Remus Vulpescu a fost numit consilier personal al ministrului Energiei

Data publicării:
remus vulpescu mediafax-1

Remus Vulpescu, printre altele fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizătii în Industrie (OPSPI), a fost numit consilier al ministrului Energiei, Toma Petcu.

remus vulpescu mediafax-1
Remus Vulpescu este în prezent director al producătorului de componente pentru industria aeronautică Romaero Băneasa, companie aflată în subordinea Ministerului Economiei, potrivit Economica.net. El a fost totodata şi preşedinte al consiliului de administratie al Hidroelectrica, iar in vara lui 2012 semna pentru intrarea în insolvenţă a companiei.

Cea mai cunoscută funcţie a lui Vulpescu a fost cea de preşedinte al OPSPI, iar în mandatul său a fost scos la privatizare combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. La acea data omul de televiziune Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea combinatului, dar aceasta a eşuat pentru că nu a putut face dovada că are şi banii necesari pentru plata acţiunilor.

Anterior, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta.

Recent, Vulpescu a mai ocupat şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare Constanţa (unde statul este actionar), a mai fost membru în Consiliul de Administraţie al Transgaz şi director al producătorului de echipamente energetice Vulcan Bucureşti, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, dar intrată ulterior în insolvenţă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...