Alianța Vestului: ce spun autoritățile și ce așteptări au orădenii

Data actualizării: Data publicării:
linii de tren continuare alianta vestului

Alianţa Vestului înseamnă o dezvoltare accelerată a Oradei. Asta susţin reprezentanţii administraţiei locale, care speră ca prin accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles, să realizeze investiţii care să ajute întreaga zonă. Dezvoltarea legăturilor feroviare şi rutiere reprezintă una dintre priorităţile celor patru oraşe semnatare. Pentru ca Alianţa Vestului să devină oficială este nevoie de un vot favorabil în Consiliile locale ale celor patru oraşe.

Fondurile europene repezintă secretul dezvoltării impresionate a orașului Oradea. Din 2008 administrația locală investit 250 de milioane de euro, din care 150 de milioane fonduri europene, în proiecte de infrastructură, de refacere a reţelei de termoficare sau de reabilitare a centrului orașului.

În opinia reprezentanţilor administraţiei locale, Alianța Vestului ar ajuta la asigurarea o continuitate a acestei dezvoltări prin atragerea de bani europeni direct de la Bruxelles.

Dacian Palladi, administratorul public al municipiului Oradea: „Fără bani europeni, Oradea nu ar arăta și nu ar promite să arate cum poate să o facă astăzi; banii proprii nu ne sunt suficienți pentru a ne realiza ambițiile, dorințele, speranțele. Suntem obligați să vânăm bani europeni, să o facem inteligent și dacă se poate să îi aducem cât mai rapid.

Semnatarii acestui document arată că, din experiența dumnealor, structurile centrale de la București și structurile de dânșii gestionate de multe ori se mișcă încet și sunt populate cu persoane mai puțin competente, iar instabilitatea politică face să fie extrem de dificilă derularea unor proiecte pe termen lung.„

Prin descentralizarea gestionării fondurilor europene, administrațiie locale incluse în parteneriat își propun realizarea unor proiecte ambițioase pentru întărirea legăturilor feroviare și rutiere.

Ilie Bolojan, primarul oraşului Oradea: „Ne dorim ca anumite proiecte de infrastructură care sunt gestionate prin programul operațional Infrastructură Mare - modernizări de cale ferată, electrificări de linii de cale ferată, autostrada TransCarpatia - să fie prinse în listele de priorități și să fie finanțate din bani europeni.

Aceste investiții,nu fac decât să asigure conectarea României atât pe culoarul est-vest, dar și pe culoarul nord-sud, în acestă parte de Europă."

Printre obiectivele din această alianţă a oraşelor se numără și realizarea unui drum de 110 km, în regim de autostradă între Oradea și Arad și modernizarea liniei de cale ferată Oradea-Arad.

Dacian Palladi, administratorul public al municipiului Oradea: „Există un studiu de fezabilitate făcut în urmă cu câțiva ani, care tot de câțiva ani stă pe rafturile Companiei de Drumuri și Autostrăzi. Această situație vrem să o deblocăm și le spunem deschis: „dați-ne voie să îl revizuim, să-l reactualizăm și am fi interesați să vedem în ce măsură găsim finanțarea."

Suntem intersați să ajungem în condiții sigure, confortabile în multiple variante de la un oraș la altul, de unde putem să culegem oportunitățile sau banii ca să ne plătim facturile și să sperăm într-o zi următoare mai bună."

Aşteptările populaţiei legate de această alianţă sunt mari.

„- Ce părere aveți despre această alianță?
- O gândire foarte bună!
- Cu ce credeți că ar ajuta Oradea?
- Cu dezvoltarea orașului.

„- De ce să meargă banii numai la cei care nu muncesc? Dacă aici se muncește, de ce să nu rămână la noi? Să rămână aici în zonă vreau să zic
- Și legătura dintre celelalte orașe incluse în parteneriat credeți e importantă?
- Da, eu zic că da. Dacă vrei să mergi undeva, dacă va fi și autostrada mai bună, eu zic că mai ușor va fi.”

Pentru constituirea acestei alianțe a Vestului este nevoie un vot favorabil în consiliile locale ale celor patru oraşe. Urmează înfiinţarea unei Asociații de Dezvoltarea Interregională, programată pentru primul trimestru din 2019.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...