Kremlinul acuză din nou Chișinăul: Vedem o tendință de absorbție a Republicii Moldova din partea României

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Peskov
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat vineri că autorităţile de la Chişinău, în mod deliberat, iau decizii care duc spre pierderea suveranităţii ţării, o declaraţie ce vine după ce vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a spus că Moldova nu mai există ca ţară, întrucât liderii locali „au vândut-o României”, transmite News.ro. 

Dmitri Peskov a fost întrebat vineri dacă Kremlinul este de acord cu opinia exprimată de Dmitri Medvedev. 

Conducerea Republicii Moldova şi-a distrus limba şi acum este angajată în reducerea propriei suveranităţi în favoarea României, a arătat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, citat de agenţia rusă TASS. 

„Ei şi-au distrus deja limba, nu o mai numesc limba moldovenească. Vedem o tendinţă de absorbţie din partea României. Vedem acţiuni menite să le limiteze în mod deliberat propria suveranitate şi aşa mai departe”, a spus Peskov, arătând că este de acord cu vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. 

Medvedev declarase că Republica Moldova nici nu mai există ca ţară, fiind „vândută” României de guvernanţii locali. 

„Deci, în acest sens, există într-adevăr procese destul de curioase care se desfăşoară acolo şi care nu se corelează cu starea de spirit din societate, pentru că, de asemenea, vedem cu toţii proteste, vedem un număr mare de disidenţi în ţara cu o astfel de politică", a adăugat Dmitri Peskov. 

Reacţiile de la Moscova intervin după ce premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a dezvăluit joi seara, într-un interviu acordat postului local TV8, că pe lista oficialilor ruşi cărora li s-a interzis intrarea în Moldova figurează şi şefului statului rus. Recean a refuzat să dea detalii despre lista indezirabililor, dar când a fost întrebat de un jurnalist dacă Putin ar putea vizita Republica Moldova, acesta a răspuns negativ.  

În plus, Dmitri Peskov a acuzat conducerea Republicii Moldova că „se îndreaptă rapid spre rusofobie”.

„Este evident că actuala conducere a Republicii Moldova se îndreaptă rapid în direcţia rusofobiei pe care o cunoaştem deja foarte bine. În acelaşi timp, dintr-un motiv oarecare, ei identifică dorinţa lor, aşa cum cred ei, de integrare europeană cu proliferarea rusofobiei. Ei cred că trebuie să fie un atribut absolut obligatoriu al integrării europene să urască Rusia şi orice manifestare pro-rusă”, a comentat Peskov. 

„S-ar putea să existe regrete în această privinţă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 

Peskov a insistat că această linie antirusescă a conducerii moldoveneşti nu se corelează cu starea de spirit din societate. „Există diferite stări de spirit acolo. Dar, cu toate acestea, desigur, este vorba de o ţară care acum încearcă rapid să devină neprietenoasă cu noi”, a conchis Peskov.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...