Pentru un zâmbet frumos, întreaga dantură trebuie să fie sănătoasă și funcțională. Dinții posteriori, cei care nu sunt întotdeauna vizibili atunci zâmbim sau vorbim, nu trebuie neglijați. Aceștia sunt implicați în procesul de masticație și pot influența, fizic, zâmbetul unei persoane.
În cadrul Clinicii de Stomatologie Sanador, cu ajutorul unei echipe cu pregătire de top și a aparaturii de ultimă generație în domeniu, estetica dinților posteriori poate fi realizată în 4 ședințe. Astfel pacientul se va bucura, într-un timp scurt, de o dantură funcțională, cu o culoare unică și naturală – tehnicianul dentar va folosi același material și va avea aceeași tehnică de lucru pentru întreaga lucrare).
Procedura îi este explicată pacientului în cadrul unei consultații inițiale. După efectuarea examinării clinice și radiologice, acesta primește toate informațiile necesare, în detaliu: plan de tratament, devizul și o etapizare a lucrărilor – ce se va face în fiecare ședință, cât va dura, care vor fi timpii de așteptare.
În prima ședință, sunt amprentați dinții de pe o arcadă, dacă necesită lucrări protetice, coroane, încrustații sau overlay, și amprenta este apoi trimisă către laborator. Sub aceeași anestezie, în funcție de nevoile fiecărui pacient, sunt plombați dinții vecini celor protezați.
În a doua ședință, se cimentează piesele protetice și se realizează celelalte obturații, iar în ședințele 3 și 4 se aplică aceleași proceduri pe arcada opusă.
Printre procedurile și echipamentele performante utilizate în cadrul acestui plan de tratament se numără:
Scanarea intraorală cu Trios, care permite realizarea în timp record și fără disconfort a amprentei;
laserele dentare Biolase sau Dioda, care permit înlocuirea firelor care se puneau subgingival la amprenta clasică și luarea amprentei în aceeași ședință, fără durere sau sângerare;
aplicația Smilecloud, care permite pacientului să vadă toate etapele pe baza fotografiilor și a filmărilor, înainte și după tratament.
Află mai multe despre estetica dinților posteriori în 4 ședințe.