Video Mărturii din iadul ucrainean. Cei care scapă se simt vinovați: „Mă urăsc pentru că pot face un duș. Mă urăsc pentru că am Wi-Fi”
Din mijlocul suferinței și incertitudinii, Kristina se teme că Ucraina ar putea fi literalmente ștearsă de pe hartă. La fel ca milioane de tineri din această țară odată înfloritoare, simte că nu mai are un viitor printre bombe, trăind în buncăre. Sunt câteva mărturii cutremurătoare și strigăte de ajutor care vin din Ucraina, de la tineri din Harkov, Herson și Liov. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Kristina s-a născut și a crescut în Harkov. Tânăra de 21 de ani și-a construit acolo o viață, alături de partenerul ei. Războiul i-a luat prin surprindere și pe ei – ca pe mulți alții.
„Nu am auzit când au lansat atacul cu bombă. A început la 5:00 dimineața, iar după o oră m-a sunat tata și mi-am zis: „O, Doamne, de ce mă sună tata? Poate începe războiul? Și, într-adevăr, începuse războiul....”, povestește tânăra.
Kristina și partenerul ei au fugit, luând trenul spre Liov. Și-au lăsat casa și rudele în Harkov, împreună cu toate planurile și visele lor, năruite de războiul lui Putin. Specializată în marketing, Kristina nu este îngrijorată doar de propriul viitor, ci și de viitorul țării sale.
„Mi-e teamă că atunci când totul se va termina, Ucraina nu va mai exista pe harta lumii. Aceasta este cea mai mare frică a mea. Sper că ne vom reconstrui țara, pentru că o iubesc foarte, foarte mult”, spune Kristina, cu ochii în lacrimi.
Refugiații, cu gândul la cei lăsați acasă: „Mă urăsc că eu sunt aici, în siguranță”
Ajunsă la Liov, încearcă să se concentreze asupra lucrurilor pozitive.
„Acesta a fost cel mai fericit moment din săptămâna aceasta. Am mâncat normal și mi-am spălat părul. Și, într-un fel, a fost minunat! În Harkov, nu mai poți face aceste lucruri”, spune Kristina.
Dar fericirea a fost de scurtă durată. Curând, Kristina a început să se simtă vinovată pentru că și-a părăsit familia în Harkov.
„Mă urăsc pentru că pot face un duș. Mă urăsc pentru că am Wi-Fi. Mă urăsc pentru că ei sunt în Harkov, iar eu sunt aici în siguranță”, spune tânăra, plângând.
O cunoştinţă i-a trimis Kristinei fotografii cu oameni din Harkov care încercau să se aprovizioneze cu strictul necesar. Kristina e în contact permanent cu familia și cu prietenii ei.
„I-am rugat să plece din Harkov. Și s-au gândit la asta toată noaptea. Iar dimineață mi-au spus că vor rămâne acolo și....”, povestește Kristina, cu glasul gâtuit de lacrimi.
Viața într-un adăpost antiaerian
Iuri Holub e în Harkov. Prima dată am luat legătura cu el imediat după începerea războiului. Este un suporter înfocat. Fie München sau Amsterdam – pe timp de pace, niciun stadion nu era prea departe pentru el și soția sa, Viktoria. Acum sunt blocați într-un adăpost antiaerian din orașul său natal.
„Nu lovesc doar ținte militare aici, ci și clădiri obișnuite de apartamente. Nici măcar nu putem să ieșim să luăm o gură de aer”, spune Iuri.
El și soția sa au stat într-o pivniță din centrul Harkovului, împreună cu vecinii și cu câinii și pisicile lor.
„Sperăm că aliații noștri ne vor ajuta să-i oprim pe acești idioți, pe dușmani”, spune bărbatul.
Harkovul a fost sub asediu. Mulți civili ar fi fost uciși noaptea trecută.
„Rămânem în adăpost, pentru că afară sunt atât de mulți sabotori care pun capcane și ucid oameni pe străzi”, explică Iuri.
Iuri iese în fiecare zi pentru a încerca să găsească mâncare pentru familia sa și pentru ceilalți din clădire. Nici combustibil nu se mai găsește în Harkov.
„Acest oraș este foarte mare, iar oamenii au nevoie de combustibil pentru mașini, ca să ajungă la supermarketurile rămase deschise. Oamenii așteaptă în mașini ore în șir pentru a face rost. Dar e ceea ce trebuie să facem ca să supraviețuim aici”, povestește tânărul.
Iuri arătă rafturile goale, spunând că abia a mai găsit niste pâine și nu se găsește nici pește, lapte, griș sau orz. Un căruț cu ouă proaspete a dispărut în câteva minute.
