De ce n-au românii dreptul la despăgubiri în caz de întârziere a trenului

Data publicării:
tren iarna1

Situațiile dificile în care au fost puși, duminică, mii de români când trenurile acestora au staționat ore în șir pe traseu, ei ajungând înghețați, cu întârzieri semnificative la destinație, duc cu gândul la întrebarea: de ce în România nu se acordă despăgubiri în cazul în care trenurile întârzie, după cum prevede un Regulament al UE adoptat acum 11 ani?

Foto: Angajații CFR Călători dau un ceai cald călătorilor din trenuri întârziate

Românii nu primesc despăgubiri căci, spune ministrul Transporturilor, Lucian Șova, Regulamentul European 1371 din 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor pe calea ferată nu se aplică deocamdată în România. De abia din 2020, spune el. Care este adevărul?

„Reglementările de azi din România nu prevăd o despăgubire în efectul legii, însă, în măsura în care sunt afectați de o manieră consistentă în interesele lor economice, unii poate au pierdut altele legături, poate dincolo de disconfortul fizic, dar si acesta nu e de neglijat, sigur ca se pot îndrepta pe cale legală în vederea obținerii de despăgubiri (...) începând din 2020, regulamentul UE care prevede acest lucru și pentru căile ferate se va aplica și în România”, a spus Lucian Șova duminică pentru Digi24.

Care sunt drepturile călătorilor UE

Regulamentul menționat impune drepturi acordate călătorilor de către operatorii de cale ferată, de stat sau privați. Regulamentul a fost elaborat în 2007 și a intrat în vigoare la 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, deci la finele lui 2009. Drepturile sunt:

  • În cazul în care întârzierea este cuprinsă între 60 și 119 minute, pasagerul are dreptul să i se returnze 25% din prețul biletului
  • În cazul în care întârzierea depășește 120 de minute, i se poate returna 50% din valoarea biletului

  • Alte drepturi: alimente și băuturi în limite rezonabile în cazul întârzierilor, transport la destinație cu alte mijloace, dacă trenul se află blocat pe linie, și chiar cazare dacă staționarea se întinde pe durata unei nopți. Returnarea contravalorii biletului dacă scopul călătoriei a fost compromis din cauza întârzierii.

Prevederile Regulamentului nu s-au aplicat niciodată căci România în repetate rânduri derogare de la aplicare. Regulamentul spune că un stat membru poate cere o excepție de la aplicarea Regulamentului pentru cinci ani, perioadă care poate fi reînnoită de cel mult două ori. Deci în total 15 ani. Socotind Regulamentul valabil cu începere din 2009, de abia din 2024 Guvernul nu va mai putea ocoli obligațiile din Regulament    prin solicitarea de derogări.

În 2014 România a creut CE o a doua derogare de cinci ani, care se încheie la finele lui 2019. Cum justifica Guvernul din 2014 solicitarea de derogare?

„Acordarea acestor derogări pentru următorii 5 ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate impus de art. 15 – 17 din Regulamentul (CE) nr.1371/2007, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere.

Deşi în perioada 2009-2014, s-au făcut  demersuri în privinţa creșterii calității serviciilor feroviare prin măsuri organizatorice și investiționale, reînnoirea derogărilor pentru următorii 5 ani este necesară pentru a obține timp în vederea obținerii unor compensații adecvate  pentru serviciul public şi pentru asigurarea sumelor necesare respectării standardelor minime de calitate a serviciilor prin reînnoirea/modernizarea parcului de material rulant, modernizarea sistemelor de informare a călătorilor, dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată, etc.

Toate aceste măsuri implică un efort investiţional pe o perioadă de 5-10 ani, care nu poate fi realizat într-un timp scurt de acţionariatele întreprinderilor de transport feroviar de călători şi ale gestionarului de infrastructură. Astfel, susţinerea sistemului feroviar în perioada 03.12.2014 – 03.12.2019 pentru asigurarea investiţiilor necesare pentru respectarea tuturor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1371/2007, este esenţială. Neîndeplinirea tuturor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 de către aceste companii peste 5 - 10 ani  atrage după sine sancțiuni de tip "infringement" asupra României, mult mai greu de evitat pe termen scurt.

Având în vedere că state mult mai avansate din punct de vedere economic acordă toate derogările posibile,  dar și state precum Bulgaria, care au înțeles să susțină sistemul feroviar în perioada ramasă la dispoziție, ne menţinem punctul de vedere privind reinnoirea pe 5 ani a perioadei tuturor derogărilor permise de Regulamentului CE 1371/2007”, spune nota de fundamentare a HG 1078/2014.

În realitate, anii au trecut însă momentele de respiro nu au fost folosite de niciun Guvern pentru a îmbunătăți starea căii ferate astfel încât momente ca cele de duminică să nu se repete. După cum a relatat Digi24.ro aici, din șapte magistrale de transport feroviare doar pe una-două se va simți, anul viitor, o micșorarea a duratelor de călătorie, față de acest an. Pe restul de cinci-șase magistrale duratele de călătorie vor fi chiar mai mari, din cauza degradării liniilor de circulație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transnistrenii, cu Rusia în suflet, dar în acte cu Moldova: cum fug de marele urs și se
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...