Producătorul chinez de drone DJI susţine că armata rusă nu foloseşte astfel de aparate în Ucraina

Data publicării:
soldati rusia
Foto: Profimedia Images

Producătorul chinez de drone DJI a dezminţit acuzaţiile că aparatele sale sunt folosite de militarii ruşi în Ucraina, transmite luni Reuters.

Compania de vânzări de produse electronice şi de uz casnic MediaMarkt a afirmat vinerea trecută, în reţeaua Twitter, că deţine "informaţii din diferite surse" în urma cărora a decis să elimine din ofertă dronele DJI.

Firma chineză a susţinut sâmbătă, pe aceeaşi cale, că "DJI promovează aplicaţii civile ale dronelor care sunt utile societăţii", iar acuzaţiile MediaMarkt sunt "categoric false". "Nu susţinem nicio utilizare care dăunează vieţii, drepturilor şi intereselor oamenilor", arată un comunicat al DJI.

Luni, Reuters nu a reuşit să obţină din partea chinezilor alte comentarii.

MediaMarkt gestionează peste 800 de magazine în 12 ţări din UE şi în Turcia. Germanii nu au precizat ce informaţii au primit despre DJI, dar au declarat că "fiind o companie responsabilă, am acţionat imediat şi am eliminat producătorul din gama noastră de produse la nivelul întregului grup, până la noi ordine".

Distribuitorul i-a răspuns astfel unui utilizator care acuzase DJI că dezvăluie Rusiei date GPS despre poziţii ale militarilor ucraineni.

MediaMarkt a mai precizat că vor fi "examinate cu atenţie" alte indicaţii şi evoluţii şi a apreciat că decizia anunţată este "un semnal clar privind valorile care au cea mai mare prioritate pentru noi" şi care au fost încălcate de războiul "de agresiune" declanşat de Rusia în Ucraina.

Dronele DJI sunt folosite atât de cei pasionaţi de fotografie, cât şi de alte categorii de utilizatori, cum ar fi pompierii americani.

La fel ca alte companii chineze şi spre deosebire de multe firme occidentale, DJI nu s-a retras din Rusia în urma invaziei din Ucraina, urmând astfel - apreciază Reuters - direcţia sugerată de refuzul guvernului de la Beijing de a critica Moscova pentru agresiune.

În 16 martie, ministrul ucrainean pentru tehnologia digitală, Mihailo Fedorov, a afirmat că i-a cerut fondatorului DJI, Frank Wang, să rupă legăturile cu Rusia. Oficialul de la Kiev a susţinut că forţele militare ruse folosesc produsele DJI pentru ghidarea rachetelor care ucid civili în Ucraina.

DJI a reacţionat a doua zi precizând pe Twitter că produsele sale nu sunt corespunzătoare pentru misiuni militare.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...