O femeie dată dispărută a fost găsită, după trei zile, moartă într-o fântână

Data publicării:
galeata cu apa la fantana
Apă la robinet doar două ore pe zi, într-o localitate din Gorj. Foto: Profimedia Images

O femeie în vârstă de 71 de ani din judeţul Bacău, a cărei familie i-a anunţat dispariţia în urmă cu trei zile, a fost găsită moartă, duminică, într-o fântână. Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei decesului, potrivit News.ro. 

Bătrâna în vârstă de 71 de ani din localitatea băcăuană Prăjeşti a fost văzută ultima dată în ziua de 27 aprilie. Familia a anunţat dispariţia acesteia la Poliţie şi abia sâmbătă, 29 aprilie, rudele şi-au dat acordul pentru ca fotografia şi semnalmentele femeii să fie făcute publice, pentru ca cei care o văd să poată sesiza Poliţia. 

Duminică, echipe de poliţişti, jandarmi, dar şi voluntari, au scotocit zona din apropierea domiciliului bătrânei, iar cadavrul acesteia a fost găsit într-o fântână. 

Trupul neînsufleţit a fost adus la suprafaţă de către echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi dus la Serviciul de Medicină Legală unde, în urma necropsiei, va fi stabilită cauza morţii.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri