Washingtonul spune că Rusia a adus încă 7.000 de militari la granița cu Ucraina, deși anunța o retragere a trupelor

Data actualizării: Data publicării:
militari rusi in timpul unui exercitiu in crimeea
Washingtonul spune că Rusia a adus încă 7.000 de militari la granița cu Ucraina, deși anunța o retragere a trupelor. Foto: Profimedia

Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la „7.000 de soldaţi”, dintre care unii au sosit miercuri, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, potrivit unui oficial al Casei Albe.

Ruşii au anunţat că îşi retrag trupele de la graniţa cu Ucraina. Acum ştim că este fals. De fapt, avem acum confirmat că în ultimele zile Rusia şi-a mărit prezenţa de-a lungul graniţei sale cu Ucraina cu până la 7.000 de soldaţi, dintre care unii au sosit astăzi (miercuri)”, a declarat presei un înalt oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului.

Rusia spune că vrea să găsească o soluţie diplomatică, dar acţiunile sale indică contrariul. Sperăm că va schimba direcţia înainte de a lansa un război catastrofal şi distructiv”, a mai spus oficialul american, relatează AFP, citată de Agerpres.

El a dat asigurări că Rusia ar putea să lanseze „oricând” o operaţiune care să servească drept pretext pentru a invada Ucraina.

Înaltul oficial a adăugat că această operaţiune-pretext ar putea lua diferite forme, de la o provocare în regiunea Donbas până la o falsă incursiune pe teritoriul Rusiei. Arătând că se aşteaptă la „mai multe ştiri false din partea presei de stat ruse în zilele următoare”, acesta şi-a exprimat speranţa că „lumea este pregătită”.

Rusia anunță noi retrageri de trupe din Crimeea

Pe de altă parte, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că zece convoaie de soldaţi ruşi au părăsit joi Crimeea, după încheierea manevrelor. Nu se precizează unde anume au fost relocate respectivele convoaie, notează Reuters.

Rusia a afirmat mai devreme săptămâna aceasta că unele dintre unităţile sale şi-au încheiat participarea la exerciţii militare în zone adiacente Ucrainei şi se întorc la bazele lor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...