Continental dă afară peste 1700 de angajați. Reducerea posturilor face parte dintr-un proces amplu de restructurare
Producătorul german de componente auto şi anvelope Continental AG a anunţat miercuri că va reduce personalul care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltare (R&D) în cadrul diviziei sale de automotive, cu 1.750 de posturi la nivel mondial până la finele lui 2025, măsura făcând parte dintr-o restructurare mai amplă a acestei divizii, transmite Agerpres.
Continental, companie care este prezentă şi în România, a avertizat încă din luna noiembrie că va elimina mai multe mii de posturi la nivel mondial în cadrul diviziei de automotive, pentru a putea realiza economii de 400 de milioane de euro pe an începând din 2025.
Miercuri, grupul german a precizat că disponibilizările, care vor afecta locaţiile din întreaga lume, vor fi făcute "gradual şi cât mai responsabil social posibil, în linie cu condiţiile locale". De asemenea, compania a informat că analizează o "consolidare a locaţiilor" în regiunea Rhine-Main, dar nu a oferit alte detalii.
Grupul Continental are aproximativ 200.000 de angajaţi în 57 de ţări din întreaga lume, dintre care 59.000 în Germania. Toate cele 5 divizii Continental sunt prezente în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.