Ce spun social-democraţii germani despre o întâlnire între Scholz și Putin înainte de alegeri

Data publicării:
Olaf Scholz (stânga) Vladimir Putin (dreapta)
Olaf Scholz (stânga) Vladimir Putin (dreapta) Foto: Profimedia

Partidul Social-Democrat (SPD) din Germania a acuzat, duminică, un politician conservator din opoziţie că a răspândit informaţii false despre o presupusă întâlnire planificată între cancelarul Olaf Scholz şi preşedintele rus Vladimir Putin înainte de alegerile legislative anticipate din 23 februarie din Germania, relatează dpa, potrivit Agerpres. 

Liderul grupului parlamentar al SPD, Rolf Mützenich, a descris afirmaţia făcută de Roderich Kiesewetter, din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU), ca fiind o „pură invenţie”.

La rândul său, secretarul general al SPD, Matthias Miersch, a afirmat că declaraţia este „maliţioasă şi vicleană”.

Ambii au cerut ca membrul CDU din Bundestag să îşi retragă declaraţia de pe platforma X şi să îi ceară scuze lui Scholz.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a anunţat acţiuni în justiţie împotriva lui Kiesewetter.

El a declarat pentru grupul media Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND) că declaraţiile lui Kieswetter echivalează cu o „calomnie”.

Hebestreit a adăugat că nu există planuri pentru o astfel de vizită, precizând că „nu ar avea sens”.

„În prezent se pregătesc măsuri legale” împotriva lui Kiesewetter, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Kiesewetter a postat sâmbătă pe reţeaua X în legătură cu o „surpriză în campania electorală”.

„Trebuie să ne pregătim pentru o surpriză în campania electorală”, a scris politicianul conservator, sugerând că există indicii potrivit cărora „cancelarul Scholz va face o călătorie la Moscova sau se va întâlni cu Putin înainte de 23 februarie”, data alegerilor legislative.

Cancelarul Scholz a respins ferm duminică speculaţiile lui Kiesewetter cu privire la o posibilă călătorie a sa la Moscova în timpul campaniei electorale în curs.

"Aceasta este o afirmaţie falsă, nu trebuie făcut aşa ceva, este profund indecent, nu există nicio bază pentru asta", a declarat el duminică la Berlin. "Cred că oamenii cinstiţi au dreptul să fie revoltaţi când sunt folosite afirmaţii false", a mai spus cancelarul german.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...