Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că la 8 noiembrie va fi organizată o grevă la nivel naţional în transportul public local, cu o durată de 24 ore.
MAE recomandă consultarea paginilor web scioperi.mit.gov.it, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.mae.ro.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele linii telefonice de urgenţă în funcţie de regiune:
* Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
* Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
„Greva, spre deosebire de alte situații, nu va include garantarea serviciului în intervalele orare care protejează mobilitatea călătorilor”, se arată într-o notă a sindicatului Filt-Cgil. „Această alegere, pe care legea privind greva prevede că nu poate fi utilizată decât o singură dată în timpul conflictului național, face și mai clară urgența dramatică prin care trece sectorul transportului local. Aceasta nu este o grevă care cere doar reînnoirea contractului național, expirată la 31 decembrie 2023, ci vrea să încerce să deschidă în țară o reflecție asupra unui sistem de mobilitate colectivă care - denunță sindicaliștii - riscă să dispară treptat nu numai în zonele cu cerere scăzută, ci și în centrele urbane medii și în orașele mari”, relatează Sky Tg24.
Editor : Marina Constantinoiu