Cel mai bătrân animal descoperit vreodată ar putea dezvălui când un curent oceanic crucial va suferi un colaps catastrofal

Cochiliile scoicilor i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă fluxul delicat al curenților din Oceanul Atlantic și să prezică momentul când acest sistem critic ar putea intra într-un colaps catastrofal, scrie The Washington Post. Hafrun, o moluscă pescuită în largul coastei Islandei și, totodată, cel mai bătrân specimen de animal descoperit vreodată, ar putea fi cheia cu care cercetătorii vor putea dezlega misterele din adâncurile oceanului.

Cu toate că la prima vedere Hafrun – care înseamnă „misterul oceanului” în islandeză – nu se distinge cu nimic față de milioanele de moluște prinse și gătite în fiecare an, această scoică este menită să rezolve probleme mult mai importante decât un stomac înfometat.

Timp de 507 ani, Hafrun a trăit în curenții oceanici schimbători din largul coastei Islandei, fiind martor la toate transformările care au avut loc în jurul său, precum schimbarea salinității și a temperaturii oceanelor.

Toate aceste transformări au fost înregistrate în structura moleculară a cochiliei sale, monitorizând traiectoria unei planete în schimbare dintr-o perspectivă pe care niciun om nu o putea avea.

Hafrun este, totodată, și un oracol. Îi ajută pe oamenii de știință să prezică dacă încălzirea globală provocată de oameni a împins sistemul de curenți oceanici care reglează temperatura și salinitatea între partea din emisfera sudică a Oceanului Atlantic și cea din emisfera nordică – „circulația meridională de răsturnare atlantică” (AMOC) – dincolo de punctul în care ar putea avea consecințe devastatoare pentru lumea modernă.

Simulările prezic un colaps al sistemului în 2050

Experții au avertizat de mai mult timp că sistemul AMOC se poate prăbuși brusc și ireversibil din cauza încălzirii oceanelor. Tot mai multe simulări digitale, inclusiv două analize preliminare publicate vara aceasta, au sugerat faptul că un colaps ar putea avea loc în jurul anului 2050.

Informațiile despre ocean pe care scoicile de tipul lui Hafrun le înregistrează oferă „un laborator natural pentru a înțelege cu adevărat sistemul”, a explicat David Reynolds, un cercetător în domeniul climei oceanice de la Universitatea din Exeter. „Putem răspunde la întrebări pe care nu le puteam pune înainte.”

AMOC funcționează ca un fel de bandă rulantă a oceanului, care transportă apa dintr-o emisferă în cealaltă și de la suprafață înspre adâncurile oceanului.

Dar această comparație folosită de oamenii de știință nu exprimă cu adevărat complexitatea și amploarea curentului care se aseamănă mai degrabă cu sistemul circulator al omului. Este o componentă cheie a unei planete sănătoase – la fel de vital ca sângele, la fel de puternic ca o inimă vie.

Diferențele de temperatură și salinitate reprezintă motorul sistemului AMOC. Atât timp cât apa din Atlanticul de Nord este destul de sărată – și, astfel, destul de grea – pentru a coborî înspre fundul oceanului în timp ce se răcește, sistemul se întreține singur.

Însă în ultimul secol, oamenii au încălzit planeta cu mai mult de 1 grad Celsius și au provocat topirea calotei glaciare din Groenlanda într-un ritm care acum depășește 270 de miliarde de tone de gheață pe an.

Acest influx de apă dulce întrerupe curentul de apă sărată care vine înspre nord și îi încetinește coborârea înspre fundul oceanului.

Chiar și o prăbușire parțială ar avea consecințe majore pentru întreaga planetă

Dacă apa din gheața topită continuă să se scurgă în Atlanticul de Nord cu aceeași viteză, mulți experți se tem că AMOC ar putea atinge un prag în care nu se va mai putea auto-susține și se va prăbuși brusc și ireversibil.

Chiar și o prăbușire parțială ar putea duce la ierni extrem de grele în Europe de Nord, creșterea nivelului mării care va afecta coasta de est a Statelor Unite și diferențe dramatice în nivelul precipitațiilor în jurul ecuatorului.

Puține specii sunt mai valoroase pentru cercetarea necesară în acest domeniu decât Arctica islandica – grupul de moluște bivalve din care face parte Hafrun, dar și multe alte scoici comestibile.

În apele reci ale Atlanticului de Nord, unde animalele ating vârste înaintate având un metabolism lent, există moluște care trăiau când s-a inventat termometrul, când s-a fondat New York-ul și când am descoperit că soarele este în centrul sistemului solar.

Niciun alt organism nu a înregistrat transformarea oceanelor pentru atât de mult timp și cu atât de multe detalii – nici măcar oamenii. „Așa au ajuns să aibă porecla de 'copacii mărilor'”, a spus cercetătorul Reynolds.

Comparând cochiliile unor scoici de diferite vârste, Reynolds și colegii lui au reușit să creeze un istoric al oceanului care se extinde 1.357 de ani, până la mijlocul secolului al VII-lea.

Pentru oamenii de știință, cochiliile scoicilor și alte obiecte care pot fi studiate pentru a înțelege trecutul îndepărtat sunt ca niște piese dintr-un puzzle uriaș. Cu fiecare nou studiu, ei au o imagine tot mai clară despre cum arăta cândva lumea.

„Nu știu dacă vom obține datele la timp înainte ca natura să ne dea răspunsul”, a spus Tim Lenton, un alt cercetător de la Universitatea din Exeter, referindu-se la soarta sistemului AMOC. Însă, „uneori cunoști destule încât să știi că trebuie să acționezi.”

Editor : Raul Nețoiu