Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis
Șeful statului a mai adăugat că „a încurajat crearea Coaliției, pentru că a fost nevoie de un guvern stabil”. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă ordonanța Guvernului 27/2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, transmite Administrația Prezidențială. Actul normativ prevede noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.

Astfel este introdusă obligativitatea absolvirii de către asistenţii maternali a studiilor liceale sau a învăţământului profesional. În plus, asistenţii maternali se vor pensiona potrivit Codului muncii, în contextul ân care aceștia puteau, până acum, continua activitatea şi după pensionare.

Camera Deputaților a adoptat proiectul, în plenul din 11 decembrie.

Ordonanța Guvernului introduce condiţii mai riguroase de pregătire, venituri şi vârstă pentru persoanele care pot avea grijă de copii ca asistenţi maternali, între care este stabilită vârsta minimă de 21 de ani, însă nu trebuie să depăşească vârsta standard de pensionare, să fie cel puţin absolvent de învăţământ liceal, cel puţin unul dintre membrii familiei asistentului maternal să obţină venituri, să nu fi suferit o condamnare definitivă şi să nu locuiască împreună cu persoane care au suferit o condamnare definitivă, să nu aibă istoric de violenţă, să nu sufere de boli psihice, transmisibile, dependenţă de alcool sau substanţe interzise.

De asemenea, un asistent maternal va putea lua în îngrijire maxim 2 copii, cu excepţia copiilor care fac parte dintr-un grup de fraţi, iar diferenţa de vârstă între asistent şi copii nu va putea fi mai mare de 47 de ani, dar nici mai mică de 18 ani, a explicat pe 11 decembie ministra Familiei Natalia Intotero, într-o postare pe Facebook.

Legea promulgată de către șeful statului mai arată că locuinţa asistentului maternal va trebui să fie într-o localitate cu acces la servicii educaţionale, medicale şi după caz abilitarea sau reabilitarea a copiilor pe care îi va primi în plasament.

În plus, asistenţii maternali vor fi evaluaţi la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară şi vor urma cursuri de perfecţionare în fiecare an.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri