Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan a declarat duminică, la Antena 3, despre momentul rotaţiei premierilor în Coaliţie, că nu crede că ar fi oportun pentru România să treacă la o negociere de...
Papa Francisc lansează un apel vibrant la primirea migranţilor - „Vă rog, haideţi să deschidem porţile!” -, duminică, la Budapesta, la o slujbă în aer liber, în faţa a zeci de mii de persoane, în...
O femeie în vârstă de 71 de ani din judeţul Bacău, a cărei familie i-a anunţat dispariţia în urmă cu trei zile, a fost găsită moartă, duminică, într-o fântână. Trupul neînsufleţit a fost dus la...
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate o autofurgonetă cu remorcă, un TIR şi alte trei autoturisme, produs duminică, între Caransebeş şi...
Premierul Nicolae Ciucă face sâmbătă un bilanţ al activităţilor din această săptămână, arătând că a început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei...
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, le-a transmis sâmbătă omologilor săi din statele Uniunii Europene că Ucraina va avea nevoie anul viitor de cel puţin 18 miliarde de euro ca ajutor...
Prima reacție a Patriarhului Daniel în scandalul de la vârful Bisericii Ortodoxe. Șeful Bisericii Ortodoxe i-a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Teodosie. Patriarhul i-a reproșat că „Produce...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre situaţia aleilor din Parcul Herăstrău că a fost desfăşurată procedura de achiziţie, proiectare şi execuţie consolidare maluri şi tocmai a...
Pilula de avort urmează să devină disponibilă în Japonia, unde femeile nu au acces, în prezent, la avort pe cale medicamentoasă, în urma autorizării acesteia de către Ministerul japonez al Sănătăţii...
Preşedintele reales al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la finalul Congresului Uniunii, că o impozitare diferită pentru sistemul public şi cel privat nu este posibilă, pentru că ar exista...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, care se află la Washington, a transmis sâmbătă că a discutat la Departamentul de Stat despre situaţia politică cu Directorul pentru Europa Centrala si...
Fostul deputat Marko Attila a fost prezent la Congresul UDMR, după achitarea sa de către instanţă în dosarul retrocedării unui teren din Constanţa, Mesajul Uniunii, postat pe pagina oficială a fost...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă că are o relaţie foarte bună cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL. El a precizat că ultima dată a vorbit cu el în urmă cu două luni, conform...
Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de parteneriat diplomatic neîntrerupt între România şi Israel, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a organizat un dineu la care au participat, printre alţii...
Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat că niciun partener al Uniunii nu trebuie să se lase înşelat de faptul că UDMR are în Parlament doar 6-7%...
Echipa de fotbal Newcastle United a lâncezit mult timp la subsolul Premier League. Dar în 2021, preluarea cu susținere din Arabia Saudită a făcut din Newcastle cel mai bogat club din lume. Pentru...
Rusia are mulţi susţinători în SUA şi în Europa, care sprijină Ucraina în confruntarea cu armata rusă, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că ţara sa nu intenţionează să se...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă vineri că i-a cerut omologului său chinez Xi Jinping ajutorul în dosarul în care Curtea Penală Internţaională (CPI) a emis un mandat de arestare pe...
Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a avut recent o convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski. Sau cel puţin aşa a crezut, pentru că Bloomberg a relatat joi că ceea ce preşedintele...
Premierul dă vina pe marile companii pentru încasările sub așteptări din primele 3 luni ale anului, deși situația cu adevărat gravă este la fondurile europene. Date ale Fiscului, obținute în...
Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, care suferă din cauza unui virus intestinal, şi-a oprit campania electorală a treia zi la rând, vineri, cu 16 zile înaintea alegerilor...
Austria îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o „scădere susţinută” a numărului solicitanţilor de azil, a declarat ministrul austriac...
Acţiunile băncii americane First Republic Bank au scăzut drastic vineri, cu 50%, şi au fost suspendate de la tranzacţionare, în condiţiile în care speranţele pentru un acord de salvare care ar putea...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, a făcut mai multe glume, vineri, la Congresul UDMR, el afirmând că la congresul trecut a fost invitat la Mureş şi după ce a rezolvat problema cu Ardealul a venit să...
„Vom recuceri Casa Albă”, s-a angajat în faţa alegătorilor săi, în New Hampshire, Donald Trump, în primul său miting de campanie după o inculpare istorică la New York, şi promite să-l „zdrobească” pe...
Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia celui de-al XVI-lea Congres al UDMR, în care spune că „România se află acum într-un amplu proces de modernizare, din care UDMR trebuie să...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat vineri că autorităţile de la Chişinău, în mod deliberat, iau decizii care duc spre pierderea suveranităţii ţării, o declaraţie ce vine...
Preşedintele în exerciţiu al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la deschiderea Conferinţei Aleşilor Locali ai UDMR, că Uniunea îşi doreşte să rămână la guvernare, pentru că e o „muncă” pe care...
Autorităţile au demarat un proces de conectare între Ghişeul.ro şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar în urma acestuia fiecare cetăţean va avea acces la contractul individual de muncă, a...
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, în judeţul Gorj, că sunt discuţii în coaliţie pentru a comasa unele alegeri, punctând că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc „să nu mai avem un număr atât de...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, joi, achitări pe linie în dosarul ANRP, în care fosta şefă a instituţiei Crinuţa Dumitrean era acuzată că a primit o mită de 400.000 euro de la...
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a răspuns fostului lider de partid, Florin Cîțu, care a afirmat că viitorul premier Marcel Ciolacu plănuiește să se împrumute de la FMI. Actualul premier a precizat...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că, pentru a nu pierde finanțarea din PNRR acordată proiectului metroului din Cluj-Napoca și celor 27 de spitale din țară, contractele ar trebui încheiate...
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, joi, cu privire la „cumpătarea cheltuielilor” pentru a asigura bugetul României, că nu este necesară schimbarea mobilierului pentru a finaliza o creşă, o...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a semnat autorizaţia de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou Magistrala 5 (Drumul...
Specialiștii de la Banca Mondială recomandă guvernanților introducerea cotei progresive de impozitare, eliminarea scutirilor pentru IT-iști și construcții, introducerea unor beneficii fiscale pentru...
CFR Călători vrea să cumpere 30 de rame noi cu finanţare de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a declarat joi directorul general CFR Călători, Traian Preoteasa, într-o...
Nicio înmatriculare de mașină la mâna a doua nu va mai fi posibilă fără dovada istoricului real, legal al acesteia. Este vorba despre un document care va cuprinde numărul real de kilometri ai...
Fostul lider liberal Valeriu Stoica a declarat, miercuri seară, la Digi24, că marile partide au câte „o mașină de vot, iar aceasta este făcută în principal din bugetari”. În contextul discuțiilor...
Compania Walt Disney a dat, miercuri, în judecată guvernatorul republican de Florida Ron DeSantis, făcând apel la o instanță pentru a anula eforturile statului de a controla parcul de distracții...
Sebastian Rădulețu a fost ales ca judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la finalul mandatului Iuliei Motoc, care în prezent este judecătoare la Tribunalul Penal Internațional.
Formula de calcul s-a schimbat în bine, iar România nu va primi cea mai mică sumă din cele 100 de milioane de euro anunţate de Comisia Europeană, pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de...
Președintele UDMR și vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că nu pot fi comasate alegerile din 2024, deoarece nu permite Constituția și legea.
Președintele UDMR și vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că regionalizarea României sau comasarea județelor nu va fi rezolvată până în 2024, când sunt...
Președintele UDMR și vicepremier în Guvern, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că în problema eliminării pensiilor de serviciu sau cum sunt ele cunoscute – speciale, care...
O investigație făcută de publicația online Viorstka arată că Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina la începutul lunii martie 2021, transmite Radio Europa Liberă.
Căpșunele românești au ajuns deja la tarabe, dar prețurile îi țin la distanță pe clienți. Un kilogram de căpșune costă mai mult decât unul de carne, iar în această perioadă românii sunt tot mai...
Ministrul român de externe Bogdan Aurescu spune, despre afirmațiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, referitoare la o „împărţire liniştită” a Ucrainei între...
Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor...
Reducerile de cheltuieli anunțate de Guvern îi nemulțumesc pe primari. Aceștia spun că oricum se descurcă greu cu actualele bugete. În plus, modificările legislative făcute peste noapte sunt o...