Consiliul Concurenței reacționează la declarațiile lui Dragnea despre dobânzile băncilor

Data actualizării: Data publicării:
LIVIU_DRAGNEA_DECLARATII_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Consiliul Concurenței anunță că nu a primit nicio sesizare de la instituțiile publice referitoare la posibile înțelegeri ilegale între bănci în ceea ce privește creditarea companiilor. Reacția vine după atacul la adresa băncilor lansat duminică seara de președintele PSD, Liviu Dragnea.

Acesta a acuzat băncile că nu sprijină economia şi „stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românul”.

Sistemul bancar este un sistem de la care orice ţară şi orice popor aşteaptă să sprijine economia. Adică să facă profituri băncile, Doamne ajută, dar să facă profituri sprijinind economia, pentru că te gândeşti: domnule, dacă sprijini economia, se dezvoltă, au mai mulţi clienţi, deci o să facă şi mai mult şi mai mult şi mai mulţi bani! Nu sprijină economia. Şi eu zic că Guvernul ar trebui să ia măsuri serioase în ceea ce priveşte lăcomia bancară şi evoluţia ROBOR. Pentru că noi suntem în situaţia în care ne uităm cu toţii, ca un popor blând ce suntem şi de bună-credinţă cum se joacă marile bănci între ele şi stabilesc ele dobânda pe care trebuie să o plătească românii”, a spus Liviu Dragnea.

Sistemul bancar nu sprijină economia, este cu mult sub media europeană şi avem cele mai mari diferenţe între dobânzile la credite şi cele la depozite. Diferenţa este de 7%, în România, în condiţiile în care în UE este această diferenţă de 2,1%. Şi acolo sistemul bancar sprijină economia, la noi nu. În schimb te întrebi: 'Domnule, pe ce fac profit dacă nu sprijină economia?' Pe jocul cu ROBOR-ul, pe care îl stabilesc între dumnealor”, a adăugat șeful PSD.

Consiliul Concurenței precizează că nu a primit nico sesizare în acest sens.

În același timp, menționăm că autoritatea de concurență are în derulare două investigații declanșate din oficiu, pe piața serviciilor de leasing operational și pe piața de leasing financiar și a creditului de consum din România. În cadrul investigațiilor s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituții Financiare Non-Bancare (IFN), societăți de leasing, asociații profesionale și patronale, aceasta acțiune fiind cea mai amplă investigație a instituției. Rezultatele investigațiilor vor fi făcute publice, imediat după finalizarea acestora și luarea unei decizii.

Reamintim că autoritatea de concurență a făcut recomandări pentru eficientizarea/creșterea concurenței în sectorul financiar și, implicit, pentru scăderea comisioanelor, în contextul finalizării anchetei sectoriale pe piața serviciilor bancare de retail. Astfel, una dintre recomandări se referă la intensificarea concurenței odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piața către noi actori (de ex: fintech-uri), dar care nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018”, arată Consiliul Concurenței într-un comunicat.

Citiți și    Adevărata miză a Ordonanței privind amnistia și grațierea: Bunuri de 2 miliarde de euro sechestrate de DNA se vor întoarce la ”victimele abuzurilor statului paralel”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri