Cinci asocieri au depus scrisori de interes pentru PPP autostrada A3, Ploiești - Brașov
Asocierile respective sunt din China (2), Austria (1), Turcia (1) și Spania (1).
Fii la curent cu știrile economice. Află noutățile economice si financiare din România, noutăți despre asigurări, bani, taxe, tranzacții, curs valutar, imobiliare, investiții, salarii, dobânzile la credinte.
Asocierile respective sunt din China (2), Austria (1), Turcia (1) și Spania (1).
Privatizarea Oltchim nu este afectată de decizia CE de returnare a ajutorului de stat, spune șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Decizia CE potrivit căreia statul trebuie să...
Publicat acum acum 6 aniCele mai mari companii din comerţul electronic vor avea depozite în România. Vorbim despre firma americană Amazon şi compania chineză Alibaba.
Publicat acum acum 6 aniPublicat acum acum 6 ani
„Este mult mai sănătos şi facem o treabă mai bună dacă nu avem un program de lucru infernal", a declarat Jan Schulz-Hofen, fondatorul companiei germane de software Planio, care a introdus săptămâna...
Publicat acum acum 6 aniȚara se confruntă cu o situație în care majoritatea statelor visează să ajungă: prea mulți bani și datorii mici.
Publicat acum acum 6 aniAsociația cere anularea acestei ”mascarade penibile„ și reluarea procedurilor pentru demararea corespunzătoare a proiectului.
Publicat acum acum 6 aniComisia Europeană (CE) a constatat că, de la privatizarea eşuată a societăţii petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, combinatul a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare...
Publicat acum acum 6 aniConsiliul Concurenței anunță că nu a primit nicio sesizare de la instituțiile publice referitoare la posibile înțelegeri ilegale între bănci în ceea ce privește creditarea companiilor. Reacția vine...
Publicat acum acum 6 aniSalariile mari din administrația publică trag în sus media națională care ajunge să fie greu de depășit în majoritatea județelor.
Publicat acum acum 6 aniNumărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceştia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeaşi...
Publicat acum acum 6 aniPovestea celui mai mare producător de instrumente muzicale din Europa este povestea fabricii Hora de la Reghin. În aproape 70 de ani, aici au fost produse peste 4,5 milioane de instrumente. Mare...
Publicat acum acum 6 aniDupă cinci amânări, în sfârşit sunt gata. E vorba despre cei trei kilometri de şosea care leagă autostrada Bucureşti - Ploieşti de Capitală. Asta nu înseamnă că s-au terminat şi problemele. Şoseaua...
Publicat acum acum 6 aniComisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu susţine că, în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, nou înființata Alianță a Vestului nu...
Publicat acum acum 6 aniDacia avansează pe piaţa auto din Uniunea Europeană - la 11 luni a reuşit un salt de 13,5% şi le-a luat faţa unor constructori precum Nissan, Kia şi Seat. Şi e o creştere extrem de importantă, pentru...
Publicat acum acum 6 aniMinisterul Transporturilor a propus revocarea şi numirea unor membri în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APM) fără a furniza acţionarului minoritar niciun...
Publicat acum acum 6 aniLanțul de fast-food Burger King va fi relansat în România, unde la acest moment mai are doar un singur spațiu, în aeroportul Henri Coandă-Otopeni.
Publicat acum acum 6 aniCompania de Austrăzi deschide vineri traficul pe cei șapte kilometri de autostradă care fac legătura cu A3. Specilialiștii atrag însă atenția asupra posibilelor probleme care vor apărea din cauza...
Publicat acum acum 6 aniPublicat acum acum 6 ani
România şi-a accentuat deficitul de cont curent (diferența între ceea ce are de primit și ceea ce are de plătit, în operațiunile internaționale comerciale, financiare, investiții, prestări servicii...
Publicat acum acum 6 aniCompania Wielpütz Automotive din Germania nu mai construiește la Craiova fabrica de 10 milioane de euro, așa cum anunțase la începutul acestui an.
Publicat acum acum 6 aniDatoria externă totală a României a crescut în primele zece luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 1,492 miliarde euro, la 98,853 miliarde euro, potrivit datelor publicate vineri de...
Publicat acum acum 6 aniAmericanii fac politică externă în funcţie de zonele unde se găsesc petrol şi gaze, după cum i-a spus consilierul american Brzezinski fostului preşedinte al României Ion Iliescu, într-o întâlnire din...
Publicat acum acum 6 aniBugetul propus de PNL ţinteşte un deficit de 2% din PIB pentru anul viitor, pentru a ţine cont de recomandarea Comisiei Europene de a reduce deficitul structural cu 0,8 puncte procentuale în 2018.
Publicat acum acum 6 aniBaroneţii ţării primesc cadourile mai devreme. Nu că nu ar fi avut parte de astfel de ocazii pe tot parcursul anului, dar acum li se mai pune câte ceva în şosetă.
Publicat acum acum 6 aniNoi promisiuni pentru DN76, Oradea-Deva. Directorul CNAIR a dat asigurări că anul viitor se vor relua lucrările pe Drumul Național 76, după ce în decembrie 2017 a fost reziliat contractul de execuție...
Publicat acum acum 6 aniPolițiștii vor putea da amenzi pe baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic, dacă un proiect de lege depus în Parlament va fi aprobat.
Publicat acum acum 6 aniContractul pentru porțiunea de autostradă între Borș și Biharia a fost parafat astăzi, la Oradea, în prezența directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. O firmă...
Publicat acum acum 6 aniSecțiunea Biharia - Borș din autostrada Transilvania - A3 va fi definitivată în 2020, dacă problemele în justiție ale patronului firmei constructoare, Beniamin Rus, nu se vor agrava .
Publicat acum acum 6 aniBancherii reuniți în cadrul Consiliului Patronatelor Bancare (CPBR) au negociat cu sindicaliștii primul contract colectiv de muncă, după aproape 12 luni de discuții și negocieri. Ținta finală a...
Publicat acum acum 6 aniCel mai mare constructor italian, Salini – Impregilo, care dealtfel dorește să cumpere compania Astaldi și care derulează în România cel puțin două contracte importante de autostrăzi, trebuie să...
Publicat acum acum 6 aniNava va avea propulsie hibridă și va fi folosită atât pentru croaziere cât și pentru cercetări științifice în zona Polului Nord. Tabla va fi furnizată de ArcelorMittal Galați.
Publicat acum acum 6 aniDirectorul executiv al Google, Sundar Pichai, a fost audiat de către congresmanii americani, în contextul acuzaţiilor că grupul aplică cenzura în China şi pe fondul afirmaţiilor unor conservatori că...
Publicat acum acum 6 ani„Robert Cezar Matei a ratat câteva oportunități de aur”. Așa începe Business Insider povestea românului care a ratat două șanse majore să devină multimilionar în dolari. Robert a fost inclus într-un...
Publicat acum acum 6 aniPiaţa rezidenţială nu se află în faţa unei crize similare celei din 2008, în contextul în care preţurile sunt semnificativ mai mici decât atunci, ritmul de creştere a preţurilor a încetinit în acest...
Publicat acum acum 6 aniPonderat cu prețurile, un român a avut în medie, în 2017, un Consum Actual Individual (AIC) de 68% din media UE, față de 58% în 2015. Aceasta a făcut ca in cei doi ani scurși România să „depășească”...
Publicat acum acum 6 aniLa aeroportul din Tulcea, autorităţile anunţă extinderea activităţii, dar în acelaşi timp dă afară mai mulţi angajaţi. Are şi o explicaţie pentru această decizie. Aeroportul a avut în ultimul an doar...
Publicat acum acum 6 aniDocumente postate pe site-ul de achiziții publice demonstrează că Ploiești – Brașov ar putea ajunge o mare înșelătorie, mult peste cazul Bechtel. Pe de altă parte, un ofertant cere să i se confirme...
Publicat acum acum 6 aniPrimarul Capitalei vrea ca toţi bucureştenii să meargă gratuit cu transportul în comun. Deocamdată, doar elevii nu vor mai plăti nimic pentru călătoriile cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul...
Publicat acum acum 6 aniImagini în premieră cu pasajele subterane care vor fi construite în centrul civic. Primăria Oradea a accesat luni 111 milioane de lei, din fonduri europene, pentru realizarea acestui proiect de...
Publicat acum acum 6 aniAlianţa Vestului înseamnă o dezvoltare accelerată a Oradei. Asta susţin reprezentanţii administraţiei locale, care speră ca prin accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles, să realizeze...
Publicat acum acum 6 aniComisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu susţine că, în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, nou înființata Alianță a Vestului nu...
Publicat acum acum 6 aniElevii vor beneficia de transport gratuit în Capitală cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul din luna februarie a anului viitor. Hotărârea s-a luat astăzi în ședinţa consiliului general al...
Publicat acum acum 6 aniMai multe proiecte privind achiziţia a o sută de autobuze electrice au fost aprobate în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, valoarea totală a acestora fiind de...
Publicat acum acum 6 aniCheltuielile pentru protecţia socială au reprezentat în Uniunea Europeană 28,2% din PIB în anul 2016, România fiind pe ultimul loc în UE la acest indicator, cu doar 14,6% din PIB, în comparaţie cu...
Plata impozitelor este o corvoadă pentru mulţi români, dar plata acestoră dă dreptul contribuabililor să ceară statului să ”îşi îndeplinească menirea”, iar fără o bună colectare a taxelor nu putem...
Furnizorii grupului american Apple Inc. vor analiza mutarea producţiei telefoanelor iPhone din China în altă ţară, dacă tarifele impuse de SUA pentru produsele electronice importate vor creşte...