Acordul pentru tranzitul gazelor rusești prin Ucraina către Europa expiră la noapte. Gazprom a redus deja volumele

Data actualizării: Data publicării:
gazprom conducte gaze profimedia
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a dă asigurări că este pregătită pentru încheierea acordului care reglementează tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina. Acordul de tranzit expiră astăzi, 31 decembrie, iar Kievul a anunțat că nu-l va prelungi. Compania rusă Gazprom a anunţat că marţi va pompa un volum mai mic de gaze către Europa prin Ucraina.

ACTUALIZARE 11:50 Compania rusă Gazprom a anunţat că va pompa marţi un volum redus de gaze către Europa prin Ucraina, în ultima zi înainte de expirarea acordului de tranzit care a menţinut fluxul de gaze pe parcursul a aproape trei ani de război, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Gazprom a declarat că va trimite doar 37,2 milioane de metri cubi marţi, faţă de 42,4 milioane de metri cubi luni. Se aşteaptă ca fluxurile să scadă la zero din primele ore ale zilei de 1 ianuarie, după expirarea acordului de tranzit, care a fost încheiat pe cinci ani.

Expirarea acestuia marchează pierderea aproape completă a puterii Moscovei asupra pieţei europene a gazelor naturale, în condiţiile în care Ucraina a refuzat să negocieze un nou acord din cauza războiului.

Întreruperea livrărilor prin Ucraina va fi o lovitură majoră pentru Moldova. Dintre ţările Uniunii Europene, Slovacia va fi cea mai afectată.

Ungaria va continua să primească gaz rusesc din sud, prin conducta TurkStream de pe fundul Mării Negre, deşi ar fi dorit să păstreze şi ruta ucraineană.

Ucraina renunţă la aproximativ 800 de milioane de dolari pe an în taxe din partea Rusiei, în timp ce Gazprom va pierde aproape 5 miliarde de dolari din vânzările de gaze către Europa prin Ucraina.

Rusia şi Uniunea Sovietică au avut nevoie de o jumătate de secol pentru a ocupa o cotă majoră din piaţa europeană a gazului, care la apogeul său a fost de 35%, dar războiul din Ucraina a distrus aproape complet această afacere pentru Gazprom, gigantul gazului controlat de statul rus.

Acesta a înregistrat o pierdere netă de 7 miliarde de dolari în 2023, prima sa pierdere anuală din 1999. Moscova a pierdut în faţa unor rivali precum Norvegia, Statele Unite şi Qatar de la invazia din 2022 a Ucrainei, care a determinat UE să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc.

Bulgaria, gata să ajute Moldova

Bulgaria este pregătită să acorde asistenţă Republicii Moldova în cazul în care Rusia încetează să-i furnizeze gaze la 1 ianuarie, a declarat luni ministrul energiei, Vladimir Malinov, pentru Radioului Naţional Bulgar (BNR). El a reamintit că în urmă cu o lună a fost semnat un document între cele două ţări privind răspunsul la criză.

„Suntem în comunicare permanentă cu ministrul energiei din Moldova, astfel încât şi ei se bazează pe noi. Suntem pregătiţi să îi sprijinim oferindu-le acces la gaz natural lichefiat, precum şi prin intermediul furnizorului public Bulgargas, în momentul în care vor solicita această asistenţă”, a spus Malinov.

El a explicat că Gazprombank a fost inclusă pe lista de sancţiuni a Statelor Unite, din cauza războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, dar o derogare pentru plăţile aferente tranzitului de gaze prin Turkish Stream via Bulgaria este valabilă până la 20 martie 2025.

CE, pregătită pentru oprirea gazelor

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat luni seara că infrastructura europeană de gaze este suficient de flexibilă pentru a asigura livrarea de gaze din afara Rusiei către Europa Centrală şi de Est, prin rute alternative.

„Impactul încheierii acordului care reglementează tranzitul gazelor ruseşti via Ucraina asupra securităţii aprovizionării UE este limitat”, a afirmat oficialul CE, citat de dpa, potrivit Agerpres.

Ucraina, care rezistă de aproape trei ani invaziei ruseşti, va opri tranzitul gazelor ruseşti la începutul anului viitor. Contractul expiră 31 decembrie, iar autorităţile de la Kiev au anunţat de mult timp că nu va fi prelungit.

Slovacia este un important cumpărător de gaze naturale ruseşti care trec prin Ucraina. Au fost vehiculate mai multe opţiuni pentru continuarea livrărilor de gaze, inclusiv cu ajutorul intermediarilor.

Amenințările lui Fico

Prim-ministrul slovac Robert Fico a trimis duminică o scrisoare Comisiei Europene în care spune: „acceptarea tacită a deciziei unilaterale a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a bloca tranzitul gazelor ruseşti este greşită şi iraţională şi va duce la sporirea tensiunilor şi a măsurilor reciproce”. În opinia sa, întreruperea va afecta mai mult UE decât Rusia.

Fico a ameninţat Ucraina vineri, afirmând că ţara sa, în schimb, nu va mai furniza electricitate.

Comisia Europeană a informat că de peste un an lucrează cu statele membre UE pentru a pregăti scenariul fără tranzitul gazelor ruseşti via Ucraina şi a asigura livrări alternative ţărilor afectate.

Măsurile de eficienţă energetică şi extinderea energiei regenerabile au consolidat în ultimii ani securitatea aprovizionării cu gaze a Europei.

Livrările de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina sunt relativ mici. Rusia a transportat aproximativ 15 miliarde de metri cubi de gaze prin Ucraina în 2023 - doar 8% din fluxurile de vârf ale gazului rusesc către Europa prin diferite rute în 2018-2019.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025