Judecătorii din Cluj amenință cu proteste dacă Parlamentul nu renunță la planul de tăiere a pensiilor speciale
Judecătorii Curții de Apel Cluj cer Parlamentului să nu taie pensiile speciale ale magistraților, potrivit Știri de Cluj, care citează adunarea generală a acestora. Ei totodată solicită, într-o rezoluție redactată pe 31 mai, ca vârsta de pensionare să rămână neschimbată pentru cei aflați în activitate. Rezoluția se adresează CSM, ÎCCJ și liderilor celor două camere parlamentare. Magistrații amenință cu proteste, dacă cererile lor nu vor fi respectate.
Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Cluj somează Parlamentul să nu taie pensiile speciale. În data de 31 mai 2023, judecătorii au redactat o rezoluție ce a fost comunicată Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, Preşedintelui Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin care solicită să se renunțe la planurile de tăiere a pensiilor de serviciu pentru magistrați, iar vârsta de pensionare să rămână neschimbată pentru cei aflați acum în activitate.
Adunarea generală „solicită ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraţilor aflaţi în funcţie şi orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privinţa judecătorilor recrutaţi sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Totodată, cuantumul pensiei de serviciu trebuie păstrat la nivelul garantat constituțional, în sensul standardelor internaționale amintite.
Solicită asigurarea resurselor materiale şi umane necesare unei normale organizări a activităţii instanțelor de judecată, în scopul respectării drepturilor cetățenilor la un proces echitabil.
Solicită Comisiei Europene şi Guvernului României să își asume întreaga responsabilitate pentru starea gravă în care au adus sistemul judiciar, aflat în plină criză de personal şi expus, practic, destructurării, prin astfel de măsuri, cu efecte negative asupra apărării drepturilor persoanelor din România”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Cluj.
Dacă cererile magistraților nu vor fi respectate, aceștia amenință cu proteste. „În situaţia în care propunerile de modificări legislative ce afectează statutul judecătorilor vor fi menţinute în continuare, se va convoca o nouă adunare generală pentru ca, în funcție de rezultatul discuțiilor pe marginea acestui proiect, să decidă cu privire la luarea unor măsuri concrete de protest”, mai arată sursa citată.
O rezoluţie similară a fost adoptată de Tribunalele şi Judecătoriile din raza de competenţă a Curţii de Apel Cluj.
Judecătorii Curții de Apel Cluj şi instanţele arondate au subliniat că modificările intempestive aduse proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor, precum şi iminenta adoptare a acestora, în mod total netransparent şi cu încălcarea gravă a principiului cooperării loiale între puterile statului, vor avea efecte dezastruoase asupra calității şi eficienței actului de justiție, adâncând cea mai gravă criză de personal din perioada post-aderare, cu care se confruntă instanțele şi parchetele în prezent.
Judecătorii au evocat starea de criză acută a resurselor umane, în condiţiile în care 1.129 de posturi de judecător sunt deja vacante. Deşi efortul suplimentar a fost preluat de cei rămași în funcție, cu consecinţa directă a suprasolicitării acestora, situaţia de criză prelungită generează efecte negative directe asupra soluționării în timp rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
De asemenea, judecătorii au constat cu îngrijorare că funcția de judecător nu mai este atractivă pentru absolvenții de vârf ai facultăților de drept, dat fiind că, deși a scăzut media necesară admiterii în magistratură la nota șase de la nota opt, locurile scoase la concurs rămân parţial neocupate (în 2022, de exemplu, din 580 locuri scoase la concurs, 141 au rămas neocupate).
În aceste condiţii, în lipsa unei predictibilități a carierei judecătorului şi a elementelor specifice acesteia, care au fost concepute ca urmare a unui sistem vădit restrictiv de interdicții şi incompatibilități, există riscul real al părăsirii sistemului de către cei mai buni şi experimentați profesioniști, coroborat cu accederea în magistratură în baza unor standarde profesionale tot mai scăzute, cu consecințe dezastruoase pe termen scurt, mediu şi lung, pentru actul de justiţie al cărui destinatar este cetăţeanul.
Nu în ultimul rând, judecătorii au reamintit că atât organizarea judiciară, cât şi statutul judecătorilor sunt statornicite prin lege organică şi beneficiază de protecție constituțională, iar reglementarea acestora ține de competenţa națională a statelor membre, nefiind admisibilă deturnarea prin pacte politice utilizate, apoi, pentru a forța modificarea legilor,
„Curtea de Apel Cluj, alături de toate celelalte instanţe din raza de competenţă, în unanimitate, au adoptat pe data de 30 mai 2023, hotărâri prin care solicită factorilor competenți să oprească aşa zisa ”reformă” a pensiilor de serviciu, făcută fără nici un fel de studii de impact, ce va avea efecte dezastruoase asupra politicii de resurse umane şi, în final, asupra calității şi eficienței actului de justiție. Este inadmisibil şi profund iresponsabil ca o astfel de reformă abruptă şi irațională să fie impusă în condiţiile actuale de criză de personal, criză generată de instabilitatea acută a statutului judecătorilor. De aceea, în mod absolut legitim, am cerut ferm stoparea aşa zisei reforme, precum şi ca orice eventuală modificare a condițiilor de pensionare să producă efecte exclusiv în privința judecătorilor recrutați sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătățirii condițiilor de muncă”, a declarat judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele Curţii de Apel Cluj.
„Modalitatea în care au fost făcute aceste amendamente, prin negocieri complet netransparente cu Comisia Europeană, şi nu urmare a dialogului cu puterea judecătorească, aşa cum impunea principiul cooperării loiale, constituie un precedent periculos pentru independența justiției şi, de aceea, inacceptabil. Jaloanele statutului judecătorilor sunt cele prevăzute de Constituţia României şi Curtea Constituţională a României, şi nu cele negociate politic la nivel guvernamental. Este important ca fiecare cetățean să înţeleagă consecinţele unor astfel de demersuri intempestive pentru eficienţa apărării drepturilor fundamentale. Prin hotărârile adunărilor generale am arătat că, judecători fiind, avem dreptul şi obligaţia de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, necesitate pe care ne vom strădui să o împlinim prin toate acţiunile democratice, în acord cu locul şi rolul Justiţiei Române, pentru a opri destructurarea acesteia”, a mai adăugat preşedintele Curţii de Apel Cluj.
PSD a depus la Senat un proiect de lege pentru abrogarea pensiilor parlamentarilor, pentru a elimina inechitățile din sistemul de pensii și pentru „o reașezare pe baze solide a sistemului de pensii”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat săptămâna trecută că legea pensiilor speciale ar trebui să se aplice și pentru pensiile care sunt în plată, altfel nu poate fi vorba de o reformă.
Editor : A.C.
- Etichete:
- parlament
- cluj
- cluj-napoca
- pensii speciale
- magistrati
- judecatori
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News