrurile evoluează în direcţia greşită în Ucraina”.

El a precizat că va discuta telefonic cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cursul serii.

Citește și: Klaus Iohannis, după anunțul lui Putin privind independența regiunilor separatiste: Rusia amenință pacea și securitatea globale

Von der Leyen: „O încălcare flagrantă a integrității teritoriale a Ucrainei”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 22:00 După discursul președintelui rus Vladimir Putin, în care a spus că „o mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia” și după ce acesta a semnat decretul pentru independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat pe Twitter, scriind că „recunoașterea celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a acordurilor Minsk”.

„UE și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre în solidaritate cu Ucraina”, a mai precizat președinta Comisiei Europene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: SUA anunță sancțiuni împotriva regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, după ce Rusia le-a recunoscut independența

Manifestație restrânsă de bucurie la Donețk

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 21:55 Câțiva manifestanți s-au strâns în centrul orașului Donețk luni seară, după anunțul lui Vladimir Putin privind recunoașterea celor două republici ca state independente, pentru a-și exprima bucuria, potrivit unei înregistrări Ucraina 24/7.

Miniștrii de Externe UE: „O încălcare flagrantă a dreptului internaţional”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 21:20 Consiliul Afaceri Externe (CAE) s-a reunit luni la Bruxelles, şefii diplomaţiilor europene transmiţând că o recunoaştere de către Rusia a provinciilor separatiste din Ucraina ar reprezenta „o încălcare flagrantă” a dreptului internaţional.

„Miniştrii au discutat despre ultimele informaţii privind o posibilă intenţie a părţii ruse de a recunoaşte provinciile separatiste din Ucraina. Miniştrii au convenit să dea un mesaj de descurajare puternică Rusiei de a lua o astfel de decizie care ar reprezenta o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a Acordurilor de la Minsk”, arată un comunicat MAE citat de Agerpres.

În contextul dezbaterii privind situaţia de securitate din proximitatea Ucrainei şi de la Marea Neagră, inclusiv în cadrul întâlnirii de lucru cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că situaţia de securitate din teren este în continuă deteriorare, fiind necesară continuarea căutării unei soluţii diplomatice la actuala criză.

Aurescu a subliniat susţinerea României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, respectiv pentru perspectiva europeană şi euroatlantică a acestui stat, respectiv a Georgiei şi pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova.

El a pledat pentru finalizarea rapidă a pachetului de sancţiuni solid şi credibil al UE, inclusiv ca instrument de descurajare, arătând că pentru a fi eficient este nevoie de o comunicare publică adecvată asupra conţinutului său.

Ministrul Aurescu a reiterat ideea organizării unei reuniuni a CAE la Kiev, în semn de solidaritate şi sprijin politic. În opinia sa, o astfel de reuniune va exprima sprijinul instituţional al UE pentru Ucraina şi va fi şi un semn elocvent de unitate a statelor membre.

Ministrul de Externe ucrainean a salutat din nou propunerea ministrului Aurescu şi a solicitat, încă o dată, organizarea reuniunii.

Potrivit MAE, o largă majoritate a statelor membre a exprimat explicit sprijin puternic în cadrul reuniunii de luni pentru această iniţiativă a României.

În cadrul discuţiilor, Aurescu a exprimat preocupare şi faţă de intensificarea cooperării militare dintre Moscova şi Minsk şi creşterea numărului de trupe şi a armamentului desfăşurat pe teritoriul belarus. Totodată, el a exprimat sprijinul pentru pregătirea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni vizând Belarus.

Miniştrii de Externe europeni au discutat şi decis o abordare comună privind menţinerea deschisă a ambasadelor lor din Ucraina.

Citește și: Procurorul general al Ucrainei deschide dosar penal pentru modificarea granițelor țării după anunțul lui Putin

Vladimir Putin: O mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 20:50 Vladimir Putin a făcut primele declarații după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse în care a fost votată recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste din Donbas.

El a făcut un istoric al relației dintre Rusia și Ucraina:

  • O mare parte din Ucraina a fost creata de Rusia.
  • A fost făcută din părți date de Lenin din Rusia
  • După, înainte și după al Doilea Război Mondial, Stalin a dat Ucrainei părți din România, Polonia și Ungaria
  • 1954 Hrusciov a daruit Crimeea
  • Asa a fost formata Ucraina
  • In 1921 a fost în declaratia pentru formarea URSS și după, moartea lui Lenin, in Constituția URSS
  • De ce a trebuit sa satisfacem nevoile naționaliste la marginea imperiului?
  • Repet, au fost date teritorii cu tot cu cetățenii Rusiei istorice
  • De de a trebuie sa facem asa cadouri generoase, la care naționaliștii nici nu visau?
  • La prima vederea pare o nebunie
  • In 1920 a fost făcut URSS, dar viata a arătat ca nu poți controla asa un teritoriu cu principiile acelea
  • Teroare roșie si dictatura lui Stalin sau colectivizarea a transformat lucrurile astea doar în declarații
  • Stalin, de facto, a pus în practica ideile sale de orânduire în stat
  • Dar nu a modificat constituția lui Lenin
  • Parea ca nici nu era nevoie într-un regim totalitar
  • In exterior părea frumos și democratic
  • E păcat ca principiile pe care a fosr făcut statul, nu a exclus ideile utopice
  • Liderii partidului erau convinși ca au format un stat infailibil
  • Dar minciuna acum pare cane consta mutl
  • Virusul naționalismului doar a așteptat ceasul său
  • In jurul 1970, prob național care venea cu pofta elitelor locale a crescut, din cauza problemeolor soviale
  • Conducerea, în loc sa analizeze clar, din cauza luptei pt putere în pardid, a fost încurajat naționalismul
  • A promis lucruri populiste pe baza de idei totalitare sau capitaloste
  • In 1989 a fost semnat docmunetnul fatal, platforma Kps
  • Citez:  Tarile din uniune au toate drepturile care reis di n statutului lor suveran
  • Fiecare Republica și n uniune are cetățenia sa care se restrânge asupra tuturor cetățenilor ei
  • Acum, întrebarea, de ce in acele vremuri tulburi a fost nevoie sa tulburi și mai mutl
  • Soarta URSS a fost decisa cu oi ani înainte
  • Destrămarea Rusiei istorice, sub numele de URSS este pe cosnriirna lor
  • Noi autat tarile CSI, inclusiv0e Ucraina
  • Din 91 pana în 2013 Ucraina a câștigat 250 de mld de dolari
  • Din energia mai efitna pe care am dat-o noi
  • Aceste credite de 1000 de mld ale urss au fost plătite doar de RUSIA
  • Pana în 2017
  • Ucraina a încălcat lucrurile semnate în 97 a avut cerințe pt fondul de diamante din afara Ucrainei, moștenirea Urss
  • Autoritățile de la Kiev se comporta total neceremonios
  • Ne-au furat gazul
  • Și ne-au șantajat pt traniztul gazului
  • Autoritățile Ucrainei au început sa construiesxa tara negând tot ce ne unește
  • Nu ne uimește ca în Ucraina a crescut numărul naționaliștilor și al fasciștilor care au pretenții teritoriale fata de Rusia
  • Trebui sa înțelegem ca Ucraina nu a avut o tradiție reala de de statalitare proprie
  • A copiat modele altora
  • Institutele politice s-au supus intereselor clanurilor de la putere, neavând legatura cu interesele poporului
vladimir putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: kremlin.ru

Citește și: Vladimir Putin: Cerem Kievului să înceteze imediat războiul, în caz contrar vor urma consecințe majore

Putin va recunoaște independența republicilor separatiste

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 20:35 Vladimir Putin va recunoaște independența a două regiuni separatiste din Ucraina, controlate de sepratiști sprijiniți de Rusia, scrie BBC. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente.

Guvernul de la Berlin a condamnat, luni seară, după conversaţia cancelarului Olaf Scholz cu preşedintele Vladimir Putin, intenţia Rusiei de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Citește și: Scholz i-a spus lui Putin că recunoașterea independenței Doneţk şi Lugansk înseamnă încălcarea Acordului de la Minsk

Franța, consiliu de securitate

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 20:23 Franța convoacă o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ucraina, anunță Reuters, citând Palatul Elysee.

Putin va anunța recunoașterea republicilor Donețk și Lugansk

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 20:08 Vladimir Putin le-a spus președintelui francez Emmanuel Macron și cancelarului german Olaf Scholz că va semna în curând decretul privind recunoașterea celor două republici din regiunea separatistă Donbas, potrivit agenției TASS.

Israel își mută ambasada de la Kiev la Liov

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 20:00 După o evaluare a situației din Ucraina și pe fondul tensiunilor „extrem de mari” dintre Ucraina și Rusia, ministrul de externe al Israelului Yair Lapid a decis mutarea ambasadei de la Kiev la Liov, în vestul Ucrainei.

Citește și: Culisele Consiliului de Securitate de la Kremlin. Sceneta „discuției spontane” despre independența Donbas

Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate al Ucrainei

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 19:45 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării, la ora locală 20.00 (20:00 ora României).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Putin va face declarații după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 19:30 Președintele rus Vladimir Putin va face declarații de presă după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse în care a fost votată recunoașterea independenței celor două regiuni separatiste din Donbas.

Declarațiile vor avea loc „în scurt timp”, anunță AFP.

Ucraina: Civil ucis într-un atac al separatiștilor proruși

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 19:20 Oficialii locali ucraineni au declarat că un civil a fost ucis luni într-un atac al separatiștilor proruși, la 35 de kilometri de Donețk, informează AFP.

Victima, un bărbat născut în 1970, a fost ucis în satul Novoluganske, situat la aproximativ 35 de kilometri de bastionul rebel Doneţk, a precizat pe Facebook guvernatorul Pavlo Kirilenko.

De asemenea, bombardamentul a cauzat întreruperea furnizării energiei electrice şi a agentului termic şi a avariat un gazoduct din sat, potrivit aceleiaşi surse.

Ucraina cere reuniunea Consilului de Securitate ONU

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 19:14 Ucraina a cerut luni o reuniune „imediată” a Consiliului de Securitate al ONU, în contextul ameninţării unei invazii ruse.

„La solicitarea preşedintelui Volodimir Zelenski, cer oficial consultări imediate ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU în numele articolului 6 al memorandumurilor de la Budapesta”, a postat pe Twitter ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Consiliul de securitate al Rusiei a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 18:14 Consiliul de securitate de la Kremlin a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas. Decizia a fost luată cu 10 voturi din 13, potrivit agenției Ria Novosti.

President Putin holds Russian Security Council meeting
Ședință a Consiliului de Securitate, la Kremlin. Foto: Profimedia Images

Citește și SUA, despre o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina: „Va fi un război dus contra poporului ucrainean pentru a-l reprima, a-l zdrobi”

Putin: Decizia privind independența regiunilor Donețk și Lugansk va fi luată astăzi

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 17:40 Putin a convocat luni o reuniune neprogramată a Consiliului de Securitate al Rusiei. Acesta a declarat că va lua în considerare apelurile liderilor DPR și LPR de a recunoaște independența celor două regiuni din estul Ucrainei.

„Decizia va fi luată. Astăzi”, a spus Putin, potrivit BBC. 

Citește și Scenă demnă de Ilf și Petrov la Kremlin. Șeful spionajului pare că a uitat răspunsurile la întrebările lui Putin. „Spuneți direct!”

La întâlnire au intervenit miniștrii de externe și apărării Serghei Lavrov și Serghei Șoigu, precum și directorul FSB Alexander Bortnikov. 

Şoigu a spus că 90% din Doneţk a rămas fără apă, iar două treimi dintre locuitorii lui Lugansk au rămas fără gaz, după ce luni au fost înregistrate „peste 40 de atacuri”.

„Autoritățile de la Kiev au efectuat de două ori operațiuni militare punitive în aceste teritorii. Și, se pare, asistăm la o agravare a situației pentru a treia oară", a spus Putin.

Luni, mai multe noduri de infrastructură critică din Donbas, estul Ucrainei, au fost distruse după ce au avut loc o serie de explozii.  În urmă cu câteva zile, oficialii americani și ucraineni avertizau că serviciile speicale ruse au plantat explozibil la obiective de infrastructură critică, pentru a avea un pretext al invaziei în Ucraina.

President Putin holds Russian Security Council meeting
Vladmir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta independența celor două regiuni din Donbas. Foto: Profimedia Images

Citește și Antony Blinken se va întâlni cu Serghei Lavrov, joi, la Geneva

Rusia susţine că a lichidat cinci „sabotori” veniţi din Ucraina pe teritoriul său. Kiev: „Fake news”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 17:o5 Armata rusă a anunţat luni că a ucis cinci „sabotori” veniţi din Ucraina pe teritoriul rus şi că două vehicule militare ucrainene au trecut, de asemenea, frontiera, relatează agenţiile de presă ruse, preluate de AFP şi Reuters.

„În cursul luptelor, cinci persoane care făceau parte dintr-un grup de sabotori şi de recunoaştere care a violat frontiera Rusiei au fost eliminate”, a anunţat armata rusă, dând asigurări că incidentul a avut loc în regiunea Rostov, la circa 1.000 km sud de Moscova, la ora 06:00 dimineaţa, în apropiere de localitatea Mitiakinskaia.

„Două vehicule de luptă de infanterie ale forţelor armate ucrainene au intrat (în Rusia) de pe teritoriul Ucrainei pentru a evacua grupul de sabotori spre teritoriul ucrainean”, potrivit aceleiaşi surse, citată de Agerpres. Conform Reuters, care citează Interfax, vehiculele militare ucrainene în cauză au fost distruse.

Armata rusă precizează că niciun militar sau grănicer rus nu a fost rănit.

Ucraina a respins aceste informaţii, calificându-le drept „fake news”, şi a precizat că forţele ucrainene nu sunt prezente în regiunea Rostov, unde se presupune că a avut loc incidentul, notează Reuters.

„Nici măcar unul dintre militarii noştri nu a trecut frontiera cu Federaţia Rusă şi niciunul dintre ei nu a fost ucis astăzi (luni)”, a declarat presei un înalt responsabil al Ministerului de Interne, Anton Gheraşcenko.

În cursul dimineţii, Rusia a afirmat că un tir de artilerie ucrainean a distrus o mică clădire care ţinea de postul de frontieră din regiunea Rostov, ceea ce Ucraina a dezminţit.

Șoigu: Kievul pregătește „ori provocări serioase, ori varianta rezolvării problemei Donbasului pe cale armată”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 16:54 Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, susține că Kievul pregătește „ori provocări serioase, ori varianta rezolvării problemei Donbasului pe cale armată”, a declarat ministrul apărării, potrivit agenției oficiale de presă a Kremlinului.

De asemenea, ministrul apărării din Rusia a mai declarat ca la granițele Luganksului și Donețkului sunt concentrați peste 59,3 de mii de soldați ucraineni, peste 354 de tancuri și 2000 de blindate.

Oficial britanic: Planul lui Putin „a început deja, în anumite privințe”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 16:50 Datele serviciilor de informații din Marea Britanie indică faptul că Rusia intenționează să lanseze o invazie a Ucrainei și că „în anumite privințe, planul lui Putin a început deja”, a spus luni purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, citat de CNN.

„Vedem elemente din pe care ne-am aștepta să le vedem în anumite situații și care încep să se desfășoare în timp real”, a spus purtătorul de cuvânt.
Săptămâna trecută, Ministerul britanic al Apărării a avertizat că Rusia „își păstrează o prezență militară semnificativă care poate conduce o invazie fără avertismente”, postând pe Twitter o hartă care arată „posibila axa de invazie” a lui Putin.

Harta arăta capacitatea Rusiei de a efectua mișcări la sol în faza I către capitala ucraineană, Kiev, din două puncte de-a lungul graniței cu Belarus și un punct de la granița cu Rusia de Vest.

Putin discută independența republicilor din Donbas

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 15:55 Vladimir Putin a convocat din nou, pentru a doua oară în cursul zilei de luni, ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse, informează agenția Tass. 

Putin a declarat, înainte de a doua ședință, că „obiectivul Consiliului de Securitate de astăzi este identificarea pașilor necesari pentru Donbas, având în vedere solicitările liderilor din Donețk și Lugansk privind recunoașterea independenței”

În cadrul unor declarații făcute publice la începutul ședinței, Putin a declarat că „schimbarea puterii în 2014 a fost anticonstituțională și sângeroasă, și o parte dintre locuitorii Ucrainei nu au fost de acord cu ea”. 

„Rusia a făcut totul pentru a rezolva tensiunile din Donbas pe cale pașnică. Autoritățile de la Kiev nu au de gând să respecte Acordurile de la Minsk”, a mai spus el. 

Liderul de la Kremlin acuză Kievul că a organizat mai multe acțiuni de sabotaj în Donbas și că „asistăm la o esacaladare permanentă”. 

Putin a mai spus că „întrebările legate de recunoașterea independenței republicilor Donețk și Lugansk sunt strâns legate de problemele globale de securitate”.

Liderii proruși din Donbas îl roagă pe Putin să recunoască independența celor două republici

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE ORA 15:50 Președinții autoproclamați din Donețk și Lugansk îl roagă pe Vladimir Putin să recunoască independența celor două republici separatiste. Cei doi au înregistrat câte un mesaj video în care vorbesc despre necesitatea urgentă a recunoașterii independenței, vorbind despre „agresiunea” Ucrainei. 

lider donetk
Președintele autoproclamat al republicii separatiste Donețk a înregistrat un mesaj video pentru Vladimir Putin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe companii aeriene evită zborurile deasupra Ucrainei

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 14:50 Mai multe companii aeriene și-au modificat zborurile pe care le aveau programate spre Ucraina în condițiile în care situația de securitate din această țară rămâne extrem de tensionată. Anunțul a fost făcut, luni, de ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Culoarele de zbor în spațiul aerian al țării vor rămâne, totuși, deschise, iar oficialul ucrainean asigură că zborurile sunt sigure.

Anterior, Lufthansa și KLM anunțaseră că își opresc zborurile în Ucraina.

Compania aeriană scandinavă SAS şi-a suspendat, de asemenea, zborurile săptămânale spre Ucraina, în timp ce Air France a decis să-şi anuleze zborurile de marţi între Paris şi Kiev, ca „măsură de precauţie”.

„Anularea actuală a zborurilor de către un anumit număr de companii aeriene străine este dictată doar de o agravare informaţională a situaţiei şi nu de schimbări reale în ceea ce priveşte siguranţa zborurilor”, a declarat Oleksandr Kubrakov. El nu a precizat numele companiilor aeriene respective, afirmând că „statul se străduieşte să înlocuiască zborurile anulate”.

Ukraine International Airlines a început deja vânzările de bilete şi a mărit capacitatea avioanelor pentru zboruri suplimentare de la Kiev la Munchen şi Geneva, pe care Lufthansa nu a mai putut să le opereze, a mai spus Kubrakov.

