Caz special în Aiud. O persoană are 470 de amenzi neplătite

Data publicării:
amenda

Primarii vor să aibă puterea să-i oblige pe cei care nu îşi plătesc amenzile să presteze muncă în folosul comunităţii. Decizia ar urma să aparţină consiliilor locale sau judeţene şi nu unui judecător cum prevede legea în prezent. Pentru realizarea acestui obiectiv, mai mulţi deputaţi PNL au depus un proiect de lege. Aleşii locali susţin că este o mare problemă cu amenzile neîncasate, iar dacă legea s-ar aplica, instanţele ar avea mai puţine procese.

Iniţiativa prevede că un cetăţean care nu a achitat amenda, în termen de 30 de zile de la hotărârea consiliului local, va presta muncă în folosul comunităţii. Cei care au cerut asta au fost chiar primarii.

Robert Negoiţă, primar Sector 3: Cetăţenii trebuie să înţeleagă că un comportament antisocial într-o societate normală e pedepsit. Ne place Germania, ne plac Statele Unite, ne place Japonia, dar haideţi să ne ducem să vedem că acolo sunt nişte reguli, bune sau mai puţin bune, le respectă toată lumea şi la revedere. Noi vrem să avem bunăstarea şi condiţii ca în vest şi cu reguli sau fără reguli ca în est, ca în Africa.

Un caz special este prezentat de primarul din Aiud, dar aleşii spun că astfel de exemple există în multe oraşe.

Oana Badea, primar Aiud: Dacă vă dau exemplul unui cetăţean din Aiud care are 470 de procese verbale, adică atâtea amenzi neplătite, presupun 470 de acţiuni în instanţă pentru fiecare proces, verbal noi trebuie să deschidem o acţiune.

Problema nu este una locală, ci se resimte la nivelul întregii ţări. O spune chiar iniţiatorul legii.

Florin Roman, deputat PNL: Ei sunt extrem de revoltaţi că nu au instrumentul legal pentru a-i pune la muncă pe cei care refuză să-şi plătească amenzile. Aceste amenzi nu se încasează deoarece mare parte din cei care le cumulează nu au nimic pe numele lor şi nu pot să fie executaţi, iar al doilea motiv este că procesele în instanţă durează foarte mult.

Cetăţenii care nu îşi plătesc amenzile urmează să muncească în folosul comunităţii.

Robert Negoiţă, primar Sector 3: Să vadă cât de greu este să faci curăţenie, nu este chiar o distracţie aşa. Pe cei care nu îşi pot plăti amenzile pe curăţenie i-aş pune fix să facă muncă în folosul comunităţii la măturat stradal.

Florin Roman, deputat PNL: Pff, e destul de muncă, de la măturat strada, la înfrumuseţerea localităţii, la strângerea deşeurilor, să ştiţi că e mult de muncă, doar să vrei să munceşti.

Nu toate partidele parlamentare susţin proiectul.

Claudiu Năsui, deputat USR: Nu putem să fim de acord cu o propunere prin care Consiliul Local să îşi ia atribuţii de magistrat.

Consiliul Economic şi Social a avizat nefavorabil iniţiativa legislativă. Prin eliminarea judecătorilor se încalcă dreptul la un proces echitabil şi respectarea statului de drept, se arată în motivarea Consiliului. Ultimul cuvânt îl vor avea însă parlamentarii. Perioada maximă pentru muncă în folosul comunităţii este de 50 de ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...