Suedia va permite NATO să poziţioneze trupe pe teritoriul său încă dinainte să adere oficial la alianţa militară, au afirmat vineri premierul şi ministrul apărării suedezi, transmite Reuters.
La începutul săptămânii viitoare, premierul Ciucă își depune mandatul, spun surse politice. Schimbarea premierilor trebuie să fie gata până la finalul săptămânii următoare. Ultimele negocieri pentru...
Mama fetei de 12 ani care a fost ucisă într-un apartament din Capitală a ajuns în această dimineață, în București, la Secția Omoruri pentru a fi audiată. Femeia a fost repatriată din Spania și aseară...
Mai multe produse au fost retrase de pe piață după ce autoritățile au descoperit că erau contaminate cu o substanță cancerigenă. Este vorba de un lot de porumb prăjit și mix pentru bere de arahide și...
În contextul în care mii de angajați din Sănătate protestează, Alexandru Rafila nu a reușit să dea jurnaliștilor un răspuns clar, după ședința de Guvern de joi, cu privire la ce majorări salariale...
Ministru de Finanţe Adrian Câciu a precizat că prima rectificare bugetară din anul acesta va fi destul de complicată, pentru că situaţia economică a României nu este una extraordinar de bună şi nici...
Distrugerea barajului Kahovka a dus, potrivit Kievului, la inundarea a peste 600 de kilometri pătraţi în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a...
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat joi după ședința în care Guvernul a adoptat memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării că...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că îi pare rău că actualul Guvern şi actuala coaliţie de guvernare trebuie să răspundă pentru lucruri care trebuiau făcute de alţii în 30 de ani şi a...
A început oficial mitingul angajaților din Sănătate. 4.000 de cadre medicale au anunțat că vor protesta în fața Guvernului, după care vor pleca în marș către Parlament, cu opriri la ministerele...
Zeci de milioane de oameni din SUA erau miercuri sub alertă de poluare a aerului. Fumul de la incendiile de vegetație din Canada s-a îndreptat spre sud și a colorat cerul deasupra unora dintre cele...
Liderul AUR, George Simion, a anunţat că deputatul Ciprian Titi Stoica va fi exclus din partid, după ce a sunat în timpul nopţii mai mulţi colegi parlamentari cărora le-a adresat injurii. Simion a...
Poliţiştii de penitenciare protestează joi, de la ora 11:00, în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, nemulţumiţi de condiţiile impuse de Bruxelles în ceea ce priveşte modificarea Legii...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat miercuri că nu a fost implicat în explozia gazoductului Nord Stream şi nu crede că alţi oficiali ucraineni au jucat un rol, aşa cum susţin mai...
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a ridicat în sondaje, formațiunile politice clasice fiind alarmate, și este pe cale de a câștiga alegeri în trei landuri din estul...
Lucrările de modernizare a DJ 102 I Valea Doftanei (judeţul Prahova) - Brădet (judeţul Braşov), drum care ar urma să decongestioneze traficul de pe DN 1 până la finalizarea autostrăzii, ar putea...
Guvernul a anunțat că va adopta joi un memorandum prin care va garanta creșterile salariale ale profesorilor acordate prin noua Lege a salarizării, în urma discuției cu reprezentanții sindicatelor...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, despre cazul fetiței de 12 ani găsită moartă în lada unei canapele dintr-un apartament bucureștean, că nu poate da detalii despre activitatea...
Competiţia pentru Primăria Capitalei se va duce între Nicuşor Dan şi Gabriela Firea sau poate apărea un candidat integru şi competent, care îi poate învinge pe amândoi, este de părere primarul...
Judecătorii Curții de Apel Cluj cer Parlamentului să nu taie pensiile speciale ale magistraților, potrivit Știri de Cluj, care citează adunarea generală a acestora. Ei totodată solicită, într-o...
Aproximativ 42.000 de oameni de pe ambele maluri ale râului Nipru se confruntă cu riscul de a fi inundați după distrugerea barajului Nova Kahovka, au spus oficiali ucraineni, estimările fiind că...
Sindicaliştii din sănătate vor declanşa miercuri o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat...
Data de 6 iunie marchează Ziua Debarcării în Normandia și începutul evenimentelor care au dus la victoria Aliată pe Frontul de Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Parlamentul European a publicat marți sondajul Eurobarometru din primăvara anului 2023: cetățenii sprijină puternic democrația și sunt la curent cu viitoarele alegeri europene. Sondajul arată că 71%...
Barajul peste Nipru de la Nova Kahovka din regiunea Herson a fost aruncat în aer noaptea trecută. Ministerul ucrainean de Interne a anunțat că a început evacuarea locuitorilor din zonele...
Unchiul fetei dispărute spune că cel responsabil de crimă ar fi actualul concubin al surorii lui, care între timp a fost prinsă în Spania. Totuși, acesta nu era un om care să dea de bănuit, spune...
Cadavrul găsit în lada unei canapele dintr-un apartament din Capitală este al unei fetițe de 12 ani, anunță anchetatorii. După expertiza genetică, s-a constatat că ADN-ul victimei este același cu al...
Distrugerea barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei reprezintă un „ecocid”, însă oficialii naționali și regionali lucrează la a se asigura că localnicii sunt în siguranță, a spus marți șeful...
ACTUALIZARE 13:25 Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în cadrul Summitului NATO în format București 9 (B9) de la Bratislava, că sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianță „este...
Fostul ministru slovac al justiţiei şi fost preşedinte al Curţii Supreme a ţării sale, Stefan Harabin, a fost inculpat pentru că a salutat decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada...
Consultantul fiscal Dan Schwartz a vorbit, în cadrul interviului din emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, despre posibilitatea ca bugetul de stat să suporte o creștere de 25% la salariile...
Profesoara de educație muzicală Antoaneta Luchian, din Iași, spune, în cadrul interviului din emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, că sistemul de Învățământ se confruntă cu o problemă de personal...
Premierul albanez Edi Rama a fost filmat în timp ce o săruta „cu pasiune”, aparent pe gât, pe șefa executivului italian, Giorgia Meloni, la summitul Comunității Politice Europene, care a avut loc...
Regele Charles al III-lea, primul monarh britanic care vine în România, a ajuns la Valea Zălanului, acolo unde a fost întâmpinat de localnici și copii cu flori și mesaje de „bun venit”. Suveranul...
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a criticat vineri armata Kremlinului, spunând că Rusia stă „mult mai rău astăzi decât înainte de invazia la scală largă” a Ucrainei, începută în februarie...
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, susține, într-un mesaj pe Facebook, că liderii sindicali din Educație, „pe care îi cunosc, respect și apreciez”, au avut acces la...
Apele au făcut prăpăd la munte, în stațiunile Sinaia și Comarnic. Un bărbat a fost salvat în ultima clipă de pompieri, după ce a fost luat de viitură la Comarnic.
Franţa face presiuni pentru o cale concretă de aderare a Ucrainei la NATO, dar Germania îndeamnă la mai multă prudenţă în ceea ce priveşte discutarea aderării, având în vedere războiul actual al...
Miercuri, în jurul orei locale 17:00, două cutremure au fost resimţite în zona Cannes, până la Fréjus. Imediat după aceea, un val de speculaţii a izbucnit pe reţelele sociale în încercarea de a...
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă, joi, că este posibil ca anumiţi incitatori să se fi infiltrat în grupurile de profesori, unii chiar motivaţi...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea la UE a Republicii Moldova poate fi realizată în câţiva ani, „dacă toată lumea se străduieşte”, în contextul în care autorităţile de la Chişinău vor...
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat dacă România ar interveni în Republica Moldova, în cazul în care escaladează războiul din Ucraina, că discuţia este mai complicată „fiindcă România...
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la evoluţiile din Ungaria, în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE în a doua parte a...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, face „apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar”, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța de urgență de creștere...
Echipa de fotbal FC Sevilla a câştigat Liga Europa (Europa League), învingând, în finala disputată pe Puskas Arena din Budapesta, AS Roma, scor 5-2, în urma loviturilor de departajare. Pentru Sevilla...
Adunările generale ale procurorilor din diferite structuri au decis, în şedinţele de miercuri, să ceară adoptarea unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite...
Viceliderul grupului deputaților UDMR Szabo Odon a declarat, miercuri, despre greva profesorilor, că trebuie recâştigată încrederea şi că nu a picat foarte bine faptul că ministrul de Interne, Lucian...