Dosarul Revoluției a fost finalizat, rechizitoriul este trimis instanței, anunță Augustin Lazăr

Data actualizării: Data publicării:
Augustin Lazar dosarul revolutiei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat luni că dosarul Revoluției din 1989 a fost finalizat, iar rechizitoriul a fost trimis instanței. Printre inculpați sunt fostul președinte Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă. Dosarul ajunge astfel la judecată după 30 de ani de când s-au petrecut faptele.

augustin lazar declaratie revocare inquam george calin 20181024201637_IMG_3155-02
Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat o declarație de presă pentru un anunț privind soluționarea unei „cauze istorice” FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Fostul președinte Ion Iliescu va fi judecat pentru crime împotriva umanității.

Citiți și:  Ce scrie presa internaţională despre judecarea lui Ion Iliescu pentru „crime împotriva umanităţii”

Dosarul Revoluției are 332.000 de file, fiind constituit în 3. 320 de volume, iar probatoriul a fost terminat în mai puțin de trei ani, după ce s-a decis redeschiderea acestui dosar , care a trenat ani de-a rândul și pe care autoritățile anunțaseră în 2015 că îl clasează

Numai rechizitoriul însumează 12 volume, în total 3.280 de file, majoritatea instrumentate după 13 iunie 2016, adică după data în care s-a decis redeschiderea dosarului Revoluției

„Secţia Parchetelor Miltiare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat instanţei de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută  generic sub numele de Dosarul Revoluţiei. Este un moment deosebit pentru justiţia militară şi pentru justiţia română în general, un moment care marchează îndeplinirea unei datorii profesionale, dar şi a unei datorii de onoare faă de istorie şi faţă de patrie. Finalizarea acestei cauze de către procurorii militari reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din proiectul managerial pe care mi l-a asumat în urmă cu trei ani”, a spus procurorul general Augustin Lazăr.

Prezint scuzele Ministerului Public pentru durata excesivă a anchetei penale, care a durat aproape 30 de ani”, a adăugat Augustin Lazăr.

Citiți și:  Dosarul Revoluției. Gelu Voican Voiculescu, inculpat: „Sunt sugrumat de indignare”

Procurorul general a spus că oameni de cultură, politicieni, cercetători, istorici au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii, explicaţii, aprecieri în legătură cu momentul decembrie 1989. „Astăzi juriştii încheie această provocare, prezentând adevărul judiciar ca  parte compornentă a unei investigaţii foarte complexe care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele Revouţiei nu este una instituţională, ci este individuală”, a sublinit procurorul general.
 

În 21 decembrie 2018, fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpaţi în Dosarul Revoluţie. Cei patru sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, procurorii precizând că, după înlăturarea lui Nicolae Ceuşescu, s-a creat în mod intenţionat o „psihoză teroristă” care a dus decesul a peste 800 de persoane şi rănirea a peste 2.100.

După 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartuşe, anunţa atunci Parchetul General.

Citiți și:  De ce numărul manifestanţilor împuşcaţi a crescut după 22 decembrie 1989, când, teoretic, Revoluţia învinsese

Ce s-a petrecut la Revoluție, în viziunea procurorilor

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii militari au obţinut prin ancheta desfăşurată probe noi, iar în urma declasificării - documente esenţiale, care au contribuit la cunoaşterea împrejurărilor comiterii faptelor şi la aflarea adevărului.

„În urma cercetărilor şi probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării) şi Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, se mai arată în comunicat.

Totodată, ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost „lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor  Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare”.

„Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat  inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român”, se mai arată în documentul citat.

Potrivit procurorilor, cercetările au vizat faptul că „prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc”.

„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00). Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat. Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”, au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

”Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Cauze clasate. Printre „beneficiari” - Petre Roman, Teodor Brateș

Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii de către Ceauşescu Nicolae – fost preşedinte al României, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989 – 22.12.1989 (orele 12:06). De asemenea, s-a clasat dosarul cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii de către Vlad Iulian -  fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor – fost ministru de interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989- 22.12.1989, întrucât există autoritate de lucru judecat. 

S-a clasat cauza şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii de către Milea Vasile – fost ministru al apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17.12.1989-22.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia.

Procurorii au mai clasat cauza şi în ceea ce-i priveşte pe Militaru Nicolae – fost ministru al apărării, Stănculescu Atanasie Victor – fost ministru al apărării, Dumitrescu (Cico) Emil – fost membru al C.F.S.N. şi ministru, Eftimescu Nicolae – fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Hortopan Ion - fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (C.I.T.), Brucan Silviu – fost factor decizional al C.F.S.N.,  întrucât a survenit decesul acestora.

De asemenea, procurorii anunţă că a fost clasată cauza cu privire la conduitele numiţilor Mocanu Mircea – fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) şi Dinu Ştefan -  fost şef al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (D.I.A.), întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existenţa infracţiunilor contra umanităţii.

A fost clasat dosarul şi cu privire la „conduitele numiţilor Roman Petre – fost prim-ministru al Guvernului României, Brateş Teodor – fost redactor şef în cadrul T.V.R.  şi  Toma Ioan – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.

Procurorii nu au găsit probe concludente nici pentru acuzaţia de omor calificat în ceea ce-l priveşte pe Igreţ Viorel – fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş.


Ministerul Public anunțase luni dimineață că procurorul general va face o declaraţie de presă care priveşte „soluţionarea unei cauze istorice”.

Declarațiile procurorului general intervin totodată în contextul în care Augustin Lazăr este în ultimele săptămâni ținta unor atacuri venite dinspre mediul politic. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să semneze urgent revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr, susţinând că nu se poate tolera ca „procurorii oneşti ai României să fie conduşi de un complice al regimului securisto-comunist”, după ce site-ul luju.ro a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip..

Pe de altă parte, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis joi reverificarea procurorului general Augustin Lazăr în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al securităţii comuniste, motivul fiind informaţiile şi elementele noi care au fost dezbătute în presă.

Procurorul general Augustin Lazăr a scris, vineri, pe Facebook, că respinge orice acuzaţii potrivit cărora ar fi dispus sancţionarea disciplinară a vreunei persoane condamnată penal, pe vremea când era procuror delegat la Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud. Lazăr afirmă că drama unor foşti deţinuţi politic este folosită de pentru denigrarea sa, în condiţiile în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat.

Citiți și:  

Olguţa Vasilescu: Augustin Lazăr trebuie să plece imediat din funcţia de procuror general

C. T. Popescu, despre Augustin Lazăr: Cum să nu-şi amintească de cazul lui Iulius Filip? Cum să treci peste aşa ceva?

Cercetător CNSAS: Afirmația că Augustin Lazăr a fost „un torționar” este falsă. Era Lazăr Gheorghe

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri