Familiile sau reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap accentuat vor fi scutite de plata chiriei. Iohannis a promulgat legea

Data publicării:
iohannis face declaratii
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Familiile sau reprezentanţii legali care au în îngrijire minori ori adulţi cu handicap accentuat vor beneficia de scutire de la plata chiriei locuinţei deţinute de stat, potrivit unei legi promulgate marți de către președintele Klaus Iohannis.

Astfel, șeful statului a promulgat actul normativ care modifică art. 20 alin. (4) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Conform actului normativ promulgat de Iohannis, „familia sau reprezentantul legal, pe perioada în care are în îngrijire un minor ori un adult cu handicap accentuat, va beneficia de prevederile art.20 alin.(2) lit.b), şi anume de scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane”.

Pe 9 octombrie 2023, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 8 octombrie a.c. a fost adoptat decizional de către Camera Deputaților.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri