Biziday | Conversia creditelor în franci elveţieni. Avantaje şi dezavantaje

Data publicării:
FRANCI GETTY-1

Presupunând că unul dintre clienţii Bancpost sau Volksbank a semnat, în urmă cu opt ani, pentru un credit de 50.000 de franci elveţieni pe o perioadă de 25 de ani şi cu dobândă fixă, potrivit unei analize Finzoom, în momentul în care s-a semnat contractul, rata era de puţin peste trei sute de franci. Ceea ce, la cursul din 2007, însemna în jur de 700 de lei. Opt ani mai târziu, aceiaşi 300 de franci valorau mai bine de 1.300 de lei, o povară mult mai grea pentru orice familie.

De aici şi dorinţa multor clienţi de a-şi schimba creditul din franci în lei şi, cu ajutorul băncilor, aceasta rămâne cea mai bună soluţie.

Concret, un client Bancpost care a ajuns la o rată de peste 1.300 de lei din cauza cursului valutar poate plăti după conversie în jur de 900 de lei lunar. Asta însă doar în primii trei ani, căci aceasta este perioada în care banca este dispusă să acorde o dobândă preferenţială. După aceşti trei ani, rata ar urma să urce la peste 1.100 de lei.

În cazul clienţilor Volksbank, preluați de Banca Transilvania, rata scade cu 500 de lei pentru că se face o reducere din soldul total.

Primul avantaj în cazul acestor conversii este dat de faptul că în lei scade suma totală fără dobândă pe care clienţii o vor avea de achitat. Banca nu cere reevaluarea proprietăţii şi nici o analiză a veniturilor.

La capitolul dezavantaje, primul pe listă este legat de modul de calcul al ratelor, căci în primii ani de după momentul conversiei clienţii plătesc mai mult din dobândă şi mai puţin din principal.

În cazul Bancpost, dobânda se va dubla după primii trei ani. Asta însemnă că oamenii trebuie să fie conştienţi în momentul în care semnează că dobânda de sub 2% este valabilă pe termen limitat.

Un alt risc de care clienţii trebuie să ţină cont se referă la indicele de referinţă care este ROBOR la trei luni. Cum în funcţie de el se calculează dobânda variabilă, iar acesta poate să crească, oamenii trebuie să ia în calcul o posibilă creştere a ratelor. Desigur, o creștere a dobânzilor în lei nu se produce la fel de violent cum se schimbă cursul de schimb, deși în momente de criză financiară ambele situații sunt neplăcute.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri