„Taxa pe stâlp” va fi redusă la 1%. Ministerul de Finanţe va veni cu o propunere privind normele de implementare, spune Tanczos Barna
Guvernul a decis în şedinţa de luni ca taxa pentru construcţii speciale, cunoscută drep „taxa pe stâlp”, să fie redusă de la 1,5%, așa cum era prevăzută iniţial în „Ordonanţa trenuleţ”, la 1%. Normele de implementare a acestei măsuri urmează a fi elaborate în termen 90 de zile.
Această taxă a mai fost în vigoare în trecut, sub forma impozitului pe construcții speciale, dar a fost eliminată. Celebra „taxă pe stâlp”, introdusă de guvernul Ponta în 2014, a fost eliminată în 2017.
„Ordonanţa de urgenţă prevede introducerea unui nou impozit, impozitul pentru construcţiile speciale. Fiind un domeniu foarte complex, am solicitat în mod expres ca termenul de elaborare a normelor să fie de 90 de zile. În aceste 90 de zile se vor face analizele cu toate industriile implicate afectate, toate domeniile care pot fi afectate de acest nou impozit pe construcţii speciale. (...) Astăzi s-a făcut o modificare, nu mai este de 1,5% este de 1%. Impozitul se va aplica conform ordonanţei pe alte construcţii decât cele care sunt impozitate la nivel local”, a anunţat, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
Ministerul de Finanţe va veni cu o propunere de norme şi vor fi analizate detaliile legate de impactul pe fiecare domeniu în parte, începând de la drumuri, infrastructura pentru energie electrică, infrastructura de comunicaţii etc, a adăugat ministrul.
„Este un domeniu foarte complex. Eu mi-aş fi dorit ca această analiză să se facă înainte de decizie. (...) Veniturile se fac venituri la buget. Dar, încă o dată, în următoarele 90 de zile avem răgazul necesar de a discuta cu toate ramurile industriale implicate, de a vedea impactul exact şi de a lucra la norme de implementare sustenabile, corecte şi norme care pot să ducă la o implementare reală. (...) Impactul trebuie calculat într-adevăr pe fiecare industrie în parte şi normele trebuie elaborate ca atare”, a precizat Tanczos Barna, scrie digi24.
Prima plată ar urma să fie făcută după data de 1 iulie şi a doua după 1 octombrie, urmând ca detaliile să fie stabilite în norme.
Cine plătește
Potrivit proiectului de ordonanță, se instituie impozitul pe construcții speciale, datorat de:
-persoanele juridice române, cu excepția instituțiilor publice, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, asociațiilor, fundațiilor și a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare și funcționare;
-persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
-persoanele juridice cu sediul social în România înființate potrivit legislației europene.
Construcțiile sunt cele prevăzute de grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. Aceste construcții sunt sondele de țiței, platforme, stații sau centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, dar și altele.