Case mai scumpe în 2017
Prima lună a anului aduce o creştere a preţului pentru locuinţele noi în unele oraşe ale ţării. În continuare, cele mai mari preţuri sunt în Cluj-Napoca şi Bucureşti: 1.200 de euro pe metrul pătrat.
Digi24 îți oferă cele mai noi știri despre bani și afaceri. Află totul despre investiții românești și străine, curs valutar, știri bancare și păreri ale experiților. Află noutățile de la Banca Națională a României, interviuri cu guvernatorul Mugur Isărescu, dar și știri de la Banca Centrală Europeană.
Prima lună a anului aduce o creştere a preţului pentru locuinţele noi în unele oraşe ale ţării. În continuare, cele mai mari preţuri sunt în Cluj-Napoca şi Bucureşti: 1.200 de euro pe metrul pătrat.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care este preluată rețeaua de supermarketuri Profi, cu o valoare de 533 milioane euro.
Publicat acum acum 8 aniGuvernul a discutat în şedinţa de joi un memorandum privind demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, a anunţat Alexandru Petrescu, ministrul Economiei.
Publicat acum acum 8 aniBNR are o prognoză privind creşterea economică din 2017 cuprinsă între 4 şi 5%, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu. Reamintim că recent Comisia Națională de Prognoză a avansat o creștere de 5,2%...
Publicat acum acum 8 aniPrima ofertă pentru deţinătorii punctelor de despăgubire ANRP: Un fond specializat oferă 50% din valoare, cu plata pe loc.
Publicat acum acum 8 aniBanca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,4888 lei/euro, în scădere uşoară faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel minim din 6 octombrie 2016, pe o piaţă...
Publicat acum acum 8 aniGuvernul va discuta săptămâna viitoare adoptarea unei OUG privind taxa de depozitare a gunoiului, respectiv o plată de 80 de lei pe fiecare tonă de deșeuri deversată la gropile de gunoi fără a fi...
Publicat acum acum 8 aniTerenul, cu o suprafață de opt hectare, ar fi fost vândut firmei Prime Kapital, companie fondată de sud-africanul Martin Slabbert. Pe acest teren vor fi realizate 400 de unități locative de standard...
Publicat acum acum 8 aniRata anuală a inflației ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%.
Publicat acum acum 8 aniLa ce sunt bune prognozele privind creșterea economică dacă acestea conțin estimări care diferă între ele cu peste 1,5%? Economiștii britanici cred că România va înregistra o majorare a PIB de 3,6%...
Publicat acum acum 8 aniCele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat în Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Publicat acum acum 8 aniÎn zece zile costurile de împrumut ale României s-au majorat cu aproximativ 0,3%. Creșterea a început în data de 26 ianuarie, înainte de publicarea controversatei OUG 13 din 2017. Climatul politic...
Publicat acum acum 8 aniBanca Centrală Europeană cere înfiinţarea unor bănci rele susţinute de guverne care să absoarbă creditele neperformante. Adoptarea propunerii ar însemna că plătitorii de taxe vor suport rateurile...
Publicat acum acum 8 aniTensiunile politice şi protestele masive din stradă de peste tot din ţară pun investitorii străini în gardă. Un fond de investiţii străin a decis să-şi amâne investiţiile de 100 de milioane de euro...
Publicat acum acum 8 aniCreşterea economică a României va încetini, în 2017, la 3,6% de la 4,6% în 2016, fiind una dintre puţinele ţări din regiune care se va confrunta cu o astfel de evoluţie, iar deficitul bugetar va...
Publicat acum acum 8 aniAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) reprezintă prima barieră în dezvoltarea pieţei româneşti de capital, deoarece peste 25% din costurile de tranzacţionare finale pentru client ajung la ASF...
Publicat acum acum 8 aniSoţii, soţiile, copiii de politicieni care nu ştiu să facă nimic lucrează la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Deoarece cererea de sinecuri plătite este mare, ASF va înființa – paradoxal...
Publicat acum acum 8 aniCa ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a șefului PSD, Liviu Dragnea, va avea la dispoziție, în următorii patru ani, 31 de miliarde de lei. Cum? Prin Programul Național de Dezvoltare...
Publicat acum acum 8 aniConsiliul General al Municipiului București a aprobat, luni, înființarea unei firme de construcții care a și primit din start 12 milioane de lei pentru a se pune pe picioare. SC Trustul de Clădiri...
Publicat acum acum 8 aniÎn funcţie de numărul anunţurilor încărcate, preţurile variază între 3,31 euro si 3,71 euro pentru fiecare job listat, având o valabilitate de o lună.
Publicat acum acum 8 aniDirectorul general al Enel România, Georgios Stassis, a declarat luni, într-un comunicat că un nou moment de criză este iminent, de data aceasta în sectorul energiei regenerabile. În acest domeniu...
Publicat acum acum 8 aniListarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori București (BVB) ar putea upgrada România la statutul de piață emergentă, iar unul dintre efecte ar fi majorarea pensiilor pentru 6 milioane de români.
Publicat acum acum 8 aniPrimul curs de tip post-universitar online în managementul Bio-Economiei, Inovării și Guvernanței, organizat de Catedra de pe lângă Strategia UE pentru Regiunea Dunării ”Jean Bart” (CIO-SUERD), în...
Publicat acum acum 8 aniReducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 19% şi mai ales eliminarea supraacizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, măsuri aplicate de la 1 ianuarie 2017, au ieftinit carburanţii...
Publicat acum acum 8 aniEconomia românească va continua, în acest an, trendul pozitiv, iar investiţiile au şanse să le aducă profit celor care vor dezvolta afaceri mai ales în comerţ, construcţii, servicii, hoteluri şi...
Publicat acum acum 8 aniProducătorii români îşi promovează şi vând marfa în mall-uri virtuale. Sunt site-uri dedicate afacerilor locale şi ONG-urilor care valorifică produse făcute de meştesugari.
Publicat acum acum 8 aniExecutivul a aprobat în cadrul ședinţei de guvern Ordonanța de urgență pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, program care încurajează micile afaceri.
Publicat acum acum 8 aniProducătorul român Adeplast spune că Guvernul ar vrea să introducă un normativ de securitate la incendiu a construcţiilor prin care se elimină polistirenul la construcţia şi reabilitarea termică a...
Publicat acum acum 8 aniCursul leu/euro a depășit, din nou, 4,5 lei/euro, iar Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de 4,5077 lei/euro, în creștere cu 0,94 bani (+0,21%) comparativ cu valoarea anunțată în...
Publicat acum acum 8 aniAnt Financial, filiala care se ocupă de plăţi digitale în cadrul companiei de comerţ online Alibaba, cumpără MoneyGram, firma de transferuri de bani cu sediul în Statele Unite, pentru 880 de milioane...
Publicat acum acum 8 aniPlafonul de garanţii acordat pentru programul guvernamental Prima Maşină a scăzut la jumătate în acest an faţă de 2016, de la 100 la 50 milioane lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, după...
Publicat acum acum 8 aniPublicat acum acum 8 ani
În doar un an procentajul dividendelor acordate de către companiile de stat în totalul profitului obținut de acestea aproape că s-a dublat. Forțând companiile de stat să îi dea dividende din ce în ce...
Publicat acum acum 8 aniNumele de domenii de site-uri „.ro” vor avea o perioadă de valabilitate limitată la cinci ani, nu una nelimitată, așa cum se întâmplă acum, potrivit unui anunț recent al Romania Top Level Domain...
Publicat acum acum 8 aniBursa de Valori Bucureşti vrea să atragă cât mai mulţi investitori, aşa că le promite vacanţe exotice.
Publicat acum acum 8 aniScos la mezat. Ofertele firmelor interesate de activele Oltchim vor fi selectate în funcţie de sumele obţinute de creditorii combinatului. Rezultă că nu vor conta atât planurile investitorilor de...
Publicat acum acum 8 aniMinistrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat joi că în prezent se lucrează la proiectul privind noul sistem de calcul al redevenţelor, susţinând că investitorii au nevoie de un tabel foarte...
Publicat acum acum 8 aniVeste proastă pentru şoferi. Centura de Sud a Capitalei primeşte anul acesta doar 10% din banii necesari lucrărilor.
Publicat acum acum 8 aniRemus Vulpescu, printre altele fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizătii în Industrie (OPSPI), a fost numit consilier al ministrului Energiei, Toma Petcu.
Publicat acum acum 8 aniDată în folosință pe 6 decembrie 2016, când s-a semnat și procesul-verbal de recepție a lucrărilor, varianta de ocolire Craiova Sud, care face legătura între DN 6 Craiova – Caracal și DN 65 Craiova –...
Publicat acum acum 8 aniCastelul Bran, unul din cele mai cunoscute obiective turistice româneşti pe plan global, a atras anul trecut 798.298 de vizitatori, plătitori de bilete, mai mulţi cu aproape 27%, faţă de anul 2015...
Publicat acum acum 8 aniPe lângă primele grase acordate la Compania de Drumuri (CNAIR) pentru repararea lotului 3 din Sibiu-Orăștie, prime nefirești atât timp cât o mare parte din vina gropilor aparține chiar companiei...
Publicat acum acum 8 aniCompaniile de web hosting din România cer Registrului naţional RoTLD, într-o scrisoare deschisă transmisă miercuri presei, să publice online, spre consultare, propunerea detaliată privind...
Publicat acum acum 8 aniComisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în sus prognoza de creştere a economiei până în 2020, aceşti indicatori stând la baza construirii proiectului de buget pentru 2017.
Publicat acum acum 8 aniPrins în clești de dărnicia sa față de anumite categorii de populație, guvernul PSD se vede obligat să taie investițiile publice. În acest an vor fi alocați cei mai puțin bani de la buget pentru...
Publicat acum acum 8 aniSistemul bancar românesc are în continuare indicatori prudenţiali mai buni decât media europeană.
Grecii de la Bancpost caută un partener „strategic" pentru operaţiunile din România.
Măsura de majorare a plafonului cifrei de afaceri până la care se plătește impozit pe venit în loc de impozit pe profit, măsură prezentată de șeful PSD, Liviu Dragnea, drept relaxare fiscală, se...