În urmă cu trei zile, un complex de apartamente fusese lovit. Numai în acest oraș, numărul morților a depășit 150. Înainte de război, Harkov avea o populație de un milion și jumătate. Nimeni nu știe câți au mai rămas.
„Tocmai am fost la un izvor ca să luam apă pentru locatari. Ei nu pot ieși. Se trage chiar acum, dar nu aici, în acest cartier”, relatează Iuri.
Cea mai bună veste: „Suntem în viață!”
Bărbatul a încercat să-și scoată soția și rudele din oraș. Era prea riscant să rămână. În cele din urmă, pare că a găsit o cale: „Suntem la gară, încercăm să ne evacuăm familiile. Stăm lângă tren și sperăm că totul va merge bine”.
Soția sa, Viktoria, a pornit spre granița cu Polonia fără el. „Suntem la gară. Totul pare în regulă: suntem în viață”, îl anunță Viktoria.
Ulterior, am aflat că soția lui a reușit să iasă din țară. Iuri a rămas în Harkov pentru a ajuta.
O poveste de dragoste și război
500 de kilometri mai la sud, în Herson, Katerina s-a pus și ea la adăpost.
„Poate că azi dau ultimul meu interviu – e ultima mea discuție. Și tot timpul îi scriu prietenului meu că îl iubesc, pentru că nu știu care mesaj poate fi ultimul”, povestește Katerina.
Iubitul Katerinei, Anders, este din Danemarca. Au o relație la distanță, de doi ani. Acum, ea se află într-o zonă de război, iar el este la peste 2.000 de kilometri depărtare.
„Într-adevăr, e iadul. Nu pot să nu mă gândesc la ce se întâmplă în Ucraina, la ce se întâmplă cu prietena mea”, spune Anders, iubitul Katerinei.
Cu doar câteva luni în urmă, sărbătoreau Crăciunul împreună. Au început noul an cu planuri comune.
„Plănuiserăm să ne mutăm împreună în martie, dar nu cred că este momentul potrivit, nu e momentul potrivit”, spune Katerina.
Ultima dată când s-au văzut a fost la sfârșitul lunii ianuarie. Când și-au luat rămas bun, Anders a avut un presentiment – de parcă ar fi simțit că îi așteaptă vremuri grele.
„Îmi amintesc că acest conflict era din ce în ce mai prezent în știri și mi-am spus: Poate e o greșeală să o las să plece acum acasă”, mărturisește Anders, logodnicul Katerinei.
Și-ar fi dorit să se înșele. Dar presentimentul lui Anders s-a adeverit.
„Cu o seară înainte, a vorbit cu părinții ei. Începuseră să se îngrijoreze. Și voiau ca ea să plece cât mai repede posibil. Deci ne-am hotărât să rezervăm bilete de avion pentru 6 martie. Dar a doua zi dimineață, m-a trezit cu un mesaj: o fotografie cu norul provocat de o explozie și mi-a spus: A început”, povestește Anders.
Prizonieri în propriul oraș
Familia Katerinei are un mic magazin. În primele zile de război, și-au aprovizionat vecinii cu produse alimentare. Dar pe măsură ce forțele ruse s-au apropiat, acest lucru a devenit prea periculos.
„Și lor le este foame și nu am vrut să ne împuște sau să vină să ne ia toată mâncarea. Așa că ne ascundem”, spune Katerina.
Herson a fost primul mare oraș ucrainean ocupat de forțele ruse. Unii locuitori încă se aventurează în stradă pentru a demonstra împotriva războiului – dar nu și Katerina. Îi e frică să iasă din clădire.
Familia ei încă are suficiente provizii. Ies doar ca să baricadeze ușile și ferestrele.
„Suntem prizonieri în propriul nostru oraș. Suntem prizonieri în casele noastre. Suntem prizonieri și suntem neputincioși. În acest moment, aici este adăpostul nostru, unde dormim. Aici e locul mamei, puțin mai jos al meu și, în lateral, al tatei”, povestește tânăra din Herson.
„În fiecare clipă mi-e teamă că i se va întâmpla ceva. Încerc să nu o las să vadă prea mult frica mea”, mărturisește, din Danemarca, Anders, logodnicul Katerinei.
„Vreau să merg la prietenul meu și să rămân acolo, pentru că altfel voi fi distrusă. Acum vreau doar să fiu în siguranță. Acesta este planul meu”, spune Katerina.
Este unicul lor plan – până când se vor întâlni din nou.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