Două companii aeriene ucrainene au dezvăluit, săptămâna trecută, existenţa unor probleme în privinţa obţinerii de asigurări pentru unele dintre zborurile lor, în timp ce operatori străini au început să evite spaţiul aerian al Ucrainei, întrucât Rusia concentrează o forţă militară importantă în apropiere de frontiera ucraineană.

UIA a declarat că a primit notificarea de la asiguratorii săi, experţii aşteptându-se ca mai multe companii aeriene să evite spaţiul aerian al Ucrainei după un avertisment al SUA că Moscova ar putea invada ţara vecină în orice moment.

Citește și Rusia anulează o emisiune de obligaţiuni guvernamentale, din cauza prăbușirii pieţelor financiare. Rubla, la cel mai scăzut nivel

Explozii la infrastructura critică din Donbas

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 14:40 Mai multe noduri de infrastructură critică din Donbas, estul Ucrainei, au fost distruse după ce au avut loc o serie de explozii. Serviciile secrete ucrainene spun că exploziile ar fi fost provocate chiar de separatiști, care la rândul lor spun că acestea au fost distruse după ce au fost bombardate de forțele militare ucrainene.

În urmă cu câteva zile, oficialii americani și ucraineni avertizau că serviciile speciale ruse au plantat explozibil la obiective de infrastructură critică, pentru a avea un pretext al invaziei în Ucraina.

termocentrala lugansk
Imagine cu termocentrala din Lugansk, cuprinsă de flăcări. Foto: Telegram/Novina

Separatiștii din Donețk cer „ajutorul militar și financiar al Rusiei”

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 13:50 Basurin, șeful miliției naționale din regiunea separatistă Donețk, controlată de rebelii pro-ruși, spune că regiunea are nevoie de „ajutorul militar și financiar al Rusiei”.

Scholz urmează să discute telefonic cu Putin

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 13:30 Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va discuta, luni, la telefon, cu Vladimir Putin pe tema crizei din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Olaf Scholz „va discuta din nou prin telefon cu preşedintele rus la sfârşitul după-amiezii de astăzi (luni - n.red.), ceea ce este strâns legat şi convenit cu preşedintele francez”, a spus purtătorul de cuvânt Steffen Hebestreit. El a mai afirmat că intensificarea conflictului între Rusia şi Ucraina a condus la „o situaţie extrem de periculoasă”.

În ce priveşte impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei, acestea vor fi aplicate în cazul unor noi încălcări teritoriale în Ucraina, a adăugat purtător de cuvânt, precizând că partenerii occidentali vor decide ce anume constituie încălcări teritoriale.

Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate

ACTUALIZARE LUNI ORA 13: Vladimir Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a dat detalii în legătură cu scopul reuniunii, dar a precizat că Putin va susține un discurs în cadrul acesteia. 

Peskov a spus că aceasta „nu este o reuniune obişnuită” a Consiliului Securităţii, evitând să precizeze tema întrunirii.

Russia Putin Security Council
Putin a convocat Consiliul de Securitate. Foto: Profimedia Images

FSB acuză că un obuz venit dinspre Ucraina a distrus un post de frontieră din Rusia. Kievul neagă

ACTUALIZARE 21 Februarie 12:40 Un obuz lansat de pe teritoriul Ucrainei a distrus luni un post de frontieră din regiunea rusă Rostov fără a face victime, a acuzat serviciul de securitate din Rusia (FSB), pe fondul ciocnirilor dintre Kiev şi separatiştii proruşi din Est, relatează AFP şi Reuters.

„La 21 februarie, la ora 09:50 (06:50 GMT), un obuz de tip neidentificat lansat de pe teritoriul Ucrainei a distrus complet postul de frontieră din regiunea Rostov, la o distanţă de circa 150 de metri de graniţa ruso-ucraineană”, a transmis FSB, citat de agenţiile ruse de presă.

Un purtător de cuvânt al forţelor armate ucrainene de la Kramatorsk, în estul Ucrainei, a dezminţit luni orice foc de artilerie asupra unui post de frontieră rus în sectorul Rostov, anunţat de Moscova, şi a spus că este vorba de un act de dezinformare din partea Rusiei.

„Insistăm asupra faptului că nu tragem asupra niciunei infrastructuri civile sau asupra regiunii Rostov” din Rusia, a declarat pentru AFP Pavlo Kovalciuk, adăugând că „nu există tiruri de artilerie asupra forţelor de ocupaţie” ruse.

Bombardamentele sporadice peste linia de demarcaţie dintre forţele guvernului ucrainean şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării s-au intensificat începând de joi, conform Agerpres.

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 12:30 Ministrul lituanian de externe spune că presiunile economică și militară pe care Rusia le exercită asupra Ucrainei echivalează cu un atac. 

Uniunea Europeană trebuie „să aibă o viziune foarte clară în legătură cu situaţia actuală, pentru că Ucraina este deja sub atac”, a spus Landsbergis, făcând apel la Uniunea Europeană să ia în considerare impunerea de sancţiuni acum, şi nu doar să le pregătească pentru cazul în care ar avea loc o invazie.

Ca stat baltic, Lituania „se află în prima liniei a întregii situaţii”, a mai afirmat el. La fel ca provocările economice uriaşe cu care se confruntă Ucraina, „trebuie să vă imaginaţi că ţara este înconjurată de o armată străină care ameninţă cu invazia”, le-a spus Landsbergis jurnaliştilor în drumul spre reuniunea de la Bruxelles.

Şeful diplomaţiei lituaniene a mai declarat că anunţul conform căruia trupele ruse ar rămâne în Belarus, vecin al Lituaniei, a schimbat calculele privind securitatea pentru Europa şi NATO.

„Ce vedem este de fapt o ocupare foarte lentă a teritoriului şi statului Belarus”, a atras el atenţia.

Noi bombardamente în Lugansk

ACTUALIZARE 09:45 Armata ucraineană spune că separatiștii au lansat din nou bombardamente cu arme grele în direcția orașului Lugansk. Kievul denunță o nouă provocare cu scopul de învinui în mod fals armata ucraineană de atacuri împotriva civililor. Separatiștii ar continua să distrugă infrastructura civilă și să bombardeze așezări în teritoriile ocupate. Forțele ucrainene spun că se abțin de la orice ripostă și că informațiile care susțin contrariul sunt complet false.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Astăzi (duminică – n.red.) în jurul orei 21:00, forțele de ocupație au derulat încă o provocare cu scopul de a acuza fals membri ai armatei ucrainene. Agresorii au deschis focul cu arme grele dintr-o așezare numită Lobacheve și au țintit Luhansk.

Având în vedere că apărătorii ucraineni se abțin de la orice acțiuni agresive care ar putea declanșa un răspuns violent, forțele de ocupație continuă să distrugă infrastructură civilă pe teritoriile ocupate temporar și să bombardeze sporadic așezările civile.

Este evident că adversarul continuă să folosească mașinăria de propagandă rusească pentru a duce un război al informațiilor, pentru a acuza pe nedrept Forțele Armate ale Ucrainei că escaladează situația.

Prin aceasta, forțele de ocupație demonstrează din nou lașitatea lor și disprețul pentru viețile și sănătatea populației civile locale.

Acesta este comunicatul oficial iar comanda Forțelor Comune doresc să informeze pe toată lumea că Forțele Comune continuă să respecte cu strictețe Acordurile de la Minsk și Legea Internațională Umanitară. Astfel, acuzele că așezări civile ar fi fost bombardate de Forțele Armate ale Ucrainei sunt complet false și provocatoare, singurul responsabil pentru aceste incidente fiind statul-agresor”, arată un mesaj al comandamentului forțelor armate ucrainene.

Noi desfășurări de trupe aproape de granița Rusiei cu Ucraina

ACTUALIZARE 21 FEBRUARIE 08:10 Mai multe noi desfăşurări pe teren de trupe şi vehicule blindate au loc pe teritoriul Rusiei în apropierea graniţei cu Ucraina, potrivit imaginilor prin satelit obţinute de compania americană Maxar, transmite luni Reuters.

„Această nouă activitate reprezintă o schimbare în tiparul desfăşurărilor de grupuri de luptă (tancuri, transportoare blindate de trupe, artilerie şi echipamente de sprijin) observate anterior”, a informat duminică Maxar într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Cele două imagini din satelit furnizate de Maxar arată trupe și grupuri de luptă desfășurate în Soloti, Rusia pe 13 februarie 2022 (imaginea de sus) 2022 (top) și situația de pe 20 februarie 2022, după plecarea unor dintre acestea. Foto: Profimedia Images
Cele două imagini din satelit furnizate de Maxar arată trupe și grupuri de luptă desfășurate în Soloti, Rusia pe 13 februarie 2022 (imaginea de sus) 2022 (top) și situația de pe 20 februarie 2022, după plecarea unor dintre acestea. Foto: Profimedia Images

Joe Biden și Vladimir Putin sunt de acord să se întâlnească

Casa Albă a confirmat că preşedintele american Joe Biden a fost de acord „în principiu” să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu o singură condiţie: ca Rusia să nu invadeze între timp Ucraina. Președintele Franței, Emmanuel Macron, le-a propus lui Vladimir Putin și lui Joe Biden, cu care a vorbit  duminică la telefon, să aibă o întâlnire directă, iar liderii rus și american au fost de acord în principiu cu acest summit.

Summitul fusese anunțat mai întâi de Palatul Elysee, după ce președintele francez Emmanuel Macron a avut convorbiri telefonice, duminică, atât cu Vladimir Putin, cât și cu Joe Biden.

Statele Unite „s-au angajat să continue eforturile diplomatice până în momentul în care începe o invazie”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

„Preşedintele Biden a fost de acord în principiu cu o întâlnire cu preşedintele Putin (...), dacă nu are loc o invazie”, subliniază Psaki.

„Suntem, totodată, pregătiţi să impunem consecințe (sancțiuni - n.r.) rapide şi severe dacă, în schimb, Rusia alege războiul”, avertizează secretarul de presă al Casei Albe, care menționează în final că „în prezent, Rusia pare să îşi continue pregătirile pentru a întreprinde foarte curând un atac de amploare asupra Ucrainei”.

Ambasada SUA din Rusia își avertizează cetățenii să fie pregătiți să plece din țară și spune că au fost amenințări cu atacuri în Moscova și Sankt Petersburg 

Ambasada Statelor Unite în Rusia i-a avertizat duminică pe americani să aibă pregătite planuri de evacuare, invocând ameninţarea cu atacuri la Moscova şi de-a lungul graniţei cu Ucraina şi atrăgându-şi critici din partea ministerului rus de externe pentru difuzarea acestui mesaj, informează Reuters.

„Au existat ameninţări cu atacuri împotriva centrelor comerciale, a staţiilor de cale ferată şi de metrou şi a altor locuri publice de întrunire din marile zone urbane, inclusiv la Moscova şi Sankt Petersburg, precum şi în zonele de tensiune crescută de-a lungul graniţei Rusiei cu Ucraina”, a spus ambasada.

„Revizuiţi-vă planurile personale de securitate”, şi-a avertizat ambasada SUA cetăţenii. „Să aveţi planuri de evacuare care nu se bazează pe asistenţa guvernului SUA”, conform Agerpres.

Citește și Moscova consideră regiunea Donbas ca fiind „parte a teritoriului Ucrainei”, spune ambasadorul Rusiei la Washington

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 19:24 Comandanţii militari ruşi au primit deja ordinele de atac în vederea invadării Ucrainei, conform unor surse din serviciile de informaţii americane citate de CBS. În acest moment, comandanţii ruşi aflaţi pe teren planifică modul în care să-şi manevreze forţele în sectoarele de front care le-au fost atribuite. În acelaşi timp, CNN citează oficiali din serviciile secrete ale SUA conform cărora Rusia are în prezent aproape aproape 75% din totalul forţelor sale militare de reacţie rapidă pregătite să atace Ucraina.

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 18:30 Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi rus Vladimir Putin au convenit duminică să facă tot posibilul pentru a se ajunge rapid la un armistiţiu în estul Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee. În acelaşi timp, Kremlinul a transmis că Vladimir Putin a spus în discuţia cu Macron că „provocările” ucrainene sunt cauza agravării ciocnirilor cu separatiştii în estul Ucrainei. De asemenea, Putin i-a cerut lui Macron, în cadrul convorbirii telefonice, ca NATO şi SUA „să ia în serios” cerinţele Rusiei în privinţa securităţii sale.

Emmanuel Macron talks to Vladimir Putin - Paris
Preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin în cadrul unei videoconferinţe, imagine de arhivă, iunie 2020. Foto: Profimedia Images

Blinken: Toate indiciile arată că Rusia este „pe punctul de a invada” Ucraina

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 18:00 Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a declarat că Rusia este „pe punctul” de a invada Ucraina, dând asigurări că Putin urmează pentru moment, „aproape la literă”, „scenariul” a ceea ce au prezis SUA că se va întâmpla, potrivit Agerpres.

„Tot ce vedem sugerează că este situaţia este gravă, că suntem în pragul unei invazii”, a atras el atenţia la CNN, adăugând că menţinerea de trupe ruse în Belarus pentru exerciţii militare amplifică la rândul său temerile privind o invazie.

Biden Cabinet Meeting
Anthony Blinken, șeful Departamentului american de Stat. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în orice moment şi indiferent de format, dacă acest lucru permite evitarea unui război” în Ucraina, a spus Blinken. 

Şeful diplomaţiei americane, care a avut duminică interviuri pentru toate marile posturi de televiziune americane, a reafirmat de asemenea că este încă posibilă calea diplomatică, „până când tancurile sunt cu adevărat puse în mişcare şi avioanele ridicate în aer”.

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 15.00. Ministerul Afacerilor Externe din Ţările de Jos (Olanda) a decis să mute temporar personalul ambasadei de la Kiev la Liov.

Decizia a fost luată după avertismentele SUA potrivit cărora Rusia ar putea lansa un atac asupra acestei ţări în orice moment, scrie Agerpres.

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 13:50. Militarii ruși și cei ai trupelor separatiste din Transnistria au defășurat, în noaptea dintre 18 și 19 februarie, exerciții militare, în mijlocul unei crize de securitate fără precedent provocată de Rusia în Ucraina, relatează Deschide.md.

Autoritățile autoproclamate din Transnistria spun că a fost vorba de „un exercițiu de control-tactic și trageri reale”.

Sursa: Telegram/Ucraina 24/7
Sursa: Telegram/Ucraina 24/7

Belarus anunță că trupele rusești nu mai pleacă

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 13:00. Autoritățile bieloruse au anunțat că exercițiile militare comune cu Rusia, care se desfășoară pe teritoriul Belarusului, vor continua din cauza „agravării tensiunilor în Ucraina vecină”. Exercițiile erau programate să se încheie duminică. 

„Ţinând cont de intensificarea activităţii militare în apropierea granițelor (...) şi de agravarea situaţiei în Donbas, preşedinţii din Belarus şi Rusia au decis să continue inspecţia forţelor”, a anunţat, duminică ministerul bielorus al apărării pe contul oficial de Telegram.

Acest anunţ înseamnă că trupele ruse vor rămâne în Belarus, în plină criză cu occidentalii, în pofida promisiunilor Moscovei că forţele sale vor pleca din această ţară aflată la porţile UE după aceste manevre desfăşurate începând din 10 februarie.

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 12:20. Occidentalii nu pot întinde la nesfârșit „ramuri de măslin” Rusiei, în timp ce aceasta amplifică tensiunile în criza din Ucraina, este de părere președintele Consiliului European, Charles Michel - „Marea întrebare rămâne: vrea Kremlinul dialog?”, s-a întrebat oficialul european, duminică, într-un discurs la Conferințe pentru Securitate de la Munchen.

„Nu putem să oferim pentru eternitate o ramură de măslin în timp ce Rusia efectuează teste cu rachete şi continuă să comaseze trupe”, a spus Charles Michel, conform AFP, citat de Agerpres.

Declaraţiile Kremlinului „ofereau, în urmă cu câteva zile, o foarte mică rază de speranţă, dar acţiunile sale iau forma unei întăriri militare continue cu incidente grave în Donbas”, în estul Ucrainei, unde ciocnirile armate s-au înmulţit în ultimele zile, a mai spus oficialul european.

El a reiterat hotărârea occidentalilor de a răspunde la orice agresiune pe teritoriul Ucrainei cu un pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia „spera să semene divizare, să ne slăbească alianţa, să ne divizeze şi, în fapt, au făcut exact contrariul”, a declarat Charles Michel, dând asigurări că unitatea americanilor şi europenilor a fost „cimentată”. Lideri internaţionali şi diplomaţi de rang înalt sunt reuniţi la Munchen, în sudul Germaniei, până duminică, pentru a discuta despre chestiuni de apărare şi de securitate.

Bombardamente în estul Ucrainei

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 9:50.Ucraina a suspendat operațiunile la unul dintre cele șapte puncte de trecere spre Donbas, în regiunea controlată de rebelii pro-ruși, ca urmare a bombardamentelor repetate, a anunțat armata ucraineana, citată de Reuters.

Bombardamentele dincolo de linia care separă forțele guvernamentale ucrainene și rebelii pro-ruși au crescut semnificativ în număr și intensitate de săptămâna trecută.

Guvernul de la Kiev spune că este vorba de provocări din partea Rusiei și separatiștilor. Liderii occidentali au avertizat, de asemenea, că Putin ar putea încerca înscenarea unui atac în Donbas pentru a-l folosi ca pretext pentru o invazie a Ucrainei.

Rebelii pro-ruși au atacat de trei ori punctul de trecere Șastia, folosind mortier și lansatoare de grenade anti-tanc, în condițiile în care încălcările armistițiului de către separatiști au crescut de la 66 la 136, vineri.  

„Având în vedere escaladarea situației și faptul că nu se poate garanta siguranța populației civile care folosește punctul de trecere, folosirea lui va fi suspendată”, au anunțat autoritățile militare ucrainene, duminică.

ACTUALIZARE 20 FEBRUARIE 9:10. Uniunea Europeană condamnă folosirea armamentului greu și bombardarea zonelor civile din estul Ucraina. UE a îndemnat Rusia să dezescaladeze prin retragerea forțelor militare de la granițele sale cu Ucraina și a accentuat că „încălcările armistițiului” pe linia de contact din estul Ucrainei au crescut semnificativ în ultimele zile.

„UE condamnă folosirea armamentului greu și bombardarea la întâmplare a zonelor civile, o încălcare clară a Acordurilor de la Minsk și legii internaționale umanitare”, se arată într-un comunicat al Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, sâmbătă.

Diplomația europeană a lăudat și „reținerea” de care a dat dovadă Ucraina în fața provocărilor și eforturilor de destabilizare ale Rusiei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „înscenările” din regiunile separatiste, despre care spune că ar putea fi folosite de Rusia ca „pretext pentru o posibilă escaladare militară”.

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 23:15 Monitorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au raportat sâmbătă o creştere a bombardamentelor în regiunile Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, informează Reuters. Este vorba despre peste 1.400 de explozii.

Misiunea specială de monitorizare a OSCE, care este desfăşurată în zona de conflict, a anunţat că a înregistrat în Doneţk un total de 553 explozii, iar alte 860 au fost raportate în regiunea învecinată Lugansk. Aceste cifre corespund situaţiei care se înregistrase până vineri la ora 16:30 GMT, se arată într-un comunicat publicat sâmbătă seara.

Misiunea de monitorizare a confirmat o victimă civilă într-o zonă din regiunea Doneţk, controlată de guvern.

Numărul de încălcări ale încetării focului a fost vineri este de peste 1.500, comparativ cu 870 cu o zi înainte.

Potrivit unei hărţi OSCE care detaliază incidentele, zona cea mai afectată se află în partea de nord-vest a regiunii Lugansk, la aproximativ 20 de kilometri sud-est de oraşul Severodoneţk, controlat de forţele de la Kiev.

Citiți și: Ministrul ucrainean de interne susține că mercenari din grupul rusesc Wagner au intrat în țară pentru a organiza sabotaje

Doi militari ucraineni au fost uciși

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE, 21:00 Doi militari ucraineni au fost ucişi, iar alţii au fost răniţi, în ultimele 24 de ore în confruntările din estul Ucrainei. Conform celui mai nou bilanţ, anunţat de autorităţile ucrainene, alţi patru soldați sunt spitalizaţi în urma confruntărilor cu insurgenţi separatişti proruşi în regiunile Lugansk şi Doneţk. Acesta este cel mai grav bilanţ al victimelor înregistrat în Donbas în ultimele 30 de zile, scrie Mediafax.

Inclusiv mai mulți jurnaliști internaționali, veniți în regiunile separatiste din estul Ucrainei pentru a relata situația de acolo, au ajuns sub tiruri de artilerie, în după-amiaza zilei de sâmbătă, în regiunea Novoluganskoe, la nord de orașul Horlivka, controlat de rebeli.

(Sursa video: Telegram/Novina)

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE, 20:30. O încercare a mediatorilor internaționali de a organiza o întâlnire a reprezentanților ucraineni și ruși pe tema deteriorării situației din estul Ucrainei a eșuat sâmbătă, după ce delegația rusă nu s-a prezentat, relatează CNN.

Conducerea misiunii OSCE a transmis regretă „răspândirea zvonurilor cu privire la o acțiune militară iminentă din partea forțelor guvernamentale ucrainene”.

Lufthansa și Austrian Airlines își suspendă zborurile spre Kiev

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE, 18:50.  Compania aeriană Austrian Airlines a anulat toate zborurile spre și dinspre Kiev și Odesa până la sfârșitul lunii februarie, din cauza situației de securitate din Ucraina, a declarat sâmbătă pentru CNN purtătorul de cuvânt al companiei, Anna Pachinger. Orașul Lvov nu este încă afectat de măsura suspendării zborurilor, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Și compania aeriană germană Lufthansa suspendă, de asemenea, zborurile spre și dinspre Kiev. Măsura se aplică începând cu 21 februarie și până la 28 februarie, potrivit unei declarații publicate sâmbătă pe site-ul companiei. Compania aeriană prezintă în continuare opțiuni de rezervare disponibile pentru zborurile de luni spre Lvov. În declarație se precizează că Lufthansa „monitorizează în mod constant situația și va decide cu privire la alte zboruri la o dată ulterioară”.

Compania aeriană olandeză KLM anunțase deja în urmă cu câteva zile că a anulat zborurile către Ucraina pe o perioadă nedefinită.

Obuze de mortier au explodat în apropierea ministrului ucrainean de interne

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 18:00 Obuze de mortier au explodat în apropierea ministrului de interne ucrainean, Denis Monastîrski, în timpul deplasării sale pe linia de front din estul ţării, au constatat sâmbătă jurnalişti ai AFP, conform Agerpres.

Nu s-au semnalat răniţi.

Incidentul s-a produs lângă satul Novoluganske, pe linia de front cu separatiştii susţinuţi de Rusia, unde mai mulţi responsabili ucraineni s-au deplasat în contextul tensiunilor cu Moscova. 

Noi avertismente pentru cetățenii străini din Ucraina

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 16:50 Ministerul de externe de la Berlin le-a cerut, sâmbătă, cetăţenilor germani să părăsească imediat Ucraina, în contextul creşterii tensiunilor ruso-ucrainene, informează Reuters.

„Cetăţenii germani sunt îndemnaţi să părăsească Ucraina acum”, a transmis Ministerul de Externe.

„O confruntare militară este posibilă în orice moment”, a avertizat diplomaţia germană.

Şi alte ţări, printre care SUA şi Marea Britanie, le-au cerut cetăţenilor lor să părăsească de îndată teritoriul Ucrainei.

Un mesaj similar a fost transmis, sâmbătă, și de ministerul francez de externe.

870 de încălcări ale armistiţiului înregistrate în ultima zi în Donbas

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 13:25 În regiunea Donbas au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 870 de încălcări ale acordului de încetare a focului, dintre care 654 au fost explozii, conform unui raport întocmit de echipele de monitorizare ale OSCE aflate în regiune. Un număr de 222 de încălcări ale focului s-au înregistrat în Doneţk şi 648 în Luhansk.

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 12.30. Regiunea Rostov de la frontiera Rusiei cu Ucraina a declarat sâmbătă starea de urgenţă, din cauza afluxului de refugiaţi din estul Ucrainei, unde regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk au ordonat evacuarea civililor.

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 10:30 Un militar ucrainean a fost ucis sâmbătă dimineaţă într-un bombardament realizat de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, anunţă ministerul Apărării de la Kiev, informează Reuters.

Mobilizarea generală în Donețk și Lugansk

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 9.00. După evacuarea generală a civililor, în Donețk începe mobilizarea generală a celor gata să lupte. Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp de liderul separatiștilor de acolo.

"Fac apel la concetăţenii rezervişti să se prezinte la birourile de încorporare. Astăzi am semnat decretul de mobilizare generală", a declarat Denis Puşilin într-o înregistrare video.

Anunţul a fost făcut în contextul "creşterii spectaculoase" a încălcărilor armistiţiului din estul Ucrainei, raportată cu câteva ore mai devreme de observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Conform paginii de Facebook a armatei ucrainene, citată de Reuters, separatiştii pro-ruşi au încălcat armistiţiul de cel puţin 12 ori sâmbătă dimineaţa şi de 66 de ori în ultimele 24 de ore, deschizând focul asupra a peste 20 de aşezări. Militarii susţin că rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisă prin acordurile de la Minsk. 

ACTUALIZARE 19 FEBRUARIE 7.30. Peste 40% din forţele ruse relocate la frontierele Ucrainei sunt în prezent în poziţie de atac, a declarat vineri un responsabil al Pentagonului, care a menționat că faza de destabilizare a ţării dusă de Rusia "a început".

Un important gazoduct ar fi explodat în regiunea Lugansk din Ucraina (presa din Rusia)

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE 23:45 Un important gazoduct ar fi explodat într-un oraș din Lugansk, estul Ucrainei, potrivit presei din Rusia.

Imagini video arată o lumină puternică de la orizont în apropierea unor clădiri. Presa din Rusia scrie că explozia ar fi afectat un gazoduct din Lugansk.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ucraina acuză Rusia că încearcă să provoace un răspuns al armatei

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE 23:23 Secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a acuzat vineri Rusia de organizarea unor provocări în estul Ucrainei pentru a încerca să provoace armata ucraineană să răspundă, dar a adăugat că ţara sa va acţiona pe căi paşnice pentru a dezamorsa criza, relatează Reuters.

Într-o conferinţă de presă, ministrul pentru Integrarea Teritoriilor Ocupate Temporar Iryna Vereshchuk a declarat că Rusia încearcă să forţeze Ucraina să facă concesii, conform Agerpres.

La rândul său, Danilov a menţionat că Ucraina nu are planuri de eliberare prin forţă a teritoriilor deţinute de separatişti, adăugând că o invazie rusă a Ucrainei la scară largă este puţin probabilă.

Clipurile despre evacuare ale liderilor separatiști au fost înregistrate cu 2 zile înainte de începerea conflictului

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE, 22:50. Clipurile video în care apar autoproclamații lideri ai regiunilor separatiste din estul Ucrainei ținând discursuri despre evacuarea populației din Donețk și Lugansk au fost înregistrate cu 2 zile înainte, când nu era încă niciun conflict în această regiune.

Informațiile metadata ale acestor clipuri video publicate de separatiști, prin care anunțau evacuarea, arată că ele au fost filmate în urmă cu două zile, înainte să existe vreun conflict în estul Ucrainei.

Informația vine în contextul în care Statele Unite au avertizat cu privire la faptul că Rusia se pregătește să însceneze un atac asupra separatiștilor pentru a-l folosi apoi ca motiv de război împotriva Ucrainei.

Ambasada Marii Britanii din Ucraina se mută din Kiev

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE 22:20  Ambasada britanică de la Kiev se relochează temporar iar personalul operează din biroul ambasadei din Liov, a anunțat guvernul de la Londra, potrivit BBC.

„Cetățenii britanici din Ucraina ar trebui să plece acum cât timp sunt disponibile căile comerciale”, a transmis Biroul pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare de la Londra.

Serviciile ucrainene susțin că Rusia a minat principalele puncte de infrastructură din Donețk

„Serviciul de informații militare al Ucrainei are informații cu privire la minarea unui număr de obiective de infrastructură socială în Donețk de către serviciile speciale ruse pentru a le arunca în aer”, se arată în mesajul transmis pe pagina de Twitter în engleză a spionajului militar ucrainean.

Citiți și: Mircea Geoană: Un număr semnificativ de agenți secreți ai FSB sunt infiltrați în Ucraina, încercând să provoace destabilizare

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SUA: Evacuarea de către Putin a civililor din Donbas este o manevră cinică

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE, 20:50. Diplomația americană a descris, vineri, anunțul Kremlinului că va evacua civilii din Donbas drept „o manevră cinică”. Statele Unite susțin că această acțiune reprezintă o pregătire a unei ofensive militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

„Este cinic şi crud să foloseşti fiinţe umane ca pioni pentru deturnarea atenţiei lumii de la faptul că Rusia îşi consolidează trupele în vederea unui atac”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

„Aceste anunţuri constituie noi tentative de a masca, prin minciuni şi dezinformare, faptul că Rusia este agresorul în acest conflict”, a mai comentat acesta, conform Agerpres.

ACTUALIZARE 18 FEBRUARIE, 19:44 Bărbații născuți începând cu 2005 au primit ordine de mobilizare, la comanda președintelui autoproclamatei republici separatiste din Doneţk. Bărbaţii cu vârste între 18 şi 55 de ani din această regiune nu mai sunt lăsaţi să plece, informează BBC Rusia.

Explozie în Donețk

ACTUALIZARE 18 FEBR, 19:30 O explozie puternică a avut loc în această seară în Donețk, regiunea separatistă din estul Ucrainei. O mașină ar fi fost aruncată în aer, potrivit CNN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Jurnaliștii CNN aflați în Ucraina relatează ca autoritățile separatiste susțin că s-a auzit o explozie în Donețk și că ar fi vorba de o mașină care a fost aruncată în aer. Populația a fost îndemnată la calm.

Presa de stat din Rusia relatează că o explozie a avut loc lângă o clădire a guvernului separatist, conform The Guardian.

Șeful diplomației SUA spune că Rusia creează „provocări false” pentru a justifica un atac

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă „un scenariu de provocări” conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei.

Evenimentele din ultimele 24-48 de ore „fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei”, a acuzat Blinken într-un discurs la Conferinţa de Securitate de la Munchen, conform Agerpres.

„Deşi facem tot ce ne stă în putere pentru a transmite clar că există o cale diplomatică” la această criză gravă între Occident şi Rusia, „suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu aceasta este calea în care s-a angajat Rusia”, a spus şeful diplomaţiei americane.

Evacuarea civililor către Rusia ar urma să înceapă la ora locală 20:00

ACTUALIZARE 18 FEBR, 18:40 Conform unei surse a agenţiei ruse Interfax, vineri seară, la ora locală 20:00, va începe transportarea civililor către Rusia cu autobuzele.

Separatiştii din Doneţk şi Lugansk au anunţat anterior că vor evacua populaţia civilă către Rusia întrucât, susţin ei, armata ucraineană pregăteşte o ofensivă de anvergură, după ce joi şi vineri, de-a lungul liniei de contact ce desparte armata ucraineană şi separatiştii s-au înmulţit încălcările armistiţiului convenit în 2015, incidente pentru care cele două părţi se acuză reciproc.

Rusia spune că nu știe despre evacuarea civililor din Donbas

ACTUALIZARE 18 FEBR, 18:00 Kremlinul a negat că ar avea cunoștiință despre evacuările din teritoriile controlate de rebelii susținuți de Moscova din regiunea Donbas din estul Ucrainei, în ciuda faptului că liderii rebeli spun că autoritățile ruse ar fi fost de acord.

„Nu știu ce se întâmplă acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă rusă Interfax, relatează BBC.

Putin acuză Ucraina de încălcarea drepturilor minorității ruse

ACTUALIZARE 18 FEBR, 17:50Președintele rus, Vladimir Putin, spune că a constatat o „deteriorare a situației” în estul Ucrainei și a invocat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Kremlin, o „încălcare masivă și sistematică a drepturilor omului” și „legiferarea discriminării” populației rusofone din Ucraina.

Putin a ținut vineri o conferința de presă alături de președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, pe care l-a primit la Kremlin, în condițiile în care Rusia a trimis trupe și echipament militar în această țară învecinată cu Ucraina, sub pretextul desfășurării unor exerciții militare. Înainte de întâlnirea cu Lukașenko, Putin a prezidat o ședință a Consiliului rus de Securitate.

Ministrul ucrainean de Externe: Respingem categoric dezinformările Rusiei 

ACTUALIZARE 18 FEBR, 17:17 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, respinge „categoric” informațiile vehiculate de Rusia privind un atac al Ucrainei în Donbas.

„Respingem categoric dezinformările din partea Rusiei privind o presupusă ofensivă a Ucrainei sau acte de sabotaj la uzine chimice. Ucraina nu conduce și nu plănuiește astfel de acțiuni în Donbas. Suntem pe deplin dedicați unei rezolvări diplomatice a conflictului”, a scris Dmitro Kuleba vineri pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderii din Donețk și Lugansk anunță evacuarea populației către Rusia

ACTUALIZARE 18 FEBR, 16:45 Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a anunțat vineri că populația va fi evacuată în Rusia, din cauza intensificării bombardamentelor.

Denis Pușilin, liderul RPD, a spus că că Rusia a fost de acord să primească oamenii care părăsesc Donețkul, iar femeile, copiii și bătrânii vor avea prioritate, scrie Reuters.

„Astăzi, 18 februarie, a fost organizată o evacuare în masă a populației în Federația Rusă. Femeile, copiii și bătrânii vor fi evacuați primii”, a declarat Pușilin, potrivit Reuters.

Nici Rusia, Nici Ucraina nu au comentat deocamdată subiectul, iar un martor citat de Reuters a declarat că nu a văzut niciun semn de evacuare în capitala Donețk.

Potrivit agenției Interfax, care citează o sursă parlamentară din autorpoclamata republică, câteva sute de mii de oamenji plănuiesc să părăsească Republica Donețk către regiunea Rostov din Rusia.

Pe o înregistrare video Ria Novosti postată pe Twitter, se aud sirenele în Donețk.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Și liderul autoproclamatei Republici Populare Lugansk, Leonid Pasecinik, a făcut un anunț similar, potrivit The Moscow Times, care citează site-ul Luhansk Media Centre.

„În momentul de față, inamicul a format deja o forță impresionantă de atac. Potrivit serviciilor de informații, agresorul ucrainean plănuiește nu numai să continue provocările pe linia de contact, ci și să organizeze o pătrundere adânc în teritoriul republicii noastre. (...)

Pentru a preveni victimele în rândul populației civile, le cer locuitorilor republicii - care nu au ordin de mobilizare și care nu sunt implicați în activități esențiale pentru infrastructura civilă - să părăsească teritoriul către Federația Rusă cât mai repede posibil”, a transmis Leonid Pasecinik, potrivit site-ului LMC.

La fel ca liderul din Donețk, și Pasecinik susține că Rusia „este pregătită să asigure primirea și găzduirea pe teritoriul său a locuitorilor din Lugansk.

Lugansk People's Republic celebrates 5th anniversary of independence
Denis Pușilin și Leonid Pasecinik, liderii autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk, cer evacuarea populației civile de teama unui atac din partea Ucrainei. Foto: Profimedia

Citește și: Cum arată estul Ucrainei după bombardamentele din ultimele zile. Viața sub tirul armelor GALERIE FOTO

Noi acuze reciproce privind încălcarea încetării focului 

ACTUALIZARE 18 FEBR, 15:25 Armata ucraineană a înregistrat 45 de încălcări ale încetării focului vneri, până la ora 14:00, dintre care 34 cu armament interzis de Acordurile de la Minsk.

Soldații ucraineni au deschis focul că răspuns la tirurile separatiștilor doar în situațiile în care viața militarilor a fost amenințată, mai arată armata ucraineană, acuzând forțele inamice că se adăpostesc în apropierea clădirilor locuite de civili.

În replică, Centrul pentru Control și Coordonare al autoproclamatei Republici Populare Lugansk a anunțat că forțele ucrainene au violat încetarea focului de 29 de ori în ultimele 24 de ore, potrivit site-ului Lugansk Media Centre.

Citește și: Serghei Lavrov: Refuzul Kievului de a dialoga direct cu teritoriile Donbas constituie o „provocare directă”

Kremlin: „Ceea ce se întâmplă în Donbas este foarte îngrijorător”

ACTUALIZARE 18 FEBR, 13:06 Kremlinul a apreciat vineri ca fiind „foarte îngrijorătoare” noua escaladare a violenţelor între forţele Kievului şi ale separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, în plină criză ruso-occidentală.

„Ceea ce se întâmplă în Donbas este foarte îngrijorător şi potenţial foarte periculos”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Totodată, Peskov a respins ideea că exerciţiile nucleare ale Rusiei vor alimenta şi mai mult tensiunile cu Occidentul, afirmând că aceste exerciţii militare sunt parte a unui antrenament de rutină şi sunt unele transparente.

Citește și: „Triada nucleară” a Rusiei, exerciții cu rachete sub comanda lui Putin

Atacurile au continuat și vineri dimineață

ACTUALIZARE 18 FEBR, 8:35 Forțele ucrainene au înregistrat 60 de atacuri ieri și șase astăzi din partea sepratiștilor, cele mai multe dintre acestea efectuate cu armament interzis de Acordurile de la Minsk, a transmis armata ucraineană vineri dimineață.

Pe lângă atacuri, forțele ucrainene au mai detectat și zborul unui unei drone inamice (unmanned aircraft), probabil Orlan-10.

În urma atacurilor, doi soldați ucraineni au fost răniți, dintre care unu în luptă. Cei doi sunt internați în spital, iar starea lor stabilă.

De asemenea, doi civili au fost răniți în urma bombardamentelor, pe lângă cei trei angajați ai grădiniței din Stanița, care a fost lovită de un obuz joi, mai transmite armata ucraineană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Ministrul german de Externe: Rusia are „pretenţii care ţin de Războiul Rece”

Separatiștii din estul Ucrainei au atacat din nou case de pe teritoriul controlat de Kiev

ACTUALIZARE 23:00 Militanții pro-ruși au deschis din nou focul asupra localității Stanița din regiunea Lugansk în estul Ucrainei, folosind arme grele, potrivit Ostanii Blockpost. Aceștia au lovit două case, care au luat foc, iar partea ucraineană a cerut armistițiu de moment ca să stingă incendiul.

Două case sunt în flăcări în localitatea Stanița din regiunea Lugansk, unde un obuz a lovit o grădiniță în timpul zilei. Teritoriul este controlat de guvernul ucrainean. În cea mai mare parte a satului nu există lumină din cauza bombardamentelor.

În prezent, serviciul de urgențe din Ucraina stinge incendiul. Nu există victime.

În total, de la începutul zilei, potrivit sediului Operațiunii Forțelor Comune (OOS) - care reprezintă agențiile de aplicare a legii ucrainene -, separatiștii au încălcat „încetarea focului” de 47 de ori.

Citește și: Liderii lumii libere se adună la Conferința de Securitate de la Munchen să găsească soluții pentru „dezvățarea de neputință”

Blinken la ONU: „Am venit aici nu pentru a începe un război, ci pentru a preveni unul”

ACTUALIZARE 19:15 Secretarul de stat american, Antony Blinken, a susținut un discurs în fața ONU, în condițiile în care situația se deteriorează în Ucraina. Blinken spune că a venit să vorbească la ONU „nu pentru a începe un război, ci pentru a preveni unul”.

„Am venit aici nu pentru a începe un război, ci pentru a preveni unul. Informațiile pe care vi le-am prezentat sunt validate de lucrurile pe care le-am văzute desfășurându-se în fața ochilor noștri vreme de luni de zile.

Aduceți-vă aminte că Rusia, în timp ce a luat în derâdere în mod repetat avertismentele noastre calificându-le drept «melodrame» și «prostii», a defășurat  peste 150.000 de soldați la granițele Ucrainei împreună cu capacități de a efectua o invazie militară masivă. Nu doar noi vedem asta. Aliații și partenerii noștri văd aceleași lucruri”, a spus Blinken.

Șeful diplomației americane a îndemnat Rusia să folosească diplomația pentru a soluționa criza care durează deja de mai multe luni.

„Rusia nu aude lucrurile astea doar de la noi. Există un cor internațional care devine tot mai zgomotos. Dacă Rusia nu invadează Ucraina, atunci vom fi ușurați că a schimbat cursul și că ne-a dovedit că nu am avut dreptat. Acesta ar fi un rezultat mult mai bun decât cel care ar rezulta din cursul pe care suntem acum, și vom accepta orice critici vor veni spre noi”, a adăugat Blinken.

Diplomatul american a spus și că a trimis o scrisoare lui Serghei Lavrov în care îi propune să se întâlnească săptămâna viitoare, în Europa. El a mai propus, de asemenea, și noi reuniuni ale Consiliului NATO-Rusia și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

„Aceste întâlniri pot pregăti terenul pentru un summit al liderilor importanți în contextul dezescaladării și atingerii unei înțelegeri comune asupra îngrijorărilor noastre mutuale de securitate. Ca diplomați de vârf, avem o responsabilitate să facem orice efort pentru a reuși.

Guvernul rus poate anunța astăzi, fără echivoc, că Rusia nu va invada Ucraina, clar și direct către întreaga lume, și apoi să demonstreze asta prin trimiterea trupelor, tancurilor și avioanelor de luptă înapoi în hangare și prin trimiterea diplomaților la masa negocierilor. În zilele care vin, lumea va ține minte acest angajament sau refuzul de a-l lua”, a concluzionat Antony Blinken.

Antony Blinken susține un discurs la Organizația Națiunilor Unite
Antony Blinken a îndemnat Rusia, de la ONU, să-și ia angajamentul că nu va ataca Ucraina și să-și retragă trupele din jurul granițelor acesteia. Foto: Profimedia Images

Citește și: Ce impact ar avea sancțiunile asupra băncilor de stat din Rusia și de ce s-ar putea să nu fie destul pentru a preveni invazia Ucrainei

Rusia amenință cu un răspuns „tehnico-militar”

ACTUALIZARE 18:20 Federația Rusă a trimis, joi, răspunsul scris al Moscovei la propunerile SUA pe tema garanțiilor de securitate. Documentul de zece pagini a fost primit de Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan.

În scrisoare, Rusia susține că „partea americană nu a dat un răspuns constructiv” solicitărilor sale și că „va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor tehnico-militare”.

Rusia cere retragerea forțelor americane din sud-estul Europei și din Țările Baltice. De asemenea, Moscova mai cere garanții că NATO nu se va extinde în Ucraina și Georgia.

Citește și: De ce Rusia are nevoie de un pretext pentru a invada Ucraina?

Biden: Rusia e pregătită să atace Ucraina

ACTUALIZARE 17:15 Președintele american Joe Biden a declarat joi că SUA crede că Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele „câteva zile”, iar deschiderea focului în estul Ucrainei de către separatiștii proruși ar putea reprezenta o înscenare pentru a avea un pretext să atace. 

„Toate indiciile pe care le avem arată că sunt pregătiți să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a spus Biden, adăugând: „Pare că se va întâmpla în următoarele câteva zile”.

Biden speaks on Russia from White House
Președintele SUA Joe Biden spune că se așteaptă la o invazie a Rusiei în Ucraina în „următoarele câteva zile”. Foto: Profimedia Images

Citește și: Traian Băsescu a prezentat în Parlamentul European trei soluții pentru stoparea Rusiei

Vasile Dîncu: Grupul de luptă NATO în România cel mai probabil va fi înființat în primăvară

ACTUALIZARE 17:00 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, joi, la Digi24, că, cel mai probabil, în primăvară va fi înfiinţat grupul de luptă al NATO în România.

US Army equipment transport at the Baltic Container Terminal in Gdynia, Poland - 13 Feb 2022
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că, cel mai probabil, în primăvară va fi înfiinţat grupul de luptă al NATO în România. Foto: Profimedia Images

„Sunt unele detalii de factură formală care trebuie rezolvate, continuăm şi pe linie bilaterală să obţinem sprijin din partea aliaţilor, dar şi aici suntem pe drumul cel bun.

În această primăvară - avem câteva termene, să vedem cum se vor respecta, nu sunt sigure - dar în această primăvară vom avea acest «battle group», asta este speranţa noastră, şi o forţă multinaţională care se alătură Franţei în acest statut de naţiune-cadru”, a afirmat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la Digi 24.

Citește și: Bogdan Aurescu, la CNN: România a fost implicată în pregătirea documentului pe care SUA l-au înmânat Rusiei

Rusia l-a expulzat pe adjunctul ambasadorului SUA

ACTUALIZARE 16:45 Rusia l-a expulzat pe Bartle Gorman, adjunctul ambasadorului american la Moscova, John Sullivan, iar Washingtonul urmează să reacţioneze faţă de această măsură, a anunţat joi ambasada, potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters.

The building of the US Embassy in Russia on Novinsky Boulevard.
Foto: Profimedia Images

Nu a fost deocamdată comunicată justificarea Moscovei pentru expulzarea diplomatului american, conform Agerpres.

Pe de altă parte, ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, i-a fost remis tot joi răspunsul Rusiei la contra-propunerile făcute de Washington către Moscova, care în decembrie a transmis SUA şi NATO un set de cereri privind arhitectura de securitate europeană.

Rusia doreşte în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est şi retragerea trupelor şi armamentelor amplasate în ţările ce au aderat la această alianţă după 1997.

Citește și: China sare în apărarea Rusiei în criza din Ucraina: „Extinderea NATO este o problemă”

Armata ucraineană: Peste 30 de bombardamente lansate de separatiștii proruși

ACTUALIZARE 16.35 Ministerul ucrainean al Apărării a înregistrat joi, până la ora 14.00, 34 de încălcări a încetării focului comise de trupele separatiste proruse, dintre care 28 cu arme interzise de Acordurile de la Minsk, a anunțat armata ucraineană.

În localitatea Stanțî Lugansk, „teroriștii au tras 32 de obuze cu sisteme de artilerie grea de 122 mm”, potrivit ministerului de la Kiev. Clădirea grădiniței din localitate, în care se aflau copii, a fost lovită, iar jumătate din localitate a rămas fără curent electric.

Potrivit informațiilor preliminare, trei angajai ai grădiniței au suferit răni minore.

Și clădirea liceului din Vrubivka, în care se aflau elevi și profesori, a fost avariată de focurile de artilerie, fără a fi nime ni rănit, mai menționează ministerul ucrainean. 70 de apartmente și 100 de case au rămas fără gaze.

Atacurile s-au soldat cu rănirea a doi militari ucraineni și a doi civili, pe lângă cei trei de la grădinița din Stanțî Lugansk.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Rusia a dat rapid 720.000 de pașapoarte separatiștilor din Ucraina. Unele voci spun că Moscova ar putea invoca pretextul apărării lor

Șeful Pentagonului: Nu faci astfel de lucruri când te pregătești să pleci acasă

ACTUALIZARE 16.07 Statele Unite observă că Rusia aduce trupe și rezerve de sânge mai aproape de granița cu Ucraina și mărește numărul de avioane de luptă, a declarat joi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, respingând afirmațiile Moscovei că se retrage.

„Am fost eu însumi soldat, până nu de mult. Știu la prima mână că nu faci astfel de lucruri fără motiv. Și sigur nu le faci atunci când te pregătești să împachetezi și să pleci acasă”, a declarat Lloyd Austin joi, potrivit Reuters.

US Secretary of Defense Lloyd Austin, Washington, District of Columbia, USA - 10 Feb 2021
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia Images

Citește și: Zelenski: Nu este o ambiție a Ucrainei să intre în NATO. Este vorba despre viața noastră

Zelenski: Bombardarea grădiniței, „o mare provocare”

ACTUALIZARE 15.31 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat bombardarea grădiniței din Stanțî Lugansk drept „o mare provocare” și a chemat OSCE să continue activitatea de monitorizare în Ucraina, ca măsură de descurajare.

„Bombardarea unei grădinițe în Stanțî Lugansk de către forțele proruse este o mare provocare. Este important ca diplomații și OSCE să rămână în Ucraina, activitatea lor de monitorizare constituie o formă suplimentară de descurajare. Avem nevoie de un mecanism eficient de înregistrare a tuturor încălcărilor de încetare a focului”, a transmis Zelenski joi pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Klaus Iohannis: Riscurile pentru securitatea Europei sunt în continuare la un nivel critic

Stoltenberg: Creștem prezența militară în România

ACTUALIZARE 15.12 Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a declarat, joi, într-o conferință de presă după o reuniune cu miniștrii apărării, că Alianța va crește prezența militară pe termen lung în România, referindu-se la înființarea unui Grup de Luptă Permanent. Stoltenberg a precizat că NATO rămâne deschisă dialogului cu Rusia, însă aliații trebuie să fie „puternici, uniți, fermi”.

profimedia-stoltenberg
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia Images

Șeful NATO s-a referit și la situația din estul Ucrainei unde separatiștii proruși și forțele guvernamentale ucrainene au deschis joi focul. „Suntem îngrijorați că Rusia caută un pretext pentru un atac armat împotriva Ucrainei”, a spus Stoltenberg.

NATO: Rusia încearcă să obțină un pretext pentru o invazie

ACTUALIZARE 15.04 NATO acuză Rusia că încercă să obțină un pretext pentru invadarea Ucrainei prin atacurile de artilerie care au avut loc joi dimineață în Donbas. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în exclusivitate pentru Digi24.ro, că Federația Rusă încearcă în mod evident să obțină din partea Ucrainei o ripostă „pentru a crea un pretext”.

Citește și: Lavrov anunță că Rusia va răspunde azi la propunerile americane privind securitatea în Europa

OSCE a convocat o reuniune pentru vineri

ACTUALIZARE 14.53 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a convocat pentru vineri o reuniune cu participarea celor 57 de state membre, printre care Ucraina, Rusia, SUA şi toate ţările Uniunii Europene, la care Moscova să ofere informaţii în legătură cu activităţile sale militare.

Office of OSCE Special Monitoring Mission in Lugansk, eastern Ukraine
Biroul OSCE din Lugansk. Foto: Profimedia Images

Oficial ucrainean: „Seamănă foarte mult cu o provocare”

ACTUALIZARE 14.24 Un oficial guvernamental ucrainean a declarat joi, pentru Reuters, că bombardamentele care au loc pe linia dintre forțele guvernamentale și separatiștii proruși depăsesc în intensitate încălcările acordului de încetare a focului, care sunt raportate în mod obișnuit în zonă.

„E atipic. Seamănă foarte mult cu o provocare”, a declarat sursa citată de Reuters.

Zelenski, discuție cu președintele Consiliului European

ACTUALIZARE 13.53 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-o postare pe Twitter că a discutat la telefon cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Liderul de la Kiev a precizat că l-a informat pe liderul UE despre situația tensionată din estul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Localnicii aud cum explodează obuzele

ACTUALIZARE 13.45 Pe rețelele sociale apar imagini și înregistrări în care localnici din estul Ucrainei susțin că se aud obuzele trase în regiune. Potrivit filmărilor postate pe Twitter, astfel de imagini au fost înregistrate în Kaliniski, Marinka (Donețk).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În orașul Popasna, Lugansk, un obuz a căzut în curtea liceului din localitate, unde erau 30 de elevi și 14 angajați, potrivit imaginilor. Un alt obuz a căzut în curta unei case, provocând distrugeri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Lavrov anunță că Rusia va răspunde azi la propunerile americane privind securitatea în Europa

Cinci civili și un soldat au fost răniți

ACTUALIZARE 13.02 Forțele ucrainene anunță că au înregistrat 29 de încălcări ale încetării focului de către rebelii separatiști până joi, la ora 11.00. În cele mai multe dintre acestea s-a folosit armament greu.

La Stanțî Lugansk, unde o grădiniță a fost lovită de un obuz, jumătate din localitate a rămas fără curent electric în urma atacurilor, arată armata ucraineană. Trei angajați ai grădiniței au fost răniți, iar soldații ucraineni au ajutat la evacuarea educatorilor și a copiilor.

Atacurile cu mortiere, lansatoare de grenade și mitraliere grele care au avut loc în zona mai multor localități din regiunea Lugansk s-au soldat cu un militar ucrainean și doi civili răniți, mai precizează forțelor ucrainene. Soldatul a fost internat în spital cu răni moderate, potrivit sursei, care enumeră toate atacurile din ultimele ore ale separatiștilor proruși.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rusia: Situația poate exploda în orice moment

ACTUALIZARE 11.45 Situația de la granițele Rusiei poate exploda în orice moment, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kemlinului, conform agenției de presă Tass.

Press conference to start Russian Geographical Society media grant
Purtătorul de cuvânt al Kemlinului, Dimitri Peskov

Citește și: Ministru britanic: Londra a transmis clar Moscovei că NATO nu îşi va schimba politica uşilor deschise

ACTUALIZARE 11.38 Forțele ucrainene afirmă că situația în zona de operații „este stabilă, fără schimbări semnificative”.

Cu toate acestea, armata ucraineană îi acuză pe separatiști că încalcă încetarea focului.

„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate opt încălcări de către forțele de ocupație ruse, dintre care două folosind arme interzise de Acordurile de la Minsk. Comparativ cu 15 februarie, numărul atacurilor inamice a crescut de la cinci la opt”, au menționat forțele ucrainene într-o postare pe Facebook. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O grădiniță a fost lovită de un obuz

ACTUALIZARE 11:20 O grădiniță din localitatea Stanțî Lugansk a nimerit sub focul artileriei separatiștilor din Donbas, după un schimb de focuri început în această dimineață între separatiști și forțele guvernamentale. 

Din datele preliminare, în momentul atacului în grădiniță se aflau copii și educatori. Două dintre cadrele didactice au fost rănite la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat serviciile de urgență și au reușit să evacueze în siguranță copiii. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Colaj foto Sursa_Telegram_ Ostanii Blockpost
Sursa: Telegram/ Ostanii Blockpost

OSCE confirmă atacul cu obuze

ACTUALIZARE 11.08 Observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au raportat joi mai multe incidente cu obuze de-a lungul liniei de contact dintre separatiștii sprijiniți de Rusia și forțele guvernamentale în estul Ucrainei, a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters.

Citește și: Noi imagini din satelit cu activitatea militară a Rusiei din preajma Ucrainei. Au fost aduse echipamente noi


-------Știrea inițială------

Afirmațiile privind bombardamentele din estul Ucrainei au fost făcute de reprezentanții autoproclamatei Republici Populare Lugansk într-o declarație. Potrivit acesteia, forțele ucrainene ar fi folosit mortiere, lansatoare de grenade și o mitralieră în patru incidente separate joi.

„Forțele armate ale Ucrainei au violat în mod grosolan regimul de încetare a focului, folosind armament greu, care, potrivit acordurilor de la Minsk, ar fi trebuit retras”, se arată în declarație.

Reprezentanții armatei ucrainene au negat acuzațiile separatiștilor privind un atac al trupelor guvernamentale și au spus, la rândul lor, că rebelii i-au bombardat pe soldații ucraineni.

„În pofida faptului că asupra poziţiilor noastre s-a tras cu arme interzise, printre care artilerie de calibrul 122 mm, trupele ucrainene nu au deschis focul drept ripostă”, a declarat un ofiţer de presă al forţelor militare ucrainene pentru Reuters.

Astfel de incidente au avut loc de multe ori în ultimii opt ani, dar ultimele au fost raportate după ce Rusia a masat mai mult de 100.000 de soldați în apropierea granițelor Ucrainei, cerând NATO să promită că nu va accepta aderarea Kievului la alianță.

Occidentul a amenințat Moscova cu noi sancțiuni dacă atacă Ucraina, însă Rusia neagă că ar plănui un atac.

Serviciile americane de informații au spus că, în opinia lor, Rusia ar putea inventa un pretext pentru o invazie a Ucrainei, posibil prin producerea unor filmări care să prezinte un atac regizat. Rusia a respins o asemenea ipoteză.

Statele Unite afirmă că Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la „7.000 de soldaţi”, dintre care unii au sosit miercuri, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, potrivit unui oficial al Casei Albe.

Editor : Adrian Dumitru | Alexandru Rotaru | Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri