Inteligenţa artificială ar putea aduce sfârşitul omenirii, avertizează Stephen Hawking

Data publicării:
hawking la bbc

Stephen Hawking a acordat un interviu pentru BBC FOTO: captură BBC

Într-un interviu acordat postului BBC, omul de ştiinţă a spus că acest tip de tehnologie ar putea să evolueze foarte repede şi să depăşească rasa umană, într-un scenariu comparabil cu cel din filmele din seria "Terminator", relatează Mediafax.

"Formele primitive de inteligenţă artificială pe care le avem deja s-au arătat foarte utile. Dar eu cred că dezvoltarea unei inteligenţe artificiale complete ar putea să pună capăt rasei umane", a declarat profesorul britanic.

"Odată ce oamenii ar crea inteligenţa artificială, aceasta ar "decola" singură şi s-ar redefini din ce în ce mai repede", a adăugat el.

"Oamenii, limitaţi de evoluţia lor biologică, care este una lentă, nu ar putea să rivalizeze şi ar fi depăşiţi", a continuat Stephen Hawking, considerat unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă în viaţă.

Diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, Stephen Hawking se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer.

Savantul britanic rămâne însă favorabil noilor tehnologii din domeniul comunicării şi a reamintit că a fost unul dintre primii oameni de ştiinţă care s-au conectat pe internet, la începuturile acestuia.

Profesorul Hawking spune că internetul a adus în acelaşi timp pericole şi beneficii, citând un avertisment al noului şef al agenţiei de spionaj electronic din Marea Britanie, potrivit căruia internetul a devenit un centru de comandă pentru criminali şi terorişti.

"Companiile de pe internet trebuie să facă mai mult pentru a lupta împotriva acestor ameninţări, însă dificultatea constă în faptul ca ele vor trebui să facă acest lucru fără să sacrifice libertatea şi viaţa privată", a adăugat omul de ştiinţă.

Stephen Hawking are un nou sistem de comunicare

Stephen Hawking a anunţat, marţi, că noul lui sistem de comunicare, o versiune îmbunătăţită, dezvoltat de grupul american Intel, va fi accesibil gratuit pentru comunitatea ştiinţifică începând din ianuarie 2015.

Salutând acest progres tehnologic, profesorul britanic spune că nu doreşte să îşi schimbe vocea robotizată, care provine dintr-un sintetizator vocal conceput iniţial pentru un serviciu de agendă telefonică.

"Această voce este foarte clară, chiar dacă este şi puţin robotizată. Ea a devenit semnul meu distinctiv şi nu o voi schimba pentru o voce mai naturală şi cu accent britanic", a dezvăluit el pentru BBC. "Se pare că mulţi dintre copiii care au nevoie de o voce sintetizată îşi doresc una ca a mea", a adăugat profesorul britanic.

Stephen Hawking a fost diagnosticat cu o maladie neuronală degenerativă (scleroză laterală amiotrofică) la vârsta de 21 de ani, iar medicii i-au spus în acel moment că mai avea de trăit cel mult doi sau trei ani. Ajuns în prezent la vârsta de 72 de ani, Stephen Hawking este unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume, fiind cunoscut pentru lucrările sale despre găurile negre şi pentru cartea sa "Scurtă istorie a timpului" ("A Brief History of Time"), devenită un bestseller internaţional.

Fostul şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton, a fost de multe ori criticat în trecut din cauza comentariilor sale despre religie.

Cartea sa intitulată "The Grand Design", lansată în 2010, a provocat un scandal uriaş în rândul liderilor religioşi, deoarece Hawking susţinea în acest volum că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului.

Stephen Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.

Cum vorbește profesorul prin intermediul sintetizatorului vocal puteți vedea și auzi AICI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”