Rusia are dreptul de a construi baze militare în Donețk și Lugansk după recunoașterea independenței lor

Data publicării:
Putin privește prin binoclu flancat de oficiali de rang înalt
Întrebarea momentului: Ce efect are amenințarea sancțiunilor asupra planurilor lui Vladimir Putin cu privire la Ucraina. Foto: Profimedia Images

Rusia a căpătat dreptul de a construi baze militare în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, pe care le-a recunoscut ca state independente, în urma înțelegerilor cu liderii separatiști, potrivit documentelor semnate de Vladimir Putin și publicate luni, scrie Reuters.

Vladimir Putin a semnat luni decretele de recunoaștere a celor două regiuni separatiste de pe teritoriul Ucrainei - autoproclamatele Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk - ca state independente, ignorând avertismentele Occidentului că un asemenea pas este ilegal și va pune capăt îndelungatelor negocieri de pace.

Rusia și cele două regiuni plănuiesc, de asemenea, să încheie înțelegeri separate privind cooperarea militară și protejarea granițelor, potrivit unui draft de lege pe care Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, îl va lua marți în discuție.

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care ordonă forțelor armate ruse să asigure funcții de menținere a păcii în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o luni seară, relatează agențiile ruse de presă TASS și Ria Novosti.

Citește și: Întâlnirea Biden-Putin ar putea să nu mai aibă loc. SUA vor continua diplomația cu Moscova „până când vor porni tancurile”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri