Crin Antonescu, propus candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale: „E o discuţie complexă”

Data actualizării: Data publicării:
BUCUREST - PNL - SIMPOZION - 147 DE ANI DE LIBERALISM - 24 MAI 2
Crin Antonescu, favoritul Coaliției la funcția de președinte . Foto: Inquam Photos/George Călin

Partidele pro-europene au ajuns la un consens în ceea ce privește candidatul comun la alegerile prezidențiale. Potrivit informațiilor Digi24, Crin Antonescu ar putea să fie numele pe care partidele pro-europene ar urma să îl anunțe drept candidat comun în perioada următoare. Acesta ar accepta propunerea dacă sondajele îl vor da cel mai bine plasat să câștige scrutinul. Potrivit informațiilor Digi24, alegerile prezidențiale ar urma să aibă loc înainte de Paște. Mai exact, în ultima săptămâna din luna martie și la jumătatea lunii aprilie.

ACTUALIZARE Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a confirmat, duminică, existenţa unei discuţii pentru candidatura sa la Preşedinţie din partea coaliţei pro-europene, dar adaugă că este o discuţie „complexă”, transmite News.ro.

Crin Antonescu a confirmat, duminică, pentru Europa Liberă, că „există e o discuţie” legată de candidatura sa, din partea coaliţiei pro-europene, la viitoarele alegeri prezidenţiale.

„Dar e o discuţie complexă, presupunând şi formarea guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârşitul acestor discuţii”, a spus, pentru Europa Liberă, Crin Antonescu.

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat că fostul lider al PNL Crin Antonescu este o variantă bună pentru a candida la alegerile prezidenţiale din partea PSD-PNL, precizând că acesta are multă experienţă şi este unul dintre cei mai performanţi oameni politici.

„Din punctul meu de vedere, pentru că va urma un vot, cred că este o variantă bună. Are multă experienţă politică, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai performanţi oameni politici”, a declarat, duminică, Gabriela Firea.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că vor continua demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlament şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit social-democraţilor

--știrea inițială--

Crin Antonescu este favoritul Coaliției pentru a candida la alegerile prezidențiale. Potrivit informațiilor Digi24, acesta chiar a participat la întâlnirea dintre PSD, PNL și UDMR de la Palatul Victoria. Numele candidatului comun ar urma să fie anunțat zilele următoare, dacă cele trei partide vor ajunge la un consens pentru a forma Guvernul.

Crin Antonescu și-a început cariera politică la nivel național din 1992 când a fost ales deputat de Tulcea, funcție pe care a deținut-o timp de patru mandate succesive. Între anii 1997 și 2000, acesta a ocupat funcția de ministru al Tinerului și Sportului în guvernele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu. De asemenea, între anii 2008 și 2016, acesta a fost senator din partea PNL. Perioadă în care a condus Senatul (2012-2014), dar a preluat și interimar funcția de președinte al României ( 10 iulie 2012 – 27 august 2012), între momentul suspendării lui Traian Băsescu de către parlamentarii USL și revenirea acestuia în funcție ca urmare a invalidării referendumului de demitere.

Candidat la prezidențiale în 2009

Crin Antonescu a participat la alegerile prezidențiale din anul 2009, din partea PNL, când a reușit să obțină locul al treilea, cu un procent de 20%. În cel de-al doilea tur, acesta a ales să îl susțină pe candidatul PSD, Mircea Geoană.

Fondator al USL

În anul 2009, Crin Antonescu a câștigat șefia PNL, funcție pe care a păstrat-o până în 2014. În 2011, alături de Eduard Hellvig, au pus bazele alianței dintre PNL și PSD, numită USL, care a reușit să răstoarne guvernarea girată de Traian Băsescu. La acea vreme, cele două partide au convenit să își împartă în mod egal locurile pe o listă comună pentru alegerile parlamentare.

La vremea respectivă a existat o înțelegere în USL ca Victor Ponta să ocupă funcția de premier, iar Crin Antonescu pe cea de președinte. Dacă actualul deputat PSD a reușit să obțină funcția dorită, Crin Antonescu nu a mai reușit dat fiind faptul că alianța USL s-a rupt. 

Crin Antonescu a ieșit din viața politică după ce a pierdut alegerile europarlamentare dar și cursa internă din PNL pentru a fi desemnat candidat la alegerile prezidențiale. Înainte cursei pentru Palatul Cotroceni au avut loc alegerile pentru Parlamentul European, unde PNL a obținut 15%, nu 20% așa cum a promis Crin Antonescu. În fruntea PNL a fost ales Klaus Iohannis, care ulterior l-a învins pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.

 

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...