Ucraina a cerut luni o reuniune „imediată” a Consiliului de Securitate al ONU, în contextul ameninţării unei invazii ruse. Consiliul de securitate de la Kremlin a votat luni pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas.
„La solicitarea preşedintelui Volodimir Zelenski, cer oficial consultări imediate ale membrilor Consiliului de Securitate al ONU în numele articolului 6 al memorandumurilor de la Budapesta”, a postat pe Twitter ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cererea se bazează pe un acord din 1994 care garantează integritatea şi securitatea fostei republici sovietice în schimbul renunţării la armele nucleare moştenite de la fosta URSS.
Scopul reuniunii ar fi discutarea paşilor practici pentru a garanta securitatea ţării sale şi dezescaladarea tensiunilor cu Rusia, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că va decide în cursul zilei de luni dacă va recunoaşte independenţa celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk. Consiliul de securitate de la Kremlin a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas. Decizia a fost luată cu 10 voturi din 13, potrivit agenției Ria Novosti.
Editor : B.P